(Ne)somn de dupa-amiaza

De cateva zile Ana adoarme greu dupa-amiaza. Duminica a facut chiar putin “spectacol”.

Decorul de somn – pregatit: si eu si Cristi langa ea, in pat; ea isi sugea degetul mare de la mana stanga, mana dreapta era la mine in par; liniste, calm, cartea citita deja. Ana se tot foia. Pana la urma, vad ca inchide ochii si respiratia ii este ritmata. Perfect, pot sa cobor din pat sa gust ciocolata de casa ce astepta cuminte in frigider! Aiurea! M-a auzit gandind, cred eu… Se ridica in capul oaselor; si eu si Cristi incercam sa ne tinem tari si nu deschidem ochii, nu miscam deloc. Printre gene o vad ca se uita cand la unul, cand la altul. Apoi isi ia avant si mi se arunca fix pe fata. Cu toate cele 11 kile si jumatate! Mi-am simtit nasul langa urechea dreapta, buzele amortite, ochii impinsi undeva prin cap. Am rezistat eroic si n-am schitat niciun gest. A facut treaba asta de 7 ori! Uneori, cu tact, reuseam sa ma eschivez fara sa-i dau de inteles ca sunt treaza. Doar uneori.

La un moment dat se potoleste si se culca intre noi. Rasuflu usurata… Poate totusi a obosit. Inchide ochii, isi baga degetul in gura si mana cealalta la mine in par. Visul cu ciocolata de casa din frigider devine aproape realitate! Nuuuuuu…. Eram sigura ca ma aude gandind, si totusi nu m-am oprit la timp! Dovada ca se ridica iarasi intre noi, in fundulet.

Se uita la mine (cred ca inca eram pocita de la aruncarile ei pe fata mea), se uita si la Cristi… amandoi faceam bine pe adormitii, cu fata in sus. Fulgerator isi ridica ambele maini si in secunda doi burtile noastre bubuie ca niste tobe goale! Icnim amandoi, imi musc buza de jos si strang mai bine ochii, altfel imi ieseau din orbite!

Cred ca am fost credibili, pentru ca a parut destul de descumpanita de rezultat. Asa ca se decide sa verifice care-i treaba, mai exact. De data asta eu scap (rasuflu usurata), dar Cristi nu… Se apleaca Ana asupra lui si incepe sa ii ridice pleoapele de pe ochi, doar-doar o ceda nervos… Cristi – nimic; chiar ma gandeam: ori joaca tare, ori chiar doarme, ori a lesinat de la lovitura in stomac! Eh, asta e, vedem la sfarsit ce varianta se alege.

Convinsa ca dormim amandoi, o aud cum se da jos din pat. Misuna putin prin camera. Vorbeste singura. Isi ia tropaneii (asa le spunem noi papucilor ei de casa), desface ariciul si incearca sa se incalte singura cu ei. O aud cum bombane si ii arunca – n-a reusit. Se duce la frigider si incepe sa se joace cu magnetii. Moment in care nu mai rezist si incep sa ii fac semne. Acum ea face pe indiferenta, dar nu pentru multa vreme. Vine langa mine, langa pat, cu gura pana la urechi.

Bineinteles, pana la urma tot a adormit… Caci i s-au inchis ochii singuri. Dar dupa vreo ora si jumatate!

La colindat

Nu, inca n-am ajuns “asa”… Adica stiu ca a trecut Craciunul si asteptam Pastele; stiu ca suntem in 2015 (era noastra chiar!), dar daca sunt intrebata rapid in ce zi a saptamanii suntem, sau in ce data a lunii, sau cati ani am…. mda, trebuie sa ma gandesc putin (eu m-am oprit din numarat la 29 de ani).

Daaaaaar… asta-seara asa am adormit-o pe Ana: spalat, imbracat in pijamale, pus in pat eu si ea, citit poezii, Cristi a pregatit laptele, a terminat de pus rufele la uscat si ni s-a alaturat. Moment in care am stins si lumina de la baie, cea care ma ajuta sa vad ce citesc. Bineinteles, Ana statea la povesti… cu ochii cat cepele!

Deci ne-am bagat la somn iremediabil, sugerandu-i in mod foarte clar ce avea de facut: sa adoarma. Aiurea, ea dadea cartea cand la unul, cand la celalalt. Ce sa-i mai citesti, ca nu vedeam o boaba! Pana pe la jumatatea cartii stiu poeziile pe de rost. Dar pe-alea de la sfarsit nu le-am invatat, ca nu are mereu chef sa citim aceeasi carte pana la capat. Cristi ma baga pe mine la inaintare, ca cica eu i le-am citit mai des… Asa ca trebuia sa facem ceva: si ne-am pus pe colindat. Macar colinde stim amandoi. Si ce frumos am cantat pe doua voci, mai ca mi-a pierit si mie somnul! Daca as fi avut, as fi coborat din pat sa aduc covrigi, mere si nuci! Si bani, caci Cristi mereu incheie “Sorcova” cu: “La multi ani / Sa ne dati si noua bani!”. Asta e de la el, in carte nu scrie!

Cumva, totusi am reusit: mai intorcandu-se stanga – dreapta, mai tragandu-ma pe mine de par (ma apuca uneori doar asa, de un firicel, de-acolo de pe la tampla, de unde ustura pana imi dau lacrimile), a adormit si Ana!

Ora de somn

De cateva saptamani, ora fixa la care adoarme Ana este 23.30. Putem sa o punem la culcare oricat de devreme, ca pana la ora 23.30 nu adoarme; citim cartile din scoarta in scoarta, mai glumim, ne mai pupam, vrea la olita de 2-3 ori, se uita pe pereti, noua ni se inchid ochii… Pana la ora stabilita, nu adoarme. Dar imediat ce se face 23.30, doarme dusa. Aseara a adormit in fundulet… era ora fixa!

Pare ca n-ar avea legatura cu cele de mai sus daca spun acum ca e innebunita dupa telefoanele mobile. Desi vorbim in prezenta ei doar daca sunt urgente. Desi le ascundem si uitam de ele, si le cautam… pana o intrebam pe Ana daca nu cumva stie unde e mobilul si ne duce direct la el. Zilele trecute i-am dat si ei un telefon: mai vechi, cu taste, fara cartela, dar cu baterie. O zi, hai sa zic doua, a umblat cu el. Important este ca a reusit sa seteze alarma la ora 23.30! Asa ca alaltaieri seara, doar inchisese ochii, ca suna alarma. Nici nu mai stiam ce telefon e, cum sa-l oprim mai repede, de ce suna, e alarma sau un apel?!

Deci l-a pus sa sune ori ca sa nu uite sa adoarma, ori ca sa se trezeasca in cazul in care adormea la ora obisnuita….

Cantec de leagan

Mi-a placut mult un singur cantec de leagan, pe care l-am cautat, l-am gasit si l-am invatat pentru Ana. Este acel cantec din “Dumbrava Minunata”, filmul care imi aminteste mereu de copilarie. Undeva, spre final, Zana Inchipuirii se transforma in mama Lizucai si o ia in brate, si o alinta, si o leagana, cantandu-i. Ei bine, despre acest cantecel este vorba:

“Nani-nani, copilita,
Draga mamei garofita,
Ca mama te-a legana
Si pe fata te-a spala
Cu apa de la izvoare
Ca sa fii rupta din soare.

Nani-nani, dragulita,
Creste-ai ca o garofita.
Sa fii nalta, trestioara,
Alba ca o lacramioara,
Blanda ca o turturea
Si frumoasa ca o stea!”

Melodia este extraordinara, iar textul mi se pare desavarsit. Asa cum multe lucruri au fost in vremuri de care nici nu ne mai amintim sau, si mai rau, de care nici nu vrem sa mai stim.

Ceea ce am aflat apoi mi s-a parut interesant: cantecul de leagana face parte din volumul Poezii populare ale romsnilor Partea II: Doine si hore, adunate si intocmite de Vasile Alecsandri. Din 1908! Cartea intreaga este aici

La culcare

Cand avea Ana 2 saptamani am decis sa o luam la noi in pat. Ocazional, o mai facusem si pana atunci. Inca dormim toti 3, ea la mijloc.

Alaptarea a fost unul dintre motive. Mi-a fost ceva mai usor sa fac lucru asta fara sa fiu nevoita sa ma tot dau jos din pat.

Apoi, fiind primul nostru copil, orice foiala a ei insemna un sculat din pat pentru noi: daca se rasuceste si sta cu fata in jos? daca o deranjeaza ceva? daca si-a tras paturica peste cap si nu mai poate respira? Si tot asa.

Iarna trecuta, prima cu Ana, a fost destul de frig in garsoniera: restantele mari pe care le aveau unii locatari la intretinere au dus la oprirea, in mai multe randuri, a furnizarii caldurii. In cele din urma ne-am luat calorifer electric dar, alaturi de boiler, ne-au cam “cocosat” facturile la curentul electric. In fine, am depasit momentul, dar a fost o idee buna sa luam copilul intre noi.

Au urmat apoi momentele de adormit si trezit impreuna, de tinut in brate, de pupat, de mangaiat. Inca le mai avem si devin din ce in ce mai frumoase si mai dragastoase. Acum si ea ne strange de gat si noaptea, si dimineata. Se cuibareste in brate la mine sau la Cristi si e atat de bine!!!

E adevarat, nu dormim foarte comod: avem o canapea extensibila, ceea ce nu inseamna prea mult spatiu. Cristi doarme lipit de perete, eu de marginea patului. Peste noapte ne trezim cu capete in gura, picioare peste ochi, genunchi in nas: Ana doarme si pe lungime, si pe latime. In plus, nu doarme invelita. Deloc. Imediat ce punem patura pe ea, da din picioare de parca ar pedala si patura e jos de pe ea, dar si de pe noi.

Toata “procedura” de adormire (biberon cu lapte, citit, cantat) este cuprinsa undeva intre 30 min – 1 ora si 45 min. In plus, trebuie sa ma traga de cate o suvita de par, sa ma ciufuleasca si sa-si suga degetul mare de la mana stanga. Nu a avut niciodata suzeta. Asta a fost insistenta pediatrei. Mi s-a parut o solutie buna, mai ales dupa ce am mai aflat cat de rau poate face siliconul din care sunt facute suzetele si dintilor, si stomacului. Deocamdata, desi are dinti, nu are rani la degetel, cum am fazut la alti copii. Parca putin dintii sunt mai in fata, dar oricum ii va schimba. Nu i-am smuls niciodata degetul din gura, nu i l-am dat cu ardei iute si altele asemenea, lucruri care, oricum ar fi, mi se par cam deplasate. I l-am infasurat o data cu plasture dar, dupa ce si l-a scos si l-a scuipat, am zis ca nu are rost sa imi asum riscul sa se inece. Va veni si momentul in care va renunta la acest obicei, iar noi vom fi acolo sa o ajutam. Asa ca ne-am hotarat sa o lasam pe ea sa decida cand se va intampla si acest lucru.

Somnul de pranz este si el cu povestile lui: tot cu citit, ciufulit si supt degetel, dar daca nu e nimeni langa ea, se trezeste din 15 in 15 minute. Cel mai bine doarme la mine pe piept, dar nu reusesc mereu sa stau cu ea asa aproape 2 ore (cam atat dureaza somnul de pranz, in vreme ce somnul de noapte este de vreo 11 ore).

Una peste alta, nu regret ca am ales sa dormim cu Ana in pat (cu ea in camera oricum dormeam, stand intr-o garsoniera minuscula); si nu, nu am stat peste ea niciodata, nici nu m-am temut vreun moment ca s-ar putea intampla asta.

Asadar, somn usor!

 

 

Despre rabdare

Primul dintr-o serie de sute de postari cu aceasta tema. Bine, cateva le-am ratat deja pana acum, ca blog-ul e nou-nout, iar memoria mea s-a mai invechit intre timp.

Seara de 30 decembrie 2014. Pe la ora 21.00 pregatim copilul de baie. Ne jucam, ne lalaim in apa, ne spalam, ne stergem si ne bagam in pijamale. Doar Ana, dar asa imi este mai usor sa povestesc, la plural. Ii iau o carte cu povesti, alta decat cea pe care o citim de cateva zeci de ori pe zi (asta o sa fie o postare separata). Ii aducem biberonul cu lapte. Scena de somn este pregatita. Sau poate ca nu…. In ciuda semi-intunericului din camera, Ana vede ca i-am strecurat sub nas alta carte. Deci nu-i a buna…. Luam Cartea (cu “C” mare, ca altfel nu stiu cum sa-i mai zic). Ne punem pe citit, de la prima pagina. Gesturile Anei sunt identice, de la poezie la poezie si de la cantecel la cantecel cu gesturile pe care le face de fiecare data; spre exemplu, la versul “Catelus cu parul cret” imi baga mana in par si ma ciufuleste putin; la “Zdreanta” vede desenate niste potcoave in respectiva magazie si isi bate talpile… Si tot asa.

Intre timp, ii dau si biberonul cu lapte. Cand e aproape pe terminare cu laptele, ochiii inchisi, respiratia linistita, se ineaca, incepe sa tuseasca, da sa vomite, iar tuseste… In fine, dupa cateva minute bune se linisteste. Ne intoarcem la scena de somn.

Isi ia singura cartea si incepe sa o rasfoiasca, vorbind pe limba ei cu fiecare personaj de pe fiecare pagina. Bun, haide si Cristi in pat, sa fie cat mai autentica scena de somn.

As, trecuse momentul. Incepe Ana sa vorbeasca, asezata in fund. La un moment dat, imi arata scutecul si olita… Vrea sa faca pipi. O pun pe olita, face, isi ia niste sosete si o pereche de pantaloni de pe patut si hai la vorba. Bun, in cele din urma reusesc sa o scol, o spal, o impachetez la loc si hai la somn.

Aiurea… Cumva agatase din baie niste sticlute colorate (jucarie pe care i-am facut-o azi, o sa povestesc). Hai joaca acum cu sticlutele… In cele din urma, recuperam cartea, ea cu sticlutele, eu cu cititul, cred ca am nimerit-o. Nu….

Iara imi arata olita, iar o asez, face pipi, o spal, o impachetez, ne bagam in pat. Pai abia ca i-a trecut somnul, si da sa coboare….

In cele din urma o convingem si o vad ca adoarme… era ora 00.30!

A, si asta dupa o zi in care m-am simtit iar rau, din cauza unei raceli nesuferite!

Ce ti-e si cu rabdarea asta! Candva credeam ca am destula, dar nu mi-am inchipuit ca este chiar atat de multa! Si pe zi ce trece imi dau seama ca, desi ajung uneori pe marginea “prapastiei”, tot mai gasesc rezerve de fiecare data. Ca o fi calitate, ca o fi defect, ca te nasti cu ea sau nu, e tare buna rabdarea asta! Asa ca da-ne Doamne rabdare. Multa. Si fara tutun!

 

O zi obisnuita

De ceva vreme Ana si eu avem un alt program zilnic si un alt meniu fata de ceea ce faceam asta-vara. Am trecut, sa zic asa, la orarul de toamna-iarna. Incerc sa ii respect rutina zilnica, modificand sau anuland orice alta activitate, intalnire, programare. Este important ca un copil sa isi cunoasca bine programul zilnic; asta ii da un sentiment de incredere si siguranta – lucru citit si verificat.

Asadar, pe la ora 06.00 ii servesc un biberon cu lapte. De putine ori se trezeste, de cele mai multe ori il bea semi-adormita. In 90% din cazul il bea pe tot, adica 240 ml.

Trezirea “oficiala” are loc undeva intre 09.00 – 10.15. Am incercat de vreo 2-3 ori sa o trezesc mai devreme si rezultatul a fost o Ana tare morocanoasa. Numai daca trebuie sa ajung neaparat cu ea undeva (inot, doctor), o trezesc inainte de a decide ea ca a sosit momentul.

Urmeaza toaleta de dimineata si apoi o gustare. De obicei aceasta consta in iaurt sau compot sau paine goala sau branza sau cascaval. Nu mananca painea cu altceva. Am incercat sa i-o servesc cu branza, cu unt, cu dulceata, cu gem, cu miere. Imediat ce vede ca intind ceva pe paine incepe sa protesteze de parca ar zice: “Ce vrei sa faci?! Imi strici painea!” Asa ca ii dau intai branza goala, apoi painea goala… deci putem spune ca avem o gustare de branza cu paine.

Apoi iesim pe-afara, indiferent de temperatura. Stam minim o ora, ne plimbam, ne uitam dupa pasari, facem cumparaturi, platim rate si uneori mai trecem si pe la locul de joaca.

Dupa ce ne intoarcem acasa, urmeaza pranzul, in jurul orei 13.00 – 13.30. Intotdeauna ii dau doua feluri de mancare: ciorba / supa si felul doi. Uneori le mananca pe ambele, uneori mai mult din ciorba si mai putin din felul doi, uneori invers, alteori nu mananca deloc (da, sunt zile cand traieste cu apa si aer). Uneori urmeaza si salata de sfecla (ii place ei in mod special), sau dovleac copt, sau un fruct.

De vreo 3 saptamani si mai bine a inceput sa manace singura felul doi sau desertul; am lasat-o sa se joace cu lingurita si in ciorba, insa pana la gura nu mai ramane nimic.

Pana spal eu vasele ea isi face de lucru prin camera, apoi urmeaza somnul de pranz, pe la ora 14.30 – 15.00. Ca sa adoarma citim si, uneori, mai bea si aprox. 100 ml de lapte cu putina miere de tei sau ceai de musetel. Urmeaza somn 1 – 2 ore, daca e foarte obosita chiar spre 3 ore. Ca sa doarma fara treziri repetate, o tin la mine pe piept cateodata, iar eu pe scaun, de obicei in fata calculatorului. Bineinteles incep durerile de spate, de maini, de alte zone nemiscate, sunt urgente fiziologice, dar…. pana nu se trezeste ea, acolo raman.

Dupa ce se trezeste ii dau ceva care sa-i tina putin de foame, pana la cina: un mar copt, dovleac copt, biscuiti facuti de mine, salam de fructe uscate, un fruct proaspat.

Apoi joaca sau activitati: a inceput sa fie interesata de cartonasele cu animale, de puzzle, de animalele de plastic sau de alte jucarii pe care i le fac eu.

Dupa ce vine Cristi de la serviciu o preia, asa ca eu ma apuc sa pregatesc cina: mamaliga cu ou (de prepelita) si unt si branza, peste la cuptor, paste, miniquiche cu spanac, ficatei cu ierburi Provence, mancaruri cu legume de sezon (conopida, broccoli, cartofi). Uneori mai mananca si din farfuria noastra, asta in conditiile in care noi avem la cina cele doua feluri de mancare servite ei la pranz. In ultima vreme incheiem cina cu paine prajita, noi cu dulceata si ea simpla.

Apoi urmeaza o tura de alergare si de joaca, poate mai mananca o banana sau alt fruct, depinde ce avem.

Pe la ora 22.00 urmeaza baia si apoi biberonul cu lapte, cartea de citit si povesti si, in cele din urma, somnul!!!! Cel mai mult a durat sa o adorm 1 h 45 min…

Am incercat sa o culcam mai devreme: stam la povesti si negocieri cu ea pana cand ajungem tot la ora ei preferata de adormire: 23.00 – 23.30.

Peste noapte nu se mai trezeste de vreo 2 saptamani, iar daca o simt ca se foieste ii dau putina apa.

Astept sa vad cum isi mai modifica programul dupa ce va veni vremea frumoasa si ziua va fi mai lunga. Eu cred ca se trezeste mai greu dimineata si pentru ca in camera este foarte intuneric mai devreme de ora 10.00. O sa vedem. Momentan nu vreau sa intervin, ii este bine asa.

Apoi o luam de la capat.