De cateva zile Ana adoarme greu dupa-amiaza. Duminica a facut chiar putin “spectacol”.
Decorul de somn – pregatit: si eu si Cristi langa ea, in pat; ea isi sugea degetul mare de la mana stanga, mana dreapta era la mine in par; liniste, calm, cartea citita deja. Ana se tot foia. Pana la urma, vad ca inchide ochii si respiratia ii este ritmata. Perfect, pot sa cobor din pat sa gust ciocolata de casa ce astepta cuminte in frigider! Aiurea! M-a auzit gandind, cred eu… Se ridica in capul oaselor; si eu si Cristi incercam sa ne tinem tari si nu deschidem ochii, nu miscam deloc. Printre gene o vad ca se uita cand la unul, cand la altul. Apoi isi ia avant si mi se arunca fix pe fata. Cu toate cele 11 kile si jumatate! Mi-am simtit nasul langa urechea dreapta, buzele amortite, ochii impinsi undeva prin cap. Am rezistat eroic si n-am schitat niciun gest. A facut treaba asta de 7 ori! Uneori, cu tact, reuseam sa ma eschivez fara sa-i dau de inteles ca sunt treaza. Doar uneori.
La un moment dat se potoleste si se culca intre noi. Rasuflu usurata… Poate totusi a obosit. Inchide ochii, isi baga degetul in gura si mana cealalta la mine in par. Visul cu ciocolata de casa din frigider devine aproape realitate! Nuuuuuu…. Eram sigura ca ma aude gandind, si totusi nu m-am oprit la timp! Dovada ca se ridica iarasi intre noi, in fundulet.
Se uita la mine (cred ca inca eram pocita de la aruncarile ei pe fata mea), se uita si la Cristi… amandoi faceam bine pe adormitii, cu fata in sus. Fulgerator isi ridica ambele maini si in secunda doi burtile noastre bubuie ca niste tobe goale! Icnim amandoi, imi musc buza de jos si strang mai bine ochii, altfel imi ieseau din orbite!
Cred ca am fost credibili, pentru ca a parut destul de descumpanita de rezultat. Asa ca se decide sa verifice care-i treaba, mai exact. De data asta eu scap (rasuflu usurata), dar Cristi nu… Se apleaca Ana asupra lui si incepe sa ii ridice pleoapele de pe ochi, doar-doar o ceda nervos… Cristi – nimic; chiar ma gandeam: ori joaca tare, ori chiar doarme, ori a lesinat de la lovitura in stomac! Eh, asta e, vedem la sfarsit ce varianta se alege.
Convinsa ca dormim amandoi, o aud cum se da jos din pat. Misuna putin prin camera. Vorbeste singura. Isi ia tropaneii (asa le spunem noi papucilor ei de casa), desface ariciul si incearca sa se incalte singura cu ei. O aud cum bombane si ii arunca – n-a reusit. Se duce la frigider si incepe sa se joace cu magnetii. Moment in care nu mai rezist si incep sa ii fac semne. Acum ea face pe indiferenta, dar nu pentru multa vreme. Vine langa mine, langa pat, cu gura pana la urechi.
Bineinteles, pana la urma tot a adormit… Caci i s-au inchis ochii singuri. Dar dupa vreo ora si jumatate!