La culcare

Cand avea Ana 2 saptamani am decis sa o luam la noi in pat. Ocazional, o mai facusem si pana atunci. Inca dormim toti 3, ea la mijloc.

Alaptarea a fost unul dintre motive. Mi-a fost ceva mai usor sa fac lucru asta fara sa fiu nevoita sa ma tot dau jos din pat.

Apoi, fiind primul nostru copil, orice foiala a ei insemna un sculat din pat pentru noi: daca se rasuceste si sta cu fata in jos? daca o deranjeaza ceva? daca si-a tras paturica peste cap si nu mai poate respira? Si tot asa.

Iarna trecuta, prima cu Ana, a fost destul de frig in garsoniera: restantele mari pe care le aveau unii locatari la intretinere au dus la oprirea, in mai multe randuri, a furnizarii caldurii. In cele din urma ne-am luat calorifer electric dar, alaturi de boiler, ne-au cam “cocosat” facturile la curentul electric. In fine, am depasit momentul, dar a fost o idee buna sa luam copilul intre noi.

Au urmat apoi momentele de adormit si trezit impreuna, de tinut in brate, de pupat, de mangaiat. Inca le mai avem si devin din ce in ce mai frumoase si mai dragastoase. Acum si ea ne strange de gat si noaptea, si dimineata. Se cuibareste in brate la mine sau la Cristi si e atat de bine!!!

E adevarat, nu dormim foarte comod: avem o canapea extensibila, ceea ce nu inseamna prea mult spatiu. Cristi doarme lipit de perete, eu de marginea patului. Peste noapte ne trezim cu capete in gura, picioare peste ochi, genunchi in nas: Ana doarme si pe lungime, si pe latime. In plus, nu doarme invelita. Deloc. Imediat ce punem patura pe ea, da din picioare de parca ar pedala si patura e jos de pe ea, dar si de pe noi.

Toata “procedura” de adormire (biberon cu lapte, citit, cantat) este cuprinsa undeva intre 30 min – 1 ora si 45 min. In plus, trebuie sa ma traga de cate o suvita de par, sa ma ciufuleasca si sa-si suga degetul mare de la mana stanga. Nu a avut niciodata suzeta. Asta a fost insistenta pediatrei. Mi s-a parut o solutie buna, mai ales dupa ce am mai aflat cat de rau poate face siliconul din care sunt facute suzetele si dintilor, si stomacului. Deocamdata, desi are dinti, nu are rani la degetel, cum am fazut la alti copii. Parca putin dintii sunt mai in fata, dar oricum ii va schimba. Nu i-am smuls niciodata degetul din gura, nu i l-am dat cu ardei iute si altele asemenea, lucruri care, oricum ar fi, mi se par cam deplasate. I l-am infasurat o data cu plasture dar, dupa ce si l-a scos si l-a scuipat, am zis ca nu are rost sa imi asum riscul sa se inece. Va veni si momentul in care va renunta la acest obicei, iar noi vom fi acolo sa o ajutam. Asa ca ne-am hotarat sa o lasam pe ea sa decida cand se va intampla si acest lucru.

Somnul de pranz este si el cu povestile lui: tot cu citit, ciufulit si supt degetel, dar daca nu e nimeni langa ea, se trezeste din 15 in 15 minute. Cel mai bine doarme la mine pe piept, dar nu reusesc mereu sa stau cu ea asa aproape 2 ore (cam atat dureaza somnul de pranz, in vreme ce somnul de noapte este de vreo 11 ore).

Una peste alta, nu regret ca am ales sa dormim cu Ana in pat (cu ea in camera oricum dormeam, stand intr-o garsoniera minuscula); si nu, nu am stat peste ea niciodata, nici nu m-am temut vreun moment ca s-ar putea intampla asta.

Asadar, somn usor!

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s