Glumele Anei

Ana glumeste si ne face deja farse. Incerc sa o notez pe ultima si sa-mi amintesc din cele vechi.

Asadar, sambata dupa-amiaza am ajuns la cumparaturi. Evident, am stat mai mult decat mi-am dorit si decat ne-am planificat, evident a vrut sa manance de pranz la restaurant si la fel de evident cand a terminat masa s-a catarat la mine in brate, si-a pus capul pe umeri si s-a molesit toata. Asa ca ne-am indreptat spre masina, am pus-o in scaunul ei si am plecat spre casa. Ma uit la ea: deja inchisese ochii si lasase capul intr-o parte. De obicei asta e momentul in care doarme dusa si noi putem sa vorbim tare. Asa ca ii spun lui Cristi ca e gata, doarme. Se uita si el in oglinda retrovizoare. Ne miram amandoi cu voce tare de cat de repede a adormit. Moment in care o vad umflata de ras, chicotind pe infundate, si zicandu-ne: “V-am pacalit, sunt treaza!”

Tot zilele trecute a stat acasa, cu o viroza nesuferita. Intr-o noapte, avand febra, ne trezim amandoua: eu ca sa ii dau un antitermic, ea ca sa se…. joace! Asa ca il trezeste si pe Cristi, ca sa se ascunda amandoi, de mine, sub patura! Era ora 3.30 dimineata!

Iar cel mai mult imi place cand vrea sa se joace de-a v-ati ascunselea: ea se ascunde si noi trebuie sa o cautam. De cele mai multe ori, isi lasa corpul la vedere si isi acopera ochii. Tot ce trebuie sa facem noi este sa intrebam: “Unde este Ana?” ca ea imediat raspunde: “Aiiiici!!!!” Foarte amuzant a fost cand s-a ascuns in pomul de Craciun: statea cu fata la brad, cu spatele la noi, privirea in pamant, si chiar ne spunea “M-am ascuns in braduuuut!!!”.

Distractie mare!!!!

 

 

Ciocolata

Am facut ciocolata. De casa, reteta clasica: lapte praf, cacao, zahar, unt. Anei nu i-am dat ciocolata sau alte dulciuri din comert. M-am gandit sa nu-i dau nici ciocolata de casa. Asa ca am pus dulcele desert intr-o tava pe care am scos-o pe balcon, pentru a se raci. Si acolo a ramas cateva zile. Seara, dupa ce ne linisteam, mai aducea tava in casa, cu grija sa nu-i dam Anei de gandit sau de poftit. Taiam din delicioasa ciocolata de casa, o savuram pe rand si pe furis (eu si Cristi), apoi scoteam tava iarasi pe balcon, unde stiam sigur ca Ana nu are acces. Intr-o seara avem urmatorul dialog:

Eu, catre Cristi: – Aduci tava?

Ana: – Care tava?

Eu: – Eh, o tava de pe balcon; am putin nevoie de ea.

Ana: – A, tava cu ciocolata. Vreau si eu!

Cum o fi vazut-o?! Cand ne-a scapat noua un cuvant si ea a pus totul cap la cap, ca un mic detectiv?!

Da, i-am taiat si ei un cub mic. Se inaltase pe varfuri, tinandu-se cu degetele de marginea mesei si adulmeca aroma de vanilie si cacao.

Cea mai buna ciocolata de pana acum!

Seara la 2 ani, 4 luni, 22 zile

Ieri, inainte de somnul de pranz, Ana imi spune ca vrea sa manance mere coapte si dovleac copt dupa ce se va trezi. Evident, am prestat cele solicitate cat timp a dormit ea. Am lasat-o sa se trezeasca singura, sa isi intre in ritm, apoi am intrebat-o ce ar vrea la gustare. Mi-a spus foarte clar ca nu vrea nici mere coapte si nici dovleac, si chiar s-a tinut de cuvant, rezistand mirosului imbietor de scortisoara. Dupa un timp, eu am inceput sa mananc o banana. Desigur, am intrebat-o si pe ea daca vrea. Da, voia, dar sa nu-i dau din cea deja inceputa. Desigur, o banana proaspata, din care a muscat de 2 ori si mi-a spus ca nu mai poate. Ok. Incerc din nou sa o servesc cu mar copt. Nu categoric. Dar mar crud, proaspat? O, da, este entuziasmata. Ii aduc marul; mi-l cere intreg, necuratat. Bine. Da sa muste din el… il vrea feliat. In regula, feliez marul. Ia o felie. Si atat. Oooookkkkk. Clar nu-i este prea foame, asa ca decid sa imi suspend orice oferta pana la cina.

Vrea sa se joace cu lego. Scot placa mare, placa mica, piesele. Incepe sa construiasca ceva…. mmmm…. nici macar o piesa nu-i este pe plac.

Intre timp, vine Cristi de la serviciu. Asa ca Ana vrea sa strangem lego. Ceea ce facem.

Apoi Ana vrea sa picteze: pensule, acuarele, bloc de desen… Face cateva picturi pe hartie, apoi incepe sa coloreze suportul acuarelelor. Cristi incearca sa ii explice (calm), ca daca va continua sa foloseasca atat de multa culoare pentru suport, nu va mai avea pentru tablouri. Ana: “Nu-mi spune asta, ma sperii!”. Evident, a cerut apoi servetele umede ca sa stearga acuarelele….

Urmeaza cina. O intreb ce ar vrea sa manance (stiam deja, dar voiam sa ma asigur… din nou…). Imi cere paste. Asta aveam stabilit deja in meniu, asa ca se fac pastele cu sos rosu (ardei si rosii) pentru Ana. Ia cateva, apoi vrea si din mancarea noastra: varza calita. Desigur, ultima a fost preferata. Nu avea carne, dar ne-a spus ca “atunci cand va fi mare, mare, va vrea si carnati in varza.”

Restul serii… obisnuit: alergat prin casa, cateva trante, ras, baie, si pregatire de somn. Vrea sa stinga ea lumina. In regula, doar ca o vad cum tot trage de timp. Asa ca ii spun ca voi stinge eu lumina daca nu se decide ea sa o faca. Mai sta, se mai gandeste, parca s-ar apuca de joaca… Sting eu lumina. Ma apostrofeaza: “Nu asa, mami! Nu-mi place asa, fortat!” Asa ca aprinde lumina si o stinge. Ea singura, cu manuta ei. Asa a fost multumita.

La culcare, evident, vrea cartile “Hoinari prin anotimpuri”; si Primavara, si Vara, si Toamna. Asa cum vrea de vreo 3 saptamani incoace. Stie toate personajele. Mult mai bine decat mine (da, uneori o contrazic, si apoi imi dau seama ca are dreptate). Ne lipseste Iarna. E vital sa o gasesc!!!!