Aniversarea Anei

2 ani frumosi, furtunosi, plini cu de toate. Ana a implinit 2 ani pe 15 august 2015, dar iata ca abia azi imi fac timp sa scriu (inainte sa fac un post comun cu aniversarea de 3 ani!).

Cand au trecut, unde s-au dus… nu stiu. Ce-am invatat, ce-am trait, ce-am simtit… cred ca mi-ar trebui inca 2 ani sa scriu pe-ndelete.

Ne-am dorit sa avem o aniversare linistita, in familie, fara prea mare tambalau. Lucrurile s-au aranjat minunat, de la sine. Ziua Anei este pe 15 august, zi libera. Asa ca pe 14 august a fost in centrul atentiei la gradinita. Si aici a fost totul perfect: la varste fragede se recomanda ca numarul copiilor invitati la petrecerea aniversara sa fie varsta copilului + 1. Iar in grupa Anei erau fix 3 copii, in afara de Ana. Tortul a fost fara zahar, comandat cu ceva timp inainte la profesionistii de la Baby Fresh Food. Blat: morcovi, faina, oua, curmale, miere, scortisoara, ulei, praf de copt; crema: mascarpone, smantana, miere, vanilie; jeleu: cirese/visine, ananas, gelatina. A facut parte din prima colectie de torturi fara zahar pentru copii, din Romania – deci recomand.

Ziua de 14 august a inceput normal: mers la gradinita, insa noi doi nu am fost la serviciu asa ca am rezolvat diverse chestiuni organizatorice (eu manichiura-pedichiura, iar Cristi a luat tortul). In jurul orei 11.00 am ajuns amandoi la gradinita, iar surpriza Anei a fost maxima. Dupa ce ne-am prezentat si colegilor Anei, ea a inceput sa le arate fotografiile aduse de noi din cei 2 ani. A fost tare simpatica, pentru ca ea tinea fotografia cu imaginea spre ea, crezand ca acelasi lucru il vad si ceilalti care aveau parte doar de o hartie alba.

DSC_6714

A urmat apoi tortul, suflatul in lumanare, cantecul de “La Multi Ani”. Foarte frumos, foarte lejer si relaxant. O amintire atat de placuta!

 

 

 

 

 

DSC_6788

DSC_6773

DSC_6759

DSC_6749

DSC_6741

DSC_6729

DSC_6732

DSC_6734

DSC_6738

Dupa petrecere, am plecat spre un loc ce ne place din ce in ce mai mult: Casa Veche, din Maldaresti, langa Horezu.

Sambata, cand a implinit Ana fix 2 ani, am sarbatorit iarasi, tot noi 3 plus un tort absolut delicios. Crema din fructe de padure (dementiale zmeura intreaga!!!), blatul pufost, aromele, dar si aspectul (avand in vedere ca veneam cu el de la Bucuresti, pe o vreme caniculara), au facut din el deliciul celor 2 zile de mini-vacanta!

DSC_6831

DSC_6832

DSC_6845

 

Am incercat si noi sa facem o “fotografie de familie”; a iesit ca toate celelalte de pana acum: din a ‘enspea incercare, noi razand in final, iar Ana vazandu-si de-ale ei.

DSC_6847

Apoi i-am dat Anei cadourile.

Cartea “Cadou de ziua ta”, pe care o citim in continuare cu placere. Are imagini frumoase, delicate, atractiv realizate. Este o poveste emotionanta despre prietenia dintre un iepuras si un arici.

1150_d0d07d2cSursa foto

Celelalte volume ale colectiei asteapta linistite, intr-un sertar din biroul meu de la serviciu, sa fie daruite Anei cu ocazia calendarului de Advent cu care imi doresc sa o surprind anul acesta!

Celalalt cadou a fost un joc foarte interesant, apreciat si el de catre Ana, dar si de catre noi: plansa pe care putea desena cu un creion cu apa! Mi-nu-nat!

micul-artist-mazgalici

Sursa foto

Setul este foarte interesant si captivant. Plansa pe care se poate desena cu apa are pe margine numeroase modele pentru inspiratie, asa ca am gasit mereu ceva nou de desenat!

Cam asa a fost aniversarea Anei. Imi voi aminti mereu cu drag de cele 3 zile in care am petrecut timpul impreuna, ne-am imbratisat, ne-am relaxat si ne-am bucurat unul de altul.

 

 

 

Advertisements

Cu Ana la piata

Sfarsitul de saptamana inseamna pentru noi si mers la piata. Activitate care mie mi-a placut mereu; iar acum, toamna, este cu atat mai interesant cu atatea culori, arome si texturi… Am incercat sa-i inspir si Anei aceeasi placere a vazului, mirosului si a diferitelor texturi.

Imi amintesc asa, in ordine cronologica, experientele din piata: asta-iarna pipaia varza murata de la tarabele pe langa care treceam.

Acum cateva saptamani, eu cu ea in brate, desigur; cumpar 1 kg castraveti – precupeata ii pune si ei in punga, separat, vreo 2-3 bucati “Ia mamaie, ca doar nu pleci din piata cu mana goala!”. Cumpar vreo 2 kg de ceapa – vanzatoarea ii pune si ei intr-o punguta, separat, vreo 2-3 cepe, “Sa ia fata sa manance!”.

Duminica mergem la piata si ajungem si la fructele de padure. Bineinteles, abia am dezlipit-o de tejgheaua cu afine: prima daca cand mananca asa, in forma naturala (pana acum i-am dat in piureuri de fructe sau inghetata de casa).

…si mersul la piata devine o placere din ce in ce mai mare!

Politeturi

Sambata nu mai stiu ce i-am dat Anei, la cererea ei, si am auzit primul: “Mutumesc!”. Apoi duminica, la masa, cand a adus Cristi pastele facute de el, am auzit-o iar: “Mutumim, tata!”. Si tot duminica, la plimbarea de seara, cand a cerut sa o iau in brate, a adaugat la final si “Tog!” (“te rog” pe limba ei).Cand vorbeste despre cineva prezent spune “Doamna / Domnu’ “, saluta “Buna” si la plecare spuna “Paaaa!!!”

Au fost frumoase si emotionante ambele momente, pentru ca, desi noi folosim mereu aceste cuvinte, este prima data cand le foloseste si ea. “Tog” a mai spus, insa nu din proprie initiativa. Mi-nu-nat!

Oricum, vocabularul ei explodeaza zilele astea: “pusosi” = pufosi (cand vorbeste despre nori), “fisica” = pisica, “ghininita” = gradinita, “canunu” = scaunul, “gedudu” = degetul, “pepasu” = pempersul, “pundulet” = fundulet, “pugim” = fugim, “doba” = ciorba.

Poate spune propozitii, stie cuvinte antonime (atunci cand bem un pahar de vin in prezenta ei, spune tot timpul “mare” pentru ca atunci i-am spus ca poate bea si ea; si in completare adauga “nu mica”, pentru ca nu bea vin, este mica).

Inca o pasioneaza sa se uite dupa luna si stele, caci dupa masa de seara iesim la plimbare. Ne spune uneori “Nu place asa”, “Nu tipi” (nu, nu ridicam tonul, doar vorbim unul din camera cu celalalt din bucatarie… si trebuie sa ne conformam). Cand ii place foarte mult ceea ce mananca sau ii este foarte foame spune mere: “Buna carnea” sau “Bune pacele” (pastele) sau “Bun pecele” (pestele). A inteles cum e cu hainele: “vara cuti, acum lungi”.

Are o intonatie grozava cand o rog sa faca ceva anume “Da, bine!”

Si in continuare ma uimeste cum incearca sa ne spuna povesti cu cuvintele pe care le stie, insotite de gesturi si mimica!

O perioada…

O perioada in care am tot incercat sa-mi adun gandurile si sa mai scriu in jurnalul Anei. O perioada cu multa iubire, cu bucurii, cu tristeti. Cred ca simt prea devreme apropierea toamnei.

O perioada de citit poezii… de Vero Leca:

COBORATI?

Nu cobor,

dar va fac loc,

mai mult urc,

fara sa-ncurc,

si nu zbor.

 

SE DUCE VIATA

ca praful de pe aripile
fluturilor de noapte,

ca desenele facute cu un bat
pe malul marii

ca vorbele nerostite
decat in gand.

 

IN CIMITIR

Forfota,
iarba incalcita.

Soarele e la amiaza.

Sub pamant
amintirea bunicii
cu ochi albastri
si glas bland.

Mananc visine.
Sunt neobisnuit
de dulci

ca viata.

Cealalta Ana

Cealalta Ana este o fetita a carei poveste am cunoscut-o iarna trecuta. On-line. Povestea Anei, transmisa prin randurile scrise de mama ei si prin fotografii, este de o realitate care te zguduie, te trezeste, care lasa urme.

Cealalta Ana, o fetita mai mica decat Ana mea cu 9 luni; cealalta Ana, o fetita cu acelasi nume; cealalta Ana, o fetita cu aceea privirea ca si Ana mea, si pe care nu o pot uita.

Cealalta Ana a fost diagnosticata cu leucemie la varsta de aproape 6 luni, in noiembrie 2014; cealalta Ana luptat cu boala cea urata si rea; cealalta Ana a lasat in urma durerea si suferinta, in urma cu o saptamana. Povestea ei m-a impresionat mult, foarte mult. De fiecare data citeam randurile scrise de mama ei cu speranta ca vor veni vesti tot mai bune. De cateva ori am indraznit sa ii trimit mesaje si sa o intreb cum se mai simte micuta lor Ana. Mi-a raspuns de fiecare data, insa la ultimele conversatii au inceput sa se intrevada si semne ale bolii Anei care a recidivat.

Saptamana trecuta, cand noi ne-am intors din concediu, am citit randurile prin care mama ei ii ura micutei Ana drum bun…

Si nu pot uita povestea celeilalte Ana. Poveste care a lasat in urma atata durere si tristete, atatea intrebari fara raspuns. Atata dor nestins.

Cum sa depasesti astfel de momente?! Nu le pot depasi eu, care nici macar nu am cunoscut-o pe cealalta Ana…

Cum sa suporti gandul ca ea nu mai este? Ca nu o mai poti tine de mana, ca nu o mai poti saruta, ca nu te va mai putea striga “mama”? Cum sa o vezi suferind, si sa nu iti vina sa sa urli si tu de durere? Cum sa nu te simti ca intr-un vis, ca intr-un cosmar din care abia astepti sa te trezesti? Cum sa intelegi de ce tocmai tie ti se intampla asta? Cu ce ochi sa privesti forfota oamenilor din jur care ii consuma inutil, in timp ce copilul tau sa lupta sa traiasca? Cum sa mai poti spera, cand totul in jur se prabuseste? Cum sa nu stii daca sa iti faci sau nu planuri cu copilul tau, pentru ziua de maine, pentru ora ce vine?

Cum sa ii asculti fiecare respiratie, nestiind ca poate va fi si ultima? Cum sa ii tii mana in mana ta, stiind ca e pentru ultima data cand ii simti caldura? Cum sa nu te chircesti si sa mori si tu pe tarana proaspata? Cum sa-i mai privesti jucariile si hainutele stiind ca nu le va mai atinge vreodata?

Povestea celeilalte Ana mi-a lasat in suflet o imensa tristete. Mi-a lasat multe intrebari, carora nici nu as vrea sa le aflu raspunsul. Mi-a lasat temerea si certitudinea ca boala nu alege si ca boala este nemiloasa. Mi-a lasat sentimente de furie si neputinta. Mi-a lasat multe, multe ganduri pentru parintii pe care ea i-a lasat in urma.

Nu stiu ce fac acum parintii Anei; nu stiu cat ii consoleaza randurile trimise de atatia si atatia oameni ce le-au urmarit povestea si care le spun ca Ana lor este acum mai bine, ca este printre ingeri, ca de undeva de sus le este aproape. Sper doar ca, incet incet, sa isi gaseasca linistea. Sa afle calea de-a o simti pe Ana langa ei, chiar daca ea nu mai este acum.

Povestea celeilate Ana m-a facut sa vreau sa ma bucur si mai mult de ceea ce eu am acum. Mi-a intarit certitudinea ca lucrurile cele mai scumpe mie sunt cele pentru care chiar merita sa traiesc. Povestea celeilalte Ana este, pana la urma, una nu doar despre suferinta, durere si boala; este despre rabdare, despre iubire si despre credinta. Despre cum, daca avem ochi sa privim si sa intelegem, putem sa ne schimbam vietile prin experientele celorlalti.

Cealalta Ana va ramane si in sufletul meu….

mother_and_child_silhouette_clip_art_23538