Spatii de joaca pentru copii

Cand vine vorba de amenajarea unor spatii de joaca pentru copiii nostri, in casa sau afara, nu am dus niciodata lipsa de imaginatie; ne-au lipsit spatiul, timpul, banii, dar imaginatia niciodata.

Zilele trecute ma gandeam la cate idei am avut si cum au venit ele, cum le-am concretizat si ce “succes” au avut.

Prima data i-am facut Anei o casa dintr-o cutie de carton. Stateam intr-o garsoniera minuscula si ea nu avea un spatiu al ei. Asa ca a aparut ideea, au venit informatiile si materia prima, si a aparut casuta pe care am folosit-o pana s-a rupt definitiv. Seara o strageam, caci intindeam canapeaua ca sa dormim. A fost frumos.

Ana avea 1 an si 6 luni.

Apoi am inceput la Rosiori un “proiect” pe care vreau sa il cred putin amanat. I-am facut o casuta din sarma si am plantat in jurul ei fasole. Ideea era ca fasolea sa se urce si sa “invadeze” cadrul de sarma, construind astfel un adapost verde si util: Ana ar fi vazut etapele plantei, iar apoi am fi avut, probabil, fasole de-o fiertura. Nu am reusit sa ma ocup asa cum trebuie de aceasta idee, asa ca iarba a cotropit totul.

11059522_1007458445955714_82022954579433334_o

A urmat apoi alta casuta, tot de carton, dar mai sofisticata. Am cumparat-o din Lidl, inainte de Craciunul 2015. A fost folosita o vreme, insa parca n-a avut acelasi succes ca cea din carton simplu.

12377758_1113664138668477_2098612128359601324_o

A venit apoi Stefanel si toate planurile au fost putin amanate. Am reusit sa ne mutam si intr-o casa mai mare, cu balcon. La ultimul etaj. Intr-o zona ce momentan este santier oriunde as privi.

Balconul n-am reusit sa-l mai inchidem, asa ca vantul matura tot ce nu este bine legat sau fixat. Saptamana trecuta mi-a zburat una dintre serele mici in care am crescut rasadurile de castraveti. Moment decisiv: mergem si cumparam gard de trestie, sa nu mai pierdem lucruri pana cand reusim sa inchidem balconul.

Oricum, era o idee despre care mai vorbisem. Asa ca am luat 2 suluri de gard de trestie si am pus in jurul balconului. Ne-au mai ramas vreo 2 metri. Cristi nu vrea sa-i aruncam. Ma gandesc sa ii facem Anei un acoperis, ca o casuta. Cristi propune si niste stalpisori de lemn, ca tot demontasem caruselul lui Stefanel. Si mai leaga si niste sarme. Eu ii fac din niste melci sparti, 2 bete si putina sfoara un ornament maritim; dar ce-ar fi sa folosesc si colacul ala de spuma care zace prin cutiile mele de vreo 5 ani, plus niste panglica albastra de la o palarie, plus niste sfoara… Si sa punem ca decor si o palarie de paie, un covoras pe sanie si un scaunel?!

Si a iesit asta:

 

Asadar, imaginatie este! Si munca in echipa, ideile spuse de unul si continuate de celalalt mi se par ca aduc atat de multa valoare unor obiecte altfel uitate, aruncate, nefolosite.

Ce va mai urma, nu stiu nici eu. Dar abia astept!

Advertisements

Jocuri de-ale Anei

Inca inainte de a sta in picioare, Ana se juca cu noi. Acum imi pare rau ca nu am scris, la momentul potrivit, despre cum se juca Ana “cucu-bau”. De obicei cand ii schimbam scutecul sau hainele, ea isi acoperea ochii si apoi desfacea mainile larg de tot, ca sa ne surprinda.

Apoi, cand a inceput sa mearga singura, ne jucam cu totii de-a v-ati ascunselea: eu si Cristi trebuia sa stam in baie sau in bucatarie, iar ea alerga de la unul la altul, ca sa ne gaseasca. Uneori se ascundea si ea: isi baga doar capul dupa usa dulapului, restul corpului fiind la vedere. Amuzant pentru noi toti!

De vreo 2 saptamani, asa cum a vazut ca facem noi, ia diverse lucruri mici intr-o mana, apoi roteste mainile si le incruciseaza pe piept, ascunzand palmele. Crede ea ca le ascunde… De obicei, palma goala o tine deschisa. Noi trebuie sa ghicim in ce mana este ascuns obiectul respectiv. Orice varianta propunem, raspunsul ei este invariabil: “Nu-iiiiiii!”.

In rest, sunt jocurile banale: alergat, aruncat mingea, caratul sticlelor de la bucatarie in camera si inapoi, desenat, insirat oje din sertar pe pat si apoi caratul lor inapoi, re-aranjarea magnetilor de frigider, ordonarea bijuteriilor mele, si altele asemanatoare. N-am mai avut timp de diverse activitati de vreo 2-3 saptamani, pentru ca petrecem mai mult timp afara: si in prima parte a zilei, dar si seara.

Trebuie sa povestesc reactia Anei cand a descoperit luna!

ABC. Abecedarul celor foarte mici

Miercuri am vazut promotii pe www.elefant.ro la carti. Reducerile au fost intre 80% – 30%. Normal, nu puteam rata ocazia!

Asa ca am cumparat (printre altele) o colectie de 27 de carticele (au cate 8 pagini fiecare), colectie ce ne-a placut foarte mult. Reducerea a fost de 41% (de la 39,90 lei, la 23,54 lei).

ABC_Abecedarul_celor_foarte_mici

 

Sursa foto 

Imaginile sunt foarte frumos desenate, foarte utile pentru dezvoltarea vocabularului. Fiecare dintre ele are alaturi si cuvantul care o defineste, cuvant scris in limbile romana si engleza.

carte 1

 

Mi-a placut faptul ca fiecare cuvant este scris cu litere mici. Conform metodei Montessori, copiii trebuie invatati mai intai literele mici, apoi literele mari. Explicatia este una foarte simpla: atunci cand deschid o carte, observa mult mai usor literele mici, deoarece sunt mai multe decat cele mari.

 

carte 2

Fiecare dintre cele 27 de carticele are pe coperta din fata o litera (mare si mica), iar pe coperta din spate o ghicitoare.

carte 3

 

Asadar, spor la citit si ghicit!

PS: Nici nu-mi amintesc de cand n-am mai spus o ghicitoare!

Ieftin ca braga

De fapt, daca ma gandesc bine, si mai ieftin; gratis aproape!

Asadar, o noua zi, o noua distractie: un labirint mai putin obisnuit. L-am facut pentru a incerca ceva nou, iar pentru el am avut nevoie de:

– 4 suluri ramase dupa consumarea prosoapelor de bucatarie, de hartie;

– sfoara;

– perforator si foarfeca.

Le-am taiat putin pentru a lasa loc observarii obiectului care cade prin ele, apoi le-am legat de patutul Anei si, contrar asteptarilor, inca rezista.

Am folosit ghinde pentru a-l testa, lansate de sus si adunate intr-un vas special jos. Capetele exterioare ale sulurilor le-am indoit putin, pentru ca, din cauza vitezei, ghindele mai mari cadeau inainte sa ajunga la sfarsitul traseului.

Nu pot spune ca Ana a fost fooooarte entuziasmata: s-a jucat cateva minute, cateva zile la rand. Mai mult ne-am jucat noi! Motivul pe care-l suspectez si care, de fapt, este un aspect ce trebuie, evident, imbunatatit: lipsa culorilor. Voi incerca sa il desenez sau sa il colorez cumva. Probabil ca vom renunta la ghinde in favoarea unor mingii mai colorate… ramane de vazut.

Pana atunci, cam asa arata labirintul nostru lucrat manual:

Sukuri

Il vom mai folosi, mai ales ca inca nu putem sta toata ziua pe-afara. Mi se pare foarte util pentru exercitii de coordonare ochi – mana, pentru a demonstra copilului relatia cauza – efect, pentru a-l coopta intr-un joc interesant la care pot participa si ceilalti membri ai familiei.

Spor la mesterit!

Casuta de carton

Am sarit peste casuta de paie, am ajuns la cea de carton si, cine stie cand, poate vom locui intr-o casuta din caramizi… a noastra. “Cei 3 purcelusi” wannabe.

Asadar, in articolele pe care le mai citesc si eu despre cum sa-i faci pe cei mici sa invete distrandu-se, am vazut ca mai toti sunt super-incantati sa intre in diverse cutii, majoritatea de carton. Am vazut si un filmulet in care personajul principal, un bebe de aproape 1 an, a ignorat complet jucaria dar a apreciat la maxim cutia din care tocmai fusese scoasa aceasta.

Dar….. problema noastra principala (secundara, de fapt, daca ma gandesc si la bugetul familiei) este spatiul. Dupa ce cu vreo 2 saptamani in urma i-am cumparat Anei masa si scaun, unde sa mai incapa si o cutie de carton suficient de mare incat sa stea in ea si Ana.

Intamplarea a facut sa dau peste un proiect foarte interesant, aici

Cutie de carton nu a fost greu de gasit. Si a fost…. “gratis, mama soacra!”

Asa ca vineri dupa-amiaza mesterii au avut de lucru.

Ana1

Participarea mea a fost mai mult simbolica: fructe pentru Ana. Dupa cum se vede, ea s-a implicat foarte tare in acest proiect.

Bine, trebuie sa recunosc: toata casuta a fost facuta de Cristi, eu incercand sa o tin pe Ana ocupata si departe de cutter, foarfeca si alte astfel de materiale.

In aproximativ 1 ora si jumatate, totul a fost gata. Am adaptat putin proiectul casutei cum ni s-a parut noua mai bine:

– nu am taiat “podeaua” pe jumatate, ci am pastrat cartonul intreg; pentru a putea fi totusi stransa, l-am indoit la jumatate;

– am facut porti la intrare;

– am pus instalatia de la pomul de iarna.

Ana2

Ana3

Ana si-a mobilat-o dupa bunul plac: carti si jucarii.

A doua zi a plusat: a pus si pernele, asa ca in casuta citim si ne distram.

10246572_10206326577788491_3438644776497541092_n

10959380_10206326580508559_547280769252256174_n

 

Uneori ne ignora si si vede de treaba la casuta: citeste, lipeste tot felul de abtibilduri pe peretii ei de carton.

ana4

 

Si chiar e posibil sa avem mai mult loc in pat. Ana si cu mine…

ana5

Nuuuuu… glumesc. De fapt, e imposibil. Pentru ca daca intindem canapeaua, trebuie sa strangem casuta.

Casuta care, desi nu ne asteptam, rezista chiar fooooarte bine. A trebuit sa mai lipim instalatia, dar in rest totul este bine. Si sper sa o pastram cat mai mult timp, pentru ca Anei ii place. Dimineata, cand se trezeste, ne arata casuta.

Si chiar daca nu va rezista, facem alta. Cutii de carton se gasesc, costurile sunt minime, tmpul alocat construirii ei este mai mult decat rezonabil asa ca…. distractia continua!

Barca pe valuri pluteste…

Alaltaieri ne cam plictiseam… toti. Dar din plictiseala vin idei. Asa ca hai sa-i facem Anei barcute de hartie. Ideea… buna, dar cand sa ne punem pe treaba, ne dam seama ca habar nu mai avem sa facem asa ceva. Eu una cred ca n-am mai facut din scoala generala.

Dar… internetul sa traiasca!

Asa ca, dupa cateva zeci de minute, Ana avea in fata un lighean cu apa si doua barcute pline cu nasturi.

Barci

Prea multa vreme n-au rezistat fragilele ambarcatiuni in fata taifunului numit “Ana”… asa ca au fost scufundate, stoarse bine de apa, apoi rupte in bucatele mici, mici, mici. Cum naufragiul era complet, Ana a inceput recuperarea nasturilor de pe fundul ligheanului, unul cate unul. I-am starnit curiozitatea la maxim, ce mai!

Asadar, o activitate super-simpla, a “bifat” cateva aspecte importante:

– am lucrat in fata ei dintr-o simpla coala de hartie doua barcute (puteau fi orice altceva), asa ca a putut vedea finalitatea actiunii noastre;

– a avut parte de activitati senzoriale, cu mainile prin apa, apoi prin bucatile multe si mici de hartie uda;

– a exersat prinderea si strangerea hartiei, atat uscate, cat si ude;

– a lucrat si motricitatea fina adunand, cu grija, toti nasturii de pe fundul ligheanului plin cu apa si hartii; pe unii nu ii vedea, asa ca trebuia sa ii pipaie;

– ne-am distrat toti trei.

De repetat!