In excursie

Miercuri am fost in excursie. La munte, sa ne bucuram de zapada. Povestea excursiei incepe cu o seara inainte, cand am inceput sa pregatim hainele cu care sa ne imbracam a doua zi, la munte. Deci, incepem: Ana si le-a ales prima, le-a asezat frumos pe pat, in ordine. Vine Stefanel, ia in fuga chiloteii Anei si tot in fuga se duce la baie si ii arunca in wc. Ana incepe sa planga: “de ce a facut asta???” Stefanel vine inapoi in camera, ma ia de mana si ma duce la locul faptei, sa vad si eu si sa ma minunez. Incerc sa o calmez pe Ana: putem alege impreuna alti chilotei, acestia sunt plini de microbi acum, stiu ca iti placeau dar imi amintesc ca mi-ai spus ca ti-au ramas mici (afirmatie absolut adevarata) si tot asa. Bun, calmez lucrurile, arunc chiloteii la gunoi. Intre timp Ana merge sa verifice daca mai are sosetele; nu le vede imediat, asa ca se pune iarasi pe plans. Noroc ca Stefanel nu apucase sa le zvarle si pe ele in wc, erau doar cazute pe jos. (Seara urmatoare a aruncat in wc propria lui camioneta, deci nimic personal cu Ana).

Buuuun. Ne calmam, culcam copiii (Stefanel pica primul, cu o seara inainte adormise pe la miezul noptii, caci avusese chef de ras). Mergem in bucatarie sa pregatim ceva de mancare pentru a doua zi. Se aud pasi: Ana nu avea somn, asa ca a ramas cu noi pana am terminat. La miezul noptii adica.

Nu mai punem ceasul sa sune: daca ne trezim in timp util, mergem. Cand vine vorba de lucruri ce nu au termen fix de rezolvare, nu ne mai facem planuri. Atat de jos am coborat asteptarile; dar macar nervii nostri sunt intregi.

Evident, copiii s-au trezit. La ora 8.00. Pe la 10.30 eram pe drum. Fara evenimente deosebite (doar s-a deschis portbagajul unei camionete din fata noastra si a zburat ditamai baxul cu hartie pe contra-sens, in fata unei masini care a reusit sa treaca prin el si tot drumul s-a umplut de chestii ce zburau in toate partile), asadar fara evenimente deosebite ajungem in Sinaia. Urcam catre Cota 1400, insa dupa o portiune infima de drum soseaua devine gheata acoperita cu zapada. Masina patineaza asa ca ne oprim langa un drum ce facea dreapta, prin padure. Peisajul este de vis, si tot mai multe masini opresc langa noi (unii chiar au crezut ca acolo este Cota 1400… putin dezamagiti cand le-am spus ca mai au vreo 9 km pana acolo, dar peisajul le-a placut).

De acum abia incepe distractia. Imbracam copiii cu salopetele de schi. Ana incantata, Stefanel fix invers. Din momentul in care a vazut ca am oprit si ca in jur este zapada, ca mai deschidem si usile si chiar coboram din masina, a inceput sa fie vizibil nefericit. Cand l-am pus jos, pe zapada (imbracat, incaltat, nu asa… oricum), deja protestele s-au intetit. A acceptat sa urce cu Ana pe sanie, parca a si zambit putin. Totul pana in momentul in care cativa fulgi de zapada zburati dintr-un brad au aterizat pe fata lui. A inceput sa planga, la inceput putin, apoi din ce in ce mai tare, de neconsolat. Intre timp Ana s-a bucurat de o tura cu sania, s-a mai aruncat putin si in zapada… insa “inspirata” de Stefanel, a inceput si ea sa planga: “e frig… de fapt nici nu ii place zapada… ar vrea la masina… uite ce ude sunt manusile (perechea cealalta nu era de acceptat)… ii curge si nasul…”

Lasam in urma peisajul superb si ne intoarcem la masina. Mancam: cereale cu iaurt, cas de gutui, mere, pere, morcovi, cornulete… Mai vrea cineva la sanius?

20180124_134456

Exact, nimeni! 40 de minute, atat a durat excursia noastra la munte. Hai inapoi acasa, la Bucuresti. Inevitabil. o mica drama: “cand mai venim??? dar mai venim, da???”

Va mai las niste poze, a fost o zi extraordinar de frumoasa!

Am facut multicele, cine nu stie povestea, crede ca am stat cateva zile!

Din vorba in vorba, le povestesc despre Nicolae Grigorescu, despre casa memoriala, despre ce mi-a placut mie acolo: tablourile cu boul Ghiocel. Hai ca poate e deschis, desi e 24 ianuarie si la telefon nu mi-a raspuns nimeni. Ne abatem din drum: inchis!

Continuam drumul: copiii adorm, e liniste. Peste vreo 10 minute tuseste Stefanel cam ciudat… In secunda urmatoare este plin de voma, si el, si scaunul… Oprim repede. Cum el nu suporta sa fie murdar, cand vede ce este in jur incepe sa planga.  Il schimb de haine… nu stiu cum… Pentru ca Ana s-a trezit brusc, de la plansul lui Stefanel si, evident, deja urla si ea. Desi ne-am miscat foarte repede, parca a durat o vesnicie.

Pornim din nou… pfff… au adormit! Li-nis-te!!!! Liniste!!!! Imi aduc aminte de ce nu ma pot bucura de ea: am uitat sa fac pipi, desi aveam nevoie inca dinainte de a ajunge la Sinaia!!! Cu toata nebunia… Insa cine mai are curaj sa opreasca pana la Bucuresti?! Acum parca as fi plans si eu nitel…

O excursie memorabila!

IMG-20180125-WA0008

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s