Ma tot tin de ceva vreme sa notez primele cuvinte ale Anei. Rostite clar, fara stalceli. Asadar, iata-le:
– mama;
– tata;
– da;
– nu;
– apa;
– nmi place (“nu-mi place”, nu e greu de inteles; cum suntem iar in perioada “nu”, bineinteles ca n-a zis deloc “mi place”);
– nu pleci (cand nu vrea sa mearga ea undeva, sau cand nu vrea sa plece unul dintre noi undeva… adica nici macar pana la baie!… ea crede ca toata lumea poarta pampers?!);
– Aci (“Alex”, instructorul de la inot);
– arsh (ceva a fost mai cald si a simtit la limba sau la mana… mancarea trebuie sa fie potrivita, nici rece, nici calda… ceva gen “soacra cu trei nurori”; daca nu-i perfecta, nu se jeneaza sa o spuna!). Oricum, isi sufla in mancare singura, chiar daca este rece.
– gata (cand e “gata”, e “gata!!!”).
Canta: “la la la” deocamdata.
Imita sunetele scoase de caine, lup, urs, sarpe, tantar, capra, soarece, masina, aspirator.
Ne face “shhhh” cu degetul la gurita cand vrea liniste.
Stie partile corpului.
Mana la ureche: vrea telefonul mobil.
“Ha ha ha, ha ha ha”: vrea cantece la calculator.
Orice cazatura (a ei, a altcuiva, a unui lucru) este anuntata cu “Pac”.
Manutele pe sus, cu palmele inchizandu-se si deschizandu-se: a vazut o pasare.
Mana la gat: a vazut o girafa in carte sau, daca nu avem carte in mana, vrea margelele mele.
Porneste singura calculatorul, la rugamintea noastra.
Mana in gura: vrea ceva de mancare – face asta cand avem mai multe feluri la masa si vrea ceva anume.
Mana la piept: s-a speriat de ceva.
Degetul aratator ridicat: asculta ceva cu atentie si toata lumea trebuie sa taca.
Degetele stranse: vrea ceva mic, de obicei carticele. Palma deschisa: e ceva mare.
Si piesa de rezistenta:
Semnul ca trebuie sa ma opresc din ceea ce fac: fie ca ii dau sa manance, alerg dupa ea, ii cant, ii citesc. Atunci cand vad acest semn, trebuie sa ma opresc: nu o secunda mai devreme, nu una mai tarziu. Atunci!
Imaginea de mai sus nu poate fi separata, in mintea mea, de o alta:
Cat am fost in concediu pre-natal am revazut, re-revazut, re-re-revazut s.a.m.d. urmatoarele filme: “Stapanul Inelelor” (toate cele 3 dvd-uri facute cadou de Cristi mie… impreuna cu un puzzle cu personajele principale), “Gladiatorul” (“Stay with me! If you find yourself alone, riding in the green fields with the sun on your face, do not be troubled. For you are in Elysium, and you’re already dead!” Cum sa nu stai cu el, cand Russell Crowe iti zice asta… chiar daca esti pe Campiile Elizee?!) si, desigur, “Operatiunea Monstrul”(de multe ori, in zilele grele, imi amintesc finalul filmului: Marin Moraru povestind cum a prins monstrul si cat a fost el de “calm, calm, calm”….).
In rest, face mici “comisioane”: duce hartii la gunoi, duce cojile de portocala la gunoi, ne duce sau ne aduce diverse lucruri (usoare, la inaltimea ei), sterge diverse suprafete de apa (oricum, ea o si varsa acolo), se sterge la nas sau chiar si-l sufla, se spala pe maini cu sapun si se limpezeste, se spala pe fata, se sapuneste cu gelul de dus, duce-aduce diverse din frigider, ne ajuta sa punem in ordine cumparaturile si altele asemenea.
Cat despre momentul cand a inceput sa spuna “mama” si “tata”… s-a intamplat de curand, cred ca de vreo 3 saptamani. Pe la vreo 8-9 luni incepuse: “ta-ta-ta”, iar apoi “ma-ma-ma” dar, din cate am vazut si am mai si citit, sunt doar exercitii pentru vorbire (le este mult mai usor sa rosteasca litera “t” decat litera “m”, de aceea multi parinti spun ca la cateva luni copiilor au spus “tata”); sigur sunt si exceptii – sunt convinsa ca exista si copii care vorbesc foarte devreme, dar nu cred ca sunt atat de multi precum am auzit de la diferiti parinti. Personal, atata vreme cat nu s-a adresat constient, clar, evident, mie sau lui Cristi, nu am considerat ca rosteste cuvinte, oricat mi-ar fi placut sa cred ca a spus “mama” si “tata” la 8 luni.
In rest, bolboroseala cat cuprinde, cu toata “recuzita”: gesturi, mimica, intonatie. Frumos, ne e drag de ea cand o vedem asa un orator desavarsit! Numai de-am intelege ce spune….
De mana cu Ana, la brat cu Stefanel 