De zilele astea

Am avut cateva zile foarte linistite si foarte frumoase: Ana a ras mult, a mancat si a dormit bine, noi am fost linistiti.

Bineinteles, au fost doua momente memorabile.

Primul a fost alaltaieri: noi doi eram la masa, ea misuna prin camera. Vine spre noi, cu capul ridicat ostentativ, iar in gura cu o carioca (sunt speciale, non-toxice, pentru pici ca ea). Nu avea capacul pus. Ne uitam la ea, ea la noi… Inca nu a incheiat etapa bagatului in gura a te miri ce, dar e pe sfarsite; probabil si din cauza faptului ca am decis sa tratam cu muuuuult mai mult calm aceasta noua “pasiune” a ei. Nu ne agitam, ne vedem de mancare, dar cu ochiii pe ea. Incepe sa se stranga singura de obraji, ca atunci cand, la inceput, ne speriam noi ca baga in gura hartii si altele asemenea. Nu ne-am panicat, bineinteles, asa ca s-a strans de obraji si a incercat sa ne atraga atentia cat a putut ea mai bine, intreaga scena terminandu-se rapid cu carioca aruncata pe canapea. Bun asa!

Ieri dimineata ne pregateam sa iesim afara. Eu ma imbrac prima, ca sa nu stea ea degeaba, cu hainele pe ea, pana sunt eu gata. Imi scot din sifonier o pereche de sosete cu inimioare. Mama, ce admiratie au starnit! Le-a rasucit pe toate partile, le-a pipait… Ok, incerc sa ii arat ca trebuie sa le incalt ca sa iesim la piata. Instant a inceput sa planga, tare, tare, tare. O etapa tantrum pe care n-am prevazut-o! Nici faptul ca am incaltat-o cu ele (ii veneau sosetele mele pana aproape de fund, era super-haioasa, si mai erau si rosii!)nu a contat. Am luat-o in brate, i-am povestit ce facem noi afara, de ce trebuie sa mergem la piata… Nimic! Plans. Ii amintesc intr-o doara ca si ea are sosete cu inimioare… Bling, bling!!! Se potoleste imediat, da jos sosetele mele si se duce la sifonier pentru ca vrea sosetele EI cu inimioare!!!!

Deci da, am ajuns la piata in timp util, ne-am cumparat cartofii, telina, morcovii, patrunjelul si pastarnacul, si am avut timp sa trecem si pe la doua locuri de joaca pentru ca a vrut neaparat acolo, la leagane. Ca in reclama aia: cumperi nu stiu ce cabina de dus si iti raman bani si de-o ciocolata pentru ea! Hmmmm… nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat o ciocolata…

Advertisements

Revolutia “Nu!”

Ca Ana e in etapa “Nu” am spus-o deja; nu s-a schimbat nimic, dar nu-i nicio graba, avem timp…. berechet…

Dar incercam si noi sa facem propria noastra revolutie “Nu” – adica sa renuntam la orice fraza sau propozitie ce incepe cu acest cuvant. Oho, dar nu-i usor deloc. E chiar mai greu decat m-am asteptat! Pe cuvant! Avem de lucru cu noi insine, nu gluma!

Primul pas in incercarea de a scapa de “Nu” a fost sa inlocuim fraza cu altceva. Spre exemplu: in loc de “Nu mai alerga!” sa spunem “Mergi mai incet!”. Oricum, Ana nu are reprezentarea lui “nu mai alerga”… adica ea alearga oricum, iar ca sa inteleaga ceva din propozitia asta trebuie sa se si vizualizeze facand ceea ce ii spunem noi. Ori insiruirea de cuvinte “nu mai alerga” pentru ea nu inseamna mare lucru. Ei, dar daca spunem “mergi mai incet”, ea isi pune in functiune rotitele din capsorul ala dragalas si se vede mergand mai incet; si culmea (sau nu!), in ultima vreme chiar functioneaza!

Al doilea pas in anihilarea lui “Nu” a fost sa-i oferim alternative. Asta da provocare! Ce alternativa sa ii dau la: “Nu trage fata de masa cu tot cu farfuria plina de ciorba!” sau “Nu molfai talpa de la cizma!” sau “Nu arunca solnita in supa!”. Mda, uneori, tot cautand alternative, raman blocata si ma duc sa iau mopul si sterg ciorba de pe jos, pun cizmele la loc si spal copila pe maini si pe fata, scot solnita din supa cu o lingura si cam atat.

Dar nu ma dau batuta! Am solutii la situatiile amintite mai sus (putine, ce-i drept, fata de toate cele traite zilnic, dar la ora asta… n-am pretentii): ma reped si prind in timp util fata de masa (nu o mai prindem cu clesti de marginea mesei pentru ca s-au dovedit inutili in fata Anei), ii spun (calm) sa scoata din gura talpa de la cizma si, in fine, prind din zbor solnita si ne amuzam copios de ce era sa se intample!

A, si zilele astea am mai aflat ceva ce pare ca merge: cand e pe care sa faca ceva ce nu-i ok sau cand refuza sa faca ceea ce o rugam noi, o intrebam “Faci tu singura cutare lucru, sau il fac eu?” Uneori merge, alteori se face ca nu aude si ne ignora complet. Noi suntem insa perseverenti!

O noua pasiune

Cred ca se face luna curand de cand Ana citeste reviste. A inceput cu o revista “Pap tot” care, saraca, a dat tot ce-a avut mai bun: copertile, paginile… si inca mai rezista cotorul cu cateva foi lipite muuuuult prea bine. A invatat toate legumele si fructele, pentru ca, de fapt, ele erau atractia. Apoi a invatat diversele tacamuri ce apareau prin fotografii. Apoi am trecut la accesoriile copiilor de prin paginile revistei. Doamne, mi-am amintit de catalogul de haine de la Coccodrillo: ce viata lunga a avut! Ma plicitsisem sa-l mai vad prin casa, plin de pete, jumulit, plin de bale, mazgalit cu carioca… dar chiar nu m-am indurat sa-i fac vant, ca prea ii era drag!

Intre timp, nici nu mai stiu de unde a luat-o, m-am trezit ca frunzareste o revista cu niste haine…  Asa ca a invatat tot felul de accesorii vestimentare, de briz-brizuri si altele asemenea.

Cand spun ca le-a invatat inseamna ca, orice pagina as deschide din revistele de mai sus, imi poate arata scortisoara, sau ochelarii de soare, sau inghetata, sau pantofii cu paiete. Bineinteles, studiaza intai pagina si apoi indica foarte clar obiectul mentionat de mine.

Iar cand spun ca citeste inseamna ca se aseaza comod pe canapea, tine revista deschisa, cu ambele maini, si turuie pe limba ei. Uneori chiar urmareste randurile cu aratatorul…

Ieri i-am luat o alta revista, ceva cu secrete de prin bucatarie. Prima data a rupt 16 pagini odata (le-am lipit inapoi cu scotch) si acum studiem impreuna fructele exotice din paginile revistei (bine, recunosc, mie imi curg balele pe la niste prajituri…).

Concluzii:

– ii plac hainele cu buline, nu cele cu dungi;

– ca accesorii prefera gentile, nu curelele;

– fructele si legumele de pe la noi o atrag mai mult decat cele exotice (le vede mai des);

– revistele astea de la chiosc au si ele ceva bun: invata cuvinte noi si pot fi rupte fara emotii;

– mai bine citesc retete decat preturi de catalog Lego (da, bineinteles, citim in continuare).

Are si carti cu legume si fructe, foarte frumoase si foarte explicite; dar o atrag mai mult prezentarile din reviste, probabil pentru ca sunt reale, nu desenate.

Cartile cu povesti isi au si ele locul lor. Si citim si din ele, regulat; uneori la cerere, alteori pentru ca trebuie sa facem ceva inainte de somn.

Cred ca totusi voi pastra, daca rezista pana la final, catalogul Coccodrillo (acum zace pe undeva, prin patut) si revista “Pap tot!”. Parca deja au asa, un aer “vintage” cu paginile rupte si mototolite, cu fetele personajelor de prin ele mazgalite cu diverse carioci…

 

 

O fetita plina de emotii

Da, asa este Ana. Ma uit la ea cat de bine isi exprima emotiile, sentimentele, pasiunile tot mai clar pe zi ce trece.

Asta-seara am stat amandoua pe jos si ne-am uitat in cutiile mele cu margele si gablonturi. I-au placut mult, le-a luat pe fiecare in parte si le-a sucit pe toate partile. Minute in sir nu a scos nici macar un sunet. Doar invartea bijuteriile pe toate partile, si le punea de mana, de gat, se mai intorcea la oglinda sa vada cum ii sta. Totul in liniste deplina, doar ea si gandurile ei.

Da, mi-a rupt o bratara… oricum nu-mi placea si n-am purtat-o niciodata.

Cand este linistita si bucuroasa rade, zambeste, alearga ca un titirez prin camera. Vorbeste cu ea si cu noi in acelasi timp.

Cand are o durere (de dinti, ca astia ne fac zile fripte), i se vede imediat pe fata: e trista, are ochiii incercanati. Imposibil sa nu-mi dau seama ca o supara ceva, chiar daca nu plange.

Acum citim multe reviste si ii place mult de tot sa citeasca si ea odata cu mine. In fiecare seara o vad cu ce placere incepe sa frunzareasca paginile mototolite, rupte, patate.

Ii place sa stam de vorba: e momentul de liniste din fiecare seara si o vad cu ce drag se pune pe perna, langa mine. Stam fata in fata, culcate, cu lumina stinsa in camera dar aprinsa la bucatarie, si ea se uita in ochiii mei si incepe sa-mi povesteasca. Imi place sa cred ca raspunde la intrebarile mele, dar cine stie?!

“Vorbitul” e o alta placere de-a ei: e expresiva, gesticuleaza, se incrunta, are intonatie… Transmite multe, multe emotii, chiar si daca nu vorbim aceeasi limba.

Cand o imbracam sau ii punem ceva pe ea, o vad cum se fuduleste in oglinda, isi zambeste, se alinta… se vede ca-i place. Cel mai des face asta cand isi pune fermoarele mele de gat (faceam, candva, flori din ele, dar acum mai au de asteptat). Cand ii dau cosul meu cu diverse lucruri, scotoceste plina de nerabdare dupa toate cele (cred ca) 10 fermoare si le poarta de gat toata seara!

Orice curiozitate o vrea satisfacuta, orice mica placere trebuie indeplinita.

Nu-i copilul jumatatilor de masura.

Asa ne si iubeste: ne strange tare, tare in brate, pana cand o simt ca nu mai poate si ne da drumul. Se lipeste de noi cu tot corpul ei mic si cald si normal ca nu-i mai dam drumul din brate. Ne pupa asa cum stie ea mai bine, lipindu-si gura de obrajii nostri.

Ei, dar si cand plange… plange! Tot fara jumatati de masura – da tot ce poate! Cu lacrimile si mucii siroind pe fata, pe gat, pana pe tricou… Motivul: telefoanele mobile nu sunt in zona in care si le poate lua singura.

Dar o luam in brate, vorbim, o pupam, ne tiuie urechile (wow, cat de tare are vocea), mai respiram adanc si a treia oara, si apoi toate lucrurile sunt bune si frumoase… de obicei incepe sa ne vorbeasca ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

 

De ce ocolesc locurile de joaca

Saptamana trecuta m-am umplut de nervi. Aproape in fiecare zi…

Langa blocul nostru sunt multe locuri de joaca. Nu sunt “de sezon” acum… abia daca sunt 2-3 copii cu adultii din dotare pe-acolo. La majoritatea insa nu am putut intra din cauza mizeriei de caine. Erau fecale peste tot: la intrare, pe alei, in nisip, sub leagane. Peste tot!!! Si erau niste chestii imense!

Cum e posibil?! Nu, nu sunt de la maidanezi. Si stiu asta clar, din 2 motive: i-au strans de cand cu isteria provocata de copilul ucis de caini din neatentia bunicii; si maidanezii (ca orice alt animal) sunt curati, prefera sa-si faca nevoile pe pamant, in locuri mai ferite.

Mizeria de la locurile de joaca este multumita “iubitorilor de animale” care uita si responsabilitatile ce vin odata cu acestea: sa curete dupa ele sau, in cazul de fata, si mai important: sa nu le plimbe in locuri special amenajate pentru copii. Da, am vazut si oameni care strang mizeria dupa cainii lor, prin parc, pe spatiile verzi – deci se poate. Toata lauda!

Dar totusi nu pot procesa faptul ca isi duc cainele la plimbare si la nevoi in locurile de joaca… special amenajate, de altfel!

N-am nimic cu posesorii de animale (am la tara 2 caini si 2 pisici), n-am nimic nici cu animalele (nu-i vina lor deloc), am cu aceste personaje sub-umane… nu, sub-animale, care sunt cauza pentru care locurile de joaca sunt infecte.

Pana acum am vazut oameni de la serviciile de curatenie care strang plasticele, hartiile, carpele aruncate pe-acolo (da, e o intreaga fauna care misuna prin locurile de joaca), care golesc cosurile de gunoi… dar cum sa strangi mizeria de caine care tocmai s-a dezintegrat si s-a imprastiat pe tot cauciucul ala de pe jos?!

Asa “iubitori de animale”… Halal!

Oricum, asta e doar unul dintre motivele pentru care ocolesc locurile de joaca. Celelalte vor iesi la iveala imediat ce va da putin caldura. O sa fie postari la momentul respectiv…. din pacate!

 

 

Ce mai gatesc

Ca si pana acum, retetele pe care le folosesc sunt fie stiute de-acasa, fie citite pe site-ul http://www.e-retete.ro.

Putin adaptate, desigur, pentru ca mancam toti trei aceeasi mancare: mai putina sare, ceapa necalita (ci fiarta), fara carne de porc, fara piper, chili si capere (deocamdata), mai pun miere in loc de zahar, mai folosesc faina integrala in locul celei albe.

Am decis sa fim moderati in toate; niciodata extremele nu au avut rezultate bune. Asa ca da, folosesc si sare, si zahar pentru mancarurile Anei. Oricum, ea dulciuri nu mananca aproape deloc, asa ca nici nu prea mai pregatesc. Dar mananca foarte putin gem de prune, sau putina dulceata de capsune sau de trandafiri, toate facute de mama.

A inceput sa guste si castraveti murati, si varza murata.

Din toate, cate putin.

Bun, asadar notez mai jos cateva retete favorite:

mini quiche cu spanac – sunt nemaipomenite calde!

orez cu spanac – eu mai pun si rosii, ardei, frunze de telina cand fac sosul la blender;

dorada cu sos Veracruzana – oooo, cum e sosul asta…. iese bun si daca nu am toate ingredientele; il mai fac si la paste sau ficatei;

pastrav cu piper verde la cuptor – iubesc reteta asta! Cel mai mult imi place cu pastrav somonat.

– ficatei cu verdeturi Provence – reteta asta nu mai stiu de unde o am, dar e super-simpla, pentru ca tot chi-michi este facut de ierburile aromate;

salam de fructe uscate si nuci – este de-li-cios, dar mixerul meu aproape a cedat nervos. Ana nu mananca foarte mult din el, pentru ca este super-satios; si energizant, pe cuvant!

fursecuri cu scortisoara – la cat s-a invartit pe langa cuptor, credeam ca le haleste pe toate odata! Nici vorba, cred ca 1 maxim a mancat. Asta e, raman mai multe pentru noi. Sunt excelente si cu faina integrala.

salata de paste cu ton – ce aroma de toamna are ardeiul ala!!!!

Iar pentru ciorbe am mai invatat de aici un truc, astfel ca Ana mananca toate legumele: dau toate radacinoasele pe razatoare.

Iar “hit-ul” culinar de o saptamana incoace este…. salata de sfecla rosie! Dimineata – pranz – seara.

Am pe tricoul din casa o pata rosie, de la sfecla (mi-a dat din greseala peste mana in care aveam furculita cu sfecla, tocmai cand i-o duceam la gura). Nu l-am schimbat deocamdata: cand vrea salata de sfecla, imi arata pata rosie de pe tricou.

Cum s-o refuzi?!

Chiar totul e de mancare?

Zilele astea (mai precis de o saptamana incoace), Ana baga tot in gura. Nu a facut lucrul asta atat de des nici cand era mai mica, nici cand i-au dat dintii; iar de luni de zile nu-l mai facea deloc.

A inceput cu paste uscate: se juca cu ele, caci avea cateva in cosul ei “cu de toate”. A venit si ne-a aratat, a scos din gura, i-am expllicat de ce nu poate face lucrul asta.

In aceeasi maniera a continuat cu nasturi, melci, scoici, seminte de dovleac. Nu a inghitit nimic, doar le baga in gura si ne arata. Recunosc, prima reactie era: “Nu!” si apoi ne cam panicam. Viteza cu care baga in gura lucruri pe care pana atunci doar le pipaia, le privea si le punea in cos ne-a cam bulversat, asa ca am strans repede orice putea fi usor bagat in gura. Si pana acum s-a jucat si cu ghinde, castane, boabe de fasole, boabe de linte… Niciodata nu a bagat in gura.

Ieri vine la mine cu o carticica intre dinti. O rog sa o scoata din gura, cartea se citeste, nu se mananca si tot asa. Pleaca si revine tot cu ea in gura si cu ochiii tinta la mine. O mai rog o data sa nu o tina in gura. Pleaca si repeta faza. Nu mai zic nimic, imi vad de ale mele. Se invarte in jurul meu, ma trage de pantaloni, doar-doar o sa ma panichez si o sa zic: “Nu!”. Am lasat-o. Pana la urma, de la atata molfait, rupe o bucatica mica de hartie din carte. N-o scoate din gura, dar are grija sa mi-o arate. O las in pace, vorbesc cu ea despre altceva. Ea insista. Eu ma fac ca nu vad. Pana la urma se cam enerveaza si inghite bucatica minuscula de hartie. Bun….

Asta-seara vine la mine cu un magnet de pe frigider in gura. Nu era nimic care sa ma sperie, doar ca ea asa voia sa para. Si insista la fel ca la faza cu hartiuta. Ma trage chiar insistent de pantaloni, sa ma panichez, sa o pun sa scoata din gura, sa spun: “Nu!”. Bineinteles, o las in pace, sunt calma, vorbesc despre altceva. Isi scoate magnetul din gura, il arunca jos si pleaca.

Apoi iar ne incearca, cu betele de la xilofon. Ce baga maciulia in gura, o molfaie, o umple de bale… Ochiii tinta la noi, ba chiar ne facea semn cu capul de genul: “Fiti atenti, eu fac asta iar voi trebuie sa va speriati!”. Am ignorat-o amandoi. Pana la urma au inceput sa-i curga balele spre coate si le-a aruncat la ea in patut. Nu mai avea ce face cu ele.

Ce ti-e si cu testarea limitelor….

A inceput etapa “NU!”

Mda, credeam ca o sa mai intarzie putin… Acum, sa vedem cat o sa tina…

– nu vrea pe jos;

– nu vrea in brate;

– nu vrea sa se imbrace;

– nu vrea sa se dezbrace;

– nu vrea sa fie ajutata;

– nu vrea sa se joace cu noi;

– nu vrea la baita;

– nu vrea sa se ridice de pe olita;

– nu vrea sa schimbam pampers-ul (desi, uneori, e o bomba olfactiva acolo);

– nu vrea sa-i citim;

– nu vrea caciula pe cap afara (in casa poarta cate 6 odata);

– nu vrea cizmele in picioare, ci in maini;

– nu vrea papuceii de casa.

Si, in general, totul incepe cu un refuz.

Ce avem de facut:

– respirat adanc;

– o lasam sa faca ceea ce vrea;

– negociem intre ceea ce vrea ea si ceea ce vrem noi;

– incepem un joc, o poezie, un cantecel si asa o (mai) convingem sa faca si ca noi;

– daca e foarte urgent sau e ceva ce nu putem rezolva altfel, o mai ignoram si facem ca noi (nu iese acum fara caciula pe cap, asta e clar).

Uneori si ea are metodele ei: fie isi da singura hainele jos sau se incalta singura cu cizmele prin casa (stangul in dreptul si viceversa), fie incepe sa planga, fie refuza categoric si atunci ne conformam.

Cam asa ne petrecem zilele astea…

 

Noi achizitii

Zilele acestea i-am cumparat Anei cateva carticele noi:

Cartile bebelusului. Primele mele cunostinte – carticele bilingve si cuburi

Corint

Sursa foto

Foarte frumos realizate, colorate, usor de manevrat si (cel putin pana acum) foarte rezistente, sunt in manutele Anei si dimineata, si la pranz, si seara. Mai mare interes prezinta carticelele, dar nu ma mira: orice joc, oricat de interesant si de nou, pierde teren in fata cartilor.

Sunt sase carticele, fiecare avand o tema: culorile, cuvintele cu sens opus, numerele, formele, ce ora arata ceasul, precum si diverse alte cuvinte usoare. Carticele sunt in limba romana si in limba engleza, ceea ce este foarte util pentru noi.

Cuburile care insotesc carticelele sunt perfecte pentru construit, dezvoltand abilitatea copilului de a-si coordona privirea cu miscarile.

Prezentarea este si ea una deosebita, toate carticelele si cuburile fiind asezate intr-o cutie cartonata, usor de manevrat.

Le-am cumparat de pe www.elefant.ro cu o reducere de 49% – inca este valabila oferta.

– chiar astazi am primit cartea “Padurea” – minienciclopedie Larousse.

 

padurea

Sursa foto

Are imagini foarte frumoase, multe (ceea ce este minunat pentru Ana); explicatiile sunt simple, usor de parcurs, dar foarte interesante.

Are si un super-pret: 10.79 lei, asa ca nu puteam sa o pierd. Am cumparat-o de pe www.emag.ro si livrarea a fost a doua zi.

Asadar citim, citim, citim!