In excursie

Miercuri am fost in excursie. La munte, sa ne bucuram de zapada. Povestea excursiei incepe cu o seara inainte, cand am inceput sa pregatim hainele cu care sa ne imbracam a doua zi, la munte. Deci, incepem: Ana si le-a ales prima, le-a asezat frumos pe pat, in ordine. Vine Stefanel, ia in fuga chiloteii Anei si tot in fuga se duce la baie si ii arunca in wc. Ana incepe sa planga: “de ce a facut asta???” Stefanel vine inapoi in camera, ma ia de mana si ma duce la locul faptei, sa vad si eu si sa ma minunez. Incerc sa o calmez pe Ana: putem alege impreuna alti chilotei, acestia sunt plini de microbi acum, stiu ca iti placeau dar imi amintesc ca mi-ai spus ca ti-au ramas mici (afirmatie absolut adevarata) si tot asa. Bun, calmez lucrurile, arunc chiloteii la gunoi. Intre timp Ana merge sa verifice daca mai are sosetele; nu le vede imediat, asa ca se pune iarasi pe plans. Noroc ca Stefanel nu apucase sa le zvarle si pe ele in wc, erau doar cazute pe jos. (Seara urmatoare a aruncat in wc propria lui camioneta, deci nimic personal cu Ana).

Buuuun. Ne calmam, culcam copiii (Stefanel pica primul, cu o seara inainte adormise pe la miezul noptii, caci avusese chef de ras). Mergem in bucatarie sa pregatim ceva de mancare pentru a doua zi. Se aud pasi: Ana nu avea somn, asa ca a ramas cu noi pana am terminat. La miezul noptii adica.

Nu mai punem ceasul sa sune: daca ne trezim in timp util, mergem. Cand vine vorba de lucruri ce nu au termen fix de rezolvare, nu ne mai facem planuri. Atat de jos am coborat asteptarile; dar macar nervii nostri sunt intregi.

Evident, copiii s-au trezit. La ora 8.00. Pe la 10.30 eram pe drum. Fara evenimente deosebite (doar s-a deschis portbagajul unei camionete din fata noastra si a zburat ditamai baxul cu hartie pe contra-sens, in fata unei masini care a reusit sa treaca prin el si tot drumul s-a umplut de chestii ce zburau in toate partile), asadar fara evenimente deosebite ajungem in Sinaia. Urcam catre Cota 1400, insa dupa o portiune infima de drum soseaua devine gheata acoperita cu zapada. Masina patineaza asa ca ne oprim langa un drum ce facea dreapta, prin padure. Peisajul este de vis, si tot mai multe masini opresc langa noi (unii chiar au crezut ca acolo este Cota 1400… putin dezamagiti cand le-am spus ca mai au vreo 9 km pana acolo, dar peisajul le-a placut).

De acum abia incepe distractia. Imbracam copiii cu salopetele de schi. Ana incantata, Stefanel fix invers. Din momentul in care a vazut ca am oprit si ca in jur este zapada, ca mai deschidem si usile si chiar coboram din masina, a inceput sa fie vizibil nefericit. Cand l-am pus jos, pe zapada (imbracat, incaltat, nu asa… oricum), deja protestele s-au intetit. A acceptat sa urce cu Ana pe sanie, parca a si zambit putin. Totul pana in momentul in care cativa fulgi de zapada zburati dintr-un brad au aterizat pe fata lui. A inceput sa planga, la inceput putin, apoi din ce in ce mai tare, de neconsolat. Intre timp Ana s-a bucurat de o tura cu sania, s-a mai aruncat putin si in zapada… insa “inspirata” de Stefanel, a inceput si ea sa planga: “e frig… de fapt nici nu ii place zapada… ar vrea la masina… uite ce ude sunt manusile (perechea cealalta nu era de acceptat)… ii curge si nasul…”

Lasam in urma peisajul superb si ne intoarcem la masina. Mancam: cereale cu iaurt, cas de gutui, mere, pere, morcovi, cornulete… Mai vrea cineva la sanius?

Exact, nimeni! 40 de minute, atat a durat excursia noastra la munte. Hai inapoi acasa, la Bucuresti. Inevitabil. o mica drama: “cand mai venim??? dar mai venim, da???”

Va mai las niste poze, a fost o zi extraordinar de frumoasa!

Am facut multicele, cine nu stie povestea, crede ca am stat cateva zile!

Din vorba in vorba, le povestesc despre Nicolae Grigorescu, despre casa memoriala, despre ce mi-a placut mie acolo: tablourile cu boul Ghiocel. Hai ca poate e deschis, desi e 24 ianuarie si la telefon nu mi-a raspuns nimeni. Ne abatem din drum: inchis!

Continuam drumul: copiii adorm, e liniste. Peste vreo 10 minute tuseste Stefanel cam ciudat… In secunda urmatoare este plin de voma, si el, si scaunul… Oprim repede. Cum el nu suporta sa fie murdar, cand vede ce este in jur incepe sa planga.  Il schimb de haine… nu stiu cum… Pentru ca Ana s-a trezit brusc, de la plansul lui Stefanel si, evident, deja urla si ea. Desi ne-am miscat foarte repede, parca a durat o vesnicie.

Pornim din nou… pfff… au adormit! Li-nis-te!!!! Liniste!!!! Imi aduc aminte de ce nu ma pot bucura de ea: am uitat sa fac pipi, desi aveam nevoie inca dinainte de a ajunge la Sinaia!!! Cu toata nebunia… Insa cine mai are curaj sa opreasca pana la Bucuresti?! Acum parca as fi plans si eu nitel…

O excursie memorabila!

Dupa vacanta

Sfarsit de aprilie – inceput de mai: adica o vacanta de 2 saptamani departe de Bucuresti. Adica nu chiar foarte departe… la Rosiorii-de-Vede, colea in Teleorman.

Prima saptamana ne-a adus doar vreo 3 zile cu soare; cea de-a doua, tot cam asa. Cand ploaia se mai domolea, ieseam afara prin balti. In rest, daca a plouat cu galeata, ne-am facut de lucru prin casa.

Am plecat croita sa ii arat Anei cat mai multe despre ce inseamna sa traiesti intr-o zona ce inca se poate numi “la tara”. Acasa la Rosiori avem dotari minime, ceea ce poate fi frumos, dar uneori incomod si chiar frustrant.

La plecarea din Bucuresti am luat de pe drum 4 boboci de gasca si 30 de pui de gaina.

I-am comandat cu ceva timp in urma, de pe site-ul Omfal, o roaba si un set de ustensile de gradinarit. Ajunsese coletul asa ca a avut placerea de a-l deschide. La Rosiori era soare si senin, asa ca am mers in gradina, la jumulit de iarba pentru gaini.

O activitate preferata a fost mutarea pamantului dintr-un razor intr-altul. Cu tot cu semintele deja incoltite…

Apoi au inceput zilele ploioase: zile de stat in casa, cu pisoiul si papusa care a fost candva a mea si care (sper eu) o va ajuta pe Ana sa accepte mai usor aparitia fratelui mai mic.

Am adus si bobocii de gasca si puii de gaina in casa.

In scurtele perioade in care ploaia se oprea, sau macar nu mai turna cu galeata, ieseam afara. Razorul cu lalele era plin de culori, insa nu prea am reusit sa ne bucuram de ele asa cum mi-as fi dorit.

Am implicat-o pe Ana in toate activitatile legate de ingrijirea vietatilor din gospodarie: mai ales ca i-a si placut foarte mult…

Am trimis-o cu ei la pascut iarba, atunci cand s-au obisnuit si ea cu ei, si ei cu ea:

La cateva strazi distanta, cunoastem pe cineva cu capre. Si iezi in perioada asta… Asa ca le-am facut o vizita:

Apoi iarasi ploaie cateva zile…. Asa ca am pregatit impreuna cateva ornamente pentru Paste. Eu pregatisem o punga plina-plina, insa am lucrat cand, cat si ce a vrut ea.

Rezultatul muncii ei m-a surprins: un ou de Paste negru, un iepure albastru fara ochi… Bufnitele sunt facute cu cateva zile inainte, cand eram inca la Bucuresti.

Si apoi iarasi afara, prin balti.

O plimbare pe la librarie, o alta zi cu soare si cateva ustensile au tinut-o ocupata o vreme:

Ploaia a avut si partile ei bune, evident: toata gradina udata, toate semintele si rasadurile inveselite. Si multe rame pe sub buturugi, caramizi, prin pamant.

Mie nu mi-e sila sau frica sa pun mana pe rame. Am incercat sa o invat acelasi lucru. Insa Ana a dus totul la un alt nivel: baga mana in borcanul in care colcaiau ramele si cauta una anume….

Si dupa scarmatul prin pamant, avea pretentia ca Ruby (motanul cel alb) sa o lase sa-l mangaie.

Sigur, bobocii de gasca sunt frumosi, dragalasi… insa mananca iarba. Multa. Si ce ramane in urma lor, trebuie curatat.

A urmat si ziua in care am vopsit “oficial” oua. Nu toate culorile au fost la inaltimea asteptarilor, nu toate ouale au rezistat cu stoicism “tratamentului” de infrumusetare.

Am avut o placere deosebita sa culegem florile socului din fundul gradinii. Si apoi sa facem socata (reteta fara drojdie si zahar, a iesit o bunatate) pe care Ana a savurat-o mai mult decat am facut-o eu!

Apoi iarasi zile cu ploaie… Ploaie ce nu ne-a lasat sa ne bucuram de salcamii in floare si de parfumul lor.

In continuare, am incercat sa pastram rutina zilnica: cules iarba pentru bobocii de gasca.

Si printre firele de iarba… surpriza: am zarit capsunele ce incepeau sa se coaca!

O jumatate de zi am lipsit de-acasa cu treaba, si cand m-am intors, Ana si mama facusera o placinta cu branza. Mirosea de la poarta a vanilie, a lamaie… Ana o adulmeca la fiecare 2-3 minute. Bineinteles, cand s-a racit si am taiat-o, a mancat cateva imbucaturi si nu a mai vrut.

Serile ni le petreceam in gradina, cand vremea era frumoasa. Mai ales ca eram insotite de Ruby si cateva privighetori care probabil au cuibarit prin gradinile caselor ramase pustii de-a lungul timpului.

Si in ultimele zile de vacanta am mers la piata. Dupa rasaduri.

La intoarcere ne asteptau bobocii de gasca.

Am plantat apoi toate rasadurile: rosii, ardei, gogosari, vinete, leustean, cimbru si busuioc.

Si le-a udat. Cu simtul raspunderii… Desi tot cerul era innorat, se auzea deja tunand si a urmat o ploaie torentiala.

Ne-am bucurat de vacanta. De aer curat, de pamant, de privighetori, de Ruby si de Labus. De balti ramase dupa ploaie. De boboci de gasca incolonati in spatele Anei (care nici macar nu stia uneori ca este urmarita). De behaitul iezilor, de laptele proaspat muls, de piata aglomerata. De mirosul socului, al cimbrului si al busuiocului din gradina.

Si eu m-am bucurat ca Ana incepe sa iubeasca atat de multe lucruri cu care si eu am crescut. Si ma gandesc deja ca nu cumva sa gresesc: poate o invat sa fie atasata de lucruri care candva vor disparea, si va incepe si ea sa simta, treptat, un gust usor amar atunci cand isi va aminti de copilarie, despre atatea lucruri care acum ii umplu viata, si care probabil vor disparea candva; sau poate nu….

 

Cum ne mai petrecem timpul

In ultima vreme tot descoperim activitati pe care le putem face impreuna chiar si in timpul saptamanii, cand minutele conteaza.

A redescoperit nisipul kinetic. L-am cumparat inainte de Craciun, cu forme si cateva accesorii. A fost interesant atunci, apoi a uitat complet de el. Pana aseara, cand s-a gandit sa imi pregateasca “supa de legume la cuptor”.

 

De cateva zile a lasat si pictura deoparte. Asa ca aseara am folosit acuarelele tempera pentru a crea imagini “in oglinda”, asa cum faceam si eu cand eram copil. I-au placut foarte mult. Iar eu m-am simtit destul de “inspirata”.

In fiecare seara servim ceaiul impreuna: din fructe de padure cu miere. Delicios! Obligatoriu, stam de vorba. De fapt, invitatia Anei asa suna: “Mami, bem ceai si vorbim?”

Sfarsitul de saptamana este mult mai interesant, cum e si normal. Sambata trecuta ne-am facut cu totii curaj si am desfacut punga cu pamant, ghivecele de carton si mini-sera cumparata din Ikea. Am adus si plicurile cu seminte, si ne-am apucat de plantat. De sambata si pana azi ne-au rasarit fasolea, zorelele, si alte cateva verdeturi (am vrut sa scriu pe fiecare ghiveci in parte ce seminte are, insa am uitat).

 

Facem si prajituri. Ana primeste ingredientele solicitate, pe care se bucura sa le amestece, sa le miroasa; cantitatile sunt “la ochi”, asa ca pana acum nu am reusit sa mancam nimic facut de ea. Mai incercam!

Cand timpul ne permite (e tare ciudata vremea asta de-afara), iesim cu trotineta (cumparata din Decathlon acum o saptamana). Am descoperit in spatele blocului o strada unde nu este permisa circulatia masinilor, asa ca este locul ideal!. Sigur, merge cu trotineta si prin casa, insa distanta este mult prea scurta.

La Melkior am gasit oja pentru copii, pe baza de apa. Se curata imediat cu apa calda si sapun, asa ca am dat uitarii marker-ele aproape permanente cu care si-a colorat unghiile la maini si la picioare doua seri la randul si a trebuit sa i le frec cu peria ca sa dispara. Intr-o seara a fost distractiv pentru toti:

Si momentele de relaxare sunt apreciate! Asa ne bucuram de coltul naturii din casa.

Si gata, maine e week-end! Iar astazi tocmai am primit cartea “365 Science Activities” de la Usborne!

 

Ghid de supravietuire in camping… cu tot cu bebe!

Acum o zi ne-am intors din cea de-a doua plimbare cu Ana si cu cortul. Experienta si-a spus cuvantul, indiscutabil! Pentru noi si, poate, si pentru altii ca noi, iata cateva idei (sfaturi, sugestii, cum vreti sa le spuneti), a caror importanta este destul de mare pentru noi.

Generalitati:

– Perioada optima de pornit la drum cu bebe si cort. Nu exista. In principiu, noi ne-am orientat sa fie cald afara, adica sa umble Ana imbracata in tricou cu maneca scurta, eventual bluza subtire cu maneca lunga. Pentru a ne intoarce cu majoritatea nervilor acasa, am optat pentru perioade secetoase, pentru ca mi se pare greu sa ploua si sa stau cu Ana in cort doar asa, de dragul cortului. Iarna cred ca este rezervata doar parintilor foarte experimentati si/sau copiilor mai mari. Oricum, vremea poate fi schimbatoare si sunt zone unde ziua te doboara canicula, dar serile si noptile sunt racoroase.

– Nu am plecat cu asteptari prea mari. Adica la prima iesire cu Ana si cortul imi imaginam ca pe seara vom fi inapoi in Bucuresti. N-a fost cazul, insa au fost doua momente in Ana a inceput: “Plecam, plecam!”. Primul inainte de somnul de pranz, al doilea peste noapte… nu stiu cat era ceasul, dar era inca intuneric afara. La a doua tura a vrut sa plecam doar inainte de somnul de pranz. Cand va fi si a treia tura, probabil va dori sa ramanem mai mult timp…

– Pregatire temeinica. Nu stiu daca m-as fi decis sa plec cu cortul daca nu o mai facusem inainte. Poate m-as fi decis, dar as fi cantarit si mai bine lucrurile. Imi amintesc cum am montat noi doi pentru prima data un cort… Cred ca ne-a luat aproape o ora. Detalii suficiente despre camping – un singur review negativ gasit si ar trebui re-evaluata situatia. Lista cu cele necesare: scrisa, gandita si folosita!.

– Am acceptat ideea ca este posibil sa ne intoarcem mai obositi decat am plecat. Pana am facut bagajele, pana am iesit pe usa, pana am montat cortul, pana, pana, pana…. Unul dintre noi a trebuit sa stea aproape in permanenta cu Ana, sa o supravegheze. Asa ca toate sarcinile picau pe celalalt: montat cort, pregatit masa, spalat vase, schimbat copil, etc. Am incercat sa ne echilibram, atat cat am putut.

– Ana a acceptat relativ usor schimbarea. I-am povestit cate ceva inainte de plecare, insa la fata locului au napadit-o o multime de senzatii, curiozitati, sentimente. Cel mai dificil cred ca a fost pentru ea ideea de a dormi afara. De a fi atat de aproape de pamant, de a auzi atat de clar zgomotele naturii. Entuziasmul nostru a fost impartasit si de ea, asa ca au fost experiente care i-au facut placere si din care a invatat una-alta…

Bagaje:

– Niciodata nu am prea multe haine pentru Ana in camping. Nu pierd timpul spaland tricouri si pantaloni scurti plini de namol, acuarele, nisip, iaurt cu nisip, zeama de piersici cu nisip si lista poate continua. Incarc in masina cat se poate si pornim la drum. Sigur, cele peste care a varsat apa sau transpirate la gat sunt puse la uscat si refolosite. Pijamale subtiri si groase , pentru ca noptile pot fi reci in cort, chiar daca zilele sunt caniculare.

– Intotdeauna iau si haine groase, chiar daca plecam din Bucuresti pe canicula. Ultima noastra iesire s-a terminat (in modd cu totul neprevazut) pe Transfagarasan. Am folosit pantaloni lungi si o bluza cu maneca lunga… pana a ajuns sa se balaceasca in Balea si a trebuit sa o schimb. Asta pentru ca am avut un singur rand de haine groase. Si oricum era foarte cald si acolo, dar nu puteam conta pe asta.

– Remedii pentru plictiseala. Un copil atat de mic nu are stare si se plictiseste foarte repede. De orice. Asa ca ne-am imbogatit treptat “arsenalul” de camping: carti, mingie, moristi de vant, vopseluri si accesorii de pictat, baloane de sapun. Campingul este locul unde se poate murdari din cap pana in picioare, pentru ca apoi urmeaza dusul. Este distractiv pentru toata lumea si este un sentiment de libertate deplina pentru copil.

– Cort, saci, saltele, aragaz. Indispensabile. Obligatoriu de cea mai buna calitate. Ce avem noi: un cort aerisit, mare si usor de montat: El Capitan Air Control, premiat pentru sistemul de aerisire. Saltele Thermarest: se umfla singure, sunt foarte comode, confortabile si usoare. Saci de dormit subtiri Cocoon din bumbac, si saci mai grosi (no name, dar se vede diferenta). Aragaz Campigaz care isi face treaba de minune! Nu am luat protectie pentru insecte – are cortul si este suficienta.

– Medicamente. Am pus obligatoriu cateva antitermice pentru Ana, si o crema pentru bubitele ce-i ies de la transpiratie. Cam atat. Probabil ca daca as fi stat si mai multe zile, as fi luat si altele, ceva pentru burtica in mod cert. Nu am optat pentru crema solara, ci pentru haine care sa o protejeze de soare.

Campingul:

– Criterii generale: Locatia – la distanta rezonabila de mers cu masina din Bucuresti, cu utilitati (wc, dus, apa calda), cu copaci (doar pentru perioade caniculare), curat. Referitor la locatie: preferabil langa un oras mare, de unde sa ma pot aproviziona cu apa, mancare, scutece. Eventual si la cativa km de un restaurant bun, de unde sa pot lua mancare pentru Ana – asta a fost prima data, a doua oara am avut aragazul dupa mine si a fost suficient.Initial am incercat sa gasim un camping cu restaurant propriu, insa ne-am lasat pagubasi: oferta este limitata la produse pe gratar.

– De evitat: campingurile unde merg gratarele non-stop… si la fel si muzica. Am patit-o la camping Dragoske – il vom ocoli de acum inainte de la maaaaare distanta. In astfel de locuri vin grataragii care sunt sustinuti de proprietarii “campingului”; de pe urma lor isi scoate omul banii, asa ca doar n-o sa se duca din proprie initiativa sa le spuna ca ar fi cazul sa dea manelele mai incet, ca doar e 10 noaptea, mai sunt si alti oameni in jur….

– Camping special amenajat. Din mai multe motive. Ana urma sa se murdareasca. Bine de tot. Si de mai multe ori. N-as fi avut rabdare sa o tot spal cu taraita sau in vreun rau. La dus, cu apa calda, vopselurile chiar ies mai repede de pe piele… chiar daca nu din prima! Intr-un spatiu delimitat este mai usor de supravegheat: despre asta e vorba in camping, nu? Libertate de miscare, alergat, energie consumata. Explorare: si aici e important sa stiu ca nu baga in gura cine stie ce buruiana toxica, sau ca intra peste noi in cort cine stie ce carcalaci cu prea multe picioare.

Obligatoriu de luat la drum:

Veselie, spirit de echipa, dorinta de explorare, curiozitate, si liniste… Muuuuulta liniste. N-as pleca nervoasa cu cortul. Mai bine stau in casa la 30 de grade si umiditate 70%!

Am lasat-o pe Ana sa faca ce a vrut: libertate maxima (in limitele sigurantei, desigur). A cautat gandacei, a alergat, si-a pus nisip in cap, a umblat desculta, s-a pictat, s-a murdarit, s-a distrat!

Si spirit de aventura, obligatoriu!

Prima iesire cu cortul

Prima noapte in cort dupa 3 ani. Prima experienta a Anei cu cortul. Prima data toti trei in cort. Prima data la acest camping. Numai si numai premiere!

Abia asteptam experienta asta. Am tot pandit momentul potrivit: sa fie mai cald afara, sa fie Ana mai mare, sa treaca perioada de acomodare la gradinita… In cele din urma s-au aliniat planetele si iata ca ne pregatim de drum. Cu o zi inainte cortul, sacii, saltelele, masa si scaunele au fost duse la masina. Asa ca sambata dimineata cele 2 ore in care chiar ne-am straduit sa plecam, au trecut pline de “cacatisuri”: ba nu gaseam nu stiu ce, ba Ana voia altceva de imbracat, ba am incercat sa mancam ceva, ba sa stergem diverse alimente de pe jos… In cele din urma, fleasca deja de transpiratie, iesim pe usa.

Puteam sa jur ca Ana va dormi tot drumul pana la camping, adica vreo 2 ore jumate. Ghinion, a atipit doar 45 de minute, pe final de traseu.

Ajungem, se trezeste, si incepe balamucul cu bagajele. Cristi monteaza cortul in 30 de minute, cu asistenta, desigur!

A trebuit sa ii dam si ei ceva de facut, altfel ne gasea noaptea cu cortul tot la pamant. Toate bune si frumoase, bagam si saltelele si le lasam sa se umfle, timp in care Ana vede, pentru prima data, cum e sa stai in cort:

I-a placut mult: s-a tavalit, a sarit, a chiuit… Chiar peste asteptarile noastre.

Plecam apoi sa mancam de pranz, la vreo 10 km de camping, la Casa Olteneasca. Mancare excelenta: ciorba de gaina, apoi rata pe varza (eu) si carne topita la garnita (Cristi), totul terminat cu o placinta cu branza si o cafea. I-am luat si Anei o portie de orez cu legume, de care nu s-a atins. In schimb, a mancat din ciorba, pana cand a inceput sa mestece in ea cu vreo 3 linguri si o furculita, apoi niste cartofi de la Cristi, niste varza de la mine, plus ceva paine.

Desi banuiam ca nu s-a saturat, am plecat inapoi in camping. A bagat o piersica cu zeama dulce si lipicioasa siroind pe coate si pe gat; alt schimb de haine, o baie scurt la una din chiuvetele baii comune de la camping si Ana este iarasi fresh. Si eu care speram ca va atipi de dupa-amiaza, mai ales ca nu dormise pe drum.

In cort nu se putea sta, venise soarele peste el. Asa ca am incercat hamacul si aproape ca adormisem toti.

In visele mele frumoase… Pentru ca a avut senzatia ca va cadea si, oricat am incercat s-o linistesc la loc, o tinea una si buna: “Gade Ana!”.

Bun, depasim momentul hamacului….

Incepe joaca la groapa cu nisip, urmeaza alergatul prin camping… Pana la urma pare obosita si, cum era inevitabil, incepe criza de plans. In cort. Incercam s-o linistim, nici vorba: o tinea una si buna: “Plecam, plecam!”. O vecina binevoitoare vine la noi la cort si ne sugereaza sa-i spunem o rugaciune. Nu mai am nervi sa-i explic despre oboseala, tantrumuri, descarcari. Lasa asa!

Nu adorme deloc, in schimb dupa cateva minute de plans se linisteste si vrea sa citim.

Sa citim in cort:

Si langa cort:

Si in leagan, si pe scaun. In cele din urma, decidem ca-i timpul pentru cina: de data asta a mancat multumitor cascaval cu paine. Evident, urmeaza si caca. Mergem amandoi cu ea la baie, sa o schimbam si sa facem si dusul de seara. Pana ajungem acolo, are grija sa le spuna tuturor celor pe langa care treceam sa are caca si le arata si unde-l tine.

Dupa dusul de seara, urmeaza cititul de seara: afara caldura disparuse, asa ca era racoare si bine.

Imi adoarme in brate si, la 20.30, era deja in cort, dormind dusa.

Ne luam si noi doua beri si ne bucuram de racoare, stam de vorba si ne limpezim putin capetele. Pe la ora 22.00 ne bagam in cort, langa Ana. Peste cateva minute vecinii de camping aprind focul de tabara, incep sa spuna glume si sa rada. Apoi incep sa si cante: cate o strofa din Andrii Popa si muuuuuulte refrene din alte melodii cunoscute. Cantau toti. Vreo 30 de persoane…

In cele din urma, adormim.

Era inca intuneric afara cand se scoala Ana: “Plecam, plecam!”. Se linisteste in cele din urma. Dupa vreo ora.

La 6.30 s-a trezit si a zis:”Gata!” Si gata a fost. I-am pregatit laptele si apoi afara. La gandacei pe care ii ducea intre zarzavaturi, “la mami ei”.

Apoi alergat, chiuit, rasete. Apoi incep vecinii sa iasa, care de prin casute, care de prin rulote… Ochi bulbucati, fete umflate. De, cine i-a pus sa cante pana la miezul noptii, cadn siau ca e un bebe mic in zona?!

Excursia o incheiem la salina Ocnele Mari. Evident, cel mai mult i-a placut sa se joace in sare, intr-un loc si asa ingradit, langa niste monumente…

In incheiere… A fost o excursie minunata! A fost destul de greu, pentru ca a fost prima de acest gen pentru noi toti. Daca se umplea de zeama de piersica, daca facea caca, daca se tavalea pe jos, daca manca iarba, daca isi punea nisip in cap… totul se rezolva pe loc, sau la baia comuna. Credeam ca am luat prea multe haine pentru ea dupa mine… m-am inselat. Partea buna a fost ca multe le-am refolosit dupa ce s-au uscat.

Canicula ne-a afectat pe toti, transpiratia ne siroia pe gat, dar trebuia sa o las sa isi aleaga pantalonii scurti preferati. Am constatat ca masuta nu-i prea stabila, mai ales cand puneam pe ea ibricul cu lapte si Ana misuna in jur. Ca oricat ar fi de obosita, nu adoarme chiar usor. Ca nervii ei sunt mai tari decat ai nostri.

Dar ne-am bucurat de o seara racoroasa si linistita. Si a fost atat de mult loc de alergat!!!!

Si unde mai vezi licurici zburandu-ti pe sub nas?! I-am revazut dupa ani buni… Mi-a parut rau ca Ana dormea si n-a apucat sa se bucure de micutele scantei, insa speram sa o invatam cum si unde ii poate vedea….

Acest sfarsit de saptamana: duminica

Trezirea de dimineata: numai zambete si glume. Micul dejun… partial ca cel de ieri, dar parca ceva mai bogat: Ana a mancat doua bucati de cascaval cu putina paine si a rontait chiar si cateva fructe uscate.

Am mers apoi in parc, unde a primit si o banana pe care… a mancat-o. Zambetele, rasetele si glumele au continuat. Ne-am urcat apoi in masina si am mers la bazin, pentru sedinta de inot. Plecam din fata blocului, facem dreapta, apoi iar dreapta, apoi stanga, apoi dreapta si iar dreapta si… surpriza (sau nu) Ana recunoaste strada ce duce fix la bazinul de inot. Foielile se trasforma in plansete si o tine tot asa pana ajunge in apa, impreuna cu instructoarea. In 2 minute a inceput balaceala!

Dupa ora de inot – inapoi acasa, la ciorba de vacuta, la mazarea scazuta cu rosii si carne de vita (am uitat complet de marar!!!!), si la pepenele rosu.

Apoi, iar in masina: am mers la gradina zoologica din Calarasi. O idee faina de sfarsit de saptamana si pentru parinti, si pentru copii. Ne-a placut mult, chiar este pe lista de revederi vara aceasta. Desi nu sunt deloc adepta gradinilor zoologice (si nici a circurilor cu animale), totusi, pentru un copil, “fauna” de la locurile de joaca din cartier este mult mai “salbatica” si mai “periculoasa” decat multe dintre exemplarele vazute la zoo.

Intrarea: 5 lei/pers. Lume putina, poate si pentru ca cerul era plumburiu si din cand in cand rasunau tunete amenintatoare. Animale multe, insa foarte inghesuite, mai ales felinele. Putina curatenie ar fi necesara, ceva investitii ar prinde chiar si mai bine. Cum Anei ii plac paunii si cocosii, am avut unde sa zabovim.

La cusca celor 2 tigri a zarit un melc si probabil ca si daca ar fi venit cele doua feline sa-i manance din palma, tot le-ar fi ignorat. La mufloni i-a placut, aproape ca le-a dat cateva fire de iarba cu mana ei. Incaperea pasarilor i-a trezit cateva senzatii: teama, admiratie, amuzament. Ursii i-au placut, mai ales cel care, pe jumatate bagat in apa, se scarpina precum celebrul Baloo.

Cand am terminat de vizitat toate aleile si toate custile, ne-am indreptat grabiti spre masina, Deja cateva picaturi de ploaie erau dubios de mari si se multiplicau periculos de repede.

Drumul inapoi in Bucuresti a inceput cu o ploaie torentiala, apoi cativa nori si la final cu soare.

Seara s-a incheiat cu un chefal la cuptor (am reusit sa-l gustam si noi doi, desi la cum l-a infulecat Ana eram convinsa ca e foarte gustos), apoi o balaceala in cada, un biberon cu lapte si cartea “Primele mele 100 de animale”, ca sa pastram inca putin frumoasa atmosfera de la Zoo Calarasi.

Acest sfarsit de saptamana: sambata

M-am trezit speriata, crezand ca este vineri, n-am auzit ceasul si am intarziat la serviciu. Ana era cu mana dreapta infipta in parul meu si isi sugea degetul mare de la mana stanga. Imi dau seama ca e, de fapt, sambata si adorm la loc. Pentru cateva minute, pentru ca Ana, in somn, se rostogoleste, se foieste, ajunge la capul meu, trece de el si mai-mai sa cada din pat. Nu stiu cum o prind in ultimul moment, o asez la loc dar neam sa mai adoarma. Ma ridic sa-i fac laptele de dimineata, pe care il termina intr-o clipita, cu ochii inchisi.

Adorm la loc pentru vreo 40 de minute. Apoi s-a trezit Ana: definitiv si irevocabil. Vrea in parc. Ne trezim si noi, cu o mare parere de rau… macar 5 minute sa ne mai fi lasat….

Urmeaza micul dejun. Adica nu a urmat, de fapt, nimic: nu a vrut cascaval, nici branza, nici rosii si nici mar; nici banana, nici pepene galben, nici fructe uscate. Nici macar paine! Cat s-a imbracat / dezbracat / imbracat iarasi parca imi amintesc ca a luat o imbucatura de cascaval, o jumatate de banana si un pumn de stafide si merisoare; si niste caju, dar l-a scuipat pe jos, asa ca nu se pune.

Dupa ce strangem gunoiul, bagajul si propriile persoane, pe la zece si ceva plecam spre atelierul “PIC PIC”, creat de cei de la Artelier (va avea parte de o postare separata). Ajungem si, desi toate fusesera bune si frumoase pana atunci, o apuca pe Ana un plans… cu lacrimi, suspine, tipete, tot tacamul. Ne plimbam putin si cum a inceput… asa s-a si oprit.

A fost foarte activa la atelier, mai mergem!

Plecam de-acolo: “pacr”, “pacr”, “pacr”. Bun, hai in IOR. Ajungem si mergem direct catre fantanile arteziene, dar o da cotita spre leagane. Le ia pe toate la rand, pana o cuprinde moleseala. Deasupra, nori grei, mari, negri… amentintatori adica. Se cam molesise ea asa in leagan, ba mai incep si niste picaturi de ploaie… Hai acasa. Ajungem la masina, o “montam” in scaun, urcam si noi, inchidem portierele si in secunda 2 turna cu galeata. In secunda 3 Ana adoarme asa ca n-avea rost sa mai mergem acasa.

Mergem in Auchan, la cumparaturi. De fapt doar eu, ii las pe cei doi in masina parcata la subsol. O ora m-am invartit, aproape degeaba. Dar am savurat fiecare moment in care am apucat sa citesc etichetele, sa ma uit la noutati, sa merg incet, sa nu trebuiasca sa aranjez inapoi pe raft sticle si borcane, sa nu am fel de fel de reflexe de prindere a unor obiecte de sticla de pe vreun raft pe langa care care trecuse Ana.

Inapoi la masina, Ana treaza si lihnita de foame.

Ajunsi acasa, a vrut neaparat sa manance ciorba tinand in brate doua moristi de vant, doua tricouri, o pereche de pantaloni scurti si o punga cu confetti. A, si sa stea la mine in brate. Evident, a acceptat sa-i dau eu ciorba. Felul doi l-a mancat singura.

Apoi a inceput balamucul: a vrut sa faca singura baloane de sapun, dar pana la urma a reusit sa verse tot recipientul cu solutia respectiva: pe ea, pe mine, pe scaun, pe jos. Ne-am apucat sa stergem. Mai sta ce mai sta, vrea apa din “canca”. I-am dat cana cu apa, a sorbit putin si restul a aruncat: pe pat, pe ea, pe mine, pe jos. Toata cana. Ne-am apucat iar sa stergem. Vrea sa se joace cu confetti si cu o punga cu margele de-ale mele, din cele mici, de nisip… minuscule adica. Nici nu am tresarit cand le-am auzit cazand pe jos si imprastiindu-se in toate colturile camerei. Am scos “armele” grele: aspiratorul, mopul si galeata. Si asa am facut curatenie aproape generala! Pana cand a scos Ana cretele proaspat cumparate…

De somnul de dupa-amiaza nici nu mai putea fi vorba, asa ca, pentru a preintampina alte dezastre, am iesit afara, in parc. A fost bucuroasa, a facut o multime de baloane sa sapun! Ba chiar la un moment dat, batand vantul foarte tare, se faceau baloane fara ca Ana sa mai schiteze vreun gest, spre marea ei nedumerire!

Intorsi acasa, a urmat cina: un fel de salata cu orez, legume mexicane, capere, ceapa murata, masline, ciuperci si ton. A fost prima data cand i-am dat capere, asa ca o urmaream cu coada ochiului. A bagat in gura, a mestecat, s-a strambat… Zic: pana aici a fost. Daaaaaar… foame mare: mai ia si a doua, si a treia imbucatura! Zice: “Iece”. Mda.. rece… ca asa e reteta. Si apoi se infrupta. Minune: o aud “place”, “place”. Doamne-ajuta, aleluia!

Apoi a zis “nani”, asa ca ne-am pregatit intai de baie: asta-seara am umplut cada si a avut liber la balaceala. Pentru prima data a vrut sa inoate in cada, singura, pe spate. Cu putin sprijin din partea mea, pentru siguranta, a reusit sa arunce jumatate de apa din cada prin toata baia. Dar macar a inotat!

Apoi a urmat laptele de seara: tetina noua la biberon, a studiat-o dupa prima inghititura si a decretat: “Alta!”. Ordin executat!

O zi frumoasa, linistita, memorabila… Una peste alta, o zi obisnuita cu Ana.

Sfarsit de saptamana

La sfarsitul saptamanii trecute am pornit in cautare de locuri unde sa ne petrecem timpul liber, in afara Bucurestiului. Preferabil fara aglomeratie, fum de tigari, tipete si injuraturi. SI sa fie la aer. Si cu animale, desigur.

Asa ca prima oprire a fost la Domeniul Greaca.Pe drum pana acolo Ana a adormit. Asa ca, dupa ce am ajuns, am stat mai bine de jumatate de ora in masina, ca sa se trezeasca singura; nu am riscat sa fie morocanoasa daca o trezeam noi.

Cand a terminat puiul de somn, am iesit, in fine, la aer. La Domeniul Greaca exista piscina pentru adulti, dar si pentru copii. Nu le-am testat de data aceasta, pentru ca nu venisem dotati cu cele necesare. Exista si loc de joaca pentru copii, insa nu este nici macar un strop de umbra in jur. Si cum week-end-ul trect a fost canicular… am decis sa-l ocolim. Pentru a ajunge la locul de joaca, trebuie platit accesul la piscina.

Am mers tinta la ponei. Au inseuat oamenii pe cel mai bland dintre ei, speranta noastra fiind ca Ana va vrea sa si urce in sa, cu noi pe-alaturi. Nici pomeneala! Am platit 30 de lei pentru 15 minute de stat langa ponei. Nici macar nu s-a uitat la el, ci a scotocit to timpul in punga cu hainele de schimb luate de-acasa. Putin i-a atras atentia micutul manz, insa mai mult s-a ferit de el, decat sa incerce sa-l atinga.

Bun…. Dupa 15 min., am plecat catre terasa. Era cam devreme pentru ora mesei, asa ca am plecat catre Casa Vlasia. Aici am inceput cu masa de pranz, am vazut piscina, dar am continuat cu putina muzica live si un ventilator urias, ce i-a placut mult Anei:

Si am continuat sederea noastra la ferma. Este o ferma adevarata, cu rate, gaste, gaini, bibilici, magari, vaci, cai, capre, caini si porci. Cei din urma i-au placut cel mai mult Anei, pentru ca erau si 2 scroafe cu purcei de o saptamana… mici, roz, cu picioare inca nesigure si urechi transparente!

I-a placut si mirosul de balegar, i-a placut si namolul… cred ca s-ar fi alaturat bucuroasa porcilor Mangalita, care sa tavaleau pe toate partile…

Am cantarit mult daca sa alegem Casa Vlasia sau Ferma Animalelor. Am mai intrebat pe ici, pe colo, si concluzia a fost ca cele doua nu se compara. La Casa Vlasia Ana a intrat in cardul de gaste, cat pe ce sa se duca sa ia ouale din cuibar, o capra s-a gandit ca rochia mea cu flori este de mancare… si tot asa. La Ferma Animalelor totul mi se pare foarte comercial, putin fals, ceva mai mult limitat si, mai ales, super-aglomerat. Pentru mine o ferma este altceva, in primul rand diferit de o gradina zoologica (asa cum imi pare Ferma Animalelor).

Am plecat cu greu de-acolo, ne-a placut tuturor foarte mult.

La intoarcere am facut o oprire si la campingul Casa Alba, din Baneasa. Ne-a placut tare mult ceea ce am vazut: copaci, loc de joaca in apropiere, restaurantul Casa Alba in zona, loc pentru corturi, dusuri cu apa calda non-stop si toalete foarte curate. Costul este de 30 lei / persoana / zi. La cort.

Ana dormea, asa ca oprirea noastra a fost scurta. Data viitoare, insa, venim cu tot calabalacul: cort, saltele, etc.

Dupa ce am plecat de-acolo n-am mai ajuns acasa, ci in parcul Tineretului, la fantana destinata copiilor. Si cum era foarte cald….

A doua zi, duminica, am fost la inot. Langa cladirea ce adaposteste bazinul, exista un grajd. Cu 3 cai, folositi pentru antrenamentele echipei de pentatlon si pentru concursuri. Am luat de-acasa mere, morcovi, pastarnac si patrunjel, iar dupa ora de inot ne-am infiintat la grajduri. Ana a fost super-incantata sa vada cum imi mananca caii din palma. Data viitoare a spus ca le va da ea sa manance. S-o vad si pe-asta… Cred ca, de fapt, ii plac mai mult caii decat poneii. Mi-a spus clar ca poneii nu-i plac pentru ca au picioare mari si ea este mica.

Dupa-amiaza, inapoi la balaceala: de data asta si cu mai multe schimburi de haine, si prosop dupa noi!

Si nu, fantanile arteziene nu au fost suficient de multe…

Cam asa au fost zilele de 13 si 14 iunie 2015: su-per-be!

Duminica la noi

Ce-mi plac zilele in care avem multe de facut! Asa a fost si duminica.

Trezirea, gustarea, cafeaua si toaleta de dimineata s-au desfasurat ca de obicei. A urmat apoi mersul la piata. Ce de culori, ce de arome… Capsune si cirese pe toate tarabele. Nici nu stiam ce sa aleg…. Am mers insa, ca de fiecare data, la precupetele de unde ne facem noi cumparaturile.

Apoi am gasit un batranel cu flori de curte: carciumarese si garofite japoneze. Parca erau de-acasa! Am luat 3 buchete… Le-as fi luat pe toate, doar ca nu am unde sa le pun. Ana nu stia pe care sa le miroasa mai intai.

Apoi am mers cu Ana la bazin, pentru cursul de inot. A fost un moment amuzant cand asteptam sa vina noua instructoare, care era, de fapt, langa noi; insa nici ea nu ne cunostea si nici nu-i venea sa creada ca va lucra cu o fetita atat de mica.

A urmat apoi distractia post-bazin: joaca la jetul de apa de la dus. De fiecare data o las minute in sir sa atinga apa. Ii place la nebunie!

Ajunsi acasa, a urmat masa de pranz si somnul de dupa-amiza. Dupa-amiaza care a fost si ea foarte plina.

Am fost la o piese de teatru non-verbal, organizatori fiind Asociatia Da’DeCe si Atelier D.

“Nu doar natura, ci si obiectele din gradina sunt pentru copil un prilej de descoperire a lumii: prin sunete, forme, culori. Cu cat sunt mai simple si mai naturale, cu atat lucrurile indeamna mai mult la joc si stimuleaza mai complex creativitatea, mai ales primavara, cand cerul si pamantul vibreaza, iar gradina inverzeste. Cu gandul la innoirea naturii si la jocul copiilor, s-a creat un Joc in verde. In gradina spectacolului sunt materii si obiecte care de-abia asteapts sa se transforme. Sticle, rondele de lemn, o franghie groasa si una subtire, boabe de fasole si picaturi de apa, o panza uriasa si un cos de nuiele, flori si fluturi de hartie – toate capata viata in mainile unei fete curioase si jucause. Atat de bine se joaca ea in gradina, incat nici nu simte cand a trecut timpul si s-a facut ora de culcare!

Spectacolul este regizat de Daniela Miscov, iar interpreta unica, prietena jucausa a copiilor, este actrita Ana Maria Calita.”

Sursa

Spectacolul a fost foarte interesant, cu multe idei pe care le-am putea pune in practica si acasa. Singurul lucru pe care mi l-as fi dorit diferit este locatia, care nu asigura multa lumina naturala.

Apoi, de la Green Hours (unde a avut loc spectacolul), am plecat spre Cismigiu. Cu pauze de mancat capsune, de urcat si coborat scari, de alergat in directia opusa, de admirat vitrine si de pus lucrurile la punct:

Am ajuns acasa pe la 8 seara. Am mancat chefal, preferatul Anei, si apoi am iesit iarasi afara: daca ea s-a incaltat, s-a imbracat si s-a postat la usa, n-am avut de ales.

Acum doarme bustean, rostogolindu-se, deocamdata, in tot patul.

Noapte buna, Ana!