Dar este in Romania!

Imi amintesc de perioada cautarilor gradinitei potrivite pentru Ana. Dupa ce, intamplator, ajunsesem pe pagini ale gradinitelor din afara, am continuat sa caut si sa citesc despre cum e “la ei”. Si imi placea! Nopti intregi butonam, accesam pagini, trimiteam e-mail-uri (ziua stateam cu Ana, asa ca nu aveam prea multa liniste ca sa fac asta), incercand sa aflu daca exista si in Bucuresti ceva asemanator. Comparat programe, vazut meniuri, citit pareri, calculat timpi si distante, vizionari. Pana la urma, am luat o decizie si am crezut ca este cea mai buna optiune. Nu a fost chiar asa, insa doar timpul ne-a dovedit asta.

A urmat venirea pe lume a fratelui Anei, Stefanel, si ceea ce a fost dupa: o perioada in care am incercat sa ne regasim ca ritm, ca familie, ca mod de viata. Si noi cautari: era nevoie sa gasim o alta gradinita pentru Ana. Si a fost momentul acela in care se aliniaza astrele, in care universul iti indeplineste o dorinta, in care gasesti ceea ce cauti: am gasit-o! Despre gradinita Bergman – the Nature Kindergarden am tot amanat sa scriu. Dintr-un singur motiv: tot timpul de intampla acolo ceva atat de minunat, de grozav si de neasteptat, incat mereu imi spuneam “Dupa evenimentul asta voi scrie, caci e musai sa-l includ in postare!”

Perioada de acomodare a Anei la Bergman a fost foarte scurta, aproape 2 saptamani, timp in care a stat la gradinita 2 ore, dupa-amiaza, cand erau mai putini copii prezenti. Apoi a inceput programul lung, de la 8 – 18.00.

Totul a fost nou pentru ea, dar cred ca cel mai mult au bucurat-o iesirile in padure. Indiferent de anotimp, mai putin in perioadele cu viscol puternic, ploi torentiale si vijelii.

Si, pe langa joaca in noroi, alergatul pe poteci si imitarea strigatelor de animale, copiii fac in padure o multime de lucruri de care noi, adultii, fie am uitat, fie nu am stiut niciodata. Afla de la biologul care ii insoteste tot felul de informatii despre plante, despre insecte si animale. Construiesc colibe din ce gasesc prin padure; sau leaga pur si simplu crengi pe care apoi se catara, de pe care sar si cu ajutorul carora isi exerseaza mobilitatea, creativitatea, imaginatia si, uneori, isi testeaza curajul.

Stiu ce speciala este ziua in care padurea le dezvaluie secretele sale: un musuroi de cartita, cateva rame, urme de animale salbatice pe zapada proaspata.

Cum fiecare saptamana are o tema dedicata, prin care se urmareste asimilarea prin joc si joaca, de catre copii, a diferitelor cunostinte, este lesne de inteles cat de placut trece timpul la gradinita. Multi parinti, printre care si noi, si-ar dori sa fie prezenti!

Foarte multe activitati au loc in curtea sau in bucataria gradinitei: montarea unui cort, construirea de casute pentru pasari, pregatirea unor feluri de mancare, catarare in copaci, “bataie” cu pistoale pline cu apa.

Joia este si ea o zi speciala: ziua de yoga pentru copii. Mindfulness, relaxare, conectare.

Va spuneam ca foarte multi parinti isi doresc sa fie din nou la gradinita, de fapt la o gradinita cum este Bergman. Si uneori avem aceasta sansa!

In fiecare joi copiii trebuie sa prezinte un proiect pe care l-au lucrat acasa, impreuna cu parintii, de-a lungul unei saptamani. Am tratat cu emotie si seriozitate, de fiecare data, realizarea proiectului.

Ziua de 8 martie a anului 2017 a fost speciala. Am scris despre ea aici si inca retraiesc acele emotii cand imi amintesc!

Celebrarea verii si marcarea sfarsitului unei etape (nu spun a unui an scolar, caci gradinita este deschisa permanent) a avut loc pe 21 iunie, in padure. Noi, parintii, am fost invitati si asteptati cu muzica live, flori, fructe, fotografii cu copiii nostri si lucrari realizate de ei. Si ceva in plus, adus cu ei de oamenii de la Bergman: bucurie, simplitate, buna-dispozitie.

Fiecare anotimp, fiecare sarbatoare are locul ei in calendarul activitatilor Bergman: Craciun, Paste, Halloween, 1 Martie, 8 Martie, primavara, vara, iarna, toamna.

Dar nu toate activitatile au loc in gradinita: foarte interesante au fost vizitele la Dino Park Rasnov si Gradina Botanica Bucuresti.

Insa o actiune tare draga, plina de emotii de toate felurile si pentru Ana, si pentru noi, a fost tabara Bergman de la Magura. Prima data Ana a stat departe de noi atunci cand l-am nascut pe Stefanel (3 zile la Rosiori, cu bunica). Asa ca tabara a fost acea experienta completa: impreuna cu echipa Bergman si colegii ei, Ana a petrecut 3 zile la munte, fara noi. Experienta merita o postare separata, careia promit sa ii dedic mai mult timp, insa acum vreau doar sa arat cat de interesanta a fost aceasta iesire.

Altfel a fost si…. “Saptamana Altfel”! Locuri si oameni noi in fiecare zi!

“Săptămâna Altfel”, ziua 1: pod, nisip, soare, nisip, scoici si melci, nisip, acasă, nisip, copil fericit in nisip.

17796289_1543055235729363_9045583382362899454_n (1)

“Săptămâna Altfel”, ziua 2: trupe speciale in acțiune.

17799019_1544025165632370_4472459594911598187_n

Miercuri a fost ziua 3 a “Săptămânii Altfel”: in livada cu ciresi.

17796800_1545658708802349_5498827497088887892_n

“Saptamana Altfel”, ziua 4. Ferma.

17757309_1545777435457143_2194113166424049578_n

“Săptămâna altfel” ultima zi: Piscina Urbana.

17759863_1547432121958341_6704900694267257653_n

Tot incercand sa imi dau seama cum as vrea sa fie aceasta postare, am realizat ca nu voi cuprinde niciodata tot. Oricat as scrie, oricat as fotografia. Insa am incercat sa transmit, prin cuvinte si imagini, cum este la o gradinita ce ne place. In Romania. In 2017. Atunci cand oamenii sunt dedicati, cand gasesc placere in larma atator glasuri de copiii, cand au rabdare infinita, cand vor sa fie mai mult si sa invete, la randul lor, unii de la altii, atunci se vede. Si se poate.

Noi vom intra in vacanta. Si ne vom “reloca” o perioada la tara. Pentru ca, pe langa toate experientele minunate de la Bergman, copiii mei vor avea o copilarie completa: cu vacanta de vara la curte, cu gaini si pisici, cu gradina, cu apa la fantana si balacit in noroi. Cu muste si tantari, cu goange de tot felul.

Din toamna vom reveni la gradinita, cu tolba plina de alte povesti!

Advertisements

Eu si ei

Ei, cei doi copii ai nostri. Perfecti? Sigur ca da! Imperfecti? Categoric! Seamana unul cu celalalt? Uneori da, alteori parca nici nu ar fi frate si sora. Cateodata, rar e adevarat, ii compar intre ei. Dar da, o fac. Mi-e imposibil sa nu gandesc: “Si Ana radea asa”, “Stefanel nu face asta cum facea Ana”. Si tot asa.

Si cumva, de la toate aceste ganduri, imi suna in minte replica pe care am auzit-o la toti parintii cu mai multi copii: “Ii iubesc pe toti la fel”. Chiar inainte de a-i avea pe ei, cand auzeam asta, ceva nu mi se parea ca se leaga. De cele mai multe ori gandeam ca e viziunea mea de copil fara frati sau surori; dar totusi… Si iata-ma cu doi copii. Ii iubesc? Mai mult decat orice pe lumea asta. Ii iubesc pe amandoi la fel? Nu. Nu vorbesc despre “il iubesc pe unul mai mult si pe celalalt mai putin”. Cantitatea de iubire pentru copiii mei nu poate fi cuprinsa de mintea mea. De fapt, uneori mi se pare ca simt atat de multa iubire pentru ei, incat devine o contopire, o dependenta, o comuniune deplina intre fiintele noastre.

Insa ii iubesc diferit. Acum nu pot sa explic exact ceea ce simt. Poate candva imi voi gasi cuvintele potrivite. Nu stiu. De fapt, nici nu stiu daca de cuvinte este nevoie.

El este inca un bebelus. Ii vad privirile curioase, il vad cum vrea sa stie, sa nu-i scape nimic. Sa fie peste tot in acelasi timp (uneori parca si reuseste, cand ma uit la cum arata casa noastra). Prezenta lui e calda, simpla, linistitoare. Vrea ceva, gaseste sigur modalitatea in care sa ceara. Nu-i place altceva: e atat de evident din atitudinea lui… Iar cand e furios, explodeaza pur si simplu. Rade mult, se joaca, inventeaza mereu ceva. Poate si pentru ca este inca atat de dependent de mine, se lipeste de corpul meu si ma inconjoara cu bratele, cu privirea, dar si cu atat de multa dragoste. Iubirea pentru el o simt lina, simpla, naturala.

Ea simte si gandeste, in liniste si aparent cu mult calm. Traieste mai intens, dar cred ca uneori sufera mai mult decat fiecare dintre noi. Iar bucuriile ii sunt pe masura supararilor. Sentimentele, si bune si mai putin bune, o sperie uneori. Si atunci vorbeste putin. Uneori arata si mai putin. Ma bulverseaza cateodata sau imi da siguranta ca fac bine ceea ce fac alteori. O iubesc asa cum este. O iubesc pentru ceea ce ma invata, pentru ceea ce m-a facut sa fiu eu acum, cea de azi. Dragostea pentru ea e tumultuoasa, e adanca, e frumoasa si provocatoare si unica. E fara margini, desi uneori e atat de greu incat as vrea sa ajung la un liman.

Incerc sa ma bucur de ei, sa ii las sa simta ceea ce simt pentru ei. Da, e greu uneori, caci tot ceea ce vreau sa le spun de fapt se pierde printre cicaleli si nemultumiri. Insa pana la urma stiu ce vreau sa stie ei despre mine: ca ii iubesc. Ii iubesc atat de mult, atat de diferit, si in atatea feluri!