Prima iesire cu cortul

Prima noapte in cort dupa 3 ani. Prima experienta a Anei cu cortul. Prima data toti trei in cort. Prima data la acest camping. Numai si numai premiere!

Abia asteptam experienta asta. Am tot pandit momentul potrivit: sa fie mai cald afara, sa fie Ana mai mare, sa treaca perioada de acomodare la gradinita… In cele din urma s-au aliniat planetele si iata ca ne pregatim de drum. Cu o zi inainte cortul, sacii, saltelele, masa si scaunele au fost duse la masina. Asa ca sambata dimineata cele 2 ore in care chiar ne-am straduit sa plecam, au trecut pline de “cacatisuri”: ba nu gaseam nu stiu ce, ba Ana voia altceva de imbracat, ba am incercat sa mancam ceva, ba sa stergem diverse alimente de pe jos… In cele din urma, fleasca deja de transpiratie, iesim pe usa.

Puteam sa jur ca Ana va dormi tot drumul pana la camping, adica vreo 2 ore jumate. Ghinion, a atipit doar 45 de minute, pe final de traseu.

Ajungem, se trezeste, si incepe balamucul cu bagajele. Cristi monteaza cortul in 30 de minute, cu asistenta, desigur!

Cort 1A trebuit sa ii dam si ei ceva de facut, altfel ne gasea noaptea cu cortul tot la pamant. Toate bune si frumoase, bagam si saltelele si le lasam sa se umfle, timp in care Ana vede, pentru prima data, cum e sa stai in cort:

Cort 13 Cort 2

I-a placut mult: s-a tavalit, a sarit, a chiuit… Chiar peste asteptarile noastre.

Plecam apoi sa mancam de pranz, la vreo 10 km de camping, la Casa Olteneasca. Mancare excelenta: ciorba de gaina, apoi rata pe varza (eu) si carne topita la garnita (Cristi), totul terminat cu o placinta cu branza si o cafea. I-am luat si Anei o portie de orez cu legume, de care nu s-a atins. In schimb, a mancat din ciorba, pana cand a inceput sa mestece in ea cu vreo 3 linguri si o furculita, apoi niste cartofi de la Cristi, niste varza de la mine, plus ceva paine.

Cort 12

Desi banuiam ca nu s-a saturat, am plecat inapoi in camping. A bagat o piersica cu zeama dulce si lipicioasa siroind pe coate si pe gat; alt schimb de haine, o baie scurt la una din chiuvetele baii comune de la camping si Ana este iarasi fresh. Si eu care speram ca va atipi de dupa-amiaza, mai ales ca nu dormise pe drum.

Cort 4

In cort nu se putea sta, venise soarele peste el. Asa ca am incercat hamacul si aproape ca adormisem toti.

Cort 3

In visele mele frumoase… Pentru ca a avut senzatia ca va cadea si, oricat am incercat s-o linistesc la loc, o tinea una si buna: “Gade Ana!”.

Bun, depasim momentul hamacului….

Cort 11Incepe joaca la groapa cu nisip, urmeaza alergatul prin camping… Pana la urma pare obosita si, cum era inevitabil, incepe criza de plans. In cort. Incercam s-o linistim, nici vorba: o tinea una si buna: “Plecam, plecam!”. O vecina binevoitoare vine la noi la cort si ne sugereaza sa-i spunem o rugaciune. Nu mai am nervi sa-i explic despre oboseala, tantrumuri, descarcari. Lasa asa!

Nu adorme deloc, in schimb dupa cateva minute de plans se linisteste si vrea sa citim.

Sa citim in cort:

Cort 5

Si langa cort:

Cort 6Si in leagan, si pe scaun. In cele din urma, decidem ca-i timpul pentru cina: de data asta a mancat multumitor cascaval cu paine. Evident, urmeaza si caca. Mergem amandoi cu ea la baie, sa o schimbam si sa facem si dusul de seara. Pana ajungem acolo, are grija sa le spuna tuturor celor pe langa care treceam sa are caca si le arata si unde-l tine.

Dupa dusul de seara, urmeaza cititul de seara: afara caldura disparuse, asa ca era racoare si bine.

Cort 10

Imi adoarme in brate si, la 20.30, era deja in cort, dormind dusa.

Cort 7

Ne luam si noi doua beri si ne bucuram de racoare, stam de vorba si ne limpezim putin capetele. Pe la ora 22.00 ne bagam in cort, langa Ana. Peste cateva minute vecinii de camping aprind focul de tabara, incep sa spuna glume si sa rada. Apoi incep sa si cante: cate o strofa din Andrii Popa si muuuuuulte refrene din alte melodii cunoscute. Cantau toti. Vreo 30 de persoane…

In cele din urma, adormim.

Era inca intuneric afara cand se scoala Ana: “Plecam, plecam!”. Se linisteste in cele din urma. Dupa vreo ora.

La 6.30 s-a trezit si a zis:”Gata!” Si gata a fost. I-am pregatit laptele si apoi afara. La gandacei pe care ii ducea intre zarzavaturi, “la mami ei”.

Cort 8

Apoi alergat, chiuit, rasete. Apoi incep vecinii sa iasa, care de prin casute, care de prin rulote… Ochi bulbucati, fete umflate. De, cine i-a pus sa cante pana la miezul noptii, cadn siau ca e un bebe mic in zona?!

Excursia o incheiem la salina Ocnele Mari. Evident, cel mai mult i-a placut sa se joace in sare, intr-un loc si asa ingradit, langa niste monumente…

Cort 9

In incheiere… A fost o excursie minunata! A fost destul de greu, pentru ca a fost prima de acest gen pentru noi toti. Daca se umplea de zeama de piersica, daca facea caca, daca se tavalea pe jos, daca manca iarba, daca isi punea nisip in cap… totul se rezolva pe loc, sau la baia comuna. Credeam ca am luat prea multe haine pentru ea dupa mine… m-am inselat. Partea buna a fost ca multe le-am refolosit dupa ce s-au uscat.

Canicula ne-a afectat pe toti, transpiratia ne siroia pe gat, dar trebuia sa o las sa isi aleaga pantalonii scurti preferati. Am constatat ca masuta nu-i prea stabila, mai ales cand puneam pe ea ibricul cu lapte si Ana misuna in jur. Ca oricat ar fi de obosita, nu adoarme chiar usor. Ca nervii ei sunt mai tari decat ai nostri.

Dar ne-am bucurat de o seara racoroasa si linistita. Si a fost atat de mult loc de alergat!!!!

Si unde mai vezi licurici zburandu-ti pe sub nas?! I-am revazut dupa ani buni… Mi-a parut rau ca Ana dormea si n-a apucat sa se bucure de micutele scantei, insa speram sa o invatam cum si unde ii poate vedea….

Advertisements

Sfarsit de saptamana

La sfarsitul saptamanii trecute am pornit in cautare de locuri unde sa ne petrecem timpul liber, in afara Bucurestiului. Preferabil fara aglomeratie, fum de tigari, tipete si injuraturi. SI sa fie la aer. Si cu animale, desigur.

Asa ca prima oprire a fost la Domeniul Greaca.Pe drum pana acolo Ana a adormit. Asa ca, dupa ce am ajuns, am stat mai bine de jumatate de ora in masina, ca sa se trezeasca singura; nu am riscat sa fie morocanoasa daca o trezeam noi.

11225747_1015678788467013_3749020888620454601_n

Cand a terminat puiul de somn, am iesit, in fine, la aer. La Domeniul Greaca exista piscina pentru adulti, dar si pentru copii. Nu le-am testat de data aceasta, pentru ca nu venisem dotati cu cele necesare. Exista si loc de joaca pentru copii, insa nu este nici macar un strop de umbra in jur. Si cum week-end-ul trect a fost canicular… am decis sa-l ocolim. Pentru a ajunge la locul de joaca, trebuie platit accesul la piscina.

Am mers tinta la ponei. Au inseuat oamenii pe cel mai bland dintre ei, speranta noastra fiind ca Ana va vrea sa si urce in sa, cu noi pe-alaturi. Nici pomeneala! Am platit 30 de lei pentru 15 minute de stat langa ponei. Nici macar nu s-a uitat la el, ci a scotocit to timpul in punga cu hainele de schimb luate de-acasa. Putin i-a atras atentia micutul manz, insa mai mult s-a ferit de el, decat sa incerce sa-l atinga.

Bun…. Dupa 15 min., am plecat catre terasa. Era cam devreme pentru ora mesei, asa ca am plecat catre Casa Vlasia. Aici am inceput cu masa de pranz, am vazut piscina, dar am continuat cu putina muzica live si un ventilator urias, ce i-a placut mult Anei:

11402857_1014212198613672_4137245960427531366_o

Si am continuat sederea noastra la ferma. Este o ferma adevarata, cu rate, gaste, gaini, bibilici, magari, vaci, cai, capre, caini si porci. Cei din urma i-au placut cel mai mult Anei, pentru ca erau si 2 scroafe cu purcei de o saptamana… mici, roz, cu picioare inca nesigure si urechi transparente!

I-a placut si mirosul de balegar, i-a placut si namolul… cred ca s-ar fi alaturat bucuroasa porcilor Mangalita, care sa tavaleau pe toate partile…

Am cantarit mult daca sa alegem Casa Vlasia sau Ferma Animalelor. Am mai intrebat pe ici, pe colo, si concluzia a fost ca cele doua nu se compara. La Casa Vlasia Ana a intrat in cardul de gaste, cat pe ce sa se duca sa ia ouale din cuibar, o capra s-a gandit ca rochia mea cu flori este de mancare… si tot asa. La Ferma Animalelor totul mi se pare foarte comercial, putin fals, ceva mai mult limitat si, mai ales, super-aglomerat. Pentru mine o ferma este altceva, in primul rand diferit de o gradina zoologica (asa cum imi pare Ferma Animalelor).

Am plecat cu greu de-acolo, ne-a placut tuturor foarte mult.

11416399_1015552445146314_4815226319768501470_o

La intoarcere am facut o oprire si la campingul Casa Alba, din Baneasa. Ne-a placut tare mult ceea ce am vazut: copaci, loc de joaca in apropiere, restaurantul Casa Alba in zona, loc pentru corturi, dusuri cu apa calda non-stop si toalete foarte curate. Costul este de 30 lei / persoana / zi. La cort.

Ana dormea, asa ca oprirea noastra a fost scurta. Data viitoare, insa, venim cu tot calabalacul: cort, saltele, etc.

Dupa ce am plecat de-acolo n-am mai ajuns acasa, ci in parcul Tineretului, la fantana destinata copiilor. Si cum era foarte cald….

10317548_1014880398546852_1888418943364738611_o

10170808_10207337236774334_3064429899092746934_n

A doua zi, duminica, am fost la inot. Langa cladirea ce adaposteste bazinul, exista un grajd. Cu 3 cai, folositi pentru antrenamentele echipei de pentatlon si pentru concursuri. Am luat de-acasa mere, morcovi, pastarnac si patrunjel, iar dupa ora de inot ne-am infiintat la grajduri. Ana a fost super-incantata sa vada cum imi mananca caii din palma. Data viitoare a spus ca le va da ea sa manance. S-o vad si pe-asta… Cred ca, de fapt, ii plac mai mult caii decat poneii. Mi-a spus clar ca poneii nu-i plac pentru ca au picioare mari si ea este mica.

Dupa-amiaza, inapoi la balaceala: de data asta si cu mai multe schimburi de haine, si prosop dupa noi!

10312670_10207337233774259_2319082200336022505_nSi nu, fantanile arteziene nu au fost suficient de multe…

11402683_10207337242214470_2095418199758298728_n

Cam asa au fost zilele de 13 si 14 iunie 2015: su-per-be!

Cu trenul

Sambata am plecat cu Ana la o plimbare. Cu trenul. Pentru prima data!

De cateva zile o pregateam pentru aceasta noua experienta, povestindu-i despre trenuri, cantand despre trenuri, spunandu-i despre ceea ce vom face sambata. Ne-am trezit amabdoua sambata dimineata, ca in vremurile bune… Ana a mancat ceva, eu mi-am pregatit cafeaua. Apoi ne-am echipat de drum si am pornit.

Pana la metrou am mers de mana, iar apoi am numarat impreuna statiile pana la Gara de Nord. Bineinteles ca afisajul rosu din metrou, ce anunta numele statiilor, a fost iarasi in centrul atentiei.

Apoi am ajuns la gara, am cumparat biletele – fiecare cu locului ei, si a fost o decizie foarte buna. Au atras-o foarte mult fantanile arteziene ce se afla vizavi de Gara de Nord. Iar apoi…. fascinatia zilei: GARA.

In tren 4Lumea intr-o continua miscare, chioscurile de ziare, trenurile, porumbeii… Totul era un motiv de mare mirare pentru Ana! Desi ne propusesem sa mai vedem inca o data fantanile arteziene… n-am reusit sa mai ajungem la ele.

Pana la urma, a trebuit sa urcam in tren. Vagonul nu era compartimentat, ci era doar un coridor, cu scaune de o parte si de cealalta.

Bineinteles, i-am oferit locul de la geam. Apoi o sticla cu apa.

In tren 1Apoi si o carte.

In tren 3

Podurile pe sub care a trecut trenul au fost de interes; mai putin cele peste care a trecut trenul. Apoi animalele de pe camp: oi, vaci, capre, cai. Asa ca a repetat sunetele scoase de fiecare: “Muuuuu”, Meeeee”… Si a inceput sa spuna “Mari” si “Mici”.

Si vagoanele de marfa au primit destula atentie.

In tren 2

Au fost si doua momente de plictiseala, foarte scurte de altfel: a trebuit sa se dea jos de pe scaun si sa stea in picioare cateva minute, dupa care totul a revenit la normal. Au fost si doua momente in care a vrut doar sa o tin in brate si sa-i cant… chiar ma gandeam ca va adormi, dar n-a fost asa.

A fost o experienta foarte placuta, foarte linistita si, chiar daca nu stiam la ce sa ma astept, am fost foarte relaxate amandoua.

Sigur, a doua oara nu stiu daca va mai fi la fel… Noutatea a cam trecut, insa eu sunt decisa sa mai facem astfel de plimbari impreuna! Data viitoare in 3!

Asa nu!

Alaltaieri merg cu Ana la farmacie sa cumpar cativa Pampers. Stau la coada, in timp ce Ana se plimba de colo-colo, uitandu-se prin vitrine, pe la reclame si vorbind de una singura, la o distanta de maxim 2 metri de mine. Doamna din fata mea isi termina cumparaturile, vine randul meu, farmacista imi aduce ce am cerut, scot banii sa platesc si ce sa vezi?! Cucoana din fata mea, care tocmai isi terminase cumparaturile, se duce la Ana, ii intinde mana si incepe, convingator: “Hai cu mine, vii? Haide, hai cu mine!” Ana, care de obicei nu se apropie de straini, aproape ca ii intinsese mana.

Bineinteles, las totul balta, si bani, si rand, si pampersi si ma duc la Ana, luand-o eu de mana si spunand cucoanei sa nu cumva sa mai faca ceea ce a facut. O fi ea in varsta, onorabila si cumsecade, dar nu permit strainilor sa imi atinga copilul, cu atat mai mult sa o ia de mana si sa o faca sa creada ca este in regula. Daca, Doamne fereste, maine ii spune acelasi lucru n pervers? Copilul va crede ca este bine sa aiba incredere si in el, sa-l ia de mana si sa plece? Cum sa iti treaca prin cap sa faci asa ceva? A, ca se mai opresc oamenii pe strada sau prin magazine si ii zambesc, ii fac cu mana, da, s-a mai intamplat si a fost totul in regula. Dar sa te duci la un copil atat de mic si sa incerci sa-l iei de mana, sa ii spui sa vina cu tine?! In conditiile in care vazuse ca ea sunt la rand, in spatele ei.

Am mai patit ceva oarecum asemanator asta-vara: m-am asezat cu Ana pe o banca iar vizavi de noi erau trei doamne care isi sarbatoreau iesirea la pensie cu pufuleti, prajituri si niste bere (fara alcool, din cate am auzit-o pe una dintre ele spunand). Toate bune si frumoase, bravo lor, sa isi manance pensia sanatoase! Una dintre ele vine tinta la Ana cu un pumn de pufuleti si da sa ii puna in mana. M-am opus, bineinteles, desi nici macar nu se gandise sa ma intrebe. Cica pofteste fata, ca se uita la ele cum mananca. Bun, si daca s-ar fi uitat uitat la o punga cu soda caustica, i-ar fi dat si din aia, ca poftea?!

Oricum, la cate intamplari de genul asta am citit ca patesc mamele ce ies cu copiii pe-afara…. eu pot sa spus ca n-am trait prea multe. Totusi, intamplarea de alaltaieri inca imi sta ca un ghimpe in cap. Cum sa faci asa ceva?!

Din plimbare adunate

Alaltaieri ies cu Ana la plimbare. Mai pe jos, mai in brate, stam vreo ora pe-afara.

Catre final, trecem pe la domnu’ Nicu, vecinul cu chioscul de zarzavaturi din coltul strazii, sa luam cartofi. Langa chioscul lui s-a deschis un altul, cu mase plastice, la nea’ Cornel. Are si suluri mari de musama colorata. Una avea si pisicute desenate, alta era asa cum avem si noi acasa, cu buburuze vesele, asa ca mai misc-o pe Ana din raftul omului! Ba pipaia musamaua, ba cauta ceva dupa ea, ba ii aluneca un picior si se suia la loc… Trece o doamna si intreaba daca-i de vanzare fetita. Pai nu, deloc, noi doar stam asa, pe-aci… Dar nea’ Cornel e de alta parere: cica daca e pe raftul lui, e de vanzare!

Ana 1

“Musamalizam” momentul si mergem catre blocul nostru. Pe langa noi, o batrana. Se opreste ea, ne oprim si noi, bineinteles. Ba mai mult, Ana se intinde la prazul care iesea din sacosa femeii. Ma gandesc sa zambesc amabil, sa o las sa-l pipaie si pe-ala si sa mergem mai departe. Batrana, bucuroasa ca e bagata in seama, hai sa-i dea fetii un praz cu totul, si desface legatura pana sa ii zic eu sa-l lase si sa-l bage mai bine in oala cu ciorba. Scoate femeia mandra prazul si-l intinde Anei: “Ia mama, salau oltenesc!”

Eh, pe-asta n-o stiam. Oricum, mi-a inseninat ziua! Bineinteles, prazul a fost facut ferfenita pana am ajuns noi acasa (mda, am stat vreo 10 minute si in capatul scarilor, ca Ana parca ar fi vrut sa urce si pana la etajul 2).

Sa ascultam de copii

Mda, sa-i ascultam. In alte cuvinte, sa fim parinti ascultatori. Si in alte cuvinte, sa fim pe aceeasi lungime de unda cu ei. Sa ii lasam sa simta ca sunt simtiti de noi, parintii lor.

Cred ca asta a fost, este si probabil va mai fi “piatra” de incercare a relatiei mele, a relatiei noastre, cu Ana. Sa stim sa o ascultam. Sa invatam sa facem asta, pentru ca asa cred eu ca vom avea o viata frumoasa impreuna.

Ca toate mamele, am primit, la randul meu, sfaturi. Multe. Unele bune, altele nu. Pe unele le-am urmat, pe altele nu.

Dupa nasterea Anei, printre primele recomandari primite, a fost aceea de a nu o lua in brate, ca se invata asa. Cred ca niciodata, niciodata, niciodata nu voi putea spune in destule cuvinte cat de frumos si de bine si de reconfortant este sa iti iei copilul in brate. Sa vezi cum se linisteste, cum se joaca cu parul tau sau doar isi priveste manutele, cum adoarme. Si nu, nu cred in ruptul capului ca un bebelus plange pentru ca este smecher. Nu cred ca isi doreste sa fie in bratele tale pentru ca este un profitor si un santajist. Nu! Isi doreste sa fie acolo pentru ca noi, parintii, suntem toata lumea lui. Ba mai mult, mama este sursa lui de caldura, de iubire, este cea care ii zambeste si il mangaie. Nu il inveti sa fie independent daca ii refuzi o imbratisare. Nu ii arati ca poate avea incredere in tine daca lipsesti atunci cand te cheama.

Indiferent cat era ora, am luat-o pe Ana in brate. Mai ales pentru ca stiam ca, dupa ce schimbam scutecul sau ii dadeam sa manance, plansul ei era simpla nevoie de caldura materna. Am tinut-o cu mine aproape 42 de saptamani; ar fi fost culmea ca, dupa ce nu mai era in mine, sa imi doresc sa fiu indiferenta! Nu am putut sta niciodata linistita si sa o aud cum plange. Niciodata nu am lasat-o singura in patutul ei sa planga pana se va linisti singura. Au fost zile cand nu dormea decat daca o tineam la mine pe piept. Si am tinut-o.

Alaptarea a fost unul dintre lucrurile carora inca le duc dorul. Am alaptat-o la cerere. Fara ore, fara program. Da, pediatra mi-a spus si mie ca trebuie sa manance din 3 in 3 ore; da, am incercat ce mi-a recomandat. Dar apoi am decis ca e mai bine sa ascult de ceea ce isi doreste Ana. Asa ca ea manca din 4 in 4 ore, uneori mai des, alteori mai rar. Am alaptat-o si in parc, si in vizita la prieteni. Am venit uneori fugind acasa pentru ca nu am gasit bancuta pe care sa stau si sa o hranesc, in zile cand mergeam mai departe de casa. Si a fost foarte bine, Ana a luat excelent in greutate, s-a dezvoltat armonios si frumos.

Etapa diversificarii este una in care as face schimbari majore, daca ar fi sa o iau de la capat. Sunt ferm convinsa ca auto-diversificarea este o metoda mult mai buna si mai sanatoasa atat pentru mama, dar mai ales pentru copil. Primele “praguri” ale diversificarii nu au fost deloc usoare pentru noi doua: am facut greseala de a nu asculta ceea ce Ana avea de spus. Am fost ferm convinsa ca trebuie sa manance respectivul aliment pentru ca altfel toata evolutia ei urma sa fie data peste cap. Ei bine, nu-i chiar asa: copilul isi ia nutrientii necesari chiar si din putinul pe care il mananca, nu pierde nimic. In plus, o textura care mie imi era foarte cunoscuta, pentru ea era ceva cu totul nou. Un gust care mie imi place, ei poate nu ii ofera aceeasi placere. E momentul sa recunosc ceva: inca stau cu inima stransa si imi fac mii si mii de anduri cand Ana are perioade in care mananca la o masa 2-3 lingurite din mancare! Dar apoi vin perioade cand mananca tot, ba ii mai pun si a doua oara in farfurie! Nu o fortez, nu o pacalesc: refuza mancarea de 2-3 ori, consider masa incheiata.

In fine, nu a fost o perioada usoara, desi putea fi foarte placuta pentru amandoua.

A trecut si etapa asta si am ajuns in stadiul de piureuri. Totul i-l serveam pasat. Uneori mancam eu ce ramanea (piureul de fructe, de exemplu), alteori resturile ajungeau direct la cos (supa de pasare pasata…). Pana cand a venit o perioada cand a inceput sa refuze mancarea pasata…. Am incercat diverse retete, diverse arome, diverse prezentari… Avea doar 4 dintisori si mi-era teama de mancarea pentru adulti: neputand sa toace, cel mai frica imi era sa nu se inece. Dar pana la urma am ascultat de sugestiile Anei si am trecut la nivelul urmator: mancare pentru adulti (fara varza, fasole, carne de porc) de la 9 luni, bucatile mai mari fiind usor zdrobite cu furculita, iar carnea tocata marunt cu cutitul.

Etapa de mai sus s-a suprapus si cu perioada in care ea a inceput sa mearga. Acum au fost cateva momente in care a trebuit sa o las in patut pentru a incalzi mancarea la bucatarie, spre exemplu. Chiar si asa, nu pierdeam contactul vizual, stia unde sunt, ma vedea si ma auzea. Nu o luam inca cu mine la bucatarie pentru ca nu o puteam supraveghea suficient pentru a inlatura orice risc de accident. Si acestea au fost clipele in care a mai si plans. Faceam totul cu o graba maxima, mereu sub presiune si mereu in criza de timp. Inca mai am uneori senzatia ca nu fac totul destul de repede; visez ca nu am timp, niciodata destul timp!

Acum am mai inaintat un nivel: dupa ce s-a tot jucat cu lingura si furculita, a inceput sa manance si singura de aproape 1 luna. Nu supe si ciorbe, desi incearca… dar nu mai ramane nimic in lingura pana ajunge la gura. Insa mancarurile cu orez, mazare, mamaliga si altele asemenea sunt abordate frecvent! Bine, ii dau si eu, dar o las sa isi ia si singura. Asa a capatat multa incredere in ea si e tot mai priceputa in folosirea tacamurilor. Cum arata hainele, masa si podeaua dupa o astfel de experienta…. e usor de imaginat! Dar asta e, se curata.

Chiar si cand iesim la plimbare, incerc sa combin ceea ce as vrea eu sa facem cu ceea ce isi doreste ea. Dupa ce vremea s-a facut foarte rece, am renuntat la carucior cand iesim afara. Acum iesim doar o data pe zi, nu mai stam la fel de mult ca asta-vara, si daca as punea-o in el, ar adormi. In plus, din septembrie merge singura, asa ca putem profita de plimbari si in alt fel.

De cele mai multe ori insa, imbracata gros fiind, merge ea ce merge pe jos, si apoi vrea in brate. Oricat de greu mi-ar fi (are acum 10.7 kg plus haine, iar cand merg la piata mai vin uneori cu inca pe-atata greutate si in rucsacul din spate), nu o voi refuza. Sunt momente frumoase si astea: vorbim, ne uitam la pasari, la frunze, cautam pisici pe langa bloc. Da, profit de fiecare ocazie sa o pun pe jos, dar urmaresc si confortul ei.

Acum merge singura si toata casa e la dispozitia ei. Nu avem sertare blocate, nu avem usi inchise. Singurele restrictii sunt prizele, cutitele si detergentii.

Ana nu a fost si nici nu este copilul caruia sa-i dai o jucarie, sa-l lasi in plata Domnului si sa-ti faci treburile. Nici cand doarme dupa-amiaza nu pot face mare lucru: imediat ce o adorm si ma ridic de langa ea, incepe foiala.

Acum bucataria nu mai are necunoscute pentru ea: cand gatesc, sta si ea langa mine, pe masa; cand mestec in ceva, e la Cristi in brate ca sa vada ce se intampla, cand umblam in sertarul cu mirodenii trebuie sa o punem pe chiuveta ca sa se uite si ea acolo.

Cand vrea sa citeasca o carte sau o revista, lasam totul de-o parte si ne asezam langa ea.

Mai nou, are o alta pasiune: sa alergam cu ea prin casa tinand-o pe umeri (acum are 10.7 kg!). Asa ca prestam, pe rand. Nu mai avem nevoie de fitness, iar Ana rade si se bucura enorm!

Orice curiozitate a avut, i-am satisfacut-o ori eu, ori Cristi.

Stiu sigur ca vom avea o relatie speciala, noi trei; bazata pe incredere, pe dragoste, si pe multe, multe zambete!