Dar este in Romania!

Imi amintesc de perioada cautarilor gradinitei potrivite pentru Ana. Dupa ce, intamplator, ajunsesem pe pagini ale gradinitelor din afara, am continuat sa caut si sa citesc despre cum e “la ei”. Si imi placea! Nopti intregi butonam, accesam pagini, trimiteam e-mail-uri (ziua stateam cu Ana, asa ca nu aveam prea multa liniste ca sa fac asta), incercand sa aflu daca exista si in Bucuresti ceva asemanator. Comparat programe, vazut meniuri, citit pareri, calculat timpi si distante, vizionari. Pana la urma, am luat o decizie si am crezut ca este cea mai buna optiune. Nu a fost chiar asa, insa doar timpul ne-a dovedit asta.

A urmat venirea pe lume a fratelui Anei, Stefanel, si ceea ce a fost dupa: o perioada in care am incercat sa ne regasim ca ritm, ca familie, ca mod de viata. Si noi cautari: era nevoie sa gasim o alta gradinita pentru Ana. Si a fost momentul acela in care se aliniaza astrele, in care universul iti indeplineste o dorinta, in care gasesti ceea ce cauti: am gasit-o! Despre gradinita Bergman – the Nature Kindergarden am tot amanat sa scriu. Dintr-un singur motiv: tot timpul de intampla acolo ceva atat de minunat, de grozav si de neasteptat, incat mereu imi spuneam “Dupa evenimentul asta voi scrie, caci e musai sa-l includ in postare!”

Perioada de acomodare a Anei la Bergman a fost foarte scurta, aproape 2 saptamani, timp in care a stat la gradinita 2 ore, dupa-amiaza, cand erau mai putini copii prezenti. Apoi a inceput programul lung, de la 8 – 18.00.

Totul a fost nou pentru ea, dar cred ca cel mai mult au bucurat-o iesirile in padure. Indiferent de anotimp, mai putin in perioadele cu viscol puternic, ploi torentiale si vijelii.

Si, pe langa joaca in noroi, alergatul pe poteci si imitarea strigatelor de animale, copiii fac in padure o multime de lucruri de care noi, adultii, fie am uitat, fie nu am stiut niciodata. Afla de la biologul care ii insoteste tot felul de informatii despre plante, despre insecte si animale. Construiesc colibe din ce gasesc prin padure; sau leaga pur si simplu crengi pe care apoi se catara, de pe care sar si cu ajutorul carora isi exerseaza mobilitatea, creativitatea, imaginatia si, uneori, isi testeaza curajul.

Stiu ce speciala este ziua in care padurea le dezvaluie secretele sale: un musuroi de cartita, cateva rame, urme de animale salbatice pe zapada proaspata.

Cum fiecare saptamana are o tema dedicata, prin care se urmareste asimilarea prin joc si joaca, de catre copii, a diferitelor cunostinte, este lesne de inteles cat de placut trece timpul la gradinita. Multi parinti, printre care si noi, si-ar dori sa fie prezenti!

Foarte multe activitati au loc in curtea sau in bucataria gradinitei: montarea unui cort, construirea de casute pentru pasari, pregatirea unor feluri de mancare, catarare in copaci, “bataie” cu pistoale pline cu apa.

Joia este si ea o zi speciala: ziua de yoga pentru copii. Mindfulness, relaxare, conectare.

Va spuneam ca foarte multi parinti isi doresc sa fie din nou la gradinita, de fapt la o gradinita cum este Bergman. Si uneori avem aceasta sansa!

In fiecare joi copiii trebuie sa prezinte un proiect pe care l-au lucrat acasa, impreuna cu parintii, de-a lungul unei saptamani. Am tratat cu emotie si seriozitate, de fiecare data, realizarea proiectului.

Ziua de 8 martie a anului 2017 a fost speciala. Am scris despre ea aici si inca retraiesc acele emotii cand imi amintesc!

Celebrarea verii si marcarea sfarsitului unei etape (nu spun a unui an scolar, caci gradinita este deschisa permanent) a avut loc pe 21 iunie, in padure. Noi, parintii, am fost invitati si asteptati cu muzica live, flori, fructe, fotografii cu copiii nostri si lucrari realizate de ei. Si ceva in plus, adus cu ei de oamenii de la Bergman: bucurie, simplitate, buna-dispozitie.

Fiecare anotimp, fiecare sarbatoare are locul ei in calendarul activitatilor Bergman: Craciun, Paste, Halloween, 1 Martie, 8 Martie, primavara, vara, iarna, toamna.

Dar nu toate activitatile au loc in gradinita: foarte interesante au fost vizitele la Dino Park Rasnov si Gradina Botanica Bucuresti.

Insa o actiune tare draga, plina de emotii de toate felurile si pentru Ana, si pentru noi, a fost tabara Bergman de la Magura. Prima data Ana a stat departe de noi atunci cand l-am nascut pe Stefanel (3 zile la Rosiori, cu bunica). Asa ca tabara a fost acea experienta completa: impreuna cu echipa Bergman si colegii ei, Ana a petrecut 3 zile la munte, fara noi. Experienta merita o postare separata, careia promit sa ii dedic mai mult timp, insa acum vreau doar sa arat cat de interesanta a fost aceasta iesire.

Altfel a fost si…. “Saptamana Altfel”! Locuri si oameni noi in fiecare zi!

“Săptămâna Altfel”, ziua 1: pod, nisip, soare, nisip, scoici si melci, nisip, acasă, nisip, copil fericit in nisip.

17796289_1543055235729363_9045583382362899454_n (1)

“Săptămâna Altfel”, ziua 2: trupe speciale in acțiune.

17799019_1544025165632370_4472459594911598187_n

Miercuri a fost ziua 3 a “Săptămânii Altfel”: in livada cu ciresi.

17796800_1545658708802349_5498827497088887892_n

“Saptamana Altfel”, ziua 4. Ferma.

17757309_1545777435457143_2194113166424049578_n

“Săptămâna altfel” ultima zi: Piscina Urbana.

17759863_1547432121958341_6704900694267257653_n

Tot incercand sa imi dau seama cum as vrea sa fie aceasta postare, am realizat ca nu voi cuprinde niciodata tot. Oricat as scrie, oricat as fotografia. Insa am incercat sa transmit, prin cuvinte si imagini, cum este la o gradinita ce ne place. In Romania. In 2017. Atunci cand oamenii sunt dedicati, cand gasesc placere in larma atator glasuri de copiii, cand au rabdare infinita, cand vor sa fie mai mult si sa invete, la randul lor, unii de la altii, atunci se vede. Si se poate.

Noi vom intra in vacanta. Si ne vom “reloca” o perioada la tara. Pentru ca, pe langa toate experientele minunate de la Bergman, copiii mei vor avea o copilarie completa: cu vacanta de vara la curte, cu gaini si pisici, cu gradina, cu apa la fantana si balacit in noroi. Cu muste si tantari, cu goange de tot felul.

Din toamna vom reveni la gradinita, cu tolba plina de alte povesti!

Eu si ei

Ei, cei doi copii ai nostri. Perfecti? Sigur ca da! Imperfecti? Categoric! Seamana unul cu celalalt? Uneori da, alteori parca nici nu ar fi frate si sora. Cateodata, rar e adevarat, ii compar intre ei. Dar da, o fac. Mi-e imposibil sa nu gandesc: “Si Ana radea asa”, “Stefanel nu face asta cum facea Ana”. Si tot asa.

Si cumva, de la toate aceste ganduri, imi suna in minte replica pe care am auzit-o la toti parintii cu mai multi copii: “Ii iubesc pe toti la fel”. Chiar inainte de a-i avea pe ei, cand auzeam asta, ceva nu mi se parea ca se leaga. De cele mai multe ori gandeam ca e viziunea mea de copil fara frati sau surori; dar totusi… Si iata-ma cu doi copii. Ii iubesc? Mai mult decat orice pe lumea asta. Ii iubesc pe amandoi la fel? Nu. Nu vorbesc despre “il iubesc pe unul mai mult si pe celalalt mai putin”. Cantitatea de iubire pentru copiii mei nu poate fi cuprinsa de mintea mea. De fapt, uneori mi se pare ca simt atat de multa iubire pentru ei, incat devine o contopire, o dependenta, o comuniune deplina intre fiintele noastre.

Insa ii iubesc diferit. Acum nu pot sa explic exact ceea ce simt. Poate candva imi voi gasi cuvintele potrivite. Nu stiu. De fapt, nici nu stiu daca de cuvinte este nevoie.

El este inca un bebelus. Ii vad privirile curioase, il vad cum vrea sa stie, sa nu-i scape nimic. Sa fie peste tot in acelasi timp (uneori parca si reuseste, cand ma uit la cum arata casa noastra). Prezenta lui e calda, simpla, linistitoare. Vrea ceva, gaseste sigur modalitatea in care sa ceara. Nu-i place altceva: e atat de evident din atitudinea lui… Iar cand e furios, explodeaza pur si simplu. Rade mult, se joaca, inventeaza mereu ceva. Poate si pentru ca este inca atat de dependent de mine, se lipeste de corpul meu si ma inconjoara cu bratele, cu privirea, dar si cu atat de multa dragoste. Iubirea pentru el o simt lina, simpla, naturala.

Ea simte si gandeste, in liniste si aparent cu mult calm. Traieste mai intens, dar cred ca uneori sufera mai mult decat fiecare dintre noi. Iar bucuriile ii sunt pe masura supararilor. Sentimentele, si bune si mai putin bune, o sperie uneori. Si atunci vorbeste putin. Uneori arata si mai putin. Ma bulverseaza cateodata sau imi da siguranta ca fac bine ceea ce fac alteori. O iubesc asa cum este. O iubesc pentru ceea ce ma invata, pentru ceea ce m-a facut sa fiu eu acum, cea de azi. Dragostea pentru ea e tumultuoasa, e adanca, e frumoasa si provocatoare si unica. E fara margini, desi uneori e atat de greu incat as vrea sa ajung la un liman.

Incerc sa ma bucur de ei, sa ii las sa simta ceea ce simt pentru ei. Da, e greu uneori, caci tot ceea ce vreau sa le spun de fapt se pierde printre cicaleli si nemultumiri. Insa pana la urma stiu ce vreau sa stie ei despre mine: ca ii iubesc. Ii iubesc atat de mult, atat de diferit, si in atatea feluri!

Spatii de joaca pentru copii

Cand vine vorba de amenajarea unor spatii de joaca pentru copiii nostri, in casa sau afara, nu am dus niciodata lipsa de imaginatie; ne-au lipsit spatiul, timpul, banii, dar imaginatia niciodata.

Zilele trecute ma gandeam la cate idei am avut si cum au venit ele, cum le-am concretizat si ce “succes” au avut.

Prima data i-am facut Anei o casa dintr-o cutie de carton. Stateam intr-o garsoniera minuscula si ea nu avea un spatiu al ei. Asa ca a aparut ideea, au venit informatiile si materia prima, si a aparut casuta pe care am folosit-o pana s-a rupt definitiv. Seara o strageam, caci intindeam canapeaua ca sa dormim. A fost frumos.

Ana avea 1 an si 6 luni.

Apoi am inceput la Rosiori un “proiect” pe care vreau sa il cred putin amanat. I-am facut o casuta din sarma si am plantat in jurul ei fasole. Ideea era ca fasolea sa se urce si sa “invadeze” cadrul de sarma, construind astfel un adapost verde si util: Ana ar fi vazut etapele plantei, iar apoi am fi avut, probabil, fasole de-o fiertura. Nu am reusit sa ma ocup asa cum trebuie de aceasta idee, asa ca iarba a cotropit totul.

11059522_1007458445955714_82022954579433334_o

A urmat apoi alta casuta, tot de carton, dar mai sofisticata. Am cumparat-o din Lidl, inainte de Craciunul 2015. A fost folosita o vreme, insa parca n-a avut acelasi succes ca cea din carton simplu.

12377758_1113664138668477_2098612128359601324_o

A venit apoi Stefanel si toate planurile au fost putin amanate. Am reusit sa ne mutam si intr-o casa mai mare, cu balcon. La ultimul etaj. Intr-o zona ce momentan este santier oriunde as privi.

Balconul n-am reusit sa-l mai inchidem, asa ca vantul matura tot ce nu este bine legat sau fixat. Saptamana trecuta mi-a zburat una dintre serele mici in care am crescut rasadurile de castraveti. Moment decisiv: mergem si cumparam gard de trestie, sa nu mai pierdem lucruri pana cand reusim sa inchidem balconul.

Oricum, era o idee despre care mai vorbisem. Asa ca am luat 2 suluri de gard de trestie si am pus in jurul balconului. Ne-au mai ramas vreo 2 metri. Cristi nu vrea sa-i aruncam. Ma gandesc sa ii facem Anei un acoperis, ca o casuta. Cristi propune si niste stalpisori de lemn, ca tot demontasem caruselul lui Stefanel. Si mai leaga si niste sarme. Eu ii fac din niste melci sparti, 2 bete si putina sfoara un ornament maritim; dar ce-ar fi sa folosesc si colacul ala de spuma care zace prin cutiile mele de vreo 5 ani, plus niste panglica albastra de la o palarie, plus niste sfoara… Si sa punem ca decor si o palarie de paie, un covoras pe sanie si un scaunel?!

Si a iesit asta:

 

Asadar, imaginatie este! Si munca in echipa, ideile spuse de unul si continuate de celalalt mi se par ca aduc atat de multa valoare unor obiecte altfel uitate, aruncate, nefolosite.

Ce va mai urma, nu stiu nici eu. Dar abia astept!

“Batalia de la Termopile” reloaded

Am tinut piept vitejeste, dar am fost depasita numeric: ei sunt doi si eu una. Astazi am pierdut batalia pentru curatenie (hai sa nu zic tot razboiul).

In fiecare dimineata imi fac planul (de batalie) al zilei; uneori cu o seara inainte, daca nu cad franta de somn. Bun. Planul pentru astazi era sa fac de mancare pentru Stefanel si sa pregatesc ceva pentru Ana.

Micul dejun: Stefanel se freaca pe cap si pe fata cu banana, mar si kiwi. Devine prioritara curatarea copilului. Si a bucatariei, caci e inevitabil sa nu calc in ceva si sa duc prin toata casa. Ajung cu copilul in baie: schimbare de plan, caci musai sa duc gunoiul ca sa scap de “lacrimogenele” lui Stefanel din scutecele din cosul de gunoi.

Stefanel e marait, asa ca toate planurile se suspenda. Pana cand adoarme el, ceea ce se si intampla la un moment dat. Imi amintesc de bucatarie. Curatat, spalat pe jos. Ma mut in living: o soseta de-a lui Stefanel pe jos, una pe un raft. Sosetele Anei din livada cu ciresi (a se citi foarte murdare) tronau sub masuta lor. Pe un alt raft vad prosopul de maini al Anei, cu scoicile pe care le-a adus luni de la mare si le-a spalat in cateva ape. De-ala nu ma ating, caci nu vreau scandal diseara. Jucarii peste tot – “de ce au atat de multe?”. Aproape termin de spalat pe jos si se trezeste Stefanel.

Urmeaza masa de pranz: supa-crema de linte rosie cu naut. A mancat cu toata gura! Eu sunt fericita, chiar daca chiuveta e plina si podeaua arata de parca nu e curatata de la inaugurarea blocului. Hai putin pe-afara, ca nu mai avea stare deloc dupa masa.

Revenim acasa. Il pun pe Stefanel in patut, caci urmeaza tura a doua de curatenie. Imi saboteaza curatenia din living aruncand tot ce are in patut. Il pun direct pe podea, oricum acolo are toate jucariile. Care jucarii?! Ce atragator e cosul de gunoi!

Intre timp fac gris cu lapte si ma apuc de paine. Gata grisul – ia de vreo 2 ori si atat. Bun si asa, trecem la planul de rezerva: alaptarea. Acum doarme. Aranjez vasele in masina de spalat (sper sa fie in rai inventatoarea ei, ma voi ruga vesnic pentru ea).

Si ziua inca nu e gata! Pana diseara o sa ma cred iarasi Leonidas…. Ma duc sa imi fac o cafea, nu sunt totusi Leonidas…

 

PS Wikipedia zice:

Mașina de spălat vase este o mașină electrocasnică construită pentru spălarea vaselor de bucătărie și a tacâmurilor. Este folosită în restaurante și pentru uz casnic. Prima mașină de spălat vase a fost inventată în 1887 de Josephine Cochrane, pentru ca servitorii să nu-i mai ciobească porțelanurile. În 1924, William Howard Livens inventează prima mașină de spălat vase destinată uzului casnic.

Începând cu anii ’70 mașinile de spălat vase au devenit o obișnuință în Statele Unite și Europa de Vest. Până în anul 2012, peste 75% din locuințele din SUA și Germania erau dotate cu mașini de spălat vase.

 

“Planul zilei”

Planul zilei poate fi foarte greu de realizat uneori, desi pare simplu. In zilele mai complicate planul poate fi: “sa mananc ceva” sau “sa ajung macar o singura data la toaleta astazi” sau “sper sa reusesc sa ajung la paharul cu apa in urmatoarea ora” sau altele de genul acesta; unde zilele complicate sunt acele zile cu 2 copii ce functioneaza non-stop!

Dar majoritatea zilelor sunt calme. Sunt calme si frumoase acum, dupa ce am descoperit ce bun este un plan! Descoperirea asta am facut-o pe Facebook, facand parte din grupul “Ama-Happiness is Homemade” si citind blogul amanicolae.ro. Asa am cunoscut-o doar virtual pe Ana Maria Nicolae si m-am regasit in cateva dinte postarile ei.

Am ajuns la concluzia ca intotdeauna imi propuneam sa fac prea multe pentru o zi in care trebuia sa stau acasa cu unul sau amandoi copiii. Evident ca nu reuseam, asa ca la finalul zilei eram nervoasa, cu multe frustrari acumulate, cu un sentiment de neputinta si mereu cu prea multe griji.

Am gasit in grupul si pe blogul mentionate cateva sfaturi care ma ajuta foarte mult in activitatile de zi cu zi. Evident ca nu reusesc sa le urmez pe toate, insa cateva tot ma ajuta zilnic:

  • regula de 2 minute: daca o activitate imi ia mai putin de 2 minute sa o indeplinesc, nu o aman;
  • chiuveta curata in fiecare seara;
  • sarcini mai putine stabilite la inceputul zilei, ceea ce inseamna ca sunt mai odihnita, deci mai disponibila pentru copii, care sunt astfel mai receptivi si mai calmi si de aici tot “lantul slabiciunilor” (pozitive).

Cateva exemple: planul zilei de miercuri a fost sa curat geamurile din bucatarie si plita. Atat mi-am dorit. Am lucrat linistia, in ritmul meu, si am reusit sa fac, de fapt, curat in toata bucataria. Planul zilei de joi a fost sa gatesc o supa de pui cu galuste si o mancare cu fasole verde. Pentru ca nu m-am stresat foarte tare, am avut timp sa fac si doua paini, sa lucrez la un proiect drag mie si seara am avut un puternic sentiment de eficienta. Planul zilei de astazi a fost sa recuperez cateva restante la activitatile mele on-line: raspuns la mesaje, cateva postari si scris acest articol. Dupa cum se vede, planul a fost indeplinit si am avut chiar satisfactia sa imi ramana timp sa merg intr-o vizita si sa ud plantele de pe balcon.

Asadar, cu multumiri pentru Ana Maria Nicolae, voi fi un invatacel harnic si imi voi organiza de minune putinul meu timp liber cu ajutorul www.amanicolae.ro si al grupului Ama – Happiness is Homemade.

Din casa noastra

Da, dau din casa cateva informatii. Pentru mine au fost foarte utile atunci cand le-am aflat, asa ca intentionez sa le adun aici, in jurnal, pentru aducerea mea aminte si pentru ca altii sa le poata cunoaste si, de ce nu, folosi.

Avea Ana 2 saptamani si ceva cand am inceput cu ea lectiile de inot acasa. Stres maxim sa fie cada curata. Am cautat produse eco, bio si tot asa. Evident, le aveam deja la indemana. Si inca le folosesc: plicurile cu bicarbonat de sodiu. Curata excelent cada, chiuveta, vasul de toaleta. Il presar pe suprafata de curatat umeda si apoi sterg cu buretele.

Pantofii au uneori miros neplacut: se rezolva tot cu bicarbonat de sodiu, presarat in incaltaminte si lasat peste noapte.

Am renuntat la deodorante, spary-uri, stick-uri si altele asemenea: putin bicarbonat de sodiu dizolvat in putina apa si am siguranta ca hainele nu se ingalbenesc si nu exista nici urma de miros de transpiratie.

Daca vreau si spuma atunci cand folosesc bicarbonat de sodiu la spalarea obiectelor din casa, adaug putin otet.

De fapt, zilele astea am re-descoperit otetul. De ceva vreme ma usturau ochii atunci cand foloseam produse de curatenie din comert. Asa ca am cautat alternative si, cum spuneam, am re-descoperit otetul.

Cum sterg eu pe jos: apa, otet, cateva picaturi de ulei esential (la alegere). Arata bine, miroase frumos, e curat si dezinfectat – copilul mananca de pe jos.

Am inceput aproape “oficial” curatenia de Paste (va dura pana la cea de Craciun, dar e bine si asa). Ieri am curatat geamurile: otet pus intr-un recipient cu pulverizator si treaba a fost facuta excelent. Nu m-au usturat ochii, nimic toxic in aer (am sters geamurile cu Stefanel langa mine), geamuri curate, bani economisiti.

Si ustensilele de bucatarie din lemn le curat tot fara detergenti: daca se poate, le spal doar cu apa calda; daca vreau sa le curat bine-bine, folosesc putin bicarbonat de sodiu si frec locul cu o lamaie taiata.

Cat despre deodorantele de camera: mi se par complet inutile, scumpe si, mai ales, nesanatoase. Daca vreau sa aerisesc, sa schimb atmosfera din casa, folosesc uleiuri esentiale; sau flori (zambile, frezii… orice este de sezon); sau pur si simplu deschid fereastra!

Vreau sa renuntam definitiv la balsamul de rufe. La urma urmei, de ce sa il folosim, cand putem pune in locul lui apa, otet, cateva picaturi de ulei esential si gata?! Simplu, ieftin si, eco, bio… natural, ce sa mai zic?!

Aproape in fiecare zi scot lenjeria de pat afara; mai putin cand ploua sau ninge. Dupa ce o asez la loc, pulverizez pe ea un amestec facut din apa, spirt si ulei esential. Ana prefera uleiul de lavanda, eu pe cel de lamaie, asa ca le alternam.

Produsele de igiena corporala intentionez sa le inlocuiesc in totalitate cu cele facute de Valeria Dan: iubim sapunurile cu scortisoara si cuisoare, pe cele cu lamaie si verbina, pe cele cu galbenele si catina. Urmeaza sa incercam si cremele si balsamul de baie pentru copii. Si am primit de la ea lumanari cu aroma de portocale: miroseau prin cutia adusa de curier! Pe Valeria o recomand cu mare drag, imi raspunde prompt intrebarilor, ma sfatuieste atunci cand nu stiu ce sa aleg, iar produsele ei merita toata atentia!

Mai multe despre produsele ei gasiti aici: Valery Soap

Un alt site de unde eu cumpar diverse produse si de unde eu am aflat multe dintre informatiile de mai sus este Manna . Cremele si balsamurile lor cu unt de shea sunt favoritele noastre. Spun ale “noastre” pentru ca Anei ii place foarte mult balsamul de tample “Vis de zana”: cu uleiuri esentiale de lavanda si galbenele, este minunat pentru un masaj usor inainte de culcare.

Sunt in continuare in cautare de solutii naturale si ieftine de folosit la treburile gospodaresti. Urmatoarea schimbare va fi renuntarea la detergentul de rufe si inlocuirea lui cu nuci de sapun: astept cu interes schimbarea!

Recomandari de carte

“Te-am vazut pe tine ca bei apa, de-aia beau si eu!” sau “Am vazut pe X mancand frunze in padure, asa ca am mancat si eu!”; si lista poate continua. Urmarind postarile dnei Victoria Patrascu pe Facebook am gasit, la recomandarea dansei, o carte foarte interesanta: “Micutul Eu-sunt-Eu”. Aparuta la editura Paralela 45, textul Mirei Lobe fiind insotit de ilustratiile realizate de Susi Weigel, cartea povesteste despre un puisor tare diferit de toate animalele pe care le intalneste. Acestea il intreaba “cine este?”, intrebare care il pune in dificultate mereu; puisorul incearca sa se identifice cu personajele cartii, insa este respins de fiecare data, intr-o maniera cand mai blanda, cand mai putin politicoasa.

20170320_180021_resized

Cartea este scrisa in versuri usor de retinut. Are cateva cuvinte pe care le-am ocolit atunci cand am citit-o Anei.

20170320_180042_resized

Povestea micutului Eu-sunt-Eu are un final fericit, care noua ne-a dat subiecte pentru discutii: fiecare om este unic. Nu suntem noi insine daca tot ceea ce facem este sa ii imitam pe ceilalti. Si este foarte posibil ca, uneori, ceea ce este bine pentru ceilalti, sa nu ni se potriveasca deloc.

20170320_180102_resized

Inutil sa mai spun ca o citim in fiecare seara: este o carte apreciata de copii, dar si de catre adulti.

20170320_180115_resized

Mi se pare extraordinar ca Anei ii plac tare mult cartile care au un mesaj: un mesaj comun pentru copii, dar si pentru adulti. Asa este cartea “Vulpea si Steaua”, ce reprezinta una din bijuteriile bibliotecii copiilor.

20170320_175910_resized

Scrisa de Coralie Bickford-Smith, cartea a aparut in ianuarie 2017 la Editura Litera. Eleganta exterioara, frumusetea imaginilor si mesajul ce razbate din textul simplu, ne-au facut sa o apreciem foarte mult.

Cartea este povestea unei vulpi ce traia intr-o padure deasa si adanca, si care avea o singura prietena: steaua ce ii lumina noaptea potecile prin padure.

20170320_175933_resized

Adevarata aventura a vulpii incepe in momentul in care steaua dispare: sufera, simtindu-se singura si trista. Dar decide sa porneasca in cautarea ei. Acesta este momentul iesirii din zona de confort: calatoria ii deschide noi oportunitati.

20170320_175947_resized

O carte minunata, o recomand cu mare caldura!

Spor la citit!

8 Martie

Am avut nevoie de cateva zile ca sa pot asterne aici cum a fost 8 Martie la Bergman, gradinita Anei. Inca am emotii, asta e sigur. Stiam ca nu va fi o serbare cu poezii, cantecele si felicitari standard. Insa a fost mult peste orice asteptare.

Ziua petrecuta acasa, pana cand am plecat spre gradinita, a fost un soi de cursa cu obstacole. Stefanel a preluat o buna parte din emotiile mele, asa ca a fost mai agitat decat de obicei. Parul imi statea oribil, desi il spalasem cu o seara inainte. Oricum, trebuia sa il spal iarasi: nu puteam merge la eveniment cu supa-crema de sfecla in el! Printre dat mancare copilului mic, schimbat, spalat, dat alte mancaruri aceluiasi copil, aranjat parul, facut manichiura, calcat haine, am reusit sa pun si ceva fard pe fata! Asa ca iata-ma in taxi, gata sa las copilul mic la serviciu la taica-su: la evenimentul de la gradinita participau doar copiii si mamele.

Ajung la gradinita si totul se schimba: sunt cea mai importanta persoana din lume! Eu si fiecare mama ce intra in sala amenajata special pentru noi: sute de flori, buchete de lavanda, cadouri, podea pe care cineva presarase, cu mare grija, sclipici auriu si argintiu. Totul era vesel, proaspat, frumos! In surdina se auzea muzica, in aer era parfum de zambile si lavanda. In inimile fiecareia dintre noi sunt sigura ca erau emotii atat de puternice, incat ar fi greu sa le descriu aici. Ne-am asezat pe jos, pe pernele comode imprastiate pe gazonul artificial. Putina conversatie si apoi Adina, directoarea gradinitei, ne ofera cateva detalii despre eveniment: vor veni imediat si copiii, care ne-au pregatit cateva surprize; doua saptamani au lucrat la ele, asa ca se vor bucura de aplauzele noastre.

20170308_171210_resized

Intrarea copiilor in sala, pe rand, a fost un moment tare special: fiecare copil purta de gat o inima ce se putea deschide asemenea unei ferestre; pe partea interioara fiecare avea scris un mesaj pentru mama sa. Mesajul Anei pentru mine a fost: “You play with me”. M-am emotionat tare, caci mi-am amintit de perioada ce tocmai se incheiase, plina de viroze si altele asemenea, cand am refuzat de multe ori invitatia ei la joaca si cand ea a fost atat de rabdatoare si de intelegatoare…

20170308_180204_resized

In sala era si un ecran; era o noutate, asa ca am stiut imediat ca va urma sa vizionam si un film.

Dupa ce copiii si-au ocupat locurile lor favorite, in bratele mamelor, a inceput ceea ce a facut acest 8 martie atat de special: pe acordurile melodiei “Resolution”, interpretate de Matt Corby, i-am vazut pe copii alergand fericiti prin padure. Iar apoi in gradinita, transmitandu-ne, prin raspunsurile date la intrebarile Adinei, ceea ce simt sau cred ei despre noi, mamele lor. Raspunsuri haioase (“daca mama ta ar fi un desert, ce ar fi?” “un pepene, caci e dulce, dulce si haioasa”), raspunsuri memorabile (“unde, in corpul tau, sta iubirea pentru mama?” “in degetul mic de la picior”) dar, mai presus de orice, cuvinte simple, ce au atins inima fiecareia dintre noi: “La multi ani, mami!”, “Te iubesc mama!” Le-am auzit si in trecut, probabil le voi mai auzi si de acum inainte; insa atunci cand am vazut-o pe Ana pe ecran, putin fastacita in rochita ei cu floricele pe umar, si in par cu agrafa cu floare turcoaz, si cand am auzit-o spunand: “Mama, te iubesc pana la un varf de munte! Mama, te iubesc!” timpul s-a oprit. Si de atunci tot incerc sa imi gasesc cuvintele si sa scriu aici ceea ce am simtit. Emotii puternice: fericire, recunostinta, mandrie, bucurie, incredere…  Si toate astea pentru ca un om special, ce are alaturi o echipa extraordinara, a vrut sa faca pentru noi, mamele, o zi pe care sa ne-o amintim nu ca: “miercuri, 8 martie 2017”, ci asa cum trebuie pastrata in inima o zi speciala: 8 martie!

Am plecat de la gradinita cu o stare atat de frumoasa de impacare, de multumire, incat mi-e greu sa o descriu. Stiu ca a fost o zi speciala pentru toata lumea; pentru toate cele care au organizat un astfel de eveniment a fost, cu siguranta, si o zi incarcata. Dar zambetele, cuvintele calde, florile, detaliile mici, dar care au facut ca totul sa fie perfect, au venit cu atata naturalete, incat toata lumea s-a bucurat de aceasta ocazie deosebita.

Momente unice; unele atat de intime si delicate incat am preferat sa nu le descriu direct, ci sa le las sa razbata printre randuri.

20170308_171222_resized

M-am bucurat sa vad ca se poate si altfel. M-am bucurat sa fim acolo. Si mai tare ma bucur sa stiu ca exista astfel de oameni, cum sunt cei de la gradinita Bergman.

Soricelul zburator, amicul nostru

V-am spus ca folosesc retelele de socializare mai ales pentru informatii pretioase: asa am ajuns la d-na Victoria Patrascu si la o carte recomandata de dansa, “Lindbergh, povestea unui soricel zburator”. Mi-a placut ce a scris despre carte, asa ca am comandat-o pe 1 martie. Incepand cu 2 martie si pana in ziua de azi o citesc impreuna cu Ana de cateva ori pe zi. A invatat-o pe de rost, asa ca poate da impresia ca citeste din ea atunci cand, la o anumita pagina, poate sa redea pasaje intregi.

20170313_160521_resized

Cartea este aparuta la editura Corint Junior, iar textul si ilustratiile apartin lui Torben Kuhlmann. Si trebuie sa recunosc faptul ca, la o prima rasfoire a cartii, ilustratiile mi-au captat atentia. Detaliile si jocurile de lumini dau impresia ca toate personajele cartii sunt insufletite. Chiar si Ana a reactionat ca si cum pisicile si bufnitele ce apar in paginile cartii sunt vii!

20170313_160546_resized

Asadar, de cateva ori pe zi, citim impreuna povestea unui soricel caruia ii placea sa… citeasca! Dar vremurile se schimba si toti soriceii sunt amenintati de niste inventii ce scurteaza brusc si rapid viata multora dintre ei: cursele de prins soareci. Lumea oamenilor, atat de usor accesibila candva, devine periculoasa. Asa ca soricelul nostru se hotaraste sa plece in America! Insa nu-i lucru usor: porturile si vapoarele sunt pazite de pisici infometate.

Singura lui solutie este sa zboare; cu putina inspiratie venita din partea rudelor lilieci, soricelul cel destept, care reusise sa evite toate pericolele, inventeaza un aparat de zbor. Pe care il tot imbunatateste si testeaza pana ce atrage atentia tuturor: bufnitele sunt cele care incep sa se zgaiasca de-a dreptul pe fereastra atelierului sau.

20170313_160631_resized

Insa avem de-a face cu un soricel inteligent; inteligent si perseverent! Asa ca, in cele din urma, dupa cateva peripetii, reuseste sa ajunga in America! Acolo starneste uimirea si admiratia tuturor: cineva atat de mic a reusit un lucru atat de mare!

20170313_160655_resized

Dupa asa o fapta mareata este regizat un spectacol de la care, nelipsit, este un baietel tenace: numele lui este Charles Lindbergh.

20170313_160709_resized

Cartea se incheie cu o scurta istorie a aviatiei (ne-am intristat putin noi, adultii, caci pionierii romani ai aviatiei nu sunt amintiti nici macar in treacat), de unde aflam despre Charles Lindberg ca, in 1927 a traversat Oceanul Atlantic, fara oprire, cu avionul sau cu un singur motor “Spirit of St. Louis”, fiind primul pilot care a reusit sa incheie un astfel de zbor de unul singur.

O carte minunata, foarte putin tehnica, ce se distinge prin ilustratii frumoase, si care, mai ales, provoaca imaginatia!

Spor la citit!