“Planul zilei”

Planul zilei poate fi foarte greu de realizat uneori, desi pare simplu. In zilele mai complicate planul poate fi: “sa mananc ceva” sau “sa ajung macar o singura data la toaleta astazi” sau “sper sa reusesc sa ajung la paharul cu apa in urmatoarea ora” sau altele de genul acesta; unde zilele complicate sunt acele zile cu 2 copii ce functioneaza non-stop!

Dar majoritatea zilelor sunt calme. Sunt calme si frumoase acum, dupa ce am descoperit ce bun este un plan! Descoperirea asta am facut-o pe Facebook, facand parte din grupul “Ama-Happiness is Homemade” si citind blogul amanicolae.ro. Asa am cunoscut-o doar virtual pe Ana Maria Nicolae si m-am regasit in cateva dinte postarile ei.

Am ajuns la concluzia ca intotdeauna imi propuneam sa fac prea multe pentru o zi in care trebuia sa stau acasa cu unul sau amandoi copiii. Evident ca nu reuseam, asa ca la finalul zilei eram nervoasa, cu multe frustrari acumulate, cu un sentiment de neputinta si mereu cu prea multe griji.

Am gasit in grupul si pe blogul mentionate cateva sfaturi care ma ajuta foarte mult in activitatile de zi cu zi. Evident ca nu reusesc sa le urmez pe toate, insa cateva tot ma ajuta zilnic:

  • regula de 2 minute: daca o activitate imi ia mai putin de 2 minute sa o indeplinesc, nu o aman;
  • chiuveta curata in fiecare seara;
  • sarcini mai putine stabilite la inceputul zilei, ceea ce inseamna ca sunt mai odihnita, deci mai disponibila pentru copii, care sunt astfel mai receptivi si mai calmi si de aici tot “lantul slabiciunilor” (pozitive).

Cateva exemple: planul zilei de miercuri a fost sa curat geamurile din bucatarie si plita. Atat mi-am dorit. Am lucrat linistia, in ritmul meu, si am reusit sa fac, de fapt, curat in toata bucataria. Planul zilei de joi a fost sa gatesc o supa de pui cu galuste si o mancare cu fasole verde. Pentru ca nu m-am stresat foarte tare, am avut timp sa fac si doua paini, sa lucrez la un proiect drag mie si seara am avut un puternic sentiment de eficienta. Planul zilei de astazi a fost sa recuperez cateva restante la activitatile mele on-line: raspuns la mesaje, cateva postari si scris acest articol. Dupa cum se vede, planul a fost indeplinit si am avut chiar satisfactia sa imi ramana timp sa merg intr-o vizita si sa ud plantele de pe balcon.

Asadar, cu multumiri pentru Ana Maria Nicolae, voi fi un invatacel harnic si imi voi organiza de minune putinul meu timp liber cu ajutorul www.amanicolae.ro si al grupului Ama – Happiness is Homemade.

Advertisements

Din casa noastra

Da, dau din casa cateva informatii. Pentru mine au fost foarte utile atunci cand le-am aflat, asa ca intentionez sa le adun aici, in jurnal, pentru aducerea mea aminte si pentru ca altii sa le poata cunoaste si, de ce nu, folosi.

Avea Ana 2 saptamani si ceva cand am inceput cu ea lectiile de inot acasa. Stres maxim sa fie cada curata. Am cautat produse eco, bio si tot asa. Evident, le aveam deja la indemana. Si inca le folosesc: plicurile cu bicarbonat de sodiu. Curata excelent cada, chiuveta, vasul de toaleta. Il presar pe suprafata de curatat umeda si apoi sterg cu buretele.

Pantofii au uneori miros neplacut: se rezolva tot cu bicarbonat de sodiu, presarat in incaltaminte si lasat peste noapte.

Am renuntat la deodorante, spary-uri, stick-uri si altele asemenea: putin bicarbonat de sodiu dizolvat in putina apa si am siguranta ca hainele nu se ingalbenesc si nu exista nici urma de miros de transpiratie.

Daca vreau si spuma atunci cand folosesc bicarbonat de sodiu la spalarea obiectelor din casa, adaug putin otet.

De fapt, zilele astea am re-descoperit otetul. De ceva vreme ma usturau ochii atunci cand foloseam produse de curatenie din comert. Asa ca am cautat alternative si, cum spuneam, am re-descoperit otetul.

Cum sterg eu pe jos: apa, otet, cateva picaturi de ulei esential (la alegere). Arata bine, miroase frumos, e curat si dezinfectat – copilul mananca de pe jos.

Am inceput aproape “oficial” curatenia de Paste (va dura pana la cea de Craciun, dar e bine si asa). Ieri am curatat geamurile: otet pus intr-un recipient cu pulverizator si treaba a fost facuta excelent. Nu m-au usturat ochii, nimic toxic in aer (am sters geamurile cu Stefanel langa mine), geamuri curate, bani economisiti.

Si ustensilele de bucatarie din lemn le curat tot fara detergenti: daca se poate, le spal doar cu apa calda; daca vreau sa le curat bine-bine, folosesc putin bicarbonat de sodiu si frec locul cu o lamaie taiata.

Cat despre deodorantele de camera: mi se par complet inutile, scumpe si, mai ales, nesanatoase. Daca vreau sa aerisesc, sa schimb atmosfera din casa, folosesc uleiuri esentiale; sau flori (zambile, frezii… orice este de sezon); sau pur si simplu deschid fereastra!

Vreau sa renuntam definitiv la balsamul de rufe. La urma urmei, de ce sa il folosim, cand putem pune in locul lui apa, otet, cateva picaturi de ulei esential si gata?! Simplu, ieftin si, eco, bio… natural, ce sa mai zic?!

Aproape in fiecare zi scot lenjeria de pat afara; mai putin cand ploua sau ninge. Dupa ce o asez la loc, pulverizez pe ea un amestec facut din apa, spirt si ulei esential. Ana prefera uleiul de lavanda, eu pe cel de lamaie, asa ca le alternam.

Produsele de igiena corporala intentionez sa le inlocuiesc in totalitate cu cele facute de Valeria Dan: iubim sapunurile cu scortisoara si cuisoare, pe cele cu lamaie si verbina, pe cele cu galbenele si catina. Urmeaza sa incercam si cremele si balsamul de baie pentru copii. Si am primit de la ea lumanari cu aroma de portocale: miroseau prin cutia adusa de curier! Pe Valeria o recomand cu mare drag, imi raspunde prompt intrebarilor, ma sfatuieste atunci cand nu stiu ce sa aleg, iar produsele ei merita toata atentia!

Mai multe despre produsele ei gasiti aici: Valery Soap

Un alt site de unde eu cumpar diverse produse si de unde eu am aflat multe dintre informatiile de mai sus este Manna . Cremele si balsamurile lor cu unt de shea sunt favoritele noastre. Spun ale “noastre” pentru ca Anei ii place foarte mult balsamul de tample “Vis de zana”: cu uleiuri esentiale de lavanda si galbenele, este minunat pentru un masaj usor inainte de culcare.

Sunt in continuare in cautare de solutii naturale si ieftine de folosit la treburile gospodaresti. Urmatoarea schimbare va fi renuntarea la detergentul de rufe si inlocuirea lui cu nuci de sapun: astept cu interes schimbarea!

Recomandari de carte

“Te-am vazut pe tine ca bei apa, de-aia beau si eu!” sau “Am vazut pe X mancand frunze in padure, asa ca am mancat si eu!”; si lista poate continua. Urmarind postarile dnei Victoria Patrascu pe Facebook am gasit, la recomandarea dansei, o carte foarte interesanta: “Micutul Eu-sunt-Eu”. Aparuta la editura Paralela 45, textul Mirei Lobe fiind insotit de ilustratiile realizate de Susi Weigel, cartea povesteste despre un puisor tare diferit de toate animalele pe care le intalneste. Acestea il intreaba “cine este?”, intrebare care il pune in dificultate mereu; puisorul incearca sa se identifice cu personajele cartii, insa este respins de fiecare data, intr-o maniera cand mai blanda, cand mai putin politicoasa.

20170320_180021_resized

Cartea este scrisa in versuri usor de retinut. Are cateva cuvinte pe care le-am ocolit atunci cand am citit-o Anei.

20170320_180042_resized

Povestea micutului Eu-sunt-Eu are un final fericit, care noua ne-a dat subiecte pentru discutii: fiecare om este unic. Nu suntem noi insine daca tot ceea ce facem este sa ii imitam pe ceilalti. Si este foarte posibil ca, uneori, ceea ce este bine pentru ceilalti, sa nu ni se potriveasca deloc.

20170320_180102_resized

Inutil sa mai spun ca o citim in fiecare seara: este o carte apreciata de copii, dar si de catre adulti.

20170320_180115_resized

Mi se pare extraordinar ca Anei ii plac tare mult cartile care au un mesaj: un mesaj comun pentru copii, dar si pentru adulti. Asa este cartea “Vulpea si Steaua”, ce reprezinta una din bijuteriile bibliotecii copiilor.

20170320_175910_resized

Scrisa de Coralie Bickford-Smith, cartea a aparut in ianuarie 2017 la Editura Litera. Eleganta exterioara, frumusetea imaginilor si mesajul ce razbate din textul simplu, ne-au facut sa o apreciem foarte mult.

Cartea este povestea unei vulpi ce traia intr-o padure deasa si adanca, si care avea o singura prietena: steaua ce ii lumina noaptea potecile prin padure.

20170320_175933_resized

Adevarata aventura a vulpii incepe in momentul in care steaua dispare: sufera, simtindu-se singura si trista. Dar decide sa porneasca in cautarea ei. Acesta este momentul iesirii din zona de confort: calatoria ii deschide noi oportunitati.

20170320_175947_resized

O carte minunata, o recomand cu mare caldura!

Spor la citit!

8 Martie

Am avut nevoie de cateva zile ca sa pot asterne aici cum a fost 8 Martie la Bergman, gradinita Anei. Inca am emotii, asta e sigur. Stiam ca nu va fi o serbare cu poezii, cantecele si felicitari standard. Insa a fost mult peste orice asteptare.

Ziua petrecuta acasa, pana cand am plecat spre gradinita, a fost un soi de cursa cu obstacole. Stefanel a preluat o buna parte din emotiile mele, asa ca a fost mai agitat decat de obicei. Parul imi statea oribil, desi il spalasem cu o seara inainte. Oricum, trebuia sa il spal iarasi: nu puteam merge la eveniment cu supa-crema de sfecla in el! Printre dat mancare copilului mic, schimbat, spalat, dat alte mancaruri aceluiasi copil, aranjat parul, facut manichiura, calcat haine, am reusit sa pun si ceva fard pe fata! Asa ca iata-ma in taxi, gata sa las copilul mic la serviciu la taica-su: la evenimentul de la gradinita participau doar copiii si mamele.

Ajung la gradinita si totul se schimba: sunt cea mai importanta persoana din lume! Eu si fiecare mama ce intra in sala amenajata special pentru noi: sute de flori, buchete de lavanda, cadouri, podea pe care cineva presarase, cu mare grija, sclipici auriu si argintiu. Totul era vesel, proaspat, frumos! In surdina se auzea muzica, in aer era parfum de zambile si lavanda. In inimile fiecareia dintre noi sunt sigura ca erau emotii atat de puternice, incat ar fi greu sa le descriu aici. Ne-am asezat pe jos, pe pernele comode imprastiate pe gazonul artificial. Putina conversatie si apoi Adina, directoarea gradinitei, ne ofera cateva detalii despre eveniment: vor veni imediat si copiii, care ne-au pregatit cateva surprize; doua saptamani au lucrat la ele, asa ca se vor bucura de aplauzele noastre.

20170308_171210_resized

Intrarea copiilor in sala, pe rand, a fost un moment tare special: fiecare copil purta de gat o inima ce se putea deschide asemenea unei ferestre; pe partea interioara fiecare avea scris un mesaj pentru mama sa. Mesajul Anei pentru mine a fost: “You play with me”. M-am emotionat tare, caci mi-am amintit de perioada ce tocmai se incheiase, plina de viroze si altele asemenea, cand am refuzat de multe ori invitatia ei la joaca si cand ea a fost atat de rabdatoare si de intelegatoare…

20170308_180204_resized

In sala era si un ecran; era o noutate, asa ca am stiut imediat ca va urma sa vizionam si un film.

Dupa ce copiii si-au ocupat locurile lor favorite, in bratele mamelor, a inceput ceea ce a facut acest 8 martie atat de special: pe acordurile melodiei “Resolution”, interpretate de Matt Corby, i-am vazut pe copii alergand fericiti prin padure. Iar apoi in gradinita, transmitandu-ne, prin raspunsurile date la intrebarile Adinei, ceea ce simt sau cred ei despre noi, mamele lor. Raspunsuri haioase (“daca mama ta ar fi un desert, ce ar fi?” “un pepene, caci e dulce, dulce si haioasa”), raspunsuri memorabile (“unde, in corpul tau, sta iubirea pentru mama?” “in degetul mic de la picior”) dar, mai presus de orice, cuvinte simple, ce au atins inima fiecareia dintre noi: “La multi ani, mami!”, “Te iubesc mama!” Le-am auzit si in trecut, probabil le voi mai auzi si de acum inainte; insa atunci cand am vazut-o pe Ana pe ecran, putin fastacita in rochita ei cu floricele pe umar, si in par cu agrafa cu floare turcoaz, si cand am auzit-o spunand: “Mama, te iubesc pana la un varf de munte! Mama, te iubesc!” timpul s-a oprit. Si de atunci tot incerc sa imi gasesc cuvintele si sa scriu aici ceea ce am simtit. Emotii puternice: fericire, recunostinta, mandrie, bucurie, incredere…  Si toate astea pentru ca un om special, ce are alaturi o echipa extraordinara, a vrut sa faca pentru noi, mamele, o zi pe care sa ne-o amintim nu ca: “miercuri, 8 martie 2017”, ci asa cum trebuie pastrata in inima o zi speciala: 8 martie!

Am plecat de la gradinita cu o stare atat de frumoasa de impacare, de multumire, incat mi-e greu sa o descriu. Stiu ca a fost o zi speciala pentru toata lumea; pentru toate cele care au organizat un astfel de eveniment a fost, cu siguranta, si o zi incarcata. Dar zambetele, cuvintele calde, florile, detaliile mici, dar care au facut ca totul sa fie perfect, au venit cu atata naturalete, incat toata lumea s-a bucurat de aceasta ocazie deosebita.

Momente unice; unele atat de intime si delicate incat am preferat sa nu le descriu direct, ci sa le las sa razbata printre randuri.

20170308_171222_resized

M-am bucurat sa vad ca se poate si altfel. M-am bucurat sa fim acolo. Si mai tare ma bucur sa stiu ca exista astfel de oameni, cum sunt cei de la gradinita Bergman.

Soricelul zburator, amicul nostru

V-am spus ca folosesc retelele de socializare mai ales pentru informatii pretioase: asa am ajuns la d-na Victoria Patrascu si la o carte recomandata de dansa, “Lindbergh, povestea unui soricel zburator”. Mi-a placut ce a scris despre carte, asa ca am comandat-o pe 1 martie. Incepand cu 2 martie si pana in ziua de azi o citesc impreuna cu Ana de cateva ori pe zi. A invatat-o pe de rost, asa ca poate da impresia ca citeste din ea atunci cand, la o anumita pagina, poate sa redea pasaje intregi.

20170313_160521_resized

Cartea este aparuta la editura Corint Junior, iar textul si ilustratiile apartin lui Torben Kuhlmann. Si trebuie sa recunosc faptul ca, la o prima rasfoire a cartii, ilustratiile mi-au captat atentia. Detaliile si jocurile de lumini dau impresia ca toate personajele cartii sunt insufletite. Chiar si Ana a reactionat ca si cum pisicile si bufnitele ce apar in paginile cartii sunt vii!

20170313_160546_resized

Asadar, de cateva ori pe zi, citim impreuna povestea unui soricel caruia ii placea sa… citeasca! Dar vremurile se schimba si toti soriceii sunt amenintati de niste inventii ce scurteaza brusc si rapid viata multora dintre ei: cursele de prins soareci. Lumea oamenilor, atat de usor accesibila candva, devine periculoasa. Asa ca soricelul nostru se hotaraste sa plece in America! Insa nu-i lucru usor: porturile si vapoarele sunt pazite de pisici infometate.

Singura lui solutie este sa zboare; cu putina inspiratie venita din partea rudelor lilieci, soricelul cel destept, care reusise sa evite toate pericolele, inventeaza un aparat de zbor. Pe care il tot imbunatateste si testeaza pana ce atrage atentia tuturor: bufnitele sunt cele care incep sa se zgaiasca de-a dreptul pe fereastra atelierului sau.

20170313_160631_resized

Insa avem de-a face cu un soricel inteligent; inteligent si perseverent! Asa ca, in cele din urma, dupa cateva peripetii, reuseste sa ajunga in America! Acolo starneste uimirea si admiratia tuturor: cineva atat de mic a reusit un lucru atat de mare!

20170313_160655_resized

Dupa asa o fapta mareata este regizat un spectacol de la care, nelipsit, este un baietel tenace: numele lui este Charles Lindbergh.

20170313_160709_resized

Cartea se incheie cu o scurta istorie a aviatiei (ne-am intristat putin noi, adultii, caci pionierii romani ai aviatiei nu sunt amintiti nici macar in treacat), de unde aflam despre Charles Lindberg ca, in 1927 a traversat Oceanul Atlantic, fara oprire, cu avionul sau cu un singur motor “Spirit of St. Louis”, fiind primul pilot care a reusit sa incheie un astfel de zbor de unul singur.

O carte minunata, foarte putin tehnica, ce se distinge prin ilustratii frumoase, si care, mai ales, provoaca imaginatia!

Spor la citit!

Educatia: rabdare, incredere

Prima data am aprins aragazul cand am venit la facultate, in Bucuresti. In scoala generala si la liceu inca venea tataie sa ma astepte dupa ore, sa mergem acasa. Si la facultate facea asta: 2 luni a stat cu mine in Bucuresti si ma astepta la metrou. Cred ca daca ma stresez putin, imi pot aminti cand am dat prima data cu matura si cand am spalat primele vase; primele rufe tot in facultate le-am spalat. Nu stiu daca e corect sa spun ca am fost crescuta “in puf”, dar ai mei nu ma lasau sa fac nimic: “esti inca mica”, “e periculos”, “o sa ai timp destul sa faci la casa ta”, “nu-i de tine” si lista poate continua. In timp, cred ca am devenit comoda; nici nu ma mai agitam sa fac ceva, caci oricum nu eram lasata. Responsabilitati… mai putine, ca oricum cineva rezolva treaba in locul meu. Acum imi dau seama ca am crescut cu un dezavantaj major. Cel mai greu este ca imi pun singura piedici in a face ceea ce imi place: daca nu voi reusi, daca nu voi fi destul de buna, daca nu ma ajuta nimeni, daca cei din jur nu sunt de incredere, ce va spune X si Y ca cer ajutorul sau ca le spun parerea mea, si iarasi lista poate continua.


Nu am facut un scop in viata din a-mi educa cei doi copii in stil Montessori sau Waldorf sau mai stiu eu cum; nu mi-am facut un scop nici macar din dorinta de a-i vedea ca pun umarul la treburile gospodaresti. Le-am strans si le voi strange jucariile imprastiate peste tot; voi fi bucuroasa daca vor alege sa imi urmeze rugamintea de a participa si ei.

Nu le voi infrana dorinta de a se implica in treburile casnice, chiar daca asta inseamna ca totul va dura de doua ori mai mult, ca mizeria ramasa in urma va fi de zece ori mai mare, ca unele lucruri nu vor mai iesi asa cum trebuie; vor sa se implice, foarte bine, le voi sta alaturi.

Nu ii vor obliga sa faca anumite treburi gospodaresti; vad si singuri ce si cum se face si va veni vremea cand dorinta de a imita si de a se implica va fi mai mare decat placerea de a face ceea ce faceau in momentul respectiv. De fapt, ce spun eu “va veni”; in cazul Anei a venit deja vremea aceea.

Fara ca eu sa ii sugerez, aseara a scos vasele din masina de spalat si le-a asezat la locul lor.

Mi-a spus ca sunt si cutite acolo, dar ca va avea grija cu ele. Am supravegheat-o, desigur.

De obicei ma ajuta la schimbarea sacilor din cosul de gunoi: eu iau sacii plini, iar ea ii inlocuieste cu unii curati.

unnamed

O activitate la care eu i-am negat accesul o vreme, insa incerc sa ma auto-educ si sa nu mai fac asta: hranirea pestilor din borcan si a perusilor; de teama ca va face prea multa mizerie si prea mare risipa. Insa odata ce gheata a fost sparta, s-a descurcat de minune!

Insa cea mai mare placere a amandurora este pregatirea unor mancaruri delicioase. Ana participa dupa posibilitatile ei: ruleaza, amesteca, decupeaza forme si, desigur, gusta; din tot!

Activitatile de genul acesta imi plac foarte mult, caci expun copilul unor multiple experiente si provocari: arome, texturi, indemanare.

Si, pe langa toate lucrurile invatate de copil in timpul acestor momente, cel mai mult apreciez legatura care se formeaza cu parintele: lucrand cot la cot, ca o echipa, petrecand timp de calitate si, in acelasi timp, rezolvand si anumite treburi gospodaresti.

Ne incadram sau nu intr-un sistem educational – nu stiu. Dar cred ca ne incadram intr-o normalitate care ne face bine, pe mai multe planuri. Si asta mi se pare extraordinar!

Carti primavaratice

Folosesc mult retelele de socializare pentru a cauta informatii despre carti; pentru a face parte din grupuri unde se vorbeste despre carti; urmaresc si blog-uri ai caror autori fac recenzii despre carti; scormonesc internetul. Imi place sa fiu informata cu privire la noutatile editoriale pentru copii. Si mi se pare minunat cand descopar adevarate comori! Asa cum sunt cele doua carti scrise de Grigore Vieru si aparute la editura Cartier din Republica Moldova.

Prima, “Cele mai frumoase flori”, este preferata Anei. Ii place cum personajul principal, Mitru, merge impreuna cu o albina sa caute cele mai frumoase flori pentru mama lui, a carei zi tocmai urmeaza sa fie sarbatorita. Baietelul si albina cutreiera campul si crangul, rezultatul cautarilor lor fiind mierea dulce si un buchet minunat de flori salbatice. Surpriza este tocmai spre finalul cartii, cand mama lui Mitru, primind buchetul, spune ca acestea sunt cele mai frumoase flori. De unde stie deja mama ceea ce baiatul aflase dupa o zi de cautari? Tocmai pentru ca sunt din partea lui, adunate cu atata truda, face ca florile oferite sa fie socotite de mama drept cele mai frumoase.

 

O poveste duioasa si plina de talc despre cum efortul si munca innobileaza fiecare gest.

Cea de-a doua carte este scrisa tot de Grigore Vieru si a aparut la aceeasi editura ca si cartea de mai sus, Cartier. Se numeste “Cati ani ai?” si trebuie sa recunosc faptul ca imi place si mie foarte, foarte mult. Dialogul vesel, dar profund in acelasi timp, dintre Doru si bunicul lui, a dat prilejul unor discutii intre mine si Ana. Inainte sa cumpar cartea, am citit despre ea on-line si mi-a atras atentia o fraza rostita de bunic: (am multi ani) “pentru ca nu i-am imprastiat, i-am pastrat pe toti”. Si incepe sa ii arate nepotului nedumerit cum a facut de nu i-a imprastiat: a adunat an dupa an muncind si dand viata lucrurilor din jur; in acoperisul si ferestrele lucrate de el insusi pentru casa sunt 7 ani din viata lui, a adunat 12 ani in stupii facuti si ingrijiti de el. Si tot asa a inceput si Doru sa adune anii sai cei putintei: al treilea an se regaseste in fluierasul de soc pe care si l-a facut singur, al patrulea an intr-unul dintre stupii lucrati alaturi de bunic. Dar partea frumoasa si duioasa este cautarea si aflarea primului an din viata lui Doru, cand el era inca prea mic pentru a-si aminti; si bunicul ii spune unde sa-l caute – in ochii parintilor sai.

 

Calitatea grafica impecabila, textul, imaginile, totul imi place la cele doua carti de mai sus, pe care le recomand cu mare caldura, pentru cititori de toate varstele.

Mai am pe lista de cumparaturi cateva carti scrise de Grigore Vieru si sper sa am ocazia sa vi le prezint curand.

Spor la citit!

 

1 Martie 2017

Am pregatit din timp martisoarele, pentru ca au fost dulci. La propriu. Asa ca ieri am facut aluatul, impreuna cu Stefanel. Cum se plictisise de stat pe jos si mutat jucarii, l-am luat in sistemul de purtare si am trecut la treaba.

unnamed-1

A stat cu mana peste mana mea de pe mixer: s-a distrat maxim! I-am dat sa miroasa produsele folosite, insa pana sa ajung la aluatul final a adormit. L-am asezat la el in patut si mi-am continuat singura treaba.

Aseara le-am copt si le-am impachetat impreuna cu Ana. Eu am ajutat-o cu capsarea snururilor si desfacutul plicurilor de hartie (nu stiu cum au fost facute, dar si mie mi-era greu). In rest, ea s-a ocupat de tot. M-a impresionat mult ca a tinut sa scrie ea singura, (“Cum pot eu” ca sa o citez) numele destinatarilor. Si mai mult, a tinut minte ce a scris pe fiecare plic.

 

Astept acum sa se intoarca de la gradinita, unde a ales sa imparta martisoare dulci adultilor (voia sa dea chiar si parintilor colegilor, dar s-a razgandit cand a vazut cum se micsoreaza numarul biscuitilor, asa ca s-a limitat doar la educatoare; ba chiar si pentru educatoare a spus “2 biscuiti fiecareia, ca sa ne mai ramana si noua de mancat!”) si celor 3 colegi (baietei) pe care ii pomeneste cel mai des si cu numele carora si-a botezat papusile.

O primavara minunata tuturor!