Saptamani de gradinita: 29-34

Saptamana 29: 2-6 noiembrie 2015

IMAG2596

IMAG2600
IMAG2608
IMAG2625
IMAG2672
IMG_6935
IMG_6939
IMG_6945
IMG_6947
IMG_6991
IMG_7003
IMG_7009

Saptamana 30: 9 – 13 noiembrie 2015

20151110_090332
20151110_102236
20151110_102243
20151111_093800 
20151113_171344

DSC_0070

DSC_0077



DSC_0127

DSC_0136

DSC_0137

DSC_0138 Saptamana 31: 16-20 noiembrie 2015

20151116_095118

20151116_100502

20151117_171636

20151117_171704

20151118_105702

20151118_105719

20151118_113200

20151118_160350

20151118_160657

20151119_181242

20151120_102054

20151120_104356

20151120_104527

Saptamana 32: 23 – 27 noiembrie 2015

20151123_171840

 20151124_103925

20151124_171743

20151127_094911

 20151127_100657

IMAG3119

Si a venit schimbarea atat de asteptata: un nou sediu pentru gradinita Armonia Montessori, sediu ce gazduieste, momentan, doar grupa mica.

Saptamana 33: 2-4 decembrie 2015

IMG_0002

 IMG_0017

IMG_0023

IMG_0037

IMG_0042

IMG_0195

 IMG_0198

Saptamana 34: 7 – 11 decembrie 2015

IMG_0234

IMG_0252

IMG_0266

IMG_0286

IMG_0319

IMG_0331

IMG_0344

IMG_0346

IMG_0369

IMG_0389

IMG_0390

Cam atat deocamdata. Sper sa primim si restul fotografiilor de la sfarsitul de an (a fost unul plin, e clar).

Advertisements

De vorba cu Ana: la coafor

Ana a primit cadou o perie de par de la finii nostri. Evident, isi piaptana parul in oglinda, isi aranjeaza bretonul; dar nu doar pe al ei. Aseara m-a pieptanat si pe mine. Vreo jumatate de ora. Nu-mi mai simteam pielea capului, mai ales ca, pe langa dintii periei apasati zdravan, simteam cum are si mare grija sa ma traga de par “ca sa-l lungeasca” (citat Ana).

Pana la urma, imi sare Cristi in ajutor si o intreaba: – Daca ai terminat sa o piepteni pe mama, pot sa vin si eu sa ma coafezi?

Ana: – N-am terminat, inca mai are par!

Macar stiu care-i este scopul…

De vorba cu Ana: minciunele

Ana are o imaginatie bogata. Din ce in ce mai bogata. Lucru dovedit de conversatiile purtate, de argumentele si discutiile avute in ultima vreme. Am observat insa ca incepe sa spuna si minciuni. Partial, incep sa imi dau seama de ce, insa este clar un subiect despre care va trebui sa incep a ma documenta mai serios.

Prima intamplare: eu la bucatarie, ea si Cristi in camera. Ana bea apa dintr-un pahar, iar ce ramane varsa pe jos. Cere servetele si incepe sa stearga apa de pe parchet.

Cristi: – Ce s-a intamplat?

Ana: – Am stranutat.

Cristi: – Si cum s-a varsat apa?

Ana: – Uite asa! Si face un gest larg cu mainile…

A doua intamplare: zilele trecute am impodobit pomul de Craciun. Printre ornamente, si un clopotel de ceramica ce are, de acum, mai mult valoare sentimentala. Clopotelul l-a spart ea anul trecut pe vremea asta, insa am reusit sa-l lipesc eu.

Vrea sa ia ornamentul respectiv, insa, pentru a preveni accidentele de orice fel, incerc sa-i explic de ce ar fi bine sa-l lase la locul lui:

Eu: – Uite Ana, ornamentul acesta este spart si se poate strica foarte usor. Mai tii minte cine l-a spart? (evident, nu ma asteptam sa-si aminteasca)?

Ea: – Nu…

Eu: – Anul trecut ornamentul a fost spart de o fetita cu ochi albastri; pe fetita o cheama Ana. O cunosti?

Ea, dupa ce ia telecomanda aparatului foto, pe care o foloseste ca telefon mobil: – Alo? Da? A, e o persoana noua, nu o cunosc!

Nu am citit (deocamdata) foarte mult despre motivele care ii determina pe copii sa minta. In cazul ei, cel mai probabil pentru a ne face noua pe plac: nu, nu ne place sa vedem cum arunca pe jos mancare sau apa (a fost o etapa, credeam ca s-a incheiat). Si nici nu ne place sa distruga lucruri, desi aceasta este o metoda eficienta de a invata atat de multe despre ceea ce o inconjoara. Este insa evident ca va trebui sa ne schimbam abordarea. Si sa ne bucuram de imaginatia ei bogata: uneori povesteste cu multe detalii diverse intamplari imaginare, despre care stim sigur ca nu au avut loc; insa o face pentru ca noua ne place sa o ascultam, ei ii place sa incerce pronuntarea unor cuvinte noi si, mai ales, ii place sa ofere detalii la intrebarile noastre provocatoare.

 

De vorba cu Ana

In acest sfarsit de saptamana am avut cateva discutii cat se poate de interesante cu Ana.

Prima este de vineri seara: a rasturnat in toata camera multele ei carioci. Erau peste tot. Vazand ca isi ia masinutele ca sa inceapa alt joc, am rugat-o sa stranga mai intai cariocile.

Ea: – Nu vreau!

Eu: – Daca nu iti mai trebuie cariocile, mai bine le-ai strange.

Ea: – Nu!

Eu: – Uite, eu iau una, tata una si tu una; le strangem impreuna si le punem la locul lor.

Ea: – Nu vreau!

Eu: – Bine. Atunci lasam cariocile in mijlocul camerei pana vei dori sa le strangi. Si m-am asezat pe scaunul de la calculator.

Vine langa mine, cu cele doua masinute in mana:

Ea: – Iti dau o masinuta daca strangi tu cariocile.

Eu: – Nu imi trebuie masinuta.

Ea: (insista) – Daca strangi tu cariocile, iti dau o masinuta.

Eu: – Uite cum facem: eu nu iti iau masinuta si tu strangi cariocile. Ramane cateva secunde perplexa, proceseaza informatia apoi decide: Nu!

 

Un alt dialog, de sambata, purtat si cu mine, si cu Cristi:

Ea: – Cere-mi masinuta rosie!

Eu: – Ana, te rog sa-mi dai masinuta rosie!

Ea: – Nu pot acum, imi trebuie.

Dialogul a continuat asa pentru fiecare din cele 10 masinute…