2014

A venit momentul sa incheiem si anul 2014. Cu toate ale lui, a fost un an plin. Ana a crescut, si noi am crescut cu ea. Asa simt. Nu, nu am imbatranit, desi ne mai doare spatele, ne mai tin incheieturile, ne-au mai iesit cateva zeci de fire de par alb si ne-au cazut alte zeci…

A fost un an minunat, an in care Ana s-a schimbat atat de mult chiar sub ochiii nostri. Nu imi vine sa cred ca prin decembrie anul trecut statea pe burta si se rostogolea prin pat ca un pepenas, iar acum fuge singura pe holul blocului si trebuie sa fim cu ochiii pe ea sa nu escaladeze mobila.

Ianuarie 2014: incercam sa ii facem cateva fotografii de An Nou.

ianuarie

 

 

Februarie 2014: incepem diversificarea alimentatiei (data viitoare promit sa incerc auto-diversificarea).

februarie

 

 

Martie 2014: incepe sa descopere lumea prin tot mai multe atingeri, degustari, incercari.

martie

 

 

Aprilie 2014: ne-am plimbat destul de mult, prin toata tara.

aprilie

 

 

Mai 2014: primii pasi ai Anei, incercati inca din februarie, incep sa devina tot mai siguri.

mai

 

 

Iunie 2014: inotul este o placere, pentru toata lumea.

iunie

 

 

Iulie 2014: la mare.

iulie

 

 

August 2014: pe 15 Ana implineste 1 an!

august

 

 

Septembrie 2014: zile calde de toamna cand Ana incepe sa mearga singura.

septembrie

 

 

Octombrie 2014: stam amandoua o luna de zile departe de Bucuresti si Ana descopera atractiile vietii la tara.

octombrie

 

 

Noiembrie 2014: apropierea de natura lasa amintiri placute.

noiembrie

 

Decembrie 2014: dupa ce a descoperit cartile, nu s-a mai putut opri; cred ca in viata mea nu am cantat atatea cantecele si nu am spus atatea poezii!

decembrie

 

Acesta este anul nostru, in doar cateva imagini.

La Multi Ani, 2015!

Advertisements

La cumparaturi

Chiar inainte de-a o naste pe Ana, imi imaginam ca mersul la cumparaturi (in piata, in supermarket, in mall) cu un copil mic sau foarte mic, este o provocare. Ei bine, ajungand in momentul respectiv, am luat situatia ca atare si nu a mai parut la fel de complicat.

La piata am mers cu ea de la inceput. Singurul inconvenient era accesul printre randurile cu zarzavaturi, legume, fructe. Asta pana am trecut la manduca, iar acum pe jos sau in brate – orice varianta este mai usoara decat sa merg cu caruciorul.

Initial, cand era mica-mica, dormea pe oriunde mergeam. Mai apoi lucrurile s-au schimbat radical…

La piata ii place. Are ocazia sa vada o multime de forme si culori, si sa simta tot pe atatea mirosuri si arome. Zilele trecute a trebuit sa ne oprim ca sa pipaie cativa dovleci. Tot saptamana trecuta am observat cum mirosea prin aer cand am trecut pe langa cineva care vindea legaturi de cimbru uscat. Sper doar ca mersul la piata sa ramana pentru ea o experienta la fel de placuta cum este pentru mine.

Iesirile la cumparaturi in supermarket incep sa devina, si ele, din ce in ce mai distractive. Fara ghilimele si fara gluma. Chiar e frumos!

Pe la inceputul lui decembrie ies cu Ana la obisnuita plimbare de (minim) 1 ora, pe-afara. Nu mai luam caruciorul ca daca o pun in el, adorme, si nu asta e ideea plimbarii. Nu prea merge deloc nici pe jos, ca ii e cam lehamite: cizme, haine groase… si nici nu sunt peste tot balti sau nameti, asa ca…. Tin copilul in brate si mergem in pas vioi. La intoarcere ma gandesc sa o tai prin Kaufland, fara sa intru in magazin, doar sa scurtez drumul catre casa. Ma gandesc si sa o pun pe Ana pe banda rulanta, ca n-am pus-o niciodata, si sa vada si ea ce misto e la coborare. Ana, bineinteles, se gandeste si ea la ceva: daca tot e misto banda, hai sa ne mai dam o tura…. si inca una… si uite asa urcam pe-o parte, coboram pe alta de cateva ori. Dar ea se mai gandeste si ca ar fi interesant sa urcam pe unde se coboara, si viceversa… si daca tot se distreaza asa bine, se gandeste ea ca ar trebui totusi sa intram si in magazin. Initial am crezut ca vrea doar la bradul de la intrare… Aiurea! Hai sa dam o tura si pe la raionul cu servetele si hartie igienica (asta e nou in topul preferintelor); si hai si pe la cel cu bere, sa pipaie toate cutiile si sticlele (si asta e nou). In cele din urma, ajungem la raionul preferat: decoratiuni de Craciun. Si se pune iarasi Ana sa aranjeze globurile, si mosii, si fulgii, si lumanarile… de zici ca o plateau aia cu ora… Asa ca stam (din nou) vreo 45 de minute sa asezam rafturile la Kaufland (amandoua, ca ce lua ea, eu trebuia sa pun inapoi…). Deci da, am avut o experienta faina! Iar!

Desigur, activitatea de la raionul cu decoratiuni se poate face si la in alta parte… la lactate in Auchan, spre exemplu, asa cum se poate vedea mai jos: a aranjat cu migala, intr-un echilibru care imi cam dadea emotii, o multime de sticle de lapte si iaurt, insa neaparat pe marginea raftului!

ana in magazin

Oricat am sta dupa Ana, timpul nu-l consider pierdut: placerea si seriozitatea cu care face re-aranjarea rafturilor cred ca merita orice efort din partea noastra!

Cumparaturile in mall-uri sunt putin diferite. De obicei mergem pe-acolo cand trebuie sa ii luam haine si incaltaminte. Si deja avem negocieri de purtat: hainele alese de noi nu sunt mereu pe gustul ei, asa ca refuza cu hotarare sa probeze ceva ce nu ii place. Se plimba insa printre rafturi si isi alege singura hainele pe care ar vrea sa i le cumparam… haine care, uneori, nu sunt pe lista de cumparaturi…. Pana la urma o scoatem cumva la capat, dar a inceput sa fie greu…

Pregatirea pentru plecat de-acasa la cumparaturi… e si ea ceva de povestit, de obicei..

Din 20 septembrie Ana umbla singura, asa ca misuna peste tot prin casa. Intr-o zi de la sfarsit de saptamana ne pregatim toti 3 sa iesim afara, dupa ce facem curatenia (aproape) generala. Ultimul care iese din casa da cu mopul, ca sa fie podeaua uscata cand ne intoarcem. Bun… ma pregatesc eu, apoi gata si Cristi si imbracam si copchila (ultima, ca sa nu stea gatita de oras in casa prea mult timp). Galeata cu rivexu’, apa si mopu’ pregatita si ea, doar sa fie folosita de ultimul care iese pe usa. O vedem pe Ana ca ii tot da ocol, se tot uita la ea, ba se intinde chiar spre mop. Interpreteaza corect privirile noastre (stateam la cativa pasi distanta, gata sa prevenim “tragedia”, dar fara sa intervenim inca) si in cele din urma se indeparteaza de galeata. Face cativa pasi, apoi nu stiu cum isi da cu stangul in dreptul, da sa cada, face vreo doi pasi uriasi si, ca sa previna cazatura, baga mana fix in galeata cu rivexu’, apa si mopu’…. Deci respirat adanc, intors din drum, schimbat copil de haine, spalat copil, imbracat copil cu altceva si iesit urgent pe usa, ca cine stie ce mai facea…

Si toate cele povestite sunt doar asa, aduceri aminte din vremurile cand nu incepusem sa scriu acest jurnal. Cred ca vor mai urma (destul de multe) postari pe tema asta….

 

Jucarii pentru Ana

Acesta va fi un post-telenovela, sau serial, sau foileton… Pentru ca imi place sa fac jucarii pentru Ana. Este o activitate care ma tine si pe mine in priza (citesc cu placere blog-uri din strainatate si de pe la noi pe aceasta tema, apoi ma gandesc la ce as putea face eu pentru a stimula simturile si creierasul Anei) si ma relaxeaza in acelasi timp. In vremuri care acum mi se par dintr-o alta viata, mai reuseam sa lucrez si bijuterii din fetru, din snururi, din sfori, din pietre. Mai participam si la targuri, mai petreceam si timp cu blog-ul pe care il actualizam frecvent si care tocmai tema asta o avea: bijuterii lucrate manual.

Acum toate ustensilele si materialele sunt impachetate si asezate pe rafturile din balcon. Nu de teama ca Ana isi va baga nasucul prin ele, cat mai ales din cauza spatiului minuscul in care stam. Mai am totusi la indemana cateva cutii cu snururi, margele si pietre, si periodic scotocim impreuna prin ele, toti trei, pentru ca Anei ii place mult sa le “verifice”.

Adica asa:

WP_20141205_066

Din cand in cand ii fac jucarii…

Acum am folosit 3 borcanele de dulceata (da, am mancat-o pe toata) si urmeaza si al patrulea (pe-asta l-am mancat mai incet, pentru ca dulceata de pere cu cardamom a fost foooooarte aromata). Bun. Deci: 3 borcanele, hartie, snururi si pom-pom. Le-am asezat inauntru urmarind nuantele curcubeului.

WP_20141222_004

Apoi le-am insurubat si le-am dat Anei spre descoperire. Am incercat sa-i arat si sa o las apoi sa exerseze desurubarea borcanelor, sa testeze texturile materialelor din interior, sa incerce sa le scoata singura si apoi sa le bage la loc. Plus atractia culorilor.

WP_20141223_007

 

WP_20141223_028

 

WP_20141223_034

In mare parte am reusit tot ce mi-am dorit. Si, surprinzator, sunt inca in voga! Inca putin si il pregatesc pe-al patrulea – vreau sa pun in el sarme plusate, colorate.

Va urma!

 

O zi obisnuita

De ceva vreme Ana si eu avem un alt program zilnic si un alt meniu fata de ceea ce faceam asta-vara. Am trecut, sa zic asa, la orarul de toamna-iarna. Incerc sa ii respect rutina zilnica, modificand sau anuland orice alta activitate, intalnire, programare. Este important ca un copil sa isi cunoasca bine programul zilnic; asta ii da un sentiment de incredere si siguranta – lucru citit si verificat.

Asadar, pe la ora 06.00 ii servesc un biberon cu lapte. De putine ori se trezeste, de cele mai multe ori il bea semi-adormita. In 90% din cazul il bea pe tot, adica 240 ml.

Trezirea “oficiala” are loc undeva intre 09.00 – 10.15. Am incercat de vreo 2-3 ori sa o trezesc mai devreme si rezultatul a fost o Ana tare morocanoasa. Numai daca trebuie sa ajung neaparat cu ea undeva (inot, doctor), o trezesc inainte de a decide ea ca a sosit momentul.

Urmeaza toaleta de dimineata si apoi o gustare. De obicei aceasta consta in iaurt sau compot sau paine goala sau branza sau cascaval. Nu mananca painea cu altceva. Am incercat sa i-o servesc cu branza, cu unt, cu dulceata, cu gem, cu miere. Imediat ce vede ca intind ceva pe paine incepe sa protesteze de parca ar zice: “Ce vrei sa faci?! Imi strici painea!” Asa ca ii dau intai branza goala, apoi painea goala… deci putem spune ca avem o gustare de branza cu paine.

Apoi iesim pe-afara, indiferent de temperatura. Stam minim o ora, ne plimbam, ne uitam dupa pasari, facem cumparaturi, platim rate si uneori mai trecem si pe la locul de joaca.

Dupa ce ne intoarcem acasa, urmeaza pranzul, in jurul orei 13.00 – 13.30. Intotdeauna ii dau doua feluri de mancare: ciorba / supa si felul doi. Uneori le mananca pe ambele, uneori mai mult din ciorba si mai putin din felul doi, uneori invers, alteori nu mananca deloc (da, sunt zile cand traieste cu apa si aer). Uneori urmeaza si salata de sfecla (ii place ei in mod special), sau dovleac copt, sau un fruct.

De vreo 3 saptamani si mai bine a inceput sa manace singura felul doi sau desertul; am lasat-o sa se joace cu lingurita si in ciorba, insa pana la gura nu mai ramane nimic.

Pana spal eu vasele ea isi face de lucru prin camera, apoi urmeaza somnul de pranz, pe la ora 14.30 – 15.00. Ca sa adoarma citim si, uneori, mai bea si aprox. 100 ml de lapte cu putina miere de tei sau ceai de musetel. Urmeaza somn 1 – 2 ore, daca e foarte obosita chiar spre 3 ore. Ca sa doarma fara treziri repetate, o tin la mine pe piept cateodata, iar eu pe scaun, de obicei in fata calculatorului. Bineinteles incep durerile de spate, de maini, de alte zone nemiscate, sunt urgente fiziologice, dar…. pana nu se trezeste ea, acolo raman.

Dupa ce se trezeste ii dau ceva care sa-i tina putin de foame, pana la cina: un mar copt, dovleac copt, biscuiti facuti de mine, salam de fructe uscate, un fruct proaspat.

Apoi joaca sau activitati: a inceput sa fie interesata de cartonasele cu animale, de puzzle, de animalele de plastic sau de alte jucarii pe care i le fac eu.

Dupa ce vine Cristi de la serviciu o preia, asa ca eu ma apuc sa pregatesc cina: mamaliga cu ou (de prepelita) si unt si branza, peste la cuptor, paste, miniquiche cu spanac, ficatei cu ierburi Provence, mancaruri cu legume de sezon (conopida, broccoli, cartofi). Uneori mai mananca si din farfuria noastra, asta in conditiile in care noi avem la cina cele doua feluri de mancare servite ei la pranz. In ultima vreme incheiem cina cu paine prajita, noi cu dulceata si ea simpla.

Apoi urmeaza o tura de alergare si de joaca, poate mai mananca o banana sau alt fruct, depinde ce avem.

Pe la ora 22.00 urmeaza baia si apoi biberonul cu lapte, cartea de citit si povesti si, in cele din urma, somnul!!!! Cel mai mult a durat sa o adorm 1 h 45 min…

Am incercat sa o culcam mai devreme: stam la povesti si negocieri cu ea pana cand ajungem tot la ora ei preferata de adormire: 23.00 – 23.30.

Peste noapte nu se mai trezeste de vreo 2 saptamani, iar daca o simt ca se foieste ii dau putina apa.

Astept sa vad cum isi mai modifica programul dupa ce va veni vremea frumoasa si ziua va fi mai lunga. Eu cred ca se trezeste mai greu dimineata si pentru ca in camera este foarte intuneric mai devreme de ora 10.00. O sa vedem. Momentan nu vreau sa intervin, ii este bine asa.

Apoi o luam de la capat.

 

 

 

 

Dupa furtuna

Ziua de luni s-a “reparat” pe final: a trebuit sa alergam cu ea pe umeri, prin camera, pe rand, dar macar s-a lasat cu zambete.

Una-peste alta, am trecut cu bine de prima raceala (fara febra), iar starea morocanoasa de ieri a fost rezultatul racelii, alintului de la sfarsit de saptamana, dar si aparitiei maselelor. “Subiectul” din urma ne cam da batai de cap de ceva vreme: sunt nopti cand doarme foarte prost, si zile cand mananca foarte putin, cand e plina de bale si cu mainile in gura pana la coate.

Bilantul: 3 maselute nou-noute, abia ivite!

Am avut si o experienta pozitiva cu raceala asta: a invatat sa sufle nasul in batista. Fie tinem noi servetelul, fie si-l tine singura si sufla. La inceput doar statea cu nasul in batista, apoi repede a prins miscarea.

Mi-am amintit de asta-vara, cand faceam noi baloane de sapun si voia si ea sa sufle: statea secunde in sir cu cerculetul ala prin care trebuia sa sufle in dreptul gurii, incordata de ziceam ca de va sufla, ne va da si pe noi de-a dura, si nu stia cum sa faca. Pana sa invete, am terminat solutia si n-am mai luat alt recipient.

In fine, gata si cu postarea mai putin vesela: fuse, fuse si se duse! Bine ca au iesit maselele, mai rasuflam si noi… pana la urmatoarele!

Cadourile Anei

Alegerile pe care le-am facut cand am decis ce cadouri sa luam pentru Ana nu au fost tocmai usoare. Am avut insa 3 criterii: sa fie ceva care sa-i placa, ceva care sa o invete ceva nou si ceva accesibil ca pret. Pentru ca Anei ii place mult sa citim impreuna, cadourile alese sunt pe aceasta “tema”. Prima alegere a fost o carte. Muzicala neaparat, pentru ca ii place mult sa danseze. Si am ales cartea Usborne “Musical Christmas”. Are imagini minunate, sunetul melodiilor este placut, nu strident, si… este in limba engleza. 9781409585831-musical-christmas   create-spread   create-spread (1)   create-spread (2)   Sursa foto

Ana 1

Am inceput, usor, usor, conversatiile si in aceasta limba. Incerc sa folosesc cuvintele straine atunci cand ne imbracam sa iesim afara. Prima data cand am vorbit in engleza am avut parte de o privire intrebatoare. Sper sa se obisnuiasca si cu aceasta noutate.

A doua alegere a fost o pisica lucrata manual. Stiam ca ii plac pisicile. Mult. Stiu ca mie imi place hand-made. Stiu si ca lui Cristi ii plac unicatele. Si mai stim ca ocolim chinezariile atat cat putem de mult! Asa ca am ales un motanul lucrat de Cristina Popescu. motan   Este lucrat asa cum am vrut: expresie smechereasca, ochi albastri, blanita gri, haine vesele, membre mobile. Este intruchiparea textila a unuia dintre motanii mei de la tara, motan care o incanta mult pe Ana pentru ca are blana mare, este urias, toarce zgomotos si e destul de linistit. Magazinul Cristinei (unde sunt si alte minunatii) poate fi gasit aici: Cadouri cu Drag

Ana 3

A treia alegere a fost o carte de la libraria on-line Libris (partener emag, de la acestia din urma am cumparat-o, de fapt). Cartea Bear Stays Up for Christmas mi-a placut foarte mult pentru ca are imagini cu multe animale, asa ca avem ce sa povestim. Este frumos realizata, iar firul povestii mi s-a parut foarte incitant. urs 1 urs2   urs3   urs 4   Sursa foto

Din pacate… a fost o intamplare neplacuta. Desi am comandat cartea pe data de 10 decembrie, am platit-o on-line, am asteptat cuminte sa treaca 10 zile (termenul de livrare mentionat pe site), cartea nu a ajuns… Pe 23 decembrie sun la Libris – nu raspunde nimeni; stau pe “asteptare” jumatate de zi! Le trimit un e-mail mai suparat. Primesc raspuns ceva de genul: a, da, cartea dvs… hm… pai stiti, furnizorul din Anglia nu ne-a trimis un colet cu carti, dar sa stiti ca ne-a facturat… si, ce credeti, ghinion… cartea dvs. era in acel colet… ne pare rau. Deci… le pare rau p banii mei. Le raspund nu tocmai frumos si le cer sa rezolve cumva situatia. Imi dau un discount de 20% la comanda pe care deja o astept dupa Sarbatori. Hmmmm… hai ca de data asta ati scapat ieftin, ca doar numai maine nu-i poimaine si doar e Craciunul… si nici timp de conversat nu mai am.

Al patrulea cadou ales este tot o carte Usborne “How high is the Sky”? Motivul: Anei ii plac pinguinii. Mai ales cei imperiali. Ii place cum merg, ii plac zgomotele pe care acestia le fac. Deci, nu puteam rata momentul pentru inca o carte frumoasa. 9781409583202-how-high-is-the-sky unnamed (1) unnamed Sursa foto

Si mai avem un cadou pentru ea, pentru ca ii plac mult pinguinii imperiali: jucarie Ana Nu ii cumparam plusuri decat daca sunt animale foarte apropiate de realitate; iar cel ales este foarte special, fiind lucrat manual.

Sursa foto 

Ana 2

Asa ca de acum incolo avem treaba: ne jucam si citim, citim si ne jucam!

Ana 4

PS. Nu mai spun ce cadouri am primit noi, astia mari. Nici nu mai conteaza, ne bucuram ca le primim… inca.

Brazii nostri

Pana la urma am impodobit doi brazi si o coronita.

Primul a fost 87% hand-made. Am gasit pe-acasa un vechi suport de flori, impletit; se cojea pe-afara, asa ca m-am gandit sa-l resuscitez putin. Cumparasem din timp si pom-pom, doua pungi pline. Pistolul de lipit cu silicon statea gata incarcat in cutia cu ustensile, asa ca i-am pus pe oameni la treaba.

WP_20141205_024

Rezultatul a fost foarte frumos: am petrecut timp impreuna, Ana si-a exersat calitatile artistice si nu numai, iar bradutul a fost foarte reusit. L-am agatat in geam, la bucatarie.

Pentru Ana a fost atat o experienta senzoriala, pentru ca a atins si a ales cu grija cativa pom-pom pe care apoi ii lipea Cristi de suport, a avut parte de putina activitate hand-made si a vazut si rezultatul final.

WP_20141205_077

Dar si mai important a fost pentru ea noua activitate care i-a pus creierul la lucru prin tot ceea ce a facut. A fost si o experienta care, petrecuta alaturi de noi, a mai pus o caramida la relatia copil – parinti, ceea ce mi se pare extraordinar!

Apoi am impodobit si un brad natural. Anul trecut, cand ea era inca foarte micuta si dormea mult, am lucrat noi un brad: dintr-o creanga uriasa pe care o primisem eu in piata de la un vanzator ce-a indragit-o pe Ana, plus inca doua crengi cumparate de Cristi; le-am legat bine pe toate trei, le-am mai tuns, le-am mai ajustat, le-am pus intr-o vaza mai solida si gata bradul.

Anul asta, n-am mai repetat povestea, pentru ca Ana trebuie sa participe la tot ce se intampla in casa. Si era o munca destul de complicata pentru ea. Asa ca am cumparat un brad. Cum garsoniera in care stam este minuscula, trebuia sa fie unul mic, sub 1 m. Am tot cautat prin piata unul deja taiat, dar destul de bogat in partea de sus, pentru a o taia si a o folosi doar pe aceea. (Mi-am amintit de filmuletul cu Mr. Bean cand, in Ajunul Craciunului, taie varful bradului din centrul orasului). N-am avut noroc. Asa ca am cautat pe la Mr. Bricolage, intr-o plimbare cu Ana. Trecem pe langa 2 tiruri cu brazi taiati si ajungem la cei in ghiveci. Gasim ce ne trebuie, dar ce facem cu ghiveciul imens (era si mare, si greu, si riscam sa aducem in casa melci, furnici si altele asemenea cum am citit ca au mai patit-o unii). Acum e momentul ca ecologistii sa pregateasca pietrele: i-am rugat sa ne scoata bradul ales din ghiveci, sa-l spele si sa-i taie radacina.

Bun… Bradul soseste acasa (eu l-am rezervat, Cristi s-a dus sa-l ia), il fixam in suport si haide sa-l impodobim.

WP_20141215_001

Initial, cand l-a vazut Ana asa infoiat, s-a cam dat nitel inapoi. Dar a prins repede curaj. L-am impodobit in mai multe reprize, cu pauza de masa, schimbat de scutec si altele asemenea. L-a pipait, l-a mangaiat, s-a uitat cu atentie la ornamente (sunt sigura ca si-a “notat” cateva), si apoi si-a continuat programul obisnuit: cu rasfoit de carti, cu scos paiele colorate si imprastiat prin casa, cu alergat de la usa de la intrare pana la usa de la balcon (adica de-a lungul intregii garsoniere). Si cum fugea ea asa, deodata in dreptul bradului ramane fara frane, da sa se opreasca si nu prea poate, iar solutia gasita a fost sa se tina de un clopotel din brad. Solutia a mers pentru Ana, care s-a redresat instantaneu, insa clopotelul a cazut pe jos, cu zgomot care a spus totul. Nu s-a spart in intregime, poate fi reparat, dar clinchetul cristalin a disparut pentru totdeauna… Eh, doar un clopotel… Adevarat, era lucrat si pictat manual, cumparat de la un micut atelier din Vilnius, dar ce mai conteaza?!

WP_20141219_012

Avem ornamente in majoritate lucrate manual: de mine, de prieteni, de mesteri romani si straini. Am gasit intr-o cutie si cateva globuri si le-am pus si pe ele.

Pe usa am prins o coronita. M-a ajutat si Ana la impodobirea ei: fie mi-a dat in mana conuri, ghinde si batoane de scortisoara pe care m-a ajutat sa le si innod.

WP_20141219_006

Ei, acum am descris destul de detaliat cum am impodobit noi casa de Craciun si Anul Nou.

PS. Azi am luat si vasc, dar nu i-am mai facut poza si lui. L-a agatat Cristi de aplica de pe tavan. Am avut emotii putin, credeam ca o sa cada… Atunci i-as fi facut o poza, parol!

Ana, copil purtat

Inca de cand era atat de mica incat, daca respiram eu, ea disparea de pe imaginea ecografului, Ana a fost un copil purtat.

Din prima secunda a fost purtata in sufletele noastre. Pentru mine este ca si cum as avea, in permanenta, doua siruri de ganduri: un sir de ganduri normale sa le zic asa, si un altul cu Ana. Orice as face: scriu, mananc, vorbesc cu cineva, lucrez, merg, am gandurile cu Ana lipite de creier si de suflet. Nu cred ca am fost despartite intr-un an, patru luni, o saptamana si o zi (cat are ea acum), mai mult de cateva ore, probabil mai putin de 24 puse cap la cap.

Cat am fost insarcinata (42 de saptamani) am purtat-o cu mine (normal) peste tot: drumuri zilnice, delegatii, diverse evenimente, excursii si pe la noi, si pe la altii. A fost inca de pe atunci un copil cuminte.

A fost apoi timpul colicilor: nopti intregi de purtat in brate, de strabatut camera de la un capat la celalalt. Daca ma asezam, incepea sa planga. Daca incetineam ritmul, incepea sa planga. Daca o asezam in pat, crezand-o adormita, incepea sa planga. Asadar, ritm vioi! Imi aduc aminte ca era vant si ploaie afara, era ora 2 noaptea, eu patrulam cu Ana in brate, prin camera, si am vazut un baiat trecand pe strada; in mintea mea am inceput o poveste despre personajul respectiv, care chipurile ar fi fost alungat de-acasa de prietena lui, ca de bunavoie nu ar fi fost nimeni pe strada tocmai atunci. Ma gandeam la orice, numai sa continui sa merg.

Dupa ce mi-am revenit complet dupa cezariana, a venit vremea plimbarilor cu Ana in manduca. O toamna, o iarna si o primavara. Am purtat-o mereu cu fata spre mine pentru ca asa mi s-a parut firesc. De cele mai multe ori adormea imediat ce ieseam afara.

1798487_730850536949841_2055952376_n

Ne stiau toti vanzatorii din piata (mergeam des la cumparaturi, pentru ca nu puteam veni cu toate acasa din prima), casierii de la banca (plateam ratele), farmacistele si babele de pe scara.

Am iesi cu ea indiferent de vreme; doar in februarie am stat cateva zile in sir in casa din cauza viscolului.

Mai tarziu am aflat ca principala ei modalitate de a cunoaste si de a iubi lumea din jur este prin atingere. Asa am inteles de ce ii placea atat de mult ninsoarea!

1508122_726255520742676_1487772751_nSi in continuare ii plac si ninsoarea, si ploaia.

Oricum, despre simturile Anei o sa scriu in curand.

Apoi am simtit ca ma ustura umerii din cauza greutatii ei in manduca si am trecut la plimbatul in carucior. Asa ca toata vara ce tocmai a trecut asta ne-a fost mijlocul de deplasare. Si de somn: adormea in cateva minute de plimbat cu caruciorul.

Uneori o luam in brate, si atunci fie dormea, fie vorbeam cu ea.

10346655_787011468000414_2429248203940768942_nDin 20 septembrie a inceput sa mearga singura si tot cam de atunci am renuntat la carucior. Iesim afara de mana, merge singura o vreme si apoi, desigur, vrea in brate. O iau, nu am refuzat-o niciodata. Si nu-mi pare rau. Fiind aproape de mine, vorbim despre oameni, masini, dar mai ales despre frunze si pasari. Mi se pare extraordinara bucuria cu care priveste zborul pescarusilor si al porumbeilor, sau galceava vrabiilor. Cand merge singura urmarim pisicile si cainii din cartier. Astazi, in schimb, a incercat sa urmareasca un tramvai. Intotdeauna incerc sa ii dau cat mai multe detalii despre ce vedem in jur, despre culori, despre forme. Si pentru asta nu imi pare rau ca o duc in brate la piata si inapoi, sau in jurul blocului, sau la supermarket. Si nici ca ma doare spatele sau ca-mi amorteste mana sub greutatea ei.

Pentru ea fiecare iesire este ceva nou, iar pentru relatia dintre noi este ceva nepretuit!