Ganduri

Ma gandeam zilele trecute la ce am renuntat de cand suntem “de mana cu Ana”. In mare, n-am renuntat la prea multe. Dar sunt cateva lucruri de care mi-e dor, uneori. Cel mai mult imi lipseste libertatea de a calatori. De a pleca oricand, oriunde, cu orice. Pentru ca nu pot sta departe de Ana mai mult decat stau oricum din cauza serviciului. Cand am spus cuiva ca nu pot adormi fara sa o stiu langa mine, s-a minunat de parca cine stie ce imi iesise din gura.

Apoi imi lipseste placerea pe care o simteam cand gateam si, mai ales, cand savuram ceea ce tocmai preparasem.De fapt, am ajuns sa duc dorul unei mese la care tot ce fac este sa duc mancarea la gura, sa ma bucur de arome, de gust, de texturi. Astazi masa mea de seara a durat cateva minute; cred ca gustul a fost ok… adica era mancare proaspata. N-am avut timp sa ma gandesc la asta pentru ca a trebuit sa adun de pe jos ce arunca Ana din farfurie, sa ii suflu in lingurita cand i se parea prea fierbinte, s-o sterg la gura, sa ii dau servetele sa se stearga ea, ca ii aduc iaurtul cand n-a mai vrut orezul, sa am grija sa nu inghita coada de la cireasa asa cum a intentionat, sa-i dau ei dumicatul meu din furculita atunci cand l-a vrut, apoi sa termin de mancat in momentul in care ea a decis ca s-a saturat si vrea jos de la masa.

Imi mai lipsesc si diminetile, si dupa-amiezele de leneveala. Acum, cand doarme ea, ori fac treaba care si asa ramane partial nerezolvata, ori dorm si eu repede cateva minute langa ea.

Nu mai zic de filmele pe care le mai vedeam din cand in cand, uneori chiar la Mall (am vrut s-o chem pe maica-mea sa stea cu ea sa mergem si noi doi la “Hobbitul” la matineu), de cartile citite.

Cand era si mai mica imi lipseau dusurile mai lungi de 5 minute, imi lipsea spalatul si coafatul parului, manichiura, pedichiura… Cred ca si timp daca as avea, as alege sa il petrec altfel: fie cu ea la joaca, fie cu ea la somn.

Imi lipsesc si momentele fara griji, fara ganduri… momentele alea de plictiseala chiar. Adica uneori chiar simt nevoia sa stau fara sa fac nimic; nici macar sa gandesc. Asa ceva n-am mai pomenit de cand a aparut Ana. Pentru ca orice as face: ca mananc sau merg, ca stau, ca ma spal, ca vorbesc sau scriu, ea este prezenta in mintea mea (ce face? ce vrea? de ce sta asa si nu asa? ce-o face acum? i-o fi frig? i-o fi cald? dar oare vrea apa? dar mancare?). La serviciu e si mai greu, ca n-o vad si gandurile sunt si mai multe, si mai “colorate”.

Cat priveste curatenia, ordinea, aranjatul lucrurilor…. da, si ele imi lipsesc.

Uneori imi lipseste conversatia tihnita pe care o aveam cu Cristi, seara, cand ne vedeam dupa serviciu; sau plimbarile in doi din serile de primavara.

Imi lipseste uneori linistea, incetineala… acum totul este pe repede-inainte.

Dar cel mai mult imi lipseste timpul petrecut impreuna cu ea. In timpul saptamanii, din 12 ore stam impreuna aproape 3; sambata si duminica suntem nedespartite, insa oricum ar fi, restul timpului nu se mai intoarce. Si da, asta ma doare cel mai mult. Nimic nu poate compensa lipsa timpului petrecut alaturi de ea! E dureros, uneori aproape fizic de dureros….

 

 

Advertisements

A cincea saptamana de gradinita

Fotografiile de saptamana trecuta mi se par foarte sugestive pentru adaptarea Anei in noul mediu, in preajma unor noi persoane.

Imi plac atat de mult, incat le-as vedea, si revedea, si revedea…

Am ramas putin surprinsa de rabdarea ei:

DSCN6360

Si acasa ii place sa stearga oglinda. Ultima data cu sapunul din baie.

DSCN6400

DSCN6525

DSCN6531

DSCN6438Inca o surpriza pentru mine: manevrarea pipetei.

DSCN6518

Dupa activitatile din viata cotidiana, vad ca ii plac si jocurile de dezvoltare a motricitatii, coordonare ochi-mana:

DSCN6376

DSCN6377

DSCN6379

DSCN6384

DSCN6387

DSCN6410

Imi amintesc cum manevra un cleste asemanator intr-un supermarket, la standul cu bomboane, jeleuri si ce mai era pe-acolo. Am plecat cu mana goala, dar se pare ca si-a amintit experienta. Sortare, indemanare, rabdare…

DSCN6443

DSCN6447

DSCN6460Desigur, o pasiune mai veche, pe care mi-as dori tare mult sa o incurajam: cat de frumos tine pensula!

DSCN6545

DSCN6472

DSCN6395

Si inca o placere de-a ei: scrisul.

DSCN6560

Instrumente muzicale:

DSCN6508

Gustarea:

DSCN6420

DSCN6341

Si cateva fotografii de la atelierul de arta, atelier care mi se pare extraordinar!

DSCN6514

DSCN6510

Si rezultatul activitatii la atelier, rezultat care s-a alaturat celorlalte creatii ale Anei:

Cu coronita

Cam frumos la gradinita, nu?

 

 

Biblioteca Anei

Desi e din ce in ce mai mica, speranta ca vom avea o casa cu mai mult de o camera inca nu m-a parasit. Dovada biblioteca Anei, care s-a imbogatit cu cateva carti noi. Si atat de frumoase, incat ma uit si le citesc si eu cu mare placere.

In primul rand, am completat colectia cu animale:

“Culorile cu animale” am cumparat-o de pe elefant.ro. Fata de calitatea cartii (culori, imagini, hartie, prezentare), pretul de 10,60 lei mi s-a parut foarte mic.

culorile-cu-animale_1_produs

 

Sursa foto

Cartea a aparut anul trecut la editura Girasol si mi se pare utila din mai multe puncte de vedere: invatarea culorilor, cuvinte noi si imbogatirea vocabularului, imagini foarte frumos realizate ce aduc in fata ochilor pasari, animale si insecte.

“Alfabetul cu animale” are aceleasi caracteristici: frumos legata, am descoperit in paginile ei, impreuna cu Ana, o multime de imagini placute.

alfabetul-cu-animale_1_produs

Sursa foto

Pentru acelasi pret (10,60 lei), cu minim de efort (cartile ne-au fost trimise in Mall Vitan, la standul editurii Litera), ne-am imbogatit bibilioteca, dar si cunostintele despre animale; recunosc, si eu am ce invata din cartile Anei!

Iar astazi am primit, de la emag.ro, primele noastre 3 carti scrise de Lucia Muntean. Mi-au intrecut asteptarile, trebuie sa recunosc!

Este vorba despre “Rime cu antenute”, “Rime cu codita” si “Rime pentru cei mai mici” (vol.2)

rime cu antenute

Sursa foto

rime cu codita

Sursa foto

Rime

Sursa foto

Cum m-am invatat minte (dupa multe, multe, dar multe incercari) si nu ma mai duc la pomul laudat cu sacul, am zis sa incep cu 3 volume. Cand am inceput sa citesc, am regretat ca nu le-am comandat pe toate. Imaginile sunt atat de frumoase, de linistitoare si de pline de optimism, versurile au o rima “de bun simt” cum zic eu, incat este evident talentul celor care le-au realizat, dar mai ales dragostea pentru copii.

Asta-seara am citit 2 volume asa, lejer, inainte de cina, iar mai apoi am recitit unul dintre ele inainte de somn.

Cea mai draga imi este poezia “Prietenii copiilor” din volumul “Rime pentru cei mai mici”:

Cand afara s-a-nnoptat,

Pe la usa noastra bat,

Doi pitici cu fesuri mici

Si cu cate-un licurici

Intr-o coaja de aluna,

Sa ne spuna: “Noapte buna!”

Unu-i Ene

Pentru gene

Si-altul este

Mos poveste.

Somnul nostru, dragii mei,

Nu e dulce fara ei!”

Am descoperit si site-ul autoarei Lucia Muntean, ce mi-a placut foarte mult.

Tot de pe emag.ro am comandat si o carte aparuta la editura Prut, cartonata. Este foarte mica, usor de manevrat, cu desene frumoase, insa unele textele nu sunt foarte reusite, desi am citit despre ele ca sunt de inspiratie folclorica.

arici

Rimele sunt usoare, facil de memorat, insa imaginile sunt cele care au atras-o pe Ana.

Asadar, avem ce sa citim nou inainte de somn!

Si mergem mai departe

Cu mici pauze, s-au implinit aproape 3 saptamani de maxima agitatie.

O zi normala, in aceasta perioada, inseamna mers la gradinita, noi doi fugit la serviciu (mesaje, telefoane, oferte, clienti, sefi, colegi, hartii, semnaturi, contracte, intalniri) pentru vreo 9 ore, apoi inapoi spre casa, luat Ana de la gradinita, plans, cina, plans, iesit pe-afara, plans, baie, plans, somn. Cum ea, daca si-a facut un program, se tine de el…. incercam si noi a tinem pasul cu ea. Au fost atat de putine zile linistite in perioada asta, ca am uitat cum e.

Timpul petrecut cu ea, pe langa unele minuscule momente de tandrete maxima si de ras cu hohote, inseamna un fel de dezamorsare a unei bombe cu ceas. Nu stim niciodata cand si de ce va exploda.

Pentru ca lucrurile stau cam asa: iesim afara si vrea sa mearga pe carosabil printre masini, nu pe trotuar, vrea sa mearga de-a busilea pe jos (uneori o lasam, asta e), vrea sa manance pamant, vrea sa manance chipsuri aruncate de altii pe jos, vrea sa adune mucuri de tigara, vrea sa mearga pe jos in sosete (si asta am lasat-o). Intram in casa si vrea altceva: sa arunce orice fel de mancare pe jos (am depasit momentul, nu ne mai obosim sa strangem decat la final), vrea sa stoarca cirese si capsuni in pat, vrea sa isi dea cu oja pe fata (a reusit, inca mai are sidef pe frunte), vrea sa care gunoiul din bucatarie in camera, vrea sa arunce cu diverse obiecte de sticla pe jos, sa manance cozi de cirese si frunze de capsuni, sa toarne apa din paharul ei pe propriile haine sau pe jos (pana nu e fleasca, nu ne mai agitam). Si astea sunt cateva momente enumerate la repezeala… plus ca, uneori, da dintr-una intr-alta…

Bineinteles, imediat ce incercam sa spunem: “hai sa nu facem asta pentru ca…”, “hai sa facem asa in loc de asa…”, “faci tu asta sau o fac eu”, totul se transforma intr-o tragedie care nu se termina decat in lacrimi si suspine.

Ne pastram calmul; ne controlam vocea; uneori, atunci cand ceea ce vrea sa faca nu reprezinta un pericol pentru ea sau noi, cedam si o lasam sa incerce ceea ce vrea. Initial mi s-a parut imposibil; credeam ca cea mai simpla solutie ar fi sa o iau pe sus si cu asta basta. Nici vorba! Au fost momente, mai scurte, dar si foarte lungi, cand a trebuit sa o las sa planga in bratele mele, cand am stat langa ea si am incercat sa-i spun pe cel mai calm ton de care am fost in stare de ce asa si nu asa, cand am tras adanc aer in piept si mi-am dat seama ca pot avea chiar si mai multa rabdare, cand am crezut ca voi izbucni in plans impreuna cu ea pentru ca altfel nu ma puteam descarca si simteam ca o sa ma sparg.

Trece o zi ca cea de mai sus, adoarme, apoi adormim si noi si iar ne trezim, iar mergem mai departe, iar mi se pare ca problemele de la serviciu sunt nimicuri pe langa faptul ca Ana iarasi nu si-a luat sosete inainte sa se incalte cu adidasii care o vor deranja pe pielea goala si de care se va descalta afara si va trebui s-o car in carca vreo ora si mai bine!

Duminica la noi

Ce-mi plac zilele in care avem multe de facut! Asa a fost si duminica.

Trezirea, gustarea, cafeaua si toaleta de dimineata s-au desfasurat ca de obicei. A urmat apoi mersul la piata. Ce de culori, ce de arome… Capsune si cirese pe toate tarabele. Nici nu stiam ce sa aleg…. Am mers insa, ca de fiecare data, la precupetele de unde ne facem noi cumparaturile.

Apoi am gasit un batranel cu flori de curte: carciumarese si garofite japoneze. Parca erau de-acasa! Am luat 3 buchete… Le-as fi luat pe toate, doar ca nu am unde sa le pun. Ana nu stia pe care sa le miroasa mai intai.

Ana 3

Apoi am mers cu Ana la bazin, pentru cursul de inot. A fost un moment amuzant cand asteptam sa vina noua instructoare, care era, de fapt, langa noi; insa nici ea nu ne cunostea si nici nu-i venea sa creada ca va lucra cu o fetita atat de mica.

Ana 5

A urmat apoi distractia post-bazin: joaca la jetul de apa de la dus. De fiecare data o las minute in sir sa atinga apa. Ii place la nebunie!

Ana 4

Ajunsi acasa, a urmat masa de pranz si somnul de dupa-amiza. Dupa-amiaza care a fost si ea foarte plina.

Am fost la o piese de teatru non-verbal, organizatori fiind Asociatia Da’DeCe si Atelier D.

“Nu doar natura, ci si obiectele din gradina sunt pentru copil un prilej de descoperire a lumii: prin sunete, forme, culori. Cu cat sunt mai simple si mai naturale, cu atat lucrurile indeamna mai mult la joc si stimuleaza mai complex creativitatea, mai ales primavara, cand cerul si pamantul vibreaza, iar gradina inverzeste. Cu gandul la innoirea naturii si la jocul copiilor, s-a creat un Joc in verde. In gradina spectacolului sunt materii si obiecte care de-abia asteapts sa se transforme. Sticle, rondele de lemn, o franghie groasa si una subtire, boabe de fasole si picaturi de apa, o panza uriasa si un cos de nuiele, flori si fluturi de hartie – toate capata viata in mainile unei fete curioase si jucause. Atat de bine se joaca ea in gradina, incat nici nu simte cand a trecut timpul si s-a facut ora de culcare!

Spectacolul este regizat de Daniela Miscov, iar interpreta unica, prietena jucausa a copiilor, este actrita Ana Maria Calita.”

Sursa

Ana 2

Spectacolul a fost foarte interesant, cu multe idei pe care le-am putea pune in practica si acasa. Singurul lucru pe care mi l-as fi dorit diferit este locatia, care nu asigura multa lumina naturala.

Apoi, de la Green Hours (unde a avut loc spectacolul), am plecat spre Cismigiu. Cu pauze de mancat capsune, de urcat si coborat scari, de alergat in directia opusa, de admirat vitrine si de pus lucrurile la punct:

Ana 1

Am ajuns acasa pe la 8 seara. Am mancat chefal, preferatul Anei, si apoi am iesit iarasi afara: daca ea s-a incaltat, s-a imbracat si s-a postat la usa, n-am avut de ales.

Acum doarme bustean, rostogolindu-se, deocamdata, in tot patul.

Noapte buna, Ana!

La salina Slanic Prahova

Dorinta de a nu mai frecventa locurile de joaca dintre blocuri este atat de mare, incat am inceput sa cautam alternative. Una dintre ele a fost salina Slanic Prahova.

Asa ca sambata dimineata ne trezim in intarziere pentru vizitele deja programate: clasica poveste cu opritul alarmei “ca mai stau 5 minute”. Reusim sa ajungem relativ la timp: eu la medicul homeopat pentru consultul regulat al Anei, iar Cristi cu masina la ITP.

Ne revedem acasa si, dupa o gustare de dimineata (Ana mananca 2-3 feliute de cascaval si una de branza, cateva curmale si putin iaurt), ne hotaram sa mergem la salina. Sigur, Ana face caca inainte de plecare, o schimb dar in graba trantesc si sparg o sticla cu sirop, stergem pe jos, apoi Ana vrea sa scoata din sertar toate ojele mele, nu vrea sa se incalte etc., etc., pe la 12.00 plecam. Drumul pana la Ploiesti se lungeste cu statul in trafic, dar asa cum prevazusem, Ana doarme. Se trezeste aproape de Grota Miresei, restaurantul din Slanic unde ne-am gandit sa ii dam sa manance de pranz inainte sa coboram in salina.

Comandam ciorba de vita – a mancat o pastaie de fasole verde din ea si atat. Comandam piure de cartofi cu ficatei de pui – a luat o imbucatura din care a mancat piureul si a aruncat ficatelul, apoi a mai luat o singura data piure si a decretat solemn: “Nu mi placi!”. Si asta a fost.

Plecam catre salina: ultima intrare in subteran este la ora 15.00, ultima iesire din subteran este la ora 16.00. Program de sezon turistic, ce sa mai zic!

Cumparam bilete (20 de lei / adult), ne urcam in microbuzul de la ora 15.00 si iata-ne porniti spre mina.

Salina 4

Drumul de 20 de minute pana in subteran a fost foarte interesant pentru Ana: pentru ca ei ii place foarte mult sa mergem cu masina prin tunel, iar acum era unul imens! La un moment dat mi-a aratat un cablu de pe perete, foarte lung, si a inceput sa sasaie; mi-am dat seama ca si-a amintit de sarpele luuuung si verde din cartea lui Eric Carle “Vrei sa fii prietenul meu?” si am povestit putin despre personajele principale.

Ajungem in salina si totul a fost mult mai linistit decat ma asteptasem: nu stia unde sa se uite mai intai, desi initial nu a vrut sa coboare de la mine din brate.

Salina 3

Am strabatut toata zona deschisa publicului, apoi am ajuns la leagane si tobogane si acolo am ramas. A inceput sa alerge, sa se catere peste tot si sa se urce in toate acele jucarii improvizate.

Salina 2

Am plecat ultimii. Si cu discutii, cu negocieri… Pana la urma, a trebuit sa o cam iau pe sus pentru ca la ora 16.00 era ultimul microbuz.

Mi-a dat de inteles ca-i este foame, mi spus clar ca nu vrea ciorba, dar am primit un “Daaaaaa!” foarte entuziast cand am intrebat-o de mamaliga cu smantana. Abia asteptam sa ajungem inapoi la restaurant, caci oboseala + foame = Ana ca o bomba cu ceas; chiar ma gandeam ca nu va manca de oboseala, si nici nu va dormi de foame.

Ajungem la suprafata si ne invaluie iar mirosul florilor de salcam. Ajungem si la restaurant si nici nu mai deschid meniul: stiu exact ce vrea. Ihi… stiu, dar nu azi: a luat de 2 ori din mamaliga si de 3 ori din smantana.

Restul timpului si l-a petrecut la o micuta fantana arteziana, cu mainile in apa, cu parul ud fleasca si cu noi atarnati de ea, pe rand.

Salina 1

La final a trebuit sa-i usuc parul: am incercat cu servetele, dar apoi mi-am amintit ca am vazut la baie uscator de maini. In 2 minute avea tot parul uscat, dupa ce am tinut-o sub uscator, pe sold, miscandu-mi mana sub senzorul aparatului cu pricina.

Pe drumul de intoarcere a dormit pana la Snagov, cand ne-am oprit la Marina Port ca sa vedem zona de campare: intentionam sa deschide curand si oficial sezonul de mers cu cortul. Din pacate, dezamagire maxima: nu mi-a venit sa cred cata mizerie era acolo. Asadar, mai cautam.

Ajunsi in Bucuresti, acasa am pus masa: ciorba de gaina si tocanita cu cartofi… a mancat mai mult decat noi! Am intrebat-o daca ii este foame; raspuns: “Daaaaa!” Am intrebat-o si daca mai devreme i-a fost foame: “Nuuuuuu!”.

Asadar, o zi mi-nu-na-ta!!!!

Cu incetinitorul

Astazi, dupa serviciu, am fugit spre casa: planul era sa ne intalnim cu totii si sa mergem in parc. Asa ca la ora 18.15 am fugit de la birou si la 19.30 am ajuns acasa (si am ajuns repede, ca din Baneasa in Dristor iau un autobuz-fantoma si schimb doua metrouri ne-famtoma, insa ticsite… de zic mereu ca era bine sa fie si ele fantome). Ana tocmai mancase de seara, asa ca era usor de ajuns in parc, in IOR. Mda, in visele mele..

Pana la masina s-a jucat cu o mingie: o arunca, fugea dupa ea, iar o arunca, o lovea cu piciorul.. si tot asa. In cele din urma, ajungem, iar in 10 minute eram deja parcati undeva in zona IOR, ca niciodata nu gasim loc destul de aproape de parc.

Coboram din masina si incepe iar joaca cu mingea. Atata vreme cat o arunca si fugea dupa ea in directia parcului… toate bune si frumoase. Pana cand a inceput sa arunce mingea dupa un gardulet pe care apoi il ocolea ca sa se duca dupa ea. Minute in sir. Cu cat incercam noi sa impingem mingea mai aproape de intrarea in parc, cu atat drumul ei de ocolire a gardului era mai lung; pentru ca oriunde am fi aruncat noi mingea, ea o lua si o arunca de partea cealalta. Trec si alte zeci de minute. Stateam in “buza” parcului, simteam racoarea si parfumul brazilor, vedeam iarba verde proaspat tunsa, dar trebuia sa asteptam sfarsitul jocului cu aruncatul mingiei peste gardul de langa trotuar.

Cu chiu, cu vai, a dat Dumnezeu si s-a plictisit. Rasuflu usurata: clar ca acum ne mai oprim fix in racoarea parcului! Retraiesc visele de mai sus: Ana merge spre parc, pe trotuar, dar in genunchi. Sigur, oricine isi poate imagina cum au fost primite indemnurile mele de a nu mai merge in genunchi pentru ca se va juli, o vor durea, va rupe ciorapii, va murdari hainele: cu indiferenta. Asa ca am mers de mana, ea in genunchi si eu pe langa ea, pana cand a considerat ca a experimentat destul.

M-am bucurat enorm ca insa nu se ntunecase de tot cand am ajuns in parc!

A patra saptamana de gradinita

Nu stiu daca sa cred ca perioada de acomodare a trecut; eu asa mi-as dori. Suntem inca intr-o perioada in care e aproape zen total: mananca, alearga, se joaca, rade, doarme. Si noi impreuna cu ea.

Saptamana trecuta ne-am bucurat si de timpul frumos, dar si de programul destul de incarcat de acasa: inot si un spectacol pentru copii, drumuri lungi in parc sau la cumparaturi.

In imagini, cam asa a fost la gradinita saptamana 11 – 15 mai:

– diverse activitati

DSCN6324

DSCN6322

DSCN6325

– citit:

DSCN6318

DSCN6293

– si mult timp in aer liber, ceea ce ma bucura foarte tare:

DSCN6302

DSCN6299

DSCN6298

DSCN6286

DSCN6283

DSCN6272

DSCN6270

Va urma!

 

 

Recuperari

Ieri nu m-am putut decide despre ce sa scriu.

Despre cum spune noi cuvinte: pat, pac = cap, paia = baia.

Sau despre cum a vrut sa iasa imbracata cu o seara inainte (pantofi pe piciorul gol, colanti care ii ramasesera mic si aratau ca si cum ar fi fost 3 sferturi, tricou si pe deasupra o vesta care, la randul ei i-a ramas mica si nici nu o mai cuprindea peste burta); cireasa de pe tort a fost ca si-a asortat la hainele de mai sus geanta de paie in culori stridente. Si fara ea, tot ar fi fost remarcata!

Despre 4 carti noi care si-au gasit locul in biblioteca Anei (va urma).

Despre cat de frumoase au fost zilele astea, si cat de linistite, dupa cele aproape 2 saptamani de plans, nervi si agitatie.

Pana la urma, n-am mai scris nimic pentru ca s-a intrerupt curentul. S-a luat lumina, cum spuneam pe vremuri, cand aprindea mama lampa cu gaz si imi faceam lectiile langa ea. Am asteptat eu ce-am asteptat sa vina lumina dar…. in zadar. Asa ca m-am culcat si m-am mai trezit pe la 5 dimineata: se aprinsese lumina in bucatarie.

In rest, toate bune si frumoase – se pare ca am gasit un ritm al nostru si incepem sa ne linistim.

Cu coronita