Sfarsit de saptamana

La sfarsitul saptamanii trecute am pornit in cautare de locuri unde sa ne petrecem timpul liber, in afara Bucurestiului. Preferabil fara aglomeratie, fum de tigari, tipete si injuraturi. SI sa fie la aer. Si cu animale, desigur.

Asa ca prima oprire a fost la Domeniul Greaca.Pe drum pana acolo Ana a adormit. Asa ca, dupa ce am ajuns, am stat mai bine de jumatate de ora in masina, ca sa se trezeasca singura; nu am riscat sa fie morocanoasa daca o trezeam noi.

Cand a terminat puiul de somn, am iesit, in fine, la aer. La Domeniul Greaca exista piscina pentru adulti, dar si pentru copii. Nu le-am testat de data aceasta, pentru ca nu venisem dotati cu cele necesare. Exista si loc de joaca pentru copii, insa nu este nici macar un strop de umbra in jur. Si cum week-end-ul trect a fost canicular… am decis sa-l ocolim. Pentru a ajunge la locul de joaca, trebuie platit accesul la piscina.

Am mers tinta la ponei. Au inseuat oamenii pe cel mai bland dintre ei, speranta noastra fiind ca Ana va vrea sa si urce in sa, cu noi pe-alaturi. Nici pomeneala! Am platit 30 de lei pentru 15 minute de stat langa ponei. Nici macar nu s-a uitat la el, ci a scotocit to timpul in punga cu hainele de schimb luate de-acasa. Putin i-a atras atentia micutul manz, insa mai mult s-a ferit de el, decat sa incerce sa-l atinga.

Bun…. Dupa 15 min., am plecat catre terasa. Era cam devreme pentru ora mesei, asa ca am plecat catre Casa Vlasia. Aici am inceput cu masa de pranz, am vazut piscina, dar am continuat cu putina muzica live si un ventilator urias, ce i-a placut mult Anei:

Si am continuat sederea noastra la ferma. Este o ferma adevarata, cu rate, gaste, gaini, bibilici, magari, vaci, cai, capre, caini si porci. Cei din urma i-au placut cel mai mult Anei, pentru ca erau si 2 scroafe cu purcei de o saptamana… mici, roz, cu picioare inca nesigure si urechi transparente!

I-a placut si mirosul de balegar, i-a placut si namolul… cred ca s-ar fi alaturat bucuroasa porcilor Mangalita, care sa tavaleau pe toate partile…

Am cantarit mult daca sa alegem Casa Vlasia sau Ferma Animalelor. Am mai intrebat pe ici, pe colo, si concluzia a fost ca cele doua nu se compara. La Casa Vlasia Ana a intrat in cardul de gaste, cat pe ce sa se duca sa ia ouale din cuibar, o capra s-a gandit ca rochia mea cu flori este de mancare… si tot asa. La Ferma Animalelor totul mi se pare foarte comercial, putin fals, ceva mai mult limitat si, mai ales, super-aglomerat. Pentru mine o ferma este altceva, in primul rand diferit de o gradina zoologica (asa cum imi pare Ferma Animalelor).

Am plecat cu greu de-acolo, ne-a placut tuturor foarte mult.

La intoarcere am facut o oprire si la campingul Casa Alba, din Baneasa. Ne-a placut tare mult ceea ce am vazut: copaci, loc de joaca in apropiere, restaurantul Casa Alba in zona, loc pentru corturi, dusuri cu apa calda non-stop si toalete foarte curate. Costul este de 30 lei / persoana / zi. La cort.

Ana dormea, asa ca oprirea noastra a fost scurta. Data viitoare, insa, venim cu tot calabalacul: cort, saltele, etc.

Dupa ce am plecat de-acolo n-am mai ajuns acasa, ci in parcul Tineretului, la fantana destinata copiilor. Si cum era foarte cald….

A doua zi, duminica, am fost la inot. Langa cladirea ce adaposteste bazinul, exista un grajd. Cu 3 cai, folositi pentru antrenamentele echipei de pentatlon si pentru concursuri. Am luat de-acasa mere, morcovi, pastarnac si patrunjel, iar dupa ora de inot ne-am infiintat la grajduri. Ana a fost super-incantata sa vada cum imi mananca caii din palma. Data viitoare a spus ca le va da ea sa manance. S-o vad si pe-asta… Cred ca, de fapt, ii plac mai mult caii decat poneii. Mi-a spus clar ca poneii nu-i plac pentru ca au picioare mari si ea este mica.

Dupa-amiaza, inapoi la balaceala: de data asta si cu mai multe schimburi de haine, si prosop dupa noi!

Si nu, fantanile arteziene nu au fost suficient de multe…

Cam asa au fost zilele de 13 si 14 iunie 2015: su-per-be!

Din nou de la locul de joaca

Tot mergand cu Ana destul de des la un loc de joaca din zona, inevitabil incep sa salut si sa fiu salutata de alte mame / bunici / / bone; tot inevitabil, unele dintre ele intra in vorba cu mine (socializam, de!). Pana la un punct, toate bune si frumoase. Punctul asta incepe sa apara atunci cand le aud indemnandu-si copiii: “Cutarica, du-te si joaca-te cu Ana!”. Tonul folosit: imperativ.

Ana a implinit ieri 1 an si 8 luni; pentru ea joaca inseamna alergat dupa minge, adunat pietre, melci, frunze sau fulgi, urmarit gandaceii rosii de pe garduri, alergat dupa baloane de sapun sau alergat pur si simplu, joaca de-a v-ati ascunselea cu mine sau Cristi, desenat cu creta pe jos, tobogan – leagan – balansoar, alergat dupa noi sau noi dupa ea ca sa ne prindem unii pe altii, catarat peste tot… si cam atat imi pot aminti acum.

Expresia asta “du-te si joaca-te cu Ana” deja ma enerveaza. Dar poate copilul meu nu vrea sa se joace cu copilul tau; poate preocuparea copilului meu este mai frumoasa si mai instructiva decat jocul cu masini de plastic; poate copilul meu, in fuga lui dupa frunze, invata ceva; poate mintea Anei este intrerupta dintr-o observare atenta a lumii inconjuratoare de glasul strident al unei mame care isi indeamna copilul sa “socializeze” neaparat cu ea.

De cele mai multe ori, nu intervin: o las pe Ana sa gestioneze situatia asa cum stie ea mai bine. Si stie: se uita, analizeaza, daca este in regula pentru ea incearca sa dea curs invitatiei, daca nu este – atunci se multumeste cu privitul si isi vede de-ale ei.

O singura data am intervenit, cand am vazut ca era vizibil deranjata de situatie: o mama si-a trimis copila cu un an si ceva mai mare decat Ana sa o ia de mana si sa faca impreuna ciorba. Asa era jocul, in viziunea mamei respective, desigur. Fetita ei a venit, a luat-o de mana pe Ana si a inceput sa o traga spre locul unde, chipurile, era bucataria. Ana bineinteles ca s-a opus si atunci am intervenit, explicandu-i celeilalte fetite ca Ana este mai mica si ca ea se joaca altfel… deocamdata. Bineinteles, Ana a primit eticheta de “timida”, iar eu cred am primit o alta, pe care n-o pot scrie aici.

Asadar, care-i treaba asta cu socializarea?! Toti parintii la locul de joaca sunt atat de dornici sa isi vada copiii “socializand”: “du-te si joaca-te cu cutarica!”, “du-te si intreab-o cum o cheama!”, “du-te si ia-o de mana!”, “da jucaria lui cutarica!”, “hai, imprieteniti-va!”. Imi povestea o verisoara ca in sala de asteptare de la Grigore Alexandrescu, la urgente, parintii isi indemnau copiii sa “socializeze”; bine, uitau ca unul avea scarlatina, altul mana rupta, altul febra, altul gripa, etc.

Asa ca promit: data viitoare cand se repeta faza cu ciorba, ma duc la cucoana si o trag de mana la mine in bucatarie, ii dau si un polonic, si o lingura si ce-o mai fi nevoie – sa faca ciorba aia odata si sa terminam cu joaca!

Coana Mare

Sunt doua locuri de joaca pe care le frecventez, caci sunt mai curate. Astazi am fost la unul dintre ele; nu mai fusesem aici de vreo 2-3 saptamani.

Leagan, casuta, balansoar, roata… ma rog, activitati pentru copiii mari si mici. Pentru noi, astia si mai mari, sunt alte preocupari…

Vad ca vine si o doamna cu care vorbisem ultima data cand am fost aici, acum cateva saptamani. E asa, pe la vreo 60 de ani, masiva, cu ochelari si ochi ce te studiaza din cap pana in picioare. Coana Mare sa-i fie numele!

Ea isi dadea nepoata in leagan, eu m-am dus cu Ana tot acolo, la leaganul de alaturi.

Conversatia a fost ceva de genul:

Eu: Buna ziua!

Coana Mare:…

Mi s-ar fi parut normal sa raspunda la salutul meu, dar am depasit momentul.

Coana Mare: Cat are fetita?

Eu: 1 an si 5 luni.

Coana Mare: Vorbeste?

Eu: Nu, nu pe limba noastra, ci pe-a ei.

Coana Mare: Nu vorbeste???!!! Aaaaaa, pai nepotica mea la 7 luni turuia. Toate alea le stie si vorbesteeeeeee…. Acum, la 1 an si 10 luni n-o mai putem opri, de toate ne intreaba si ne povesteste.

Eu: Foarte bine. Dar stiti, fiecare copil se dezvolta diferit.

A evaluat-o pe Ana din priviri, m-a masurat pe mine de sus pana jos, apoi dupa privirea tampa care i s-a intiparit pe fata am tras concluzia ca nu, nu stia ca fiecare copil se dezvolta diferit…

Astazi ma duc la respectivul loc de joaca. O vad ca vine si ea, cu nepotica. Langa mine era si o mamica ce isi tinea in brate baietelul de 9 luni. Tocmai se daduse in balansoar, impreuna cu Ana.

Coana Mare – tinta la ea: Cat are baietelul?

Mamica de baietel: 9 luni.

Coana Mare: Si nu merge????!!!! Aaaaa, pai nepotica mea la 7 luni alerga!!!! Nu mai voia sa o tinem nici in brate, nici de mana… Mergea ea, singura!

Mamica de baietel: A inceput si el sa se ridice pe patut, face cativa pasi…

Coana Mare: Mda, baietii sunt mai inceti…

Mamica de baietel a mai inganat ceva, si apoi a plecat.

Adevarul e ca daca dai peste o Coana Mare de-asta, atotstiutoare, si iti tranteste niste replici de-astea, si mai esti si panicoasa, iti cam infige un ghimpe in inima.

Data viitoare cand o sa ma mai ia si pe mine la intrebari (sigur imi va veni din nou randul, ca suntem putine mame tinere pe-acolo si ne ia prin rotatie) de genul: “Vorbeste? Nu vorbeste?!!!” o sa-i spun ca Ana nu vorbeste inca, dar scrie deja. In islandeza!

De ce ocolesc locurile de joaca

Saptamana trecuta m-am umplut de nervi. Aproape in fiecare zi…

Langa blocul nostru sunt multe locuri de joaca. Nu sunt “de sezon” acum… abia daca sunt 2-3 copii cu adultii din dotare pe-acolo. La majoritatea insa nu am putut intra din cauza mizeriei de caine. Erau fecale peste tot: la intrare, pe alei, in nisip, sub leagane. Peste tot!!! Si erau niste chestii imense!

Cum e posibil?! Nu, nu sunt de la maidanezi. Si stiu asta clar, din 2 motive: i-au strans de cand cu isteria provocata de copilul ucis de caini din neatentia bunicii; si maidanezii (ca orice alt animal) sunt curati, prefera sa-si faca nevoile pe pamant, in locuri mai ferite.

Mizeria de la locurile de joaca este multumita “iubitorilor de animale” care uita si responsabilitatile ce vin odata cu acestea: sa curete dupa ele sau, in cazul de fata, si mai important: sa nu le plimbe in locuri special amenajate pentru copii. Da, am vazut si oameni care strang mizeria dupa cainii lor, prin parc, pe spatiile verzi – deci se poate. Toata lauda!

Dar totusi nu pot procesa faptul ca isi duc cainele la plimbare si la nevoi in locurile de joaca… special amenajate, de altfel!

N-am nimic cu posesorii de animale (am la tara 2 caini si 2 pisici), n-am nimic nici cu animalele (nu-i vina lor deloc), am cu aceste personaje sub-umane… nu, sub-animale, care sunt cauza pentru care locurile de joaca sunt infecte.

Pana acum am vazut oameni de la serviciile de curatenie care strang plasticele, hartiile, carpele aruncate pe-acolo (da, e o intreaga fauna care misuna prin locurile de joaca), care golesc cosurile de gunoi… dar cum sa strangi mizeria de caine care tocmai s-a dezintegrat si s-a imprastiat pe tot cauciucul ala de pe jos?!

Asa “iubitori de animale”… Halal!

Oricum, asta e doar unul dintre motivele pentru care ocolesc locurile de joaca. Celelalte vor iesi la iveala imediat ce va da putin caldura. O sa fie postari la momentul respectiv…. din pacate!