Din nou de la locul de joaca

Tot mergand cu Ana destul de des la un loc de joaca din zona, inevitabil incep sa salut si sa fiu salutata de alte mame / bunici / / bone; tot inevitabil, unele dintre ele intra in vorba cu mine (socializam, de!). Pana la un punct, toate bune si frumoase. Punctul asta incepe sa apara atunci cand le aud indemnandu-si copiii: “Cutarica, du-te si joaca-te cu Ana!”. Tonul folosit: imperativ.

Ana a implinit ieri 1 an si 8 luni; pentru ea joaca inseamna alergat dupa minge, adunat pietre, melci, frunze sau fulgi, urmarit gandaceii rosii de pe garduri, alergat dupa baloane de sapun sau alergat pur si simplu, joaca de-a v-ati ascunselea cu mine sau Cristi, desenat cu creta pe jos, tobogan – leagan – balansoar, alergat dupa noi sau noi dupa ea ca sa ne prindem unii pe altii, catarat peste tot… si cam atat imi pot aminti acum.

Expresia asta “du-te si joaca-te cu Ana” deja ma enerveaza. Dar poate copilul meu nu vrea sa se joace cu copilul tau; poate preocuparea copilului meu este mai frumoasa si mai instructiva decat jocul cu masini de plastic; poate copilul meu, in fuga lui dupa frunze, invata ceva; poate mintea Anei este intrerupta dintr-o observare atenta a lumii inconjuratoare de glasul strident al unei mame care isi indeamna copilul sa “socializeze” neaparat cu ea.

De cele mai multe ori, nu intervin: o las pe Ana sa gestioneze situatia asa cum stie ea mai bine. Si stie: se uita, analizeaza, daca este in regula pentru ea incearca sa dea curs invitatiei, daca nu este – atunci se multumeste cu privitul si isi vede de-ale ei.

O singura data am intervenit, cand am vazut ca era vizibil deranjata de situatie: o mama si-a trimis copila cu un an si ceva mai mare decat Ana sa o ia de mana si sa faca impreuna ciorba. Asa era jocul, in viziunea mamei respective, desigur. Fetita ei a venit, a luat-o de mana pe Ana si a inceput sa o traga spre locul unde, chipurile, era bucataria. Ana bineinteles ca s-a opus si atunci am intervenit, explicandu-i celeilalte fetite ca Ana este mai mica si ca ea se joaca altfel… deocamdata. Bineinteles, Ana a primit eticheta de “timida”, iar eu cred am primit o alta, pe care n-o pot scrie aici.

Asadar, care-i treaba asta cu socializarea?! Toti parintii la locul de joaca sunt atat de dornici sa isi vada copiii “socializand”: “du-te si joaca-te cu cutarica!”, “du-te si intreab-o cum o cheama!”, “du-te si ia-o de mana!”, “da jucaria lui cutarica!”, “hai, imprieteniti-va!”. Imi povestea o verisoara ca in sala de asteptare de la Grigore Alexandrescu, la urgente, parintii isi indemnau copiii sa “socializeze”; bine, uitau ca unul avea scarlatina, altul mana rupta, altul febra, altul gripa, etc.

Asa ca promit: data viitoare cand se repeta faza cu ciorba, ma duc la cucoana si o trag de mana la mine in bucatarie, ii dau si un polonic, si o lingura si ce-o mai fi nevoie – sa faca ciorba aia odata si sa terminam cu joaca!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s