Primul spectacol

De cand s-a mai incalzit afara, am inceput sa caut diverse variante care sa ne ajute sa ocolim locurile de joaca din zona. Cum a dat caldura, cum au aparut acei parinti: care fumeaza, care mananca seminte, care injura, care tipa, zbiara si isi lovesc copiii, care vin cu cainele la groapa cu nisip destinata copiilor, acei parinti care n-au ce cauta intr-un loc de joaca dar care, din pacate, sunt multi… prea multi pentru un copil ca Ana, dar si pentru nervii mei.

Saptamana trecuta un baietel de vreo 5-6 ani fugea spre maica-sa incercand sa desfaca o punga cu pufuleti. Din graba, a spart punga si pufuletii s-au imprastiat pe jos. Copilul a inceput sa-i stranga, dar a intervenit maica-sa: “Lasa-i jos, nu-i mai aduna!”  Nu m-am putut abtine si am intervenit… mai ales ca un alt copil, putin mai mare decat Ana, aproape ca bagase un pufulet in gura. Dialogul nu merita redat.

Dar cum toate lucrurile rele duc spre bine, decizia de a nu mai frecventa locurile de joaca dintre blocuri m-a dus catre un spectacol-atelier senzorial si de creativitate, realizat de Miniartshow: “Calatorie cu zane printre anotimpuri fermecate”

Ana a fost foarte incantata, desi initial, dupa ce am intrat in sala, am crezut ca va adormi! Insa imediat ce a inceput spectacolul, i-a fost starnita curiozitatea. Si chiar s-a despartit de mine pentru a merge la cutiile cu diverse materiale.

In fotografii, iata cum a fost:

WP_20150516_002

 

Primavara a deschis spectacolul-atelier.

WP_20150516_017

 

Copiii au putut atinge o frumoasa umbrela plina cu flori colorate, cu diverse texturi. Au fost si vreo 7 flori uriase, din hartie creponata si parfumata, pe care copiii le puteau mirosi si atinge. Iarba a fost simbolizata de un material textil verde, ce a fost asezat si peste copii.

Apoi s-au jucat in pamant, unde puteau gasi margelute mici si colorate, ce reprezentau seminte de flori care, puse in pamant, incolteau si infloreau daca erau bine ingrijite.

WP_20150516_029Dupa primavara, a urmat vara. Si a apart un soare mare si zambitor, pe care copiii il puteau atinge. Impreuna cu el, a aparut si o floarea-soarelui uriasa si foarte haioasa!

WP_20150516_035

 

Apoi, pentru ca vara este anotimpul vacantei, copiii s-au jucat cu diverse forme in nisip chinetic. Foarte, foarte, foarte interesant!

WP_20150516_047

Vara a venit cu propria umbrela: cu cirese, cu scoici, cu flori si cu recolte. Bineinteles, foarte apreciata de Ana, mai ales partile cu cirese si scoici.

WP_20150516_055

WP_20150516_059 A venit apoi si toamna: umbrelutele fiecarui anotimp au fost foarte apreciate de Ana!

WP_20150516_068

 

Asa ca si umbreluta toamnei, cu frunze ruginii, castane si conuri de brad s-a bucurat de atentia Anei.

WP_20150516_075

 

Foarte interesant a fost si curcubeul.

IMG_2117

 

Dar si cutia senzoriala cu grau, frunze, conuri de brad si castane.

IMG_2132

 

A venit apoi randul iernii sa intre in scena: cu o frumoasa umbreluta plina de fulgi de zapada!

IMG_2119

 

Si o cutie senzoriala pe masura: orez, paiete si floricele de porumb.

IMG_2130

 

Joaca a continuat minute bune dupa terminarea spectacolului, mai ales ca au fost aduse toate cutiile senzoriale.

IMG_2141

 

IMG_2148

 

IMG_2167

 

IMG_2171

 

IMG_2179

 

Cam asa ne-am petrecut prima parte a zilei. Ne-a placut. Era util sa fie si mai multe cutii senzoriale, dar a fost bine si asa. De parintii care prefera sa strige la copil din coltul opus, in loc sa mearga langa el sa-i spuna in liniste ce are de spus, n-am scapat nici aici. Insa doar vreo 2.

M-am abonat ce cateva saptamani la noutatile ce apar pe site-ul Miniartshow. Imi plac foarte mult activitatile pe care le propun copiilor si parintilor deopotriva. Preturile sunt accesibile, modalitatile de plata multiple. Din pacate, pe perioada verii intra in vacanta…. Asadar, cautarile mele continua, dar vom reveni cu drag la Miniartshow din toamna.

Advertisements

Primul nostru “prinzator de soare”

Sau, mai pe engleza: primul nostru sun-catcher. Este facut asta-toamna; dar de-abia acum am inceput sa ne bucuram de el. Si cum am inceput, cum s-a stricat vremea si a disparut soarele! In fine, avem rabdare (mai ales eu, ca doar mi-o exersez de 1 an, 6 luni si 19 zile) si asteptam sa-l revedem.

Pana atunci, iata povestea lui: cum spuneam, l-am facut prin octombrie anul trecut. Dupa o idee vazuta aici si de care m-am indragostit imediat. Asa ca am comandat respectivele cristale in China, aici. Cred ca a durat vreo 3 saptamani pana cand au sosit. Mai mare a fost tevatura cu ridicarea lor de la vama: le pusesem pe adresa maica-mii, care nu sta in orasul in care este si vama; altcineva nu se putea duce sa ridice pachetul asa ca a trebuit sa faca ea drumul sa le ia.

Atunci cand au fost gata aratau asa:

Margele

adica fara soare, pe o vreme mohorata rau.

De cand a iesit soarele, sunt minunate! Am facut doua, pentru ca am avut destule cristale; in plus, voiam sa pun unul in bucatarie, si altul in camera. Momentan sunt ambele in bucatarie pentru ca este mai mult soare:

Margele 2

Asa ca, pe la ora 13.30 – 14.00, ne infiintam in bucatarie si o urc pe Ana pe masa, ca sa le poata atinge.

Margele 1

Acum stie foarte clar ca luminile colorate de pe pereti vin de la cristalele din geam. Asa ca, pentru un plus de distractie, le misca si se uita la culorile de pe pereti, de pe haine si de pe mainile ei chiar!

Margele 3

Din pacate, nu prea am reusit sa surprind in imagini sutele de mini-curcubeie reflectate pe perete.

Margele 4

Sunt minunate: fiecare cristal reflecta lumina soarelui in nuantele curcubeului, desi din poza nu prea se vede asta… din pacate!

Abia astept sa avem mai multe ore de soare….

Ieftin ca braga

De fapt, daca ma gandesc bine, si mai ieftin; gratis aproape!

Asadar, o noua zi, o noua distractie: un labirint mai putin obisnuit. L-am facut pentru a incerca ceva nou, iar pentru el am avut nevoie de:

– 4 suluri ramase dupa consumarea prosoapelor de bucatarie, de hartie;

– sfoara;

– perforator si foarfeca.

Le-am taiat putin pentru a lasa loc observarii obiectului care cade prin ele, apoi le-am legat de patutul Anei si, contrar asteptarilor, inca rezista.

Am folosit ghinde pentru a-l testa, lansate de sus si adunate intr-un vas special jos. Capetele exterioare ale sulurilor le-am indoit putin, pentru ca, din cauza vitezei, ghindele mai mari cadeau inainte sa ajunga la sfarsitul traseului.

Nu pot spune ca Ana a fost fooooarte entuziasmata: s-a jucat cateva minute, cateva zile la rand. Mai mult ne-am jucat noi! Motivul pe care-l suspectez si care, de fapt, este un aspect ce trebuie, evident, imbunatatit: lipsa culorilor. Voi incerca sa il desenez sau sa il colorez cumva. Probabil ca vom renunta la ghinde in favoarea unor mingii mai colorate… ramane de vazut.

Pana atunci, cam asa arata labirintul nostru lucrat manual:

Sukuri

Il vom mai folosi, mai ales ca inca nu putem sta toata ziua pe-afara. Mi se pare foarte util pentru exercitii de coordonare ochi – mana, pentru a demonstra copilului relatia cauza – efect, pentru a-l coopta intr-un joc interesant la care pot participa si ceilalti membri ai familiei.

Spor la mesterit!

Cu pesmet

Nu-i o postare neaparat culinara, desi ar putea fi… Prin decembrie anul trecut am cumparat o punga cu pesmet. Urma sa prepare Cristi reteta de aici. A reusit sa o faca una dintre retetele favorite. Am repetat-o de cateva ori, dar oricum e mult pesmet in punga aia. Si cum Ana tot timpul vrea sa vada ce mai este prin dulap, a trebuit sa ii satisfac aceasta curiozitate apeland tot la punga cu pesmet.

Asa ca i-am cumparat o tava suficient de mare, tava pe care, periodic, o umplem cu pesmet, o punem pe masuta ei, ii dam 1 sau 2 lingurite, o cana si joaca este gata!

pesmet

De ce il prefer:

– il am la indemana mai mult timp (spre deosebire de malai, care se duce destul de repede prin mamaligi; sau faina care si ea se consuma la painea de casa);

– este ieftin;

– nu ma stresez daca il baga in gura;

– se curata imediat, cu aspiratorul.

Ce facem, de fapt, cand ne jucam cu pesmet:

– exersam folosirea linguritei / lingurei: ea mananca singura felurile de mancare solide (piureuri, mamaliga si altele asemenea), mancaruri cu mazare, cartofi, fasole uscata si fasole verde; dar, spre exemplu, alataieri avea sfecla rosie in ureche.

– coordonarea ochi – mana: ia pesmet cu lingurita si pune in cana alaturata;

– desenam in el diverse forme: cerc, triunghi, patrat, dar si flori, omizi si ce imi mai trece prin minte. Este foarte important sa inceapa exersarea anumitor miscari (foarte simple, deocamdata), care sa o ajute mai tarziu la deprinderea scrisului;

– invata prin atingere despre textura cu care se joaca;

– are ocazia de a se imprieteni mai bine cu aspiratorul, printr-o activitate practica, atunci cand joaca s-a sfarsit.

aspirator

Asadar, dulapul sa fie plin, ca idei vin destule!

pesmet1

Distractie de milioane cu 2, 45 lei

De mai multa vreme imi statea in cap o fotografie pe care am vazut-o pe site-urile pe care le vizitez, cu activitati senzoriale pentru copii: un bebelus pus intr-o cutie uriasa din plastic, plina cu spaghete.

Si cum orice copil invata si prin atingere, clar ca si activitatea de mai sus era pe “lista scurta” cu lucruri de facut.

Asa ca sambata am cumparat 2 pungi de spaghete oarecare, si duminica seara, inainte de baia Anei, le-am pregatit.

Ooooo… cate spaghete au iesit din 2 pungi!!!

Le-am rasturnat intr-un lighean, am mai pus putina apa peste ele si gata distractia in cada. Putin reticenta la inceput, Ana nu punea pe ele mainile, ci picioarele. Am observat ca nu ii plac lucrurile alunecoase, pe care nu le poate manevra cu usurinta, asa ca nu m-a surprins.

Ba mai mult, ma punea pe mine sa intru in ligheanul cu spaghete. Apoi a inceput sa le atinga si sa le ia cu cate doua degete.

Incet, incet, s-a mai destins atmosfera. Pana a inceput distractia adevarata: le rasucea, isi ascundea mainile printre ele, le lua in pumni si le ridica in sus. La un moment dat vad ca ridica tot cocolosul ala de calti uzi si poc! il arunca pe peretele din fata. Bine ca n-a tintit in partea ei dreapta, ca umplea baia de spaghete! Vazand ca si noi ne amuzam, mai tranteste cateva astfel de ghemotoace, de aproape se golise ligheanul de spaghete.

Spaghete

Fratilor, da’ dadea cu o placere… Ne-a “botezat” si pe noi de cateva ori, dar numai cu apa ce sarea in toate partile cand zburau spaghetele prin aer.

Ca sa mai domolesc putin distractia si sa nu facem, totusi, atata risipa, am inceput sa-i ascund in mormanul alunecos ratustele ei de baie. Asa ca Ana a devenit un detectiv meticulos, scormonind gramada pe toate partile, pana gasea ratusca. Ba, daca nu se descurca, arunca pastele in laturi si continua cautarea. Cand le gasea pe toate, imi lua mainile, mi le punea pe ratuste, ca sa i le ascund din nou.

Finalul a fost apoteotic, pastele sfaramate ajungand la cosul de gunoi. Le-am adunat rapid din cada, am facut curatenia de rigoare si astazi am vazut fotografiile…

De repetat!

Barca pe valuri pluteste…

Alaltaieri ne cam plictiseam… toti. Dar din plictiseala vin idei. Asa ca hai sa-i facem Anei barcute de hartie. Ideea… buna, dar cand sa ne punem pe treaba, ne dam seama ca habar nu mai avem sa facem asa ceva. Eu una cred ca n-am mai facut din scoala generala.

Dar… internetul sa traiasca!

Asa ca, dupa cateva zeci de minute, Ana avea in fata un lighean cu apa si doua barcute pline cu nasturi.

Barci

Prea multa vreme n-au rezistat fragilele ambarcatiuni in fata taifunului numit “Ana”… asa ca au fost scufundate, stoarse bine de apa, apoi rupte in bucatele mici, mici, mici. Cum naufragiul era complet, Ana a inceput recuperarea nasturilor de pe fundul ligheanului, unul cate unul. I-am starnit curiozitatea la maxim, ce mai!

Asadar, o activitate super-simpla, a “bifat” cateva aspecte importante:

– am lucrat in fata ei dintr-o simpla coala de hartie doua barcute (puteau fi orice altceva), asa ca a putut vedea finalitatea actiunii noastre;

– a avut parte de activitati senzoriale, cu mainile prin apa, apoi prin bucatile multe si mici de hartie uda;

– a exersat prinderea si strangerea hartiei, atat uscate, cat si ude;

– a lucrat si motricitatea fina adunand, cu grija, toti nasturii de pe fundul ligheanului plin cu apa si hartii; pe unii nu ii vedea, asa ca trebuia sa ii pipaie;

– ne-am distrat toti trei.

De repetat!