Despre nervi

De data asta, despre nervii Anei. De cateva saptamani, dupa ce ajunge acasa de la gradinita, urmeaza o criza de plans. Ceas, in fiecare seara. Atat de cunoscutele “tantrumuri”. Sau cum s-or mai numi ele.

Uneori sunt de mai scurta durata, alteori dureaza ceva mai mult. Cand au aparut primele tantrumuri ale Anei, am inceput sa citesc despre ele. Despre ce le cauzeaza. Despre cum trebuie procedat. Despre multe alte pareri, experiente, sfaturi, etc.

Desi adaptarea la gradinita merge extraordinar de bine, totusi acasa are astfel de descarcari. Primele, desi stiam la ce sa ma astept si cum sa le tratez, ca doar citisem despre ele, primele n-au fost deloc asa cum am crezut. A fost foarte greu. De vreo doua ori am inceput sa plang. Uneori ma suparam si eu atat de tare incat simteam un val de caldura ce-mi inunda corpul. Alteori ma panicam; incercam sa inteleg unde am gresit, ce trebuie sa fac diferit.

Ei, acum, dupa atatea si atatea plansete, chiar am capatat calmul necesar pentru a aplica cele citite. In primul rand, incerc sa previn un tantrum. Atat cat reusesc, iar in ultima vreme se pare ca nimic nu merge. Explicatia esecurilor mele ar fi probabil foamea (ajungem de la gradinita si pregatim rapid cina cu mancaruri proaspete), oboseala (desi s-a adaptat la gradinita, totusi somnul cel dulce de dimineata este mai scurt, iar somnul de dupa-amiaza nu-i ca cel de-acasa), probabil si frustrari acumulate peste zi.

De cand intram in casa de la gradinita si pana asezam masa (uneori si in timpul acesteia), Ana plange. Si nu oricum. Cu tipete si lacrimi mari, Cu haine, jucarii, orice obiect ii pica la indemana aruncate te miri unde. Cu tavaleli pe jos. Cu de toate.

De cateva zile abia reusesc, de fapt reusim, sa ne gestionam propriile reactii. Ii stam in preajma si avem grija sa nu se loveasca singura. Nu o mai iau in brate, pentru ca nu ajuta. Nu incerc sa ii distrag atentia – oricum, pana nu isi descarca toti nervii, nimic nu conteaza. Nu ridicam tonul, desi uneori vorbim mai tare ca sa ne facem auziti. Ii spun ca e in regula sa planga, ca nu o pot ajuta deocamdata si ca o sa treaca. Nu stiu cat reusesc sa ii transmit prin vorbele mele, pentru ca uneori am impresia ca nu ma aude printre tipete si plansete. O lasam sa planga cat are de plans.

Si cand apele se linistesc, e cu zambetul pe buze, mananca pepene rosu, apoi ne uitam impreuna la margele.

Asemanari intre viata reala si carti sunt. Multe. Insa temerile, frustrarile, oboseala exista doar printre randuri. Pe acestea din urma le-am gasit cel mai greu de inteles, de gestionat, de depasit. Insa cred ca incep sa ma pricep!

Advertisements

Cum refuza Ana

Ca Ana refuza orice propunere, mai noua, mai veche, mai buna, mai putin buna, mai potrivita in context, mai deplasata… Ne-am obisnuit. Am auzit-o de atatea ori spunand “NU!” pe diverse tonalitati, cu diverse atitudini, care mai de care mai categorice, ca nu ne mai surprinde nimic.

Acum a trecut la nivelul urmator: diplomatia.

Nu mai spune “NU”. Acum cand refuza ceva, spune “Maine”. Si “maine” asta e atat de hotarat, incat este evident ca “azi” iese din discutie… “acum” ar fi un vis prea frumos…

Asa ceva?!

Carti noi

Vineri a sosit coletul cu ultimele carti comandate pentru Ana, tot de pe elefant.ro

Sunt atat de frumoase, incat nici nu stiu cu care sa incep!

In colet am primit o noua carte a Danielei Drescher, “Mica zana nu poate dormi“, de la editura Univers Enciclopedic. Este atat de frumoasa! Si atat de potrivita la momentul culcarii…. Are versuri calde, imagini ce linistesc si indeamna la visare. Numai rasfoindu-i paginile pentru prima data m-am simtit intr-o alta lume.

Mi se pare atat de frumos, atat de real si atat de incredibil ceea ce vad in aceasta carte, incat aproape ca nu ma pot dezlipi de ea.

Casa spiridusilor, unde copiii nu pot dormi:

11402883_1018865338148358_7281661779806162868_o

Intalnirea zanei cu bufnita cea putin cam morocanoasa:

905626_1018865638148328_3209470104361670587_o

Micuta zana ajunge la Mos Ene, care, intr-o noapte atat de ciudata si de plina de freamat trebuie sa adune de doua ori mai mult nisip aurit pentru a adormi copiii fara somn:

11045498_1018865921481633_7128598493510142330_o

Mai multe detalii despre carte sunt aici.

Apoi am primit si cartea “Cele mai frumoase povesti“, de Sybille von Olfers, aparuta la editura Univers Enciclopedic. Ana a urmarit fascinata povestea copiilor radacinilor, povestea copiilor din padure salvati de o iepuroaica, dar si povestea micutei printese si a prietenilor ei.

Copilele isi pregatesc hainutele:

10379548_1018861018148790_2712957270193181750_o

Iar baietii dau un strop de culoare insectelor:

11406294_1018860408148851_2497914899043711786_o

Rand pe rand, la venirea primaverii, copiii radacinilor ies afara din pamant:

10947453_1018859884815570_8443564930315496297_oSi toti se bucura de soare, de lumina si de viata:

10704201_1018859514815607_7745607833397851432_o

Toamna, toti se intorc la Mama-Pamant:

11411699_1018859324815626_7142174064752338226_o

Scrisa in versuri usoare si cursive, cartea este o incantare.

Mai multe detalii sunt aici.

Ambele carti de mai sus am decis sa le iau dupa ce am citit recenzii interesante pe blogul Cameliei, Mic atelier de creatie.

Am cumparat pentru Ana si “Cartea cu pasari“, tiparita la editura Prut. Este cartonata, legata cu spirala, ceea ce o face extrem de usor de manevrat. Desenele sunt foarte reale, cu detalii interesante.

11537887_1018863761481849_8182557538000702435_o 11415596_1018864841481741_5345782886383690292_o 11222840_1018864258148466_2337963868981532284_o

Rimele sunt putin fortate ici-colo, insa pentru cunoasterea diferitelor specii de pasari si vocabular, mi s-a parut foarte interesanta.

Mai multe detalii sunt aici.

Inca o carticica interesanta este “How do the animals move“, aparut in anul 2006 la editura Aramis.

Cu imagini interesante si text in limba engleza, ofera o multime de informatii interesante. Si oportunitatea unei lecturi intr-o limba straina.

11535857_1018863331481892_2073032252359168488_n 10404462_1018861881482037_4068014292809549044_n 10390097_1018863498148542_9056308746459565303_n

Mai multe detalii sunt aici.

Ultima carte sosita in acest colet a fost “Si animalele au sentimente?“, aparuta la editura Mix. Asta-seara am inceput sa citim din ea povestile reale, adunate de autori si de specialisti in domeniu. Si nu toate sunt vesele, nu toate au final fericit. Insa sunt povesti adevarate, ce arata animalele asa cum sunt ele: cu bucurii, cu tristeti, cu placeri si, uneori, cu prea multe dureri.

si-animalele-au-sentimente_1_produs

Mai multe detalii si sursa foto aici.

Spor la citit!

Sfarsit de saptamana

La sfarsitul saptamanii trecute am pornit in cautare de locuri unde sa ne petrecem timpul liber, in afara Bucurestiului. Preferabil fara aglomeratie, fum de tigari, tipete si injuraturi. SI sa fie la aer. Si cu animale, desigur.

Asa ca prima oprire a fost la Domeniul Greaca.Pe drum pana acolo Ana a adormit. Asa ca, dupa ce am ajuns, am stat mai bine de jumatate de ora in masina, ca sa se trezeasca singura; nu am riscat sa fie morocanoasa daca o trezeam noi.

11225747_1015678788467013_3749020888620454601_n

Cand a terminat puiul de somn, am iesit, in fine, la aer. La Domeniul Greaca exista piscina pentru adulti, dar si pentru copii. Nu le-am testat de data aceasta, pentru ca nu venisem dotati cu cele necesare. Exista si loc de joaca pentru copii, insa nu este nici macar un strop de umbra in jur. Si cum week-end-ul trect a fost canicular… am decis sa-l ocolim. Pentru a ajunge la locul de joaca, trebuie platit accesul la piscina.

Am mers tinta la ponei. Au inseuat oamenii pe cel mai bland dintre ei, speranta noastra fiind ca Ana va vrea sa si urce in sa, cu noi pe-alaturi. Nici pomeneala! Am platit 30 de lei pentru 15 minute de stat langa ponei. Nici macar nu s-a uitat la el, ci a scotocit to timpul in punga cu hainele de schimb luate de-acasa. Putin i-a atras atentia micutul manz, insa mai mult s-a ferit de el, decat sa incerce sa-l atinga.

Bun…. Dupa 15 min., am plecat catre terasa. Era cam devreme pentru ora mesei, asa ca am plecat catre Casa Vlasia. Aici am inceput cu masa de pranz, am vazut piscina, dar am continuat cu putina muzica live si un ventilator urias, ce i-a placut mult Anei:

11402857_1014212198613672_4137245960427531366_o

Si am continuat sederea noastra la ferma. Este o ferma adevarata, cu rate, gaste, gaini, bibilici, magari, vaci, cai, capre, caini si porci. Cei din urma i-au placut cel mai mult Anei, pentru ca erau si 2 scroafe cu purcei de o saptamana… mici, roz, cu picioare inca nesigure si urechi transparente!

I-a placut si mirosul de balegar, i-a placut si namolul… cred ca s-ar fi alaturat bucuroasa porcilor Mangalita, care sa tavaleau pe toate partile…

Am cantarit mult daca sa alegem Casa Vlasia sau Ferma Animalelor. Am mai intrebat pe ici, pe colo, si concluzia a fost ca cele doua nu se compara. La Casa Vlasia Ana a intrat in cardul de gaste, cat pe ce sa se duca sa ia ouale din cuibar, o capra s-a gandit ca rochia mea cu flori este de mancare… si tot asa. La Ferma Animalelor totul mi se pare foarte comercial, putin fals, ceva mai mult limitat si, mai ales, super-aglomerat. Pentru mine o ferma este altceva, in primul rand diferit de o gradina zoologica (asa cum imi pare Ferma Animalelor).

Am plecat cu greu de-acolo, ne-a placut tuturor foarte mult.

11416399_1015552445146314_4815226319768501470_o

La intoarcere am facut o oprire si la campingul Casa Alba, din Baneasa. Ne-a placut tare mult ceea ce am vazut: copaci, loc de joaca in apropiere, restaurantul Casa Alba in zona, loc pentru corturi, dusuri cu apa calda non-stop si toalete foarte curate. Costul este de 30 lei / persoana / zi. La cort.

Ana dormea, asa ca oprirea noastra a fost scurta. Data viitoare, insa, venim cu tot calabalacul: cort, saltele, etc.

Dupa ce am plecat de-acolo n-am mai ajuns acasa, ci in parcul Tineretului, la fantana destinata copiilor. Si cum era foarte cald….

10317548_1014880398546852_1888418943364738611_o

10170808_10207337236774334_3064429899092746934_n

A doua zi, duminica, am fost la inot. Langa cladirea ce adaposteste bazinul, exista un grajd. Cu 3 cai, folositi pentru antrenamentele echipei de pentatlon si pentru concursuri. Am luat de-acasa mere, morcovi, pastarnac si patrunjel, iar dupa ora de inot ne-am infiintat la grajduri. Ana a fost super-incantata sa vada cum imi mananca caii din palma. Data viitoare a spus ca le va da ea sa manance. S-o vad si pe-asta… Cred ca, de fapt, ii plac mai mult caii decat poneii. Mi-a spus clar ca poneii nu-i plac pentru ca au picioare mari si ea este mica.

Dupa-amiaza, inapoi la balaceala: de data asta si cu mai multe schimburi de haine, si prosop dupa noi!

10312670_10207337233774259_2319082200336022505_nSi nu, fantanile arteziene nu au fost suficient de multe…

11402683_10207337242214470_2095418199758298728_n

Cam asa au fost zilele de 13 si 14 iunie 2015: su-per-be!

Saptamani la gradinita

Pentru ca suntem foarte aglomerati serile, de cand am inceput eu serviciul, nu reusesc sa mai scriu in jurnalul Anei asa des cum mi-as dori. Insa recuperez, incet-incet.

Ultimele saptamani de gradinita au curs, si cu bune, si cu rele, insa intr-o directie ce pare sa fie cea atat de mult asteptata.

Asadar, saptamana 6 de gradinita, in imagini.

Pictura ramane o activitate preferata:

DSCN6655

Vedem ca si instrumentele muzicale sunt tot mai apreciate:

DSCN6729DSCN6721

DSCN6724

Diverse jucarii senzoriale:

DSCN6679

Activitati de transfer si de dezvoltare a motricitatii:

DSCN6705

Activitati practice, din viata de zi cu zi:

DSCN6702

Atentia la detalii este importanta:

DSCN6699

Atelierul de creatie:

DSCN6694

Scrisul e o placere:

DSCN6675

O gustare:

DSCN6661

Saptamana 7 de gradinita Ana a lipsit, fiind in vacanta de Rusalii, cu toate peripetiile ei.

In saptamana 8 a revenit in forta.

Incepe tot cu pictura:

DSCN6872

Si stersul oglinzii:

DSCN6906

Si scris:

DSCN6868

Dar si activitati de transfer:

DSC_0051

Si stat mult pe-afara:

DSCN6910

Si catarat (nu m-a dus mintea sa ii fac fotografii cand s-a suit singura pe scara sa culeaga cirese cu noi):

DSCN6909

Si atelier de creatie: a realizat o lucrare foarte frumoasa, cu multe mirodenii aromate, lipite pe conturul unei case

DSC_0026

DSC_0023

Si inca ceva frumos:

DSC_0060Apoi iar afara:

DSC_0085O activitate creativa si senzoriala: pictatul cu mainile.

DSCN6941

Putina odihna, in sfarsit!

DSC_0018

Despartirile de dimineata nu mai sunt atat de grele (pentru ea), insa timpul petrecut impreuna tot scurt este…

De la Ana zicere

Comunicam tot mai des si tot mai bine cu Ana. Pentru ca vrea sa ne spuna diverse lucruri, pentru ca face conexiuni si pana la urma gaseste cuvintele cu care sa ne spuna ceea ce simte sau ceea ce doreste.

De cele mai multe ori, atunci cand vrea sa faca ceva singura, spune: “Tu, tu”. De vreo doua zile spune “Ana”. Si de aproape o saptamana spune “pata”, adica “fata”. Ca sa intelegem noi foarte bine, cand spune “pata” si arata spre ea, e clar ca inseamna “fata”. Dar uneori spune “pata” si arata spre petele de mancare sau de apa de pe jos, de pe haine… de peste tot.

Uneori nu poate face singura ceea ce si-a propus. Si atunci spune “nut”, ceea ce inseamna “nu pot”. Invariabil, urmeaza si cuvantul “mici”. Traducerea este: “Nu pot face asta, pentru ca sunt mica”. Si tot invariabil o asiguram de sprijinul nostru, dar si de faptul ca va face cu siguranta lucrul respectiv atunci cand va fi putin mai mare.

Un alt cuvant folosit in ultima vreme este “n-am”. Se refera mai ales la haine si incaltaminte, caci suntem intr-o perioada de schimbare a garderobei de primavara cu cea de vara, si vorbesc, impreuna cu ea si Cristi, despre ce trebuie sa mai cumparam. Zilele trecute imi tot arata talpile picioarelor si spunea “n-am, n-am”, pentru ca vorbisem despre sandale. S-au cumparat. Apoi imi arata picioarele si iarasi spunea “n-am, n-am” – vorbisem despre niste pantaloni scurti, noi. S-au cumparat si aia. Azi atingea unghiile mele date cu oja rosie si repeta intr-una “n-am, n-am”… Eh, asta va trebui sa mai astepte!

Acum imi amintesc si prima ei reactie cand mi-a vazut unghiile date cu lac rosu: “Poc!”. A crezut ca m-am lovit si am bube…

Deocamdata, putin mai greu facem diferenta intre “pece” = “peste” si “peci” = “pipi”. Dar o intrebam, folosim contexte ajutatoare, uneori verificam scutecul si… am inteles!!!!

Mi se pare extraordinara dorinta si capacitatea ei de a ne spune, prin cuvinte, gesturi, expresii, atat de multe lucruri! Cat de perfect functioneaza capsorul asta mititel, cum se invart rotitele si cat de bine reuseste sa ne faca sa intelegem lucruri la care, uneori, nu ne duce pe noi mintea! Cred ca niciodata nu voi inceta sa fiu uimita de Ana.

Vorba Anei

Vocabularul Anei este tot mai bogat, si pe zi ce trece ne bucura cu cate o surpriza.

Asadar:

tei;

Ana =  … a inlocuit “Ata”;

canca = cana;

pac = parc;

paine;

maine;

noci = nuci;

maie = mare;

taie = tare / taie;

ca ca ca = ga ga ga;

papa = mancare;

tu = propria ei persoana.

Daca ii spunem cuvinte mai lungi, sau pe care nu vrea sa le repete, sau propozitii cu care este de acord, spune dupa noi, simplu, “DA!”.

Sa vedem ce va mai spune si maine…

Vacanta de Rusalii

Am asteptat ziua libera de Rusalii cum poate n-am asteptat concedii mai lungi. Imi planuisem atat de multe pentru week-end-ul prelungit (cu o zi, dar era zi libera), incat parca ar fi fost nesfarsita!

Si am avut parte de o “vacanta” dupa care am avut nevoie de inca o saptamana de recuperare: am stat si in spital, am scos (eu) inca un molar de minte (al doilea in 3 saptamani), am pierdut boboceii de rata… Dar pana la urma totul a fost bine.

Asadar, sambata, pe 30 mai, pornim catre Rosiori. Toate bune si frumoase, Ana calma si voioasa la drum.

11227666_1006537389381153_4322362205865598861_o

Ajungem acasa la Rosiori si Cristi trebuie deja sa revina la Bucuresti: pleca o saptamana in Franta.

Asa ca sambata ne facem de lucru prin gradina pasarilor, care erau acum multe si colorate. Boboceii de rata mai crescusera, desi se imputinasera ca numar: cu o noapte inainte disparuse unul dintre ei. Maica-mea il banuia (pe nedrept) pe Patrocle: ca a iesit ratusca pe sub gard, ca s-o fi dus la cusca lui… c-o fi, c-o pati, nu prea imi venea sa cred. In fine, stam cam toata ziua cu gainile si cocosul.

11289100_1006785989356293_8512312250291533_o

A doua zi, duminica, se apuca Ana sa vada cum e cu roata olarului, pe care i-o cumparasem din Bucuresti, dar i-o oferisem abia la Rosiori, ca sa se poata juca afara.

11229396_1007281215973437_3678324262639429176_o

Dupa care mergem in gradina, la leaganul verisorilor mei. O vad cam moale: mi se aseaza in brate si aproape adoarme. Pun mana pe gat si pe obraji: ardea ca focul. O iau usor in brate, sa nu se sperie, o duc in casa si ii pun termometrul: 39,7. Hm… asa febra nu mai avusese de un an de zile, de cand cu enterocolita. Incep (pentru a doua oara in viata ei) sa i dau Panadol la 8 ore, alternativ cu Nurofen tot la 8 ore. In 15 minute era pe picioare, fara febra, dadea o raita pe la cuibare:

11289487_1007321142636111_7857108584830357521_o

Masa de pranz a fost ca de obicei vara: cam “subtire”. A urmat somnul de dupa-amiaza. Cand s-a trezit, era iarasi ca focul: 38,7. Ii pun supozitor Novocalmin. O las mai departe cu Panadol si Nurofen. Dupa supozitor, iarasi toate bune si frumoase. Aproape ca imi placea sa-mi imaginez ca ce a fost mai greu a trecut. Seara insa… 39,9: dupa Panadol, Nurofen, Novocalmin si impachetari. Ok, nu-i pot scadea febra, nu avea rost sa mai aman: chem salvarea si pe la miezul noptii eram la spital in Rosiorii de Vede, la Caritas. Avea febra 40: branula, fenobarbital, algocalmin, gentamicina. Internare 5 zile! Concluzia: “rosu in gat”. In maxim jumatate de ora scazuse febra si Ana dormea. As fi dormit si eu daca nu ma chinuia o masea ce, oricum, imi daduse de furca o saptamana!

Luni dimineata, se scoala voioasa nevoie mare: radem, ne mai jucam, mai citim… dar avea si ea o grija: “coco” si “ou”.

11103197_1008114862556739_8361212026236166041_o

Mai iesim pe holul spitalului, mai mergem la consultatie… Spitalul si salonul unde stateam aratau incredibil de bine: curat, proaspat renovat, personalul foarte in regula. Dar totusi… 5 zile?! Ne urcam amandoua pe pereti…

Asa ca cer externare pe proprie raspundere, semnez, scoatem branula si plecam acasa. Continuam tratamentul cu antibiotic pe cale bucala: pentru a doua oara ii dau antibiotic. Niciodata n-am fost de acord cu medicamentele, cu antibioticele nici atat. Mi se pare ca prea multi doctori se grabesc sa le prescrie, prea multi parinti le administreaza imediat. Dupa ce ma consult si cu medicul pediatru al Anei, decid sa pastrez schema de tratament data din spital.

Asa ca dupa-amiaza Ana era la treaba, cu gainile.

11119323_1008447129190179_4591416206899029306_oRestul zilelor a curs lin, fara alte probleme de sanatate. Am continuat tratamentul si totul a fost in regula.

Ne-am bucurat de cirese si capsune, de la noi din gradina.

11312605_1007571502611075_5720173620980921061_o

11147113_1007571042611121_4290945872964888784_o

Am descoperit, mult prea tarziu, din pacate, ca o nevastuica sau un dihor ne-a luat si ceilalti 3 bobocei de rata. I-am gasit peste vreo 2 zile, morti si inghesuiti dupa niste scanduri. Pe al patrulea il urcase dihania sus, pe cotetul gainilor. Nici macar nu i-a mancat, doar i-a omorat si i-a ascuns. De atunci nu s-a mai repetat, desi ne-am temut pentru puii de gaina. Cum sunt multe gradini, case si magazii in zona, ne-a fost teama sa nu se fi cuibarit in apropiere vreun “criminal in serie”.

Pana la urma, am cumparat inca doi boboci de rata, care acum dorm in casa, pana s-or face mai maricei.

10497483_1011216435579915_7926141848354108644_o

Ne-am intalnit fata in fata cu o broscuta tare dragalasa, care venea intr-un lighean cu apa (destinat ei, de-acum), si pe care am tinut-o captiva cateva minute intr-un borcan, ca sa o vada Ana mai bine.

11289505_1010210439013848_7651936543870597053_o

Dupa aceea, i-am dat drumul ca sa se duca la “mami ei”, cum zice Ana.

11419358_1010210805680478_101577460067230503_o

Diminetile racoroase ne placeau cel mai mult.

11270552_1010333179001574_203073918290812540_o

Dar si zilele calduroase, cand mergea desculta pe-afara.

11411792_1011057205595838_1523979872081800533_o

11270617_1011070798927812_6775121963322392538_oSau puneam o patura pe jos, asa cum faceam si eu cand eram mica, si isi rasturna toate jucariile, cretele, tricourile…

11402552_1011070028927889_5631177480545547328_o

Sau mergeam sa mancam cirese din pom.

11392875_1010407108994181_1501336064926033744_o

Au fost si zile ploioase, dar frumoase: dansa in ploaie.

11402644_1010379252330300_123227025060424970_o

Serile ieseam la poarta, sa vada caii. Au oprit cativa carutasi, “sa vada fata calu'”.

11313127_1011166435584915_990635422555326271_o

Serile aveau parfumul florilor din gradina.

11402308_1010425462325679_2064178162931690706_o

Sau mergeam la gradinita unde si eu am mers cand am fost mica. De foarte putine ori, adevarat, caci nu prea mi-a placut. Am regasit insa totul asa cum l-am lasat in urma cu 35 de ani: aceleasi leagane, acelasi tobogan…

11402507_1010820112286214_1080131421715505751_o

Pe drumul inapoi spre casa ii placea sa se uite in curtile oamenilor, asa cum si mie imi place sa fac uneori.

11406762_1010828238952068_6625906845613740887_oApoi mergeam sa vedem cum s-au culcat gainile, cocosul Floricel in special.

11246368_1010827468952145_2409536106981178193_o

Cand intram, in sfarsit, in casa, incepea sa-si aranjeze hainele din lada patului.

11350542_1010832925618266_2559716603792773255_n

Cu mancarea n-a avut o “relatie” prea stralucita: nu-i placea nimic, asa ca, tot intreband-o ce ar vrea sa manance, am ajuns la iaurt. Si cu el a trait zile bune.

11337065_1009841885717370_5600806990038480593_o

Incet-incet a inceput sa manance foarte multe fructe, desi la inceput le scuipa imediat ce le punea in gura, spunand ca sunt “acr”.

11425159_1011165732251652_3225762133020296410_n

S-a imprietenit cu gainile.

11407108_1011166965584862_8108906996396717531_n

Cu morocanosul Jimmy.

11426510_1011215265580032_7702789779468545713_o

Si cu blandul Labus.

11289541_1009845809050311_5075571586580723579_o

I-am reamintit de cei trei pui de gaina cu care am impartit o vreme garsoniera si care acum s-au facut mari.

11141392_1009157359119156_1367647557417866207_oA pus mana pe ei, pentru prima data (nu ii place sa atinga fulgi), si a zis “place, place”. Deci e de bine!

In rest, gradina a fost a ei. Gradina care, indiferent de anotimp, e atat de frumoasa. Si chiar daca au inceput s-o napadeasca buruienile, stiu ca la primavara va fi iar plina de flori. Au inflorit trandafirii prinsi de mine cu borcanul. Macesul s-a trecut, dar va veni iar vremea lui, in toamna. Perele incep si ele sa atarne greu in parul batran de peste 40 de ani, la radacina caruia am ingropat toti prietenii necuvantatori dragi mie. S-au prins rasadurile de cimbru si busuioc, si ardeiul bulgaresc. A rasarit sfecla rosie si socul in inceput sa faca fructe.

De fiecare data ma simt la fel in gradina copilariei: vesela si, in acelasi timp, nespus de trista. Mai mult decat oriunde aici imi vin in minte amintiri… multe, calde si dureroase. Ma napadesc si gandurile, si lacrimile, ca de fiecare data. Imi vin asa, deodata, in minte toate cate le-am petrecut aici, unde voi fi intotdeauna acasa. Si oricate altele as avea pe cap, cu Ana, cu serviciul, cu casa, aici altii imi ocupa gandurile; altii care nu mai sunt, care s-au dus si nu se mai intorc.

Si de-aia aici va ramane totdeauna un loc special pentru mine, va ramane mereu gradina copilariei mele. Gradina copilariilor noastre.

11402334_1010874482280777_7463951572438779054_o