In excursie

Miercuri am fost in excursie. La munte, sa ne bucuram de zapada. Povestea excursiei incepe cu o seara inainte, cand am inceput sa pregatim hainele cu care sa ne imbracam a doua zi, la munte. Deci, incepem: Ana si le-a ales prima, le-a asezat frumos pe pat, in ordine. Vine Stefanel, ia in fuga chiloteii Anei si tot in fuga se duce la baie si ii arunca in wc. Ana incepe sa planga: “de ce a facut asta???” Stefanel vine inapoi in camera, ma ia de mana si ma duce la locul faptei, sa vad si eu si sa ma minunez. Incerc sa o calmez pe Ana: putem alege impreuna alti chilotei, acestia sunt plini de microbi acum, stiu ca iti placeau dar imi amintesc ca mi-ai spus ca ti-au ramas mici (afirmatie absolut adevarata) si tot asa. Bun, calmez lucrurile, arunc chiloteii la gunoi. Intre timp Ana merge sa verifice daca mai are sosetele; nu le vede imediat, asa ca se pune iarasi pe plans. Noroc ca Stefanel nu apucase sa le zvarle si pe ele in wc, erau doar cazute pe jos. (Seara urmatoare a aruncat in wc propria lui camioneta, deci nimic personal cu Ana).

Buuuun. Ne calmam, culcam copiii (Stefanel pica primul, cu o seara inainte adormise pe la miezul noptii, caci avusese chef de ras). Mergem in bucatarie sa pregatim ceva de mancare pentru a doua zi. Se aud pasi: Ana nu avea somn, asa ca a ramas cu noi pana am terminat. La miezul noptii adica.

Nu mai punem ceasul sa sune: daca ne trezim in timp util, mergem. Cand vine vorba de lucruri ce nu au termen fix de rezolvare, nu ne mai facem planuri. Atat de jos am coborat asteptarile; dar macar nervii nostri sunt intregi.

Evident, copiii s-au trezit. La ora 8.00. Pe la 10.30 eram pe drum. Fara evenimente deosebite (doar s-a deschis portbagajul unei camionete din fata noastra si a zburat ditamai baxul cu hartie pe contra-sens, in fata unei masini care a reusit sa treaca prin el si tot drumul s-a umplut de chestii ce zburau in toate partile), asadar fara evenimente deosebite ajungem in Sinaia. Urcam catre Cota 1400, insa dupa o portiune infima de drum soseaua devine gheata acoperita cu zapada. Masina patineaza asa ca ne oprim langa un drum ce facea dreapta, prin padure. Peisajul este de vis, si tot mai multe masini opresc langa noi (unii chiar au crezut ca acolo este Cota 1400… putin dezamagiti cand le-am spus ca mai au vreo 9 km pana acolo, dar peisajul le-a placut).

De acum abia incepe distractia. Imbracam copiii cu salopetele de schi. Ana incantata, Stefanel fix invers. Din momentul in care a vazut ca am oprit si ca in jur este zapada, ca mai deschidem si usile si chiar coboram din masina, a inceput sa fie vizibil nefericit. Cand l-am pus jos, pe zapada (imbracat, incaltat, nu asa… oricum), deja protestele s-au intetit. A acceptat sa urce cu Ana pe sanie, parca a si zambit putin. Totul pana in momentul in care cativa fulgi de zapada zburati dintr-un brad au aterizat pe fata lui. A inceput sa planga, la inceput putin, apoi din ce in ce mai tare, de neconsolat. Intre timp Ana s-a bucurat de o tura cu sania, s-a mai aruncat putin si in zapada… insa “inspirata” de Stefanel, a inceput si ea sa planga: “e frig… de fapt nici nu ii place zapada… ar vrea la masina… uite ce ude sunt manusile (perechea cealalta nu era de acceptat)… ii curge si nasul…”

Lasam in urma peisajul superb si ne intoarcem la masina. Mancam: cereale cu iaurt, cas de gutui, mere, pere, morcovi, cornulete… Mai vrea cineva la sanius?

20180124_134456

Exact, nimeni! 40 de minute, atat a durat excursia noastra la munte. Hai inapoi acasa, la Bucuresti. Inevitabil. o mica drama: “cand mai venim??? dar mai venim, da???”

Va mai las niste poze, a fost o zi extraordinar de frumoasa!

Am facut multicele, cine nu stie povestea, crede ca am stat cateva zile!

Din vorba in vorba, le povestesc despre Nicolae Grigorescu, despre casa memoriala, despre ce mi-a placut mie acolo: tablourile cu boul Ghiocel. Hai ca poate e deschis, desi e 24 ianuarie si la telefon nu mi-a raspuns nimeni. Ne abatem din drum: inchis!

Continuam drumul: copiii adorm, e liniste. Peste vreo 10 minute tuseste Stefanel cam ciudat… In secunda urmatoare este plin de voma, si el, si scaunul… Oprim repede. Cum el nu suporta sa fie murdar, cand vede ce este in jur incepe sa planga.  Il schimb de haine… nu stiu cum… Pentru ca Ana s-a trezit brusc, de la plansul lui Stefanel si, evident, deja urla si ea. Desi ne-am miscat foarte repede, parca a durat o vesnicie.

Pornim din nou… pfff… au adormit! Li-nis-te!!!! Liniste!!!! Imi aduc aminte de ce nu ma pot bucura de ea: am uitat sa fac pipi, desi aveam nevoie inca dinainte de a ajunge la Sinaia!!! Cu toata nebunia… Insa cine mai are curaj sa opreasca pana la Bucuresti?! Acum parca as fi plans si eu nitel…

O excursie memorabila!

IMG-20180125-WA0008

Advertisements

Cu machiaj, fara machiaj

Zilele trecute ma gandesc sa aloc (putin) timp propriei persoane. Asa ca incep sa caut un tutorial despre cum sa ma machiez singura, acasa, si sa arat cat mai natural. Oricum cele cateva farduri (3 la numar, vreo 2 expira si nici nu le-am deschis) si toate celelalte cosmeticale (vreo 2 rujuri din care unul e prin masina si pe celalalt a pus Stefanel mana, un creion dermatograf, un anticearcan si un rimel)  vor trebui schimbate curand, asa ca ma gandesc sa am o sursa de inspiratie.

Gasesc un video, in limba romana, cu foarte multe vizualizari si aprecieri. Durata… vreo 45 de minute, adica TOT timpul meu pentru mine din ziua aceea. Dau drumul, in surdina, ca nu puteam sa imi asum riscul trezirii copiilor din somnul de dupa-amiaza. Incepe: scoate domnisoara din clip vreo 15 pensule si vorbeste vreo 10 minute despre suportul roz in care le tine. Scoate un buretel. Apoi incepe sa se dea cu fond de ten. Apoi cu nu stiu ce crema pentru zona T. Apoi cu alta crema. Si cu alta… Pfff… nici nu a ajuns la farduri si timpul meu e aproape gata. Iar fata ei incepe sa aduca a statuie romana.

Incerc alt video, alt tutorial… cam aceeasi durata, dar cred ca merita o sansa. Si iar scoate alta domnisoara alte zeci de pensule. Incepe iar cu straturi peste straturi de creme, fond de ten, anticearcan, anti-whatever…

Bleah… Oare cat ar dura sa ma demachiez?! Adica, daca vreau sa ma machiez si sa am totusi un aspect natural, trebuie sa folosesc atatea creme?! Oare daca as zambi, mi s-ar crapa fata?! Apoi mi-am amintit un citat care mie mi-a placut mult: “You’d be surprised how much it costs to look this cheap!” Dolly Parton

Deci: in locul celor 3 farduri, voi cumpara alte 3 farduri. In locul celor 2 rujuri, creionului dermatograf, anticearcanului si rimelului imi voi lua vreo 2 rujuri din care unul sa stea la mine in geanta si pe celalalt sa nu mai puna Stefanel mana, un creion dermatograf, un anticearcan si un rimel. Demachiere cu ulei de masline (pe-asta stiu ca nu il voi termina prea curand, doar vine sezonul salatelor acus). Lotiune tonica: apa + otet de mere = love. Si, ca intotdeauna, calitate, nu cantitate!

Despre vacanta de vara. De vara trecuta.

Afara ploua, ba poate chiar e lapovita, suntem in mijlocul iernii, dar mie tocmai mi-a venit cheful sa revad fotografii din vara trecuta. Atat de dragi imi sunt! Si cumva abia acum pot asterne cateva randuri despre ele.

Plecarea atat de indelungata din Bucuresti, doar eu si copiii pe capul maica-mii, a fost o decizie care mi-a dat putin de gandit, in primul rand pentru ca eram departe de pediatra copiilor. Insa grijile au fost inutile, copiii nici macar nu au stranutat.

Vara trecuta a fost una dintre cele mai frumoase. Partial mi-am retrait copilaria, alaturi de ei. Spun “partial” pentru ca ai mei nu m-ar fi lasat sa fac toate traznaile care mi-ar fi trecut prin cap. Asa cum am facut eu, spre o eterna socare a maica-mii. Aproape 5 luni de zile am fost intr-un loc pe care inca il putem numi “la tara”. Si am avut parte de o multime de evenimente, pe care am incercat sa le apreciem asa cum se cuvine, sa ne bucuram de ele si sa le pastram in suflet si in imagini pentru mai tarziu.

Am sosit tocmai bine: vreme placuta, de stat pe iarba in gradina.


Si era vremea cireselor!

O convinsesem pe mama sa puna oua de gaini pitice la clocit, asa ca puii scosi la Paste erau deja maturi si colorati.

A urmat apoi vremea caiselor si a pepenilor.

 

 

Cat de bine era ca puteam manca afara, in curte! Vremea fiind calda si copiii stand mai mult dezbracati, curatarea lor dupa mesele copioase era floare la ureche; desi Stefanel gusta mancarea cu tot corpul lui!

Asadar, dupa fiecare masa, luam sticle cu apa incalzite la soare pe acoperisul casei, si ii spalam in curte din cap pana in picioare.

Gradina a fost locul unde am petrecut mult timp. Gradina si curtea pasarilor, tarcul ratelor…

 

Le-am aratat si cum imi faceam eu palarie din frunze (pe atunci de lipan, acum de dovleac), si cum imi faceam unghiile cu petale de flori.

I-am lasat sa manance tot ce aveam prin gradina, imediat ce au cules. Marea pasiune a lui Stefanel: tufa de salvie, din care rupea si mesteca manunchiuri intregi.

Piata a fost un alt loc referat: fie ca mergeam dupa fructe, dupa legume, dupa boboci de rata sau mirodenii, era o plimbare placuta! De fiecare data Stefanel primea de la precupete si cate ceva de “rontait”.

Mersul la targ (la obor, cum zicem noi), dupa varza si dupa graunte pentru pasari, la ore foarte matinale, a fost distractiv. Se si vede de ce: mergeau copiii in carut, ba mai primeau si cate un colt de paine, moale si cald, ca n-aveam vreme de mic dejun.

Prieteni de nadejde au ramas tot motanii (Ruby si Paul) si cainii (Labus si Patrocle). Motanii mai ales: mare amatori de mangaieri si jocuri, dar si de lectura cand era vreme de stat in casa.

Jucarii nu le-am luat de la Bucuresti: ar fi fost inutile, caci betele, cutiile, pietrele, pamantul si baltoacele au fost foarte apreciate!

Am avut parte si de activitati ceva mai elevate: am redescoperit biblioteca oraseneasca, de unde am imprumutat carti toata vara (si pentru mine, si pentru ei) si am participat la tot felul de ateliere organizate tot de aceasta institutie in parcul vechi din oras. Ba am fost chiar si la un concert folk, si la un film de desene animate, in aer liber.

Cand a fost cazul, au si muncit: in gradina la strans iarba, cautat rame si plantat butasi de zmeura.

Am umblat dupa fructe si legume de pregatit pentru iarna, dupa verdeturi si, evident, dupa struguri pentru must.

 

Au fost si cateva “activitati” absolut obligatorii. Prima: inaltarea zmeului imediat ce au venit zilele mai tomnatice si vantul a fost prielnic.

Si a doua a fost participarea obligatorie (7 zile la rand adica) la balciul anual, unde, obligatorii de asemenea au fost: datul in “calusei” (care au devenit masinute), in masinute (diferite de primele), in corzi, gustatul de vata pe bat, gogosi calde si turta dulce (salba e pusa la pastrare).

Foarte frumos a fost cand (dupa alte insistente la maica-mea), au iesit din oua 4 pui de gaina. Si Ana a fost acolo sa vada! Nu pot uita uimirea, bucuria, incantarea, teama, nerabdarea, curiozitatea din privirile ei. Asteptase 3 saptamani momentul asta. M-am bucurat enorm ca a putut trai o astfel de experienta.

In rest, libertate totala. Au vrut desculti, au umblat desculti. Au vrut fructe din pom, s-au dus si si-au luat. Au vrut balti si noroi, pai au avut parte de ele. Stefanel a inceput vacanta mergand de-a busilea si a terminat-o stand in picioare!

Atata vreme cat nu s-au accidentat (sigur, vanatai si zgarieturi destule, dar asta i-a transformat in eroi, caci orice julitura era o rana serioasa, despre care povesteam cateva zile), au avut toata libertatea din lume.

Caci asta e o adevarata vacanta de vara, nu?!