1 Martie 2017

Am pregatit din timp martisoarele, pentru ca au fost dulci. La propriu. Asa ca ieri am facut aluatul, impreuna cu Stefanel. Cum se plictisise de stat pe jos si mutat jucarii, l-am luat in sistemul de purtare si am trecut la treaba.

unnamed-1

A stat cu mana peste mana mea de pe mixer: s-a distrat maxim! I-am dat sa miroasa produsele folosite, insa pana sa ajung la aluatul final a adormit. L-am asezat la el in patut si mi-am continuat singura treaba.

Aseara le-am copt si le-am impachetat impreuna cu Ana. Eu am ajutat-o cu capsarea snururilor si desfacutul plicurilor de hartie (nu stiu cum au fost facute, dar si mie mi-era greu). In rest, ea s-a ocupat de tot. M-a impresionat mult ca a tinut sa scrie ea singura, (“Cum pot eu” ca sa o citez) numele destinatarilor. Si mai mult, a tinut minte ce a scris pe fiecare plic.

 

Astept acum sa se intoarca de la gradinita, unde a ales sa imparta martisoare dulci adultilor (voia sa dea chiar si parintilor colegilor, dar s-a razgandit cand a vazut cum se micsoreaza numarul biscuitilor, asa ca s-a limitat doar la educatoare; ba chiar si pentru educatoare a spus “2 biscuiti fiecareia, ca sa ne mai ramana si noua de mancat!”) si celor 3 colegi (baietei) pe care ii pomeneste cel mai des si cu numele carora si-a botezat papusile.

O primavara minunata tuturor!

 

Advertisements

Cartofi “prajiti”

Mie imi plac cartofii prajiti. Da, stiu, doar rostind aceasta propozitie m-am ingrasat juma’ de kil. Si mi-au crescut in corp niste toxine. Dar chiar imi plac. Nu inseamna ca mananc.. des. Dar candva, cand chiar nu mai puteam de pofta, sau n-aveam nimic atragator in frigider, sau n-aveam chef de gatit… ma destrabalam cu o portie de cartofi prajiti. Totul de-acum a ramas o amintire in culori aurii. De cand e Ana diversificata, de cand mananca la masa cu noi, de cand ne numara dumicatii… adio cartofi prajiti!

Daaaaar… am inceput sa caut alternative. Am gasit unele, insa rezultatul a fost aruncat la cosul de gunoi. In cele din urma, am gasit ceea ce cautam: cartofi, cu ulei de masline, cu un praf de sare, cu oregano (eu nu ma zgarcesc la condimente, chiar imi plac). Diferenta este ca sunt intai putin fierti, apoi copti in cuptor.

Noua ne plac foarte mult. Si Ana se serveste din ei, dupa bunul plac, si ma bucur ca nu o deranjeaza deloc oregano (e putin de tot picant in cantitati mai generoase). M-ar tenta sa le dau si un praf de boia iute, pentru culoare si aroma, dar mai astept putin.

Punctul delicat al retetei este momentul cand intrerup fierberea. Mi s-a intamplat odata sa-i las ceva mai mult la fiert si mi s-au varsat cand i-am amestecat cu restul ingredientelor. Dar cu putina atentie, se rezolva.

Ultima data mi-au iesit asa:

cartofi

Reteta o gasiti aici. Inca n-am incercat cu ketchup – Ana ii mananca fie cu ridichii, fie cu branza (fiecare aliment pe rand, asa cum mananca ea). Dar n-am uitat de ketchup!

Pofta buna!

Au aparut frunzele

Cuvantul “frunze” este denumirea generica pe care pediatra Anei o da tuturor verdeturilor. Asa ca, la fiecare vizita, asta e aspectul asupra caruia insista: “sa-i dati multe frunze”.

Asta-iarna i-am dat de la congelator: loboda, stevie, spanac. N-am pus foarte multe, doar cat mi-a permis spatiul.

Dar acum, la fiecare raita data prin piata, ne aprovizionam cu frunze: spanac, loboda, urzici, salata verde.

Spanacul il pun la fiecare ciorba; la fel si loboda. Si imediat ce apare stevia, la fel voi proceda si cu ea. Urzici… mananca si nu prea. Probabil din cauza usturoiului si a leusteanului (pe care nu le are pe lista de preferinte).  Salata verde… o mananca cu ochii, altfel nu. Cand o vad cum se uita la castronul cu salata verde, am senzatia ca-l va inghiti cu totul; aiurea! Ia cate o foaie de salata, o molfaie, o plimba prin gura pana ia de pe ea tot uleiul de masline si tot sucul de lamaie, si o pune inapoi in castron. La fel face si cu ceapa verde. Macar se obisnuieste cu gustul….

Mai in primavara o sa apara si stirul in gradina, asa ca ne vom diversifica meniul!

Asteptam si macrisul, leurda (desi pe aceasta din urma o va dezavantaja clar aroma de usturoi). Patrunjelul, busuiocul, cimbrul si mararul au fost verdeturi mereu in top. In rest, vedem ce frunze mai gasim pe la piata si le incercam. Intotdeauna am incercat sa ii dau ce este de sezon: fiecare anotimp cu verdeturile, fructele si legumele lui – toate prezente la noi la masa.

Asadar, pofta buna la frunze!

Ce mai gatesc

Ca si pana acum, retetele pe care le folosesc sunt fie stiute de-acasa, fie citite pe site-ul http://www.e-retete.ro.

Putin adaptate, desigur, pentru ca mancam toti trei aceeasi mancare: mai putina sare, ceapa necalita (ci fiarta), fara carne de porc, fara piper, chili si capere (deocamdata), mai pun miere in loc de zahar, mai folosesc faina integrala in locul celei albe.

Am decis sa fim moderati in toate; niciodata extremele nu au avut rezultate bune. Asa ca da, folosesc si sare, si zahar pentru mancarurile Anei. Oricum, ea dulciuri nu mananca aproape deloc, asa ca nici nu prea mai pregatesc. Dar mananca foarte putin gem de prune, sau putina dulceata de capsune sau de trandafiri, toate facute de mama.

A inceput sa guste si castraveti murati, si varza murata.

Din toate, cate putin.

Bun, asadar notez mai jos cateva retete favorite:

mini quiche cu spanac – sunt nemaipomenite calde!

orez cu spanac – eu mai pun si rosii, ardei, frunze de telina cand fac sosul la blender;

dorada cu sos Veracruzana – oooo, cum e sosul asta…. iese bun si daca nu am toate ingredientele; il mai fac si la paste sau ficatei;

pastrav cu piper verde la cuptor – iubesc reteta asta! Cel mai mult imi place cu pastrav somonat.

– ficatei cu verdeturi Provence – reteta asta nu mai stiu de unde o am, dar e super-simpla, pentru ca tot chi-michi este facut de ierburile aromate;

salam de fructe uscate si nuci – este de-li-cios, dar mixerul meu aproape a cedat nervos. Ana nu mananca foarte mult din el, pentru ca este super-satios; si energizant, pe cuvant!

fursecuri cu scortisoara – la cat s-a invartit pe langa cuptor, credeam ca le haleste pe toate odata! Nici vorba, cred ca 1 maxim a mancat. Asta e, raman mai multe pentru noi. Sunt excelente si cu faina integrala.

salata de paste cu ton – ce aroma de toamna are ardeiul ala!!!!

Iar pentru ciorbe am mai invatat de aici un truc, astfel ca Ana mananca toate legumele: dau toate radacinoasele pe razatoare.

Iar “hit-ul” culinar de o saptamana incoace este…. salata de sfecla rosie! Dimineata – pranz – seara.

Am pe tricoul din casa o pata rosie, de la sfecla (mi-a dat din greseala peste mana in care aveam furculita cu sfecla, tocmai cand i-o duceam la gura). Nu l-am schimbat deocamdata: cand vrea salata de sfecla, imi arata pata rosie de pe tricou.

Cum s-o refuzi?!

La masa

Sambata seara am pregatit o cina mai speciala: dorada. Doua frumuseti, cu un sos excelent! Am luat reteta de aici dar am adaptat-o putin, pentru ca nu aveam la indemana toate ingredientele: deci fara masline, patrunjel, fara capere (au un gust mi ciudat si pentru Ana nu le vad cu ochi buni, deocamdata), ceapa si usturoiul necalite, ci inabusite, am renuntat la piper si cam atat.

Aratau minunat pestii mei in tava, cu tot sosul pe ei! Cred ca si miroseau foarte bine, dar n-as putea sa descriu pentru ca nasul meu inca nu-i reparat.

Ne asezam cu totii la masa si abia astept sa ii dau si Anei. Cred ca a luat de vreo 3-4 ori, din care de 2-3 ori a scuipat tot din gura. S-a mai jucat singura cu furculita prin pesti, prin sos, si gata masa. N-a mai pus gura. Mi s-a taiat pofta de mancare instantaneu, si m-au luat niste calduri….

Am incercat-o cu paine, nu o refuza; a luat de vreo doua ori si gata cina! Deci clar, nu avea fata pofta…

Asadar, am avut o cina grozava!

Urmeaza sa apric regula celor 3 vizionari: adica un copil de varsta Anei ar trebui sa vada de 3 ori la masa un fel nou de mancare ca sa-l si accepte.

Vom vedea!

Sa ascultam de copii

Mda, sa-i ascultam. In alte cuvinte, sa fim parinti ascultatori. Si in alte cuvinte, sa fim pe aceeasi lungime de unda cu ei. Sa ii lasam sa simta ca sunt simtiti de noi, parintii lor.

Cred ca asta a fost, este si probabil va mai fi “piatra” de incercare a relatiei mele, a relatiei noastre, cu Ana. Sa stim sa o ascultam. Sa invatam sa facem asta, pentru ca asa cred eu ca vom avea o viata frumoasa impreuna.

Ca toate mamele, am primit, la randul meu, sfaturi. Multe. Unele bune, altele nu. Pe unele le-am urmat, pe altele nu.

Dupa nasterea Anei, printre primele recomandari primite, a fost aceea de a nu o lua in brate, ca se invata asa. Cred ca niciodata, niciodata, niciodata nu voi putea spune in destule cuvinte cat de frumos si de bine si de reconfortant este sa iti iei copilul in brate. Sa vezi cum se linisteste, cum se joaca cu parul tau sau doar isi priveste manutele, cum adoarme. Si nu, nu cred in ruptul capului ca un bebelus plange pentru ca este smecher. Nu cred ca isi doreste sa fie in bratele tale pentru ca este un profitor si un santajist. Nu! Isi doreste sa fie acolo pentru ca noi, parintii, suntem toata lumea lui. Ba mai mult, mama este sursa lui de caldura, de iubire, este cea care ii zambeste si il mangaie. Nu il inveti sa fie independent daca ii refuzi o imbratisare. Nu ii arati ca poate avea incredere in tine daca lipsesti atunci cand te cheama.

Indiferent cat era ora, am luat-o pe Ana in brate. Mai ales pentru ca stiam ca, dupa ce schimbam scutecul sau ii dadeam sa manance, plansul ei era simpla nevoie de caldura materna. Am tinut-o cu mine aproape 42 de saptamani; ar fi fost culmea ca, dupa ce nu mai era in mine, sa imi doresc sa fiu indiferenta! Nu am putut sta niciodata linistita si sa o aud cum plange. Niciodata nu am lasat-o singura in patutul ei sa planga pana se va linisti singura. Au fost zile cand nu dormea decat daca o tineam la mine pe piept. Si am tinut-o.

Alaptarea a fost unul dintre lucrurile carora inca le duc dorul. Am alaptat-o la cerere. Fara ore, fara program. Da, pediatra mi-a spus si mie ca trebuie sa manance din 3 in 3 ore; da, am incercat ce mi-a recomandat. Dar apoi am decis ca e mai bine sa ascult de ceea ce isi doreste Ana. Asa ca ea manca din 4 in 4 ore, uneori mai des, alteori mai rar. Am alaptat-o si in parc, si in vizita la prieteni. Am venit uneori fugind acasa pentru ca nu am gasit bancuta pe care sa stau si sa o hranesc, in zile cand mergeam mai departe de casa. Si a fost foarte bine, Ana a luat excelent in greutate, s-a dezvoltat armonios si frumos.

Etapa diversificarii este una in care as face schimbari majore, daca ar fi sa o iau de la capat. Sunt ferm convinsa ca auto-diversificarea este o metoda mult mai buna si mai sanatoasa atat pentru mama, dar mai ales pentru copil. Primele “praguri” ale diversificarii nu au fost deloc usoare pentru noi doua: am facut greseala de a nu asculta ceea ce Ana avea de spus. Am fost ferm convinsa ca trebuie sa manance respectivul aliment pentru ca altfel toata evolutia ei urma sa fie data peste cap. Ei bine, nu-i chiar asa: copilul isi ia nutrientii necesari chiar si din putinul pe care il mananca, nu pierde nimic. In plus, o textura care mie imi era foarte cunoscuta, pentru ea era ceva cu totul nou. Un gust care mie imi place, ei poate nu ii ofera aceeasi placere. E momentul sa recunosc ceva: inca stau cu inima stransa si imi fac mii si mii de anduri cand Ana are perioade in care mananca la o masa 2-3 lingurite din mancare! Dar apoi vin perioade cand mananca tot, ba ii mai pun si a doua oara in farfurie! Nu o fortez, nu o pacalesc: refuza mancarea de 2-3 ori, consider masa incheiata.

In fine, nu a fost o perioada usoara, desi putea fi foarte placuta pentru amandoua.

A trecut si etapa asta si am ajuns in stadiul de piureuri. Totul i-l serveam pasat. Uneori mancam eu ce ramanea (piureul de fructe, de exemplu), alteori resturile ajungeau direct la cos (supa de pasare pasata…). Pana cand a venit o perioada cand a inceput sa refuze mancarea pasata…. Am incercat diverse retete, diverse arome, diverse prezentari… Avea doar 4 dintisori si mi-era teama de mancarea pentru adulti: neputand sa toace, cel mai frica imi era sa nu se inece. Dar pana la urma am ascultat de sugestiile Anei si am trecut la nivelul urmator: mancare pentru adulti (fara varza, fasole, carne de porc) de la 9 luni, bucatile mai mari fiind usor zdrobite cu furculita, iar carnea tocata marunt cu cutitul.

Etapa de mai sus s-a suprapus si cu perioada in care ea a inceput sa mearga. Acum au fost cateva momente in care a trebuit sa o las in patut pentru a incalzi mancarea la bucatarie, spre exemplu. Chiar si asa, nu pierdeam contactul vizual, stia unde sunt, ma vedea si ma auzea. Nu o luam inca cu mine la bucatarie pentru ca nu o puteam supraveghea suficient pentru a inlatura orice risc de accident. Si acestea au fost clipele in care a mai si plans. Faceam totul cu o graba maxima, mereu sub presiune si mereu in criza de timp. Inca mai am uneori senzatia ca nu fac totul destul de repede; visez ca nu am timp, niciodata destul timp!

Acum am mai inaintat un nivel: dupa ce s-a tot jucat cu lingura si furculita, a inceput sa manance si singura de aproape 1 luna. Nu supe si ciorbe, desi incearca… dar nu mai ramane nimic in lingura pana ajunge la gura. Insa mancarurile cu orez, mazare, mamaliga si altele asemenea sunt abordate frecvent! Bine, ii dau si eu, dar o las sa isi ia si singura. Asa a capatat multa incredere in ea si e tot mai priceputa in folosirea tacamurilor. Cum arata hainele, masa si podeaua dupa o astfel de experienta…. e usor de imaginat! Dar asta e, se curata.

Chiar si cand iesim la plimbare, incerc sa combin ceea ce as vrea eu sa facem cu ceea ce isi doreste ea. Dupa ce vremea s-a facut foarte rece, am renuntat la carucior cand iesim afara. Acum iesim doar o data pe zi, nu mai stam la fel de mult ca asta-vara, si daca as punea-o in el, ar adormi. In plus, din septembrie merge singura, asa ca putem profita de plimbari si in alt fel.

De cele mai multe ori insa, imbracata gros fiind, merge ea ce merge pe jos, si apoi vrea in brate. Oricat de greu mi-ar fi (are acum 10.7 kg plus haine, iar cand merg la piata mai vin uneori cu inca pe-atata greutate si in rucsacul din spate), nu o voi refuza. Sunt momente frumoase si astea: vorbim, ne uitam la pasari, la frunze, cautam pisici pe langa bloc. Da, profit de fiecare ocazie sa o pun pe jos, dar urmaresc si confortul ei.

Acum merge singura si toata casa e la dispozitia ei. Nu avem sertare blocate, nu avem usi inchise. Singurele restrictii sunt prizele, cutitele si detergentii.

Ana nu a fost si nici nu este copilul caruia sa-i dai o jucarie, sa-l lasi in plata Domnului si sa-ti faci treburile. Nici cand doarme dupa-amiaza nu pot face mare lucru: imediat ce o adorm si ma ridic de langa ea, incepe foiala.

Acum bucataria nu mai are necunoscute pentru ea: cand gatesc, sta si ea langa mine, pe masa; cand mestec in ceva, e la Cristi in brate ca sa vada ce se intampla, cand umblam in sertarul cu mirodenii trebuie sa o punem pe chiuveta ca sa se uite si ea acolo.

Cand vrea sa citeasca o carte sau o revista, lasam totul de-o parte si ne asezam langa ea.

Mai nou, are o alta pasiune: sa alergam cu ea prin casa tinand-o pe umeri (acum are 10.7 kg!). Asa ca prestam, pe rand. Nu mai avem nevoie de fitness, iar Ana rade si se bucura enorm!

Orice curiozitate a avut, i-am satisfacut-o ori eu, ori Cristi.

Stiu sigur ca vom avea o relatie speciala, noi trei; bazata pe incredere, pe dragoste, si pe multe, multe zambete!

 

 

 

Ana si bucatele

Incet-incet incep sa cred ca mancatul devine si pentru Ana o placere; pentru mine (si cred ca pot vorbi si in numele lui Cristi) este!

In ianuarie o alaptam exclusiv, in februarie am inceput diversificarea, in mai a renuntat singura la mancarea pasata, in octombrie a refuzat sanul din proprie initiativa, iar astazi a mancat pentru prima data sarmale (de vita – a fost alegerea ei, desi eu ii oferisem ciorba de curcan si ficatei de pui cu sos de rosii…).

Si pentru ca tot am adus vorba de mancare, si pentru ca mie imi place sa gatesc cu cat mai multe culori si arome, cred ca am reusit sa ii transmit si Anei putin din pasiunea asta a mea.

A inceput cu testarea gustului de patrunjel, leustean si marar; leusteanul a cam picat testul…. Apoi busuioc si cimbru – ambele apreciate de Ana. Si cu usturoiul se impaca bine, ceapa este oricum prezenta in aproape toate preparatele ce nu se incadreaza la categoria “desert”.

A continuat cu arome de vanilie, scortisoara, nucsoara, anason stelat; absolut toate sunt in top.

A trecut acum la arome si gusturi pe care eu le consider mai dificile: tarhon murat si cardamom. Nu si-ar scoate nasul din ele!

Are cateva feluri de mancare de care pana acum nu s-a plictisit: orez cu inimi de pui (plus ceapa, suc de rosii si de ardei) si mazare cu carne de pui (plus suc de rosii si de ardei si marar verde).

Ciorba / supa este fel de mancare zilnic, la pranz, la noi in casa. Ca e de pui, de gaina, de curcan, de perisoare, de vita, de legume, este cu siguranta in farfurie. Am fost nevoita sa gatesc o data sau de doua ori cu carne de pasare din comert. A strambat din nas cat a putut… Deci trebuie sa aiba gust!

Pestele la cuptor, cu sos de unt si ulei de masline, asezonat cu piper multicolor boabe este si el in top, alaturi de mamaliga cu unt, oua, branza. Pastele, ficateii de pasare – sunt feluri de mancare aproape saptamanale.

Iaurtul era preferat candva, acum a cazut putin in dizgratie. Multe feluri de mancare i le-am introdus in alimentatie combinate cu iaurt.

Compoturile sunt in voga acum, pentru ca nu prea avem fructe proaspete la indemana. Dovleacul si merele coapte cu scortisoara au fost preferate toata toamna.

Lactatele ii plac. I le-am introdus in alimentatie treptat, de prin aprilie. In proportie de 99% ii dau lactate de capra, iar daca nu avem in momentul respectiv apelam la cele de vaca. Dupa ce ea a decis ca este momentul sa intrerupa alaptarea, i-am dat direct lapte de capra pe care il primesc acasa, crud si integral, de la o ferma de capre. Cand nu am suficient, ii dau lapte de vaca, de la dozator.

Cu ouale are o relatie mai ciudata: ii plac doar combinate cu ceva. Nu conteaza, atata vreme cat le mananca. Ei ii dau mai mult oua de prepelita, iar daca nu am, atunci ii dau oua de la tara.

Dulciurile nu prea ii plac. I-am dat numai facute de mine, dar n-o incanta. Mai bine…

Apa am inceput sa ii dau de la 6 luni; pana acum am avut Borsec.

Cat priveste fructele proaspete, romanesti… Asta-vara era nevoie sa mergem la piata chiar si zilnic sa cumparam. Capsune, cirese, caise, prune, piersici, pepeni galbeni, pepeni rosii (astia din urma erau preferati… ne si miram cum poate sa manance atat), pere, fructe de padure…. Toate erau apreciate. Cat despre cele de pe alte meleaguri: banana este constant in top. Avocado a mancat luni de zile, in fiecare zi. Acum nu mai pune gura pe el. Portocala ar vrea sa manance…. da’ nu prea…. Ananas nu-i place, kiwi nu…. deci ne intoarcem la mere!

Una peste alta, mancarea trebuie sa fie gustoasa, nu gluma. Cu de toate: cu mirodenii, cu arome, cu ingrediente din belsug.

Astept sa vad ce va mai descoperi si ii va placea prin borcanele mele!

 

 

 

 

O zi obisnuita

De ceva vreme Ana si eu avem un alt program zilnic si un alt meniu fata de ceea ce faceam asta-vara. Am trecut, sa zic asa, la orarul de toamna-iarna. Incerc sa ii respect rutina zilnica, modificand sau anuland orice alta activitate, intalnire, programare. Este important ca un copil sa isi cunoasca bine programul zilnic; asta ii da un sentiment de incredere si siguranta – lucru citit si verificat.

Asadar, pe la ora 06.00 ii servesc un biberon cu lapte. De putine ori se trezeste, de cele mai multe ori il bea semi-adormita. In 90% din cazul il bea pe tot, adica 240 ml.

Trezirea “oficiala” are loc undeva intre 09.00 – 10.15. Am incercat de vreo 2-3 ori sa o trezesc mai devreme si rezultatul a fost o Ana tare morocanoasa. Numai daca trebuie sa ajung neaparat cu ea undeva (inot, doctor), o trezesc inainte de a decide ea ca a sosit momentul.

Urmeaza toaleta de dimineata si apoi o gustare. De obicei aceasta consta in iaurt sau compot sau paine goala sau branza sau cascaval. Nu mananca painea cu altceva. Am incercat sa i-o servesc cu branza, cu unt, cu dulceata, cu gem, cu miere. Imediat ce vede ca intind ceva pe paine incepe sa protesteze de parca ar zice: “Ce vrei sa faci?! Imi strici painea!” Asa ca ii dau intai branza goala, apoi painea goala… deci putem spune ca avem o gustare de branza cu paine.

Apoi iesim pe-afara, indiferent de temperatura. Stam minim o ora, ne plimbam, ne uitam dupa pasari, facem cumparaturi, platim rate si uneori mai trecem si pe la locul de joaca.

Dupa ce ne intoarcem acasa, urmeaza pranzul, in jurul orei 13.00 – 13.30. Intotdeauna ii dau doua feluri de mancare: ciorba / supa si felul doi. Uneori le mananca pe ambele, uneori mai mult din ciorba si mai putin din felul doi, uneori invers, alteori nu mananca deloc (da, sunt zile cand traieste cu apa si aer). Uneori urmeaza si salata de sfecla (ii place ei in mod special), sau dovleac copt, sau un fruct.

De vreo 3 saptamani si mai bine a inceput sa manace singura felul doi sau desertul; am lasat-o sa se joace cu lingurita si in ciorba, insa pana la gura nu mai ramane nimic.

Pana spal eu vasele ea isi face de lucru prin camera, apoi urmeaza somnul de pranz, pe la ora 14.30 – 15.00. Ca sa adoarma citim si, uneori, mai bea si aprox. 100 ml de lapte cu putina miere de tei sau ceai de musetel. Urmeaza somn 1 – 2 ore, daca e foarte obosita chiar spre 3 ore. Ca sa doarma fara treziri repetate, o tin la mine pe piept cateodata, iar eu pe scaun, de obicei in fata calculatorului. Bineinteles incep durerile de spate, de maini, de alte zone nemiscate, sunt urgente fiziologice, dar…. pana nu se trezeste ea, acolo raman.

Dupa ce se trezeste ii dau ceva care sa-i tina putin de foame, pana la cina: un mar copt, dovleac copt, biscuiti facuti de mine, salam de fructe uscate, un fruct proaspat.

Apoi joaca sau activitati: a inceput sa fie interesata de cartonasele cu animale, de puzzle, de animalele de plastic sau de alte jucarii pe care i le fac eu.

Dupa ce vine Cristi de la serviciu o preia, asa ca eu ma apuc sa pregatesc cina: mamaliga cu ou (de prepelita) si unt si branza, peste la cuptor, paste, miniquiche cu spanac, ficatei cu ierburi Provence, mancaruri cu legume de sezon (conopida, broccoli, cartofi). Uneori mai mananca si din farfuria noastra, asta in conditiile in care noi avem la cina cele doua feluri de mancare servite ei la pranz. In ultima vreme incheiem cina cu paine prajita, noi cu dulceata si ea simpla.

Apoi urmeaza o tura de alergare si de joaca, poate mai mananca o banana sau alt fruct, depinde ce avem.

Pe la ora 22.00 urmeaza baia si apoi biberonul cu lapte, cartea de citit si povesti si, in cele din urma, somnul!!!! Cel mai mult a durat sa o adorm 1 h 45 min…

Am incercat sa o culcam mai devreme: stam la povesti si negocieri cu ea pana cand ajungem tot la ora ei preferata de adormire: 23.00 – 23.30.

Peste noapte nu se mai trezeste de vreo 2 saptamani, iar daca o simt ca se foieste ii dau putina apa.

Astept sa vad cum isi mai modifica programul dupa ce va veni vremea frumoasa si ziua va fi mai lunga. Eu cred ca se trezeste mai greu dimineata si pentru ca in camera este foarte intuneric mai devreme de ora 10.00. O sa vedem. Momentan nu vreau sa intervin, ii este bine asa.

Apoi o luam de la capat.