Despre aprobari

Acum vreo 2 saptamani eram toti trei intr-un supermarket. La casa de marcat, in raft, vede Ana oua Kinder. Evident ia unul si vine cu el la mine: “Luam? Plintim?”. Evident, ea nu gusta asa ceva, dar parca i l-as fi luat. Ii spun serioasa: “Intreaba-l pe taica-tu!”. Cu oul Kinder tinut in manuta ridicata, se duce la Cristi: “Da? Luam? Plintim? Da?” Cristi se intoarce putin catre mine si ma intreaba in soapta: “Ce-i zic? Il luam?” “Da, zi ca da!”

Ajungem acasa si Ana pune oul in frigider. A stat acolo pana l-am gasit eu, dupa cateva zile. “Hei, Ana, uite oul cu surpriza!”. Desfacem toate ambalajele, pe rand: intai dam jos staniolul, apoi ambalajul maro de ciocolata (l-am mancat noi doi la bucatarie, pe furis), apoi deschidem si cutiuta galbena. Surpriza era un dragon zburator, numai bun de aruncat prin casa.

Advertisements

Si eu o vreau!

11222684_10153451219750865_6120568481025036951_n

 

Aseara veneam cu Ana de la gradinita. In brate, evident. Pana am ajuns noi in cartier, a iesit luna. Ne apropiam de bloc atunci cand a vazut-o Ana. Intinde mainile spre ea:

-Mama, vreau luna!

-Iubita mea, luna este foarte departe…

-Dar eu o vreau….

-Te cred, si eu imi doresc luna de pe cer, dar nu putem avea tot ceea ce ne dorim, de fiecare data.

Intinde iarasi mainile spre luna:

-Mama, vreau luna!!!!

-Uite, cand vei fi mare, mare, mare, probabil ca vei reusi cumva sa o atingi.

-Dar sunt mare destul….

Am incercat acasa sa o conving sa desenam impreuna luna, sau sa o decupam din hartie galbena si apoi sa o lipim pe o coala albastra; nimic nu a multumit-o, nimic nu semana cu luna de pe cer.

Ana, 2 ani si 2 luni.