O zi obisnuita

De ceva vreme Ana si eu avem un alt program zilnic si un alt meniu fata de ceea ce faceam asta-vara. Am trecut, sa zic asa, la orarul de toamna-iarna. Incerc sa ii respect rutina zilnica, modificand sau anuland orice alta activitate, intalnire, programare. Este important ca un copil sa isi cunoasca bine programul zilnic; asta ii da un sentiment de incredere si siguranta – lucru citit si verificat.

Asadar, pe la ora 06.00 ii servesc un biberon cu lapte. De putine ori se trezeste, de cele mai multe ori il bea semi-adormita. In 90% din cazul il bea pe tot, adica 240 ml.

Trezirea “oficiala” are loc undeva intre 09.00 – 10.15. Am incercat de vreo 2-3 ori sa o trezesc mai devreme si rezultatul a fost o Ana tare morocanoasa. Numai daca trebuie sa ajung neaparat cu ea undeva (inot, doctor), o trezesc inainte de a decide ea ca a sosit momentul.

Urmeaza toaleta de dimineata si apoi o gustare. De obicei aceasta consta in iaurt sau compot sau paine goala sau branza sau cascaval. Nu mananca painea cu altceva. Am incercat sa i-o servesc cu branza, cu unt, cu dulceata, cu gem, cu miere. Imediat ce vede ca intind ceva pe paine incepe sa protesteze de parca ar zice: “Ce vrei sa faci?! Imi strici painea!” Asa ca ii dau intai branza goala, apoi painea goala… deci putem spune ca avem o gustare de branza cu paine.

Apoi iesim pe-afara, indiferent de temperatura. Stam minim o ora, ne plimbam, ne uitam dupa pasari, facem cumparaturi, platim rate si uneori mai trecem si pe la locul de joaca.

Dupa ce ne intoarcem acasa, urmeaza pranzul, in jurul orei 13.00 – 13.30. Intotdeauna ii dau doua feluri de mancare: ciorba / supa si felul doi. Uneori le mananca pe ambele, uneori mai mult din ciorba si mai putin din felul doi, uneori invers, alteori nu mananca deloc (da, sunt zile cand traieste cu apa si aer). Uneori urmeaza si salata de sfecla (ii place ei in mod special), sau dovleac copt, sau un fruct.

De vreo 3 saptamani si mai bine a inceput sa manace singura felul doi sau desertul; am lasat-o sa se joace cu lingurita si in ciorba, insa pana la gura nu mai ramane nimic.

Pana spal eu vasele ea isi face de lucru prin camera, apoi urmeaza somnul de pranz, pe la ora 14.30 – 15.00. Ca sa adoarma citim si, uneori, mai bea si aprox. 100 ml de lapte cu putina miere de tei sau ceai de musetel. Urmeaza somn 1 – 2 ore, daca e foarte obosita chiar spre 3 ore. Ca sa doarma fara treziri repetate, o tin la mine pe piept cateodata, iar eu pe scaun, de obicei in fata calculatorului. Bineinteles incep durerile de spate, de maini, de alte zone nemiscate, sunt urgente fiziologice, dar…. pana nu se trezeste ea, acolo raman.

Dupa ce se trezeste ii dau ceva care sa-i tina putin de foame, pana la cina: un mar copt, dovleac copt, biscuiti facuti de mine, salam de fructe uscate, un fruct proaspat.

Apoi joaca sau activitati: a inceput sa fie interesata de cartonasele cu animale, de puzzle, de animalele de plastic sau de alte jucarii pe care i le fac eu.

Dupa ce vine Cristi de la serviciu o preia, asa ca eu ma apuc sa pregatesc cina: mamaliga cu ou (de prepelita) si unt si branza, peste la cuptor, paste, miniquiche cu spanac, ficatei cu ierburi Provence, mancaruri cu legume de sezon (conopida, broccoli, cartofi). Uneori mai mananca si din farfuria noastra, asta in conditiile in care noi avem la cina cele doua feluri de mancare servite ei la pranz. In ultima vreme incheiem cina cu paine prajita, noi cu dulceata si ea simpla.

Apoi urmeaza o tura de alergare si de joaca, poate mai mananca o banana sau alt fruct, depinde ce avem.

Pe la ora 22.00 urmeaza baia si apoi biberonul cu lapte, cartea de citit si povesti si, in cele din urma, somnul!!!! Cel mai mult a durat sa o adorm 1 h 45 min…

Am incercat sa o culcam mai devreme: stam la povesti si negocieri cu ea pana cand ajungem tot la ora ei preferata de adormire: 23.00 – 23.30.

Peste noapte nu se mai trezeste de vreo 2 saptamani, iar daca o simt ca se foieste ii dau putina apa.

Astept sa vad cum isi mai modifica programul dupa ce va veni vremea frumoasa si ziua va fi mai lunga. Eu cred ca se trezeste mai greu dimineata si pentru ca in camera este foarte intuneric mai devreme de ora 10.00. O sa vedem. Momentan nu vreau sa intervin, ii este bine asa.

Apoi o luam de la capat.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s