De vorba cu Ana

De asta-vara, de la Ana adunate:

 

Desfacem bagajele cu cumpărături. Ana si-a luat prosop. O intreb in care baie vrea să i-l agăț: in cea mare sau in cea mica? Ana raspunde: “Îl vreau in baia in care sunt eu”.

Ana a început să îi scrie lui Mos Crăciun ce cadouri isi dorește. Mi-a cerut o agendă, nu o foaie…

 Ana cumpara pungute (din hartie, pentru cadouri):
– Sa aiba Mos Craciun in ce sa puna darurile, sa nu vina cu ele in mana, ca se umple de par (isi doreste un pui de ren, dar “nu adevarat, de jucarie”… pfiuu, ca ma si vedeam in Laponia, dupa reni altfel)..

Eu incerc sa tin o dieta. Vine mama si ne face clatite.
Ana: – Lasa mami, iti fac eu o clatita cu dulceata de visine, sa iti treaca dieta. The end.

Îl iau pe Stefanel in brate: mirosea tot a vanilie.
Eu: – Ana, l-ai dat cu strugurel?
Ana: – Nu, l-am pupat.
După ce se dăduse ea cu strugurel.

Nu am televizor. De fix 20 de ani. Nu am murit fără el, nu m-am rupt de lume si am votat de fiecare dată. Acum, că sunt la maica-mea, zic să văd si eu “stirile”. In 2 minute aflu despre 3 morti, un spital cu gândaci si sobolani, furturi, accidente si violuri .. ..fara numar. Ana injghebeaza in seara urmatoare o poveste cu sânge, Salvare, Pompieri si cativa morti.
Bun, zic să încerc un alt post tv, Paprika. Vedem toate cum un domn simpatic face o ruladă cu miere si zmeură, apoi doi tipi mustăciosi fac un jeleu de fructe de pădure….uaaaaa….. Ana către maica-mea:
– Să faci si tu de-ăsta!

Clar, fără tv!

 

Acum câteva seri nu stiu cum vine vorba despre tatăl meu.
Ana: -Este aici?
Eu: -Nu, nu este.
Ana: -E mort?
Eu: – Nu, este în alt oras.
Ana: – De ce?
Eu: – Asa a vrut el, să nu stea lângă mine.
Ana: – Păi ăsta e tată?!

Vin cu Ana din oras. Fusesem la cumpărături si ne întorceam în liniște acasa. Ciudat, pentru că ea vorbește tot drumul: mult si tare, asa ca toata lumea intoarce capul după noi. Acum, asadar, liniste. Apoi incepe dialogul, brusc:
Ana: – De ce nu îi răspunzi lui Costică?
Eu: …… aaaaaa….. n-am auzit întrebarea.
Ana: – Cum nu?! Te-a intrebat unde mergi.

După ce am mângâiat pisoi invizibili, după ce am vorbit la telefon cu Mos Crăciun ca să îl ghidez prin oraș să stie cum ajunge pana la noi (a venit cu bicicleta), am stat de vorbă cu Costică până acasă.

Iar acasă, surpriză: ne astepta Stefan cel Mare! Nu domnitorul ci Stefan, prietenul lui Costică; l-a botezat si “cel Mare” ca să îl deosebim de Stefanel = Stefan cel Mic.

Am mai vorbit si de popa Trica, dar cu altă ocazie.

 

Ieri am scris despre o întâmplare ce mi-a adus un nod în gât. Si azi îmi iau inima în dinți și povestesc alta. Era înainte de Paste, deci Ana avea 2 ani si 8 luni. Vecinii cumpăraseră un ied viu. L-a adus ciobanul si l-a tăiat pe iarbă, lângă poteca ce duce în grădină. Ana nu a văzut ce s-a întâmplat, dar a văzut iedul culcat în iarbă. A crezut că doarme. După un timp, mergem amândouă în grădină și trecem pe lângă iarba plină de sânge.
Ana: -Uite, sânge! De unde este sângele?
Eu: -De la iedul vecinilor.
Ana: – A murit?
Eu: -Da.
Ana: -L-au tăiat?
Eu: -Da.
Ana: -Si l-a durut?

Noi mâncăm carne. Însă întrebarea ei mă ravaseste si acum. N-am avut răspuns pentru Ana. Doar pentru mine, si am tacut.

Am vorbit cu maica-mea despre cei 3 bebeluși morți de rujeola. Ana aude si vine la mine, asa că avem discuția de mai jos, eu încercând să nu o mint cu nimic, ci doar să mă țin de dialog:
Ana: -Bebelușii au murit?
Eu: -Da.
Ana: -Si acum sunt în pământ?
Eu: -Da.
Ana: -Si cand se întorc?
Eu: -Nu se vor mai întoarce.
Ana: -Rămân singuri în pământ, fără mama si tatăl lor?

Mi s-a pus un nod în gât. Nu mai stiu ce am mormăit, dar am luat-o in brațe. Este a doua oară când nu am răspuns la întrebarea ei. Când s-a întâmplat prima data a fost o situație pe care încă nu o pot povesti fără să îmi dea lacrimile.

 

Ana îmi spune acum cateva secunde: “Îmi place de tine oricand, asa cum ești!”

M-am întors de la bucătărie:
Eu: – Ana, i-ai pus brățara ta?
Ana: – El a vrut să i-o pun.
Eu: – Ti-a spus el că o vrea?
Ana: – Da, mi-a si mulțumit pentru ea!

De o perioadă bună de timp nu mai putem ieși liniștiți pe stradă, la Rosiori: niste băieți mai energici testează motoarele unor masini obosite, cu numere de GB si BG. Mă hotărăsc să fac o sesizare la Poliţie, poate, poate avem noroc si scăpăm de ei. Cu o seară înainte Ana este entuziasmată că mergem la Poliţie si turuie fără oprire: “Lasă că le spun eu că pot să omoare pe cineva, că le poate scapa volanul… Si nici Donald nu mai poate ieși cu bicicleta din cauza lor!”. A doua zi ajungem amandoua la Poliţie. Am “uitat” să le spun despre cât de necăjit este Donald. Ana, lângă ghidul urias de care se agățate cu mâinile astfel încât domnu’ ofițer îi vedea doar vârfurile degetelor zice: “Mami, să le spui si că au parcat pe locul meu!”. A rămas că solicitarea noastră ajunge la comandant…sper că fără Donald….

Astăzi de dimineață, încercând să ne trezim:
Eu către Stefanel: Ai steluțe in loc de ochii!
Ana: Si eu cum am ochii?
Eu: Ca doua flori.
Ana: Dar tu cum ai ochii?
Eu: Cum crezi?
Ana: Ca doua inimioare.

Ana a făcut ieri in mega-tantrum pentru că o s-a terminat carioca neagră. O altă culoare nici că îndeplinea dorințele eu, oricât am încercat eu să o conving. Nici faptul că s-a terminat culoarea nu a fost de înțeles pentru ea. La un moment dat îmi spune: “Nu mai vorbi cu mine, nu-mi mai spune nimic! Oricum tu nu insemni nimic pentru mine si nici nu mai esti mama mea!” Cele mai grele cuvinte….exercitii de respirație… Si azi e o zi mai bună, deocamdată…

Ne-am întors dintr-o mini-micro-vacanță în Bulgaria, la o pensiune ce a avut si jacuzzi. Unde, evident, am petrecut ceva timp după-amiezile când era prea cald să facem altceva. Pe drumul către România vorbeam cu Ana despre viitoarele vacanțe: la munte, la mare, la salină, la strand cu apă sărată, în Turcia, în Grecia… Până la urmă o întreb unde vrea să mergem. Răspunsul Anei: – Oriunde, dar să fie cu jacuzzi!

Ana ne-a tot povestit seara trecută despre pisoii ei (imaginari). Ce fac, unde stau, cum îi cheamă și ce culori au pe blăniță. La un moment dat îmi spune: -Poți să îi mângâi dacă vrei! Am zâmbit dar m-a apostrofat imediat: -Pisoii se supără dacă râzi de ei! Asa că iata-mă mângâind aerul cu seriozitate maximă. Cel mai tare mă temeam ca nu cumva să se mute pisoii de pe canapea si eu să nu prind de veste… Cum pisoii imaginari erau si foarte neastâmpărati, Cristi a strigat la unul dintre ei când a ieșit pe usa. Expresia de pe chipul Anei: neprețuită!

Pentru ca la Rosiori avem parte numai de senzatii tari: ies intr-o seara cu Ana, sa ne spalam pe dinti afara. Adia un oarecare vanticel. Ea prima, eu dupa ea. Ajung in prag si fosnetul frunzelor de la vita-de-vie ce ne inconjoara casa mi se pare cam prea puternic si ritmat. Nu vad minic in frunzis, desi aveam luminile aprinse afara. Apuc sa ii spun Anei sa intre in casa si pun zavorul. Vine si maica-mea, cu Stefanel in brate. Ii spun: “Cred ca este cineva in curte.” Aprindem toate luminile, ea in camerele de la strada, eu pe cele din spate. Incepem sa strigam din toate puterile: “Hotii, hotii!”. Eu asmut cainii, dar in seara aia erau legati, inca nu le dadusem drumul: era ora 22.30. Numara maica-mea hotii care fug (pe poarta, ba au mai pus si zavorul la loc): erau 6! Am sunat la 112 si a venit echipajul de politie, insa cum nu furasera nimic, au spus ca nu prea pot face mare lucru. Ana in schimb si-a vazut dorinta implinita: 2 politisti adevarati, cu lanterne si pistoale, masina cu girofar, la noi la poarta! Tot il pomenise pe Nelu’ politistu’ in ultimele zile (personaj din cartea “Hoinari prin anotimpuri”). Varianta Anei pentru cele de mai sus: “Au venit hotii… vreo 13. Apoi au venit politistii cu masina si i-au dus la spital, ca i-au batut pe hoti in masina!” Cred ca va scrie si romane politiste!

Cu câteva săptămâni în urmă, Ana spunea că vrea să scrie o carte cu titlul “În lumea poveștilor”. Astăzi mi-a spus cum se va numi prima poveste “Lupul dezamăgit fatal”.

 

Ma asez pe pat, sa il alaptez pe Stefanel.

Ana, speriata: – Vezi ca ai stat pe el!
Eu, convinsa ca am facut ceva oribil: – Pe cine?!
Ana: – Pe puiut!
Eu: – Care puiut?!
Ana: – Lasa acum, s-a scufundat deja.

Ok, are prieteni imaginari… Asa ca trebuie sa umblam cu grija prin casa.

 

Dragoste de sora: intr-o seara Stefanel era la maica-mea in brate, iar Ana ii luase locul in copaie, invelita pana la gat cu un cearsaf, stand ca belferii. Brusc, Stefanel incepe sa planga: barbat adevarat fiind, el plange doar cand ii este foame sau trebuie schimbat.

Ana: – Dati-i astuia ceva sa manance, sa nu moara.

 

Aseară Ana mi-a spus că va scrie o carte. Până acum i-a găsit titlul: “În lumea poveștilor”.

 

Ana are un perus turcoaz. Uitându-se la el, spune că sigur isi dorește si el un prieten; asa galben, cum este cel de pe cutia cu semințe. O întreb dacă galben sau verde. Ana: -Unul galben și unul verde. (Ajungem la 3 perusi). Eu: -Vom avea nevoie de un spațiu mai mare pentru ei. Ana: -Pai o să cumpărăm o colivie mare, unde să stea cel turcoaz, cel verde, cel galben și cel albastru. (Subtil, am ajuns la 4)…. Va urma.

Vin cu Ana de la piață. Observ că rămâne putin pe loc, în spatele meu. Strivea ceva cu piciorul. Eu: “Ana, ai călcat un gândăcel?” Ana: “Nu, avea un picior strâmb si eu i l-am îndreptat.”

Ana aseară, după ce am terminat de citit cartea si s-a cuibărit la mine in brate: “Mami, mi-e bine.”

Ne pregătim să plecăm la Rosiori: masina plină, Ana si Ștefănel în scaunele lor, noi doi gata. Cristi nu isi găsește telefonul. Se întoarce acasă. Eu rămân la masina cu copiii si mă gândesc s-o intreb pe Ana: -Ana, ai văzut cumva telefonul lui tati? Ana: -Da. Eu: -Unde? Ana: -În sertarul de la birou. Eu: -L-ai pus tu acolo? Ana: -Da. Eu: -Când? Ana: -Azi. Eu: -De ce? Ana: -Ca să știu de el. 😉 Bine că nu era pe silențios…

Vecinul de deasupra noastra are o viata sexuala foarte activa. Si pentru ca are patul lipit de perete, ii cunoastem bine performantele. Week-end-ul trecut s-a intrecut pe sine insusi si a prestat de 3 ori, la ore la care si Ana era treaza. Cum ea sesizeaza imediat zgomotele, ne spune:

– I-auzi, vecinul spala rufele vecinei cu masina.

Chiar asa!

 

Aseara:
Ana: – Asta-seara nu mancam acasa.
Eu: – Dar unde?
Ana: – La restaorant. (asa pronunta ea).
Eu: – Hm, asta-seara nu putem, caci nu avem bani.
Ana: – Vreau asta-seara!
Eu: – Noi nu avem bani. Daca ai tu, putem merge asta-seara. Deci, ai bani? (Eram sigura ca aici se va opri discutia)
Ana: – Am in pusculita, putem sa luam de-acolo.

Ptiu, am uitat de pusculita in care isi strange ea banii ca sa isi cumpere ce isi doreste….

 

Noi 4 în masina: eu m-am mutat pe scaunul din față, copiii în spate. Intreb: Ana, ce face Ștefănel? Ana: Nu stiu. Eu: Pai uita-te la el… Ce face? Ana: Iti spun acasă. Eu: Poți să îmi spui acum? Ana: Se uită cu ochii închiși la masini.

Am vorbit cu Ana la telefon prima dată pe ziua de azi: “Alo, ce faci, esti bine și tu? Că eu sunt bine, cu Patrocle, cu Labus… Boboceii s-au făcut mari… Si Ștefănel cum e, bine și el?” Pe nerăsuflate a aflat tot ce voia să stie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s