Ganduri si atat

Ieri am fost la controlul medical de dupa nastere. Doamna doctor m-a abordat destul de direct, deschizand discutia despre un alt bebelus.

Si asa mi-am reluat gandurile de la finalul sarcinii cu Stefanel. Mi-am dorit al doilea copil mai mult decat l-am dorit pe primul. Daca prima sarcina a fost o intamplare, pe cea de-a doua am asteptat-o enorm de mult. Uneori ma gandesc la dorinta asta a mea atat de mare ca la o forma extrema de egoism. Mi-am dorit al doilea copil pentru ca ceea ce am simtit cu Ana a fost atat de frumos, asa ca nu imi putea imagina ca aceste senzatii sa fie traite pentru prima si ultima oara. Cumva mi-am dorit al doilea copil si ca pe o sansa data mie insami de a face corect ceea ce mi-am dat prea tarziu seama ca am gresit cu Ana. Acum, traind in prezent, imi dau seama ca fac greseli noi si chiar repet unele… Insa mi-am promis sa fiu mai indulgenta cu mine insami, caci sunt oricum numai perfecta nu.

Realistic gandind, imi dau seama ca Stefanel este ultimul bebelus. Orice idee legata de un al treilea se izbeste de intrebarile legate de varsta noastra ca parinti, de posibilitatile materiale, de timpul ce ne-ar permite dezvoltarea unui atasament solid cu fiecare in parte.

Dar chiar si asa, ma surprind privind cu o placere amestecata cu un strop de invidie la femeile insarcinate pe care le zaresc pe strada. Si ma contopesc toate acele sentimente care m-au facut sa ma simt speciala atunci cand asteptam sa devin mama: asteptare, bucurie, speranta, ingrijorare, nervi… plus inca ceva ce nu pot defini, ceva unic ce parca te transpune intr-o alta lume. Ceva ce te inalta asupra tuturor problemelor, rautatilor, negativismelor. Or fi cativa hormoni in plus… posibil. Dar e atat de bine si de frumos, incat refuz gandul pierderii definitive a trairii acestor senzatii.

De fapt, cu doua saptamani inainte de a-l naste pe Stefanel, am discutat cu doamna doctor care urma sa faca operatia cezariana daca doresc o metoda sigura si definitiva de contraceptie, avand in vedere ca tot “umbla” pe-acolo. I-am spus ca, desi al treilea copil iese din discutie, totusi nu doresc o solutie definitiva.

Si, chiar daca uneori ma incearca umbra regretului ca nu am avut copii mai devreme, la o varsta care mi-ar fi permis acum alte oportunitati, ma gandesc la tot ceea ce am trait inainte de a avea copiii si imi dau seama ca a fost o viata fericita. Dar implinita este abia acum, cu doi copii, cu harmalaie, cu balamuc, cu multe, multe zambete, imbratisari copilaresti si multa iubire. Caci este adevarat ca doi copii nu iti impart dragostea la doi, ci o inmultesc cu doi! La fel si dorinta de a fi cu Ana cand trebuie sa il alaptez pe Stefanel, sau de a-l alinta pe el cand o tin pe ea in brate.

E frumos sa ai copii. E frumos sa fii mama…parca abia acum mi-am gasit rostul si menirea. Si daca as putea, da, as mai face copii…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s