Intre primul si al doilea

Am zis ca nu voi face comparatii intre copii; nici intre ai mei, nici intre ai mei si ai altora. Recunosc, nu reusesc mereu sa ma tin de cuvant, dar ma corectez destul de repede.

Acum as vrea sa imi amintesc cum eram noi doi, adultii, la primul copil, si cum suntem acum.

Sarcina cu Stefanel a fost diferita de cea cu Ana: fizic, am simtit cei cativa ani in plus la cea de-a doua; dureri de spate, oboseala, dureri de muschi, somnolenta. Da, am crescut 3 ani intre timp… sa nu zic imbatranit.

Si la prima si la a doua sarcina am fost aproape complet lipsita de stres. Nu mi-am imaginat cine stie ce grozavii, mi-am facut analizele recomandate de doamna doctor, am avut incredere in recomandarile ei. La urma urmei, daca as fi avut un cat de mic sentiment de indoiala la adresa ei, cum as fi putut sa o las sa-mi urmareasca ambele sarcini?! Am fost la fel de increzatoare si in privinta doctoritei cu care am nascut si primul si al doilea copil. Oricum, la ambele doctorite, pe langa pregatirea profesionala, am apreciat calmul desavarsit. Si ele au apreciat asta la mine, dupa spusele lor: am fost o pacienta “draguta si cuminte” si prima, si a doua oara.

Ambii copii au stat bine mersi in burtica: Ana pana la aproape 42 de saptamani, Stefanel pana la 39 de saptamani.

Venirea acasa a fost diferita. Imi amintesc cum, ajunsi acasa cu Ana duminica, am vrut sa ii facem baie seara. Nici nu stiam de unde si cum sa o tin ca nu cumva sa se dezmembreze (desi avea 3,550 kg). Mi se parea incredibil de mica. Sigur, eu aveam in cap imaginea copiilor durdulii, cu creturi la maini si picioare… Un fel de omuleti Michelin. La Stefanel (3,750 kg) nu am avut nici un fel de teama la prima baie, totul a venit de la sine.

Sa nu mai spun cum a fost cand am ramas acasa singura cu Ana: am nascut joi, duminica am fost acasa, iar joia urmatoare m-am trezit ca trebuie sa schimb, curat, imbrac, dezbrac, hranesc, de una singura, un copil de 1 saptamana, ce mi se parea extrem de fragil!

Cu alaptarea m-am descurcat, evident, mult mai bine la Stefanel: stiam cum trebuie sa il tin pentru o pozitie optima de hranire. Doar ca Stefanel are un apetit mai ciudat la anumite ore, fata de Ana care si-a format de la inceput un program de hranire propriu, din 4 in 4 ore. Tot la Stefanel am fost mult mai bine pregatita cu tot felul de “gadgeturi” ce fac alaptarea mai usoara, indiferent ca esti acasa, in parc, la piata.

Primii muci: avea Ana 6 luni cand i s-a infundat prima data nasul. Incepusem diversificarea si alaptarea se mai rarise, asa ca eu pun aparitia “inimicilor” si pe baza acestui fapt. Au fost nopti in care nu am dormit de teama ca o voi gasi langa mine sufocata cu muci. Au fost vreo 2 zile oribile, pana cand am descoperit cum se foloseste apa de mare / serul fiziologic. La Stefanel voi sti deja.

Prima febra: eram la mare, in penultima zi de concediu. Ana avea aproape 1 an cand a facut enterocolita. Insotita, evident, de febra. Am tras o sperietura grozava… A fost si prima internare la spital, in Mangalia. Acum cred ca vom fi mult mai calmi, cel putin cand vine vorba despre febra: am vazut cu este si cum putem gestiona corect situatia.

Colicile au inceput la Ana din a doua saptamana de viata si au tinut pana la aproape 4 luni. In fiecare noapte. Orice remediu am incercat (sunete albe, Espumisan, ceaiuri, prosop cald pe burtica, tinut in brate, uscator de par, masina de spalat, etc.), ne asigura maxim o noapte de liniste, dupa care totul se relua. La Stefanel cred ca vom fi, psihic vorbind, mult mai bine pregatiti, daca va fi cazul.

Vitamine. Pentru ca la Ana m-am simtit slabita, depresiva, obosita dupa nastere, la Stefanel am decis sa imi suplimentez dieta cu cateva vitamine, minerale, oligoelemente; pana acum functioneaza, sunt “pe val” cum s-ar zice. Si pentru buna-dispozitie si stima de sine, am reusit sa ajung deja si la coafor dupa nastere. Cu manichiura si pedichiura stau mai prost, dar sunt pe lista. De fapt, am planuri mari: vopsit, pensat, cosmetizat si… cel mai important… scapat de burta in perioada urmatoare. Primul pas pentru acest din urma tel: alaptarea. Urmeaza dieta, insa mai avem putin pana acolo.

Cartile: motiv de buna-dispozitie, relaxare si invatare. Acum ma pasioneaza cartile de parentaj, insa mai am cateva jurnale pe lista, ceea ce inseamna o vara bogata. Blogul asta: e greu cand esti acasa cu un bebelus de cateva zile… Cui sa vorbesti? Cine sa-ti raspunda? Cand esti “nevorbita” o zi intreaga, parca nici nu mai poti gandi clar. Asa ca daca nu voi avea cu cine sa vorbesc, macar voi scrie.

Pana acum, asa stau lucrurile cu noi, adultii, intre cei doi copii. Sigur nu le stim pe toate. Sigur are si Stefanel cateva “surprize” placute pentru noi. Cert este ca Ana ne-a antrenat destul de bine, zic eu.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s