Ce mai citesc, ce urmeaza sa citesc, ce carti am pe lista

Pe langa cartile Luciei Muntean si cele ale lui Eric Carle (preferatele Anei in ultima vreme), imi fac timp si pentru preferatele mele: jurnale, memorii, beletristica si carti de parentaj. Avem carti peste tot: in micuta biblioteca, pe masa, pe pat, la baie, in geanta. Am profitat de fiecare clipa libera, dar mai ales de cele petrecute in metrou, calatorind catre si de la serviciu (o ora si ceva – un drum).

As vrea sa scriu aici despre cartile de parentaj: ce am citit, ce asteapta lectura, ce urmeaza sa cumpar. Si poate ar trebui sa spun si ca, initial, am fost sceptica in legatura cu acest domeniu de lectura: mi se parea ca citesc predicile unor pastori sau agenti comerciali americani, ce incercau fie sa ma convinga de ceva, fie sa imi vanda ceva. Insa nu este deloc asa. Am descoperit atat de multe lucruri, am aflat o gramada de informatii, m-am deschis catre abordari diferite si benefice, in multe m-am regasit.

Citite:

“Parentaj sensibil si inteligent” de Daniel J. Siegel si Mary Hartzell. Multe pagini au ramas inca neintelese de mine, insa am inceput sa ma gandesc serios la cum invat sa am multa, mult mai multa rabdare. Cartea mi-a oferit primele informatii despre sentimentele copilului, despre sensibilitate noastra, a amandurora. Trebuie sa o mai citesc o data, asta e clar. Pentru ca este o carte ce mie, ca parinte nou-nout, mi s-a parut greoaie.

“Jocuri pentru dezvoltarea inteligentei si creativitatii copiilor” de C. J. Simister. Nu am parcurs-o pana la final, deoarete ideile de jocuri prezentate in carte avanseaza odata cu varsta copilului. Foarte utila, ar trebui tinuta mereu la indemana. Pe langa ideea de joc, apar si o multime de explicatii: de ce trebuie sa ne jucam, cand trebuie sa ne jucam, ce urmarim prin joc si joaca.

“Nevoile esentiale ale copiilor” de T. Berry Brazelton si Stanley I. Greenspan. Carte de tinut pe noptiera. Foarte interesanta abordarea celor doi, exemplele, ideile si chiar propunerile lor (nu toate materializate) pentru o copilarie fericita. Mi-au confirmat ceea ce, instinctiv, stiam deja.

“Parinti linistiti, copii fericiti” de Laura Markham. O revelatie pentru mine. Parca mi-a ridicat un val de pe ochi. Multe lucruri le intuiam, dar fie nu reuseam sa le identific foarte corect, fie nu le puteam pune in aplicare. Ca sa nu mai spun de stilul in care scrie: abordabil, pe intelesul oricui, usor si placut de parcurs. Cartea asta m-a facut sa schimb aspecte importante in relatia pe care o aveam cu Ana. Mai ales ca am citit-o intr-o perioada de tantrum-uri, cand Ana avea crize zilnice de plans (in fiecare zi, dupa gradinita), ce puteau dura si 45 – 60 min., timp in care se tavalea pe jos, sau chiar plangea pana vomita.

“Lacrimi si crize de furie” de Aletha Solter. Cartea a venit ca o completare a celei de mai sus, si in aceeasi perioada agitata pentru noi. Scrisa si pentru copii, si pentru parinti, mi-a oferit cateva solutii pentru problemele cu care ma confruntam: tantrum-urile Anei, rabdarea mea ajunsa aproape la capat, toate suprapuse cu sarcina in evolutie.

In curs de citire:

“Mitul copilului rasfatat” de Alfie Kohn. Scrisa intr-un stil ceva mai greoi (dar cu mai mult umor) decat cel al Laurei Markham si al Alethei Solter, cartea este usor de parcurs, fiind si bine documentata cu numeroase studii. Personal, am cumparat-o si am inceput sa o citesc dupa ce am avut cateva discutii cu sotul meu despre cat de rasfatata este sau nu Ana. Mda, nu am terminat cartea inca, dar paginile citite imi dau dreptate mie! Uraaa!

“Mindfulness pentru parinti” de Myla & Jon Kabat-Zin. N-am mai lasa-o din mana. De fapt, chiar o car peste tot dupa mine: in geanta, pe masa, langa pat. E linistitoare, scrisa cu multe povesti, detalii, exemple. Si chiar mi-a deschis noi perspective. Este una dintre cartile ideale de parentaj, din punctul meu de vedere. Si poate ar trebui citita si de cei care nu au (deocamdata) copii. Sau ai caror copii au crescut si sunt deja adulti. Citindu-i randurile, parca viata are alt “gust”.

“Inteligenta emotionala in educatia copiilor” de Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander. Foarte bine scrisa, paginile parcurse pana acum mi-au oferit cateva solutii la intrebarile din mintea mea si mi-au deschis “apetitul” pentru alte lecturi pe acest subiect. Momentan este amanata putin, caci atentia mi-a fost captata de cartea de mai sus. Cu care, de altfel, merge mana in mana.

Asteapta lectura:

“Anii magici” de Selma H. Fraiberg;

“Prieteni buni, dusmani aprigi” de Michael Thompson, Catherine O’Neill Grace, Lawrence J. Cohen

“Arta harjonelii” de Anthony T. DeBenedeth

“Parintele eficient” de Thomas Gordon

“Parintele constient” de Shefali Tsabary

“Retete de jocuri” de Lawrance J. Cohen

“Copilul care iti da de furca” de Stanley I. Greenspan

“Cuvinte care vindeca” de Nance Gullmartin

“Crescandu-l pe Cain” de Dan Kindlon si Michael Thompson

De cumparat (lista deschisa): carti de parentaj, dar nu numai:

” Ce traieste copilul si ce simte mama” de Speranta Farca

“Inteligenta emotionala” de Coleman

“Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” de Chapman si Campbell

“Cum invata copii” de John Holt

“Puncte de cotitura” de Brazelton

“Creierul copilului tau” de Siegel si Tyna Payne Bryson

“Daruieste iubirea care vindeca” de Hendrix si Hunt

“Fiicele tataului, fiii mamei” de Kast

“Personalitate si temperament” de Hedges

“Intre parinte si copil” de Ginott

“Cum sa te dezvolti odata cu copiii tai” de Carey

“Comunicare non-violenta” de Rosenberg

“Exercitii de comunicare non-violenta” de Keller

“Inteligenta parentala. Disciplina dincolo de drame si haos emotional” de Siegel si Bryson

“Parenting neconditionat” de Alfie Kohn

 

Timp sa fie….

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s