Ganduri

Ma gandeam zilele trecute la ce am renuntat de cand suntem “de mana cu Ana”. In mare, n-am renuntat la prea multe. Dar sunt cateva lucruri de care mi-e dor, uneori. Cel mai mult imi lipseste libertatea de a calatori. De a pleca oricand, oriunde, cu orice. Pentru ca nu pot sta departe de Ana mai mult decat stau oricum din cauza serviciului. Cand am spus cuiva ca nu pot adormi fara sa o stiu langa mine, s-a minunat de parca cine stie ce imi iesise din gura.

Apoi imi lipseste placerea pe care o simteam cand gateam si, mai ales, cand savuram ceea ce tocmai preparasem.De fapt, am ajuns sa duc dorul unei mese la care tot ce fac este sa duc mancarea la gura, sa ma bucur de arome, de gust, de texturi. Astazi masa mea de seara a durat cateva minute; cred ca gustul a fost ok… adica era mancare proaspata. N-am avut timp sa ma gandesc la asta pentru ca a trebuit sa adun de pe jos ce arunca Ana din farfurie, sa ii suflu in lingurita cand i se parea prea fierbinte, s-o sterg la gura, sa ii dau servetele sa se stearga ea, ca ii aduc iaurtul cand n-a mai vrut orezul, sa am grija sa nu inghita coada de la cireasa asa cum a intentionat, sa-i dau ei dumicatul meu din furculita atunci cand l-a vrut, apoi sa termin de mancat in momentul in care ea a decis ca s-a saturat si vrea jos de la masa.

Imi mai lipsesc si diminetile, si dupa-amiezele de leneveala. Acum, cand doarme ea, ori fac treaba care si asa ramane partial nerezolvata, ori dorm si eu repede cateva minute langa ea.

Nu mai zic de filmele pe care le mai vedeam din cand in cand, uneori chiar la Mall (am vrut s-o chem pe maica-mea sa stea cu ea sa mergem si noi doi la “Hobbitul” la matineu), de cartile citite.

Cand era si mai mica imi lipseau dusurile mai lungi de 5 minute, imi lipsea spalatul si coafatul parului, manichiura, pedichiura… Cred ca si timp daca as avea, as alege sa il petrec altfel: fie cu ea la joaca, fie cu ea la somn.

Imi lipsesc si momentele fara griji, fara ganduri… momentele alea de plictiseala chiar. Adica uneori chiar simt nevoia sa stau fara sa fac nimic; nici macar sa gandesc. Asa ceva n-am mai pomenit de cand a aparut Ana. Pentru ca orice as face: ca mananc sau merg, ca stau, ca ma spal, ca vorbesc sau scriu, ea este prezenta in mintea mea (ce face? ce vrea? de ce sta asa si nu asa? ce-o face acum? i-o fi frig? i-o fi cald? dar oare vrea apa? dar mancare?). La serviciu e si mai greu, ca n-o vad si gandurile sunt si mai multe, si mai “colorate”.

Cat priveste curatenia, ordinea, aranjatul lucrurilor…. da, si ele imi lipsesc.

Uneori imi lipseste conversatia tihnita pe care o aveam cu Cristi, seara, cand ne vedeam dupa serviciu; sau plimbarile in doi din serile de primavara.

Imi lipseste uneori linistea, incetineala… acum totul este pe repede-inainte.

Dar cel mai mult imi lipseste timpul petrecut impreuna cu ea. In timpul saptamanii, din 12 ore stam impreuna aproape 3; sambata si duminica suntem nedespartite, insa oricum ar fi, restul timpului nu se mai intoarce. Si da, asta ma doare cel mai mult. Nimic nu poate compensa lipsa timpului petrecut alaturi de ea! E dureros, uneori aproape fizic de dureros….

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s