De mana cu Ana

Uite, cred ca titlul blog-ului si-a gasit, in sfarsit, justificarea… Sa va povestesc.

De 1 mai am sarbatorit, in 3. Si in sfarsit! Ne-am adunat bagajele (pungi cu diverse lucruri, mai mult sau mai putin utile, dar cand e vorba de copil de 1 an si 8 luni….), am ajuns la crama Stirbey (merita o postare separata evenimentul!), apoi la Casa Veche din Maldarasti. Ne-a placut mult, mult, mult! Curat, mancare buna, foisor, livada, vecini cu vaci si gaini si cocosi… In plus, mobilier vechi si accesorii pe masura. Sigur, raiul Anei si spaima noastra: cu ce placere intindea mana spre portelanurile fine…. Chiar si asa, nu s-a spart nimic.

Sambata ne-a cam plouat, dar seara a fost senin. Norii s-au mai imprastiat, noi am iesit la plimbare pe strada principala pana la conacul Maldar, apoi inapoi la Casa Veche. Pe drumul de intoarcere era frumos: caldut afara, cantau mierlele, incepuse sa se insereze de-a binelea si a iesit si luna dintre nori. Ana mergea intre noi, tinandu-ne de mana. In prezenta ei atingerile dintre noi doi sunt foooooarte limitate, pentru ca ea nu tolereaza acest lucru. Spun asta pentru ca ceea ce a facut este cu atat mai uimitor. Asadar, mergeam pe strada, de mana cu Ana, ne uitam la luna si numaram norii. Deodata Ana se opreste, mainile ei in mainile noastre, si le alatura si ne indeamna sa ne tinem si noi doi de mana. A fost un moment asa, de liniste. Ne-am uitat amandoi la ea, ea inca ne tinea de maini si le strangea intre ale ei, pe fata avea un zambet larg si ne privea drept in ochi. Asa cum stie ea sa priveasca: senin, increzator, cald. Toata faptura ei transmitea prin nu stiu ce mecanisme sau senzatii, numai iubire si fericire. Mi s-au retezat picioarele. Nu ma lasa sufletul sa intrerup momentul ala. Nici nu stiam ce sa fac si cum sa reactionez. A fost asa o dovada de iubire, ca oricum cuvintele nu aveau ce sa caute intre noi. A fost momentul ei. Si al nostru.

De atunci a mai repetat de cateva ori gestul, atunci cand mergem toti, pe strada, tinandu-ne de mana; se opreste, isi alatura mainile in care tine mainile noastre si zambeste. Insa incarcatura emotionala din seara aceea s-a diminuat. Atunci chiar am auzit cum, fara cuvinte, ne spune ca ne iubeste mult, mult de tot!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s