O zi ca o lectie

A doua zi de gradinita. S-a trezit mai greu decat luni, dar a fost calma si vesela; am ajuns la gradinita, am schimbat-o in hainele de interior, a plecat la tabla de desen si si-a luat creta in mana. I-am spus amandoi “Pa!” si am plecat la serviciu.

Restul zilei nu a fost la fel de calm, Ana fiind destul de indispusa. Nici nu a mancat… nici macar cat luni. Si abia a dormit o ora; toata ziua!

Pe la ora 15.00 eram acolo, sa mergem acasa. Am intrat in gradinita si era atat de liniste, si de bine, si de cald. M-am gandit ca a adormit si ea. Nici vorba: Ana era la bucatarie, cu educatoarele. Am imbracat-o, am iesit afara si a inceput sa alerge si sa se joace cu o minge. Bine asa.

In cele din urma, plecam spre casa. Ne oprim sa ii cumpar o banana si stafide si, dupa ce isi incarca bateriile, incepe iar alergarea. Pana la locul de joaca. O dau in leagan, pe tobogan… Nu era prea incantata pentru ca era un loc de joaca unde nu am mai fost pana acum, neingrijit, cu mult, mult, mult nisip… Asa ca si-a facut putin pofta si am pornit spre casa. La gura de metrou pe langa care am trecut, mi-a aratat clar ce vrea: sa mergem la o plimbare! Zis si facut: intram la metrou, cumpar cartela, dar… unde sa mergem?! Hai la tata la serviciu, poate ajungem inainte sa plece el.

A fost atat de incantata!!!! De scari, de peron, de tren, de scaune, de tunel, de statii, de intuneric, de lumini… Am mers 2 statii, de la Dristor la Iancului si a vrut sa coboram. Am coborat si ne-am plimbat prin statia de metrou, am urcat cu scara rulanta si am coborat apoi ca sa ne continuam calatoria pana la Stefan cel Mare. Ne-am intalnit cu Cristi, am ajuns acasa, a “basculat” o supa de gaina cu galuste si pilaf cu carne tot de gaina, n-a mai vrut sa faca dus si la 20.30 era adormita tun.

Privind acum in urma, cred ca stiu cam ce o indispune la gradinita: frustrari legate de comunicarea, deocamdata, greoaie. Gesturi care trebuie interpretate, cuvinte cu care noi comunicam usor dar care sunt noi pentru educatoare (m-au intrebat ce inseamna “coco-coco”; inseamna ca povesteste despre cocosul de la Rosiori, care cine stie ce mai face – Ana arata cum canta, cum scurma dupa rame… doar sa stii detalii si povestea e clara). In timp stiu ca aceasta bariera va fi depasita, iar atunci increderea va fi totala.

Apoi oboseala care si-a pus amprenta asupra ei: cele 12 – 13 ore de somn (1-2 dupa-amiaza si restul noaptea) s-au redus considerabil – tot deocamdata. Vad ca a inceput sa recupereze.

Apoi mancarea… clar ca este diferita de ceea ce ii oferim noi acasa, insa nu intr-un sens rau. Am vazut si am studiat meniul… mmmm… de-as putea ramane si eu la masa!

Apoi, cea mai importanta observatie a mea, cea care m-a impresionat cel mai mult. Despartirea de mine. Amandoua trecem printr-un moment mai mult decat dificil. Insa ea reuseste sa fie mai puternica decat mine. Ma simte, ma cunoaste si tocmai de aceea dimineata ea este cea care, prin calmul si linistea ei, ma ajuta pe mine sa merg mai departe. Atitudinea ei i-a surprins putin si pe educatori; si pe noi, recunosc. Insa abia astazi am inteles de ce se poarta asa: pentru ca daca ea ar schita un gest prin care sa-mi arate ca nu-i impacata cu situatia, eu m-as prabusi. Insa pe parcursul zilei, cand intervine si oboseala, cand intervine si lipsa somnului in bratele mele, cu pupaturi si zambete, se inmoaie si trebuie neaparat sa-si arate nemultumirea.

Pe de alta parte, in ce ma priveste, oricat de greu imi este sa o stiu acolo, schimbarea de program si de ritm nu mi se pare grea deloc. Cred ca eram pregatita pentru ea.

Insa nu sunt deloc pregatita pentru pierderea atator momente. A fost marti; sambata o sa ne pupam, o sa ne giugiulim, o sa ne jucam… Dar ea va fi alta. Va fi cu 3 zile mai mare. Voi pierde atatea zambete, atatea lacrimi, atatea discursuri, atatea alergari, de marti pana sambata! Atat de putin timp imi ramane cu ea, de cand ne vedem seara pana adoarme! Imi dramuiesc fiecare clipa, imi cronometrez fiecare convorbire telefonica, imi organizez taiatul unghiilor sau calcatul rufelor sau gatirea mancarii astfel incat totul sa fie facut doar dupa ce ea adoarme; ceea ce ne permite sa mai castigam cateva minute impreuna. Doamne, cat sunt de pretioase!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s