Dupa vacanta

De Paste am fost cateva zile acasa, la maica-mea, la Rosiori. Am simtit ca am fost in vacanta. In cea mai frumoasa vacanta de Paste pe care mi-as fi putut-o dori. Pentru ca am avut multa liniste, pentru ca au fost zile calde de primavara, pentru ca toti am fost bine, pentru ca mi s-au implinit cateva dorinte (cea mai mare a fost sa fim sanatosi).

Ana s-a bucurat din plin de tot ceea ce i-a oferit o casa pe pamant, o gradina, o mana de gaini si un cocos artagos, doi motani lenesi, doua mingii si o multime de flori.

Plecarea din Bucuresti a fost destul de furtunoasa: pentru ca plangea in scaunul din masina, a trebuit sa ne oprim pe marginea drumului, sa o adorm si abia apoi sa pornim mai departe. Odata ce am ajuns acasa, gradina a fost primul teritoriu explorat.

Magnoliile verisorilor mei au primit toata atentia:

ana 1

 

Apoi zambilele japoneze si narcisele mele au fost o atractie pentru ea: in afara de culoare, aveau si miros si multe, multe albine:

ana 2

 

A bifat si o julitura: a doua.

ana 15

 

Ziua de Paste a inceput cu ciocnitul catorva oua: cateva mai reusise sa salveze maica-mea din ziua anterioara, cand a dat Ana iama prin ele.

Apoi verisorul meu Cezar a organizat pentru toti copiii mari si mici din curtea noastra o vanatoare de oua in gradina. Au fost oua, mielusei, iepurasi si gaini, toate din ciocolata. doar ca varul meu le-a ascuns atat de bine prin iarba, incat nici el si nici copiii nu le-au mai gasit pe toate. Oricum, a fost foarte distractiv.

ana 3

Bine, Ana a gasit melci, scoarta de copac, papadii…

ana 4

Desi era foarte cald afara, nu a vrut sa renunte la cizmele de cauciuc; e adevarat, erau cu floricele, se asorta cu imbracamintea si flora din gradina… dar parca tot era prea cald pentru ele. Ma rog, n-am comentat…

Ziua urmatoare a inceput-o cu o inspectie prin cuibare: oricum, asta a fost activitatea preferata. Deja eram hotarata sa pun un scaun in cotet, ca stateam prea mult in picioare cat pazea ea gainile la cuibar!

ana 12

 

Si ii placea in gradina pasarilor, sa le dea mancare:

ana 13

 

Poteca dintre curte si gradina a devenit pista de alergari: invatase toate gropile si denivelarile, si nu mai avea nicio ezitare.

ana 11

 

Dupa atata alergare, mergea o felie de cozonac facut de maica-mea. Bine, l-a molfait la ambele capete, dar prea era bun! L-a preferat pe cel cu nuca, desi in fotografie rontaie din cel cu rahat…

ana 5

 

Apoi in gradina, la soare, cu motanii. Amandoi aveau cate o rana la gat, din noaptea precedenta: bineinteles amandoi sunt batausi si cutreiera tot cartierul dupa admiratoare.

ana 6

Cu noi a vrut sa stea doar Jimmy; E.T. (celalalt motan) cine stie pe ce coclauri isi facea siesta..

ana 7

 

Ana s-a amuzat cand somnorosul Jimmy isi scutura urechile atunci cand i le atingea.

Cred ca asta-i fotografia la care tin cel mai mult: motivele pentru care am avut o vacanta frumoasa sunt aici:

ana 10

Apoi, n-am uitat de prietenii nostri pufosi: cei 3 voinicei, puii de gaina plimbati pe la capitala si care acum isi schimba puful galben cu fulgi adevarati. Asa ca ne-am apucat amandoua sa cautam rame fomistilor.

ana 9

 

Ziua urmatoare am mers toate la piata:  cizme cu floricele, pantaloni cu buline, geanta si caciula cu dungi, iar punga cu legume tinuta ca in Mall pe mana.

ana 8

 

Si apoi a venit vremea sa ne intoarcem in Bucuresti.

Am lasat in urma o mama cu care abia astept sa ma intalnesc iara; casa draga, dar care imbatraneste si ea; flori colorate, ce nu dezamagesc niciodata.

Si acum, privind fotografia, imi dau seama ca am lasat in urma si o poteca, la capatul careia sunt cateva scaune de plastic, acum goale. S-au golit treptat… parca nici nu mi-am dat seama cand. Primul a plecat tataie, apoi maia, apoi unchiul; a mai ramas doar sora cea mare a bunica-mii, mama, un unchi, o matusa.

Candva intram in curte, urcam poteca si ii vedeam adunati in capatul ei pe toti, ciorchine. Acum mai asezam toate scaunele la sfarsitul saptamanii, cand ne mai facem drum pe-acasa noi, nepotii celor care nu mai sunt. Si rareori ne mai nimerim toti odata. Si cand ne nimerim, vorbim de copiii nostri si de copiii care am fost noi, candva. Iar acum, cand ma gandesc, mi se urca asa, un nod in gat. Si duc iarasi dorul unor vremuri cand mergeam pe poteca si aveam ganduri, vise, sperante, suparari, griji; dar stiam ca pe scaune sunt bunicii, si mama, si unchii, si matusile, si verisorii, si ne luam cu vorba, si cu barfa, si cu glumele, si cu povestile, si viata era mai usoara. Si acum simt ca uit de toate cele rele acolo, dar uite ca, la plecare, cand ma uit in urma, scaunele sunt goale…

ana 14

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s