Si cateva concluzii

Ieri Ana a implinit 19 luni. Nu-i cifra rotunda, nu-i numar cu sot, nu-i ocazie de aniversare pompoasa. A fost doar aniversarea noastra si asta e suficient.

Privind in urma, imi vin in minte cateva sfaturi pe care, daca s-ar putea, as vrea sa mi le dau mie insami: eu – cea de acum catre eu – cea de acum 19 luni (sau chiar mai inainte).

– Urmeaza conducatorul sau, mai bine zis, asculta de copil. Instinctiv, am stiu acest lucru fara sa mi-l spuna cineva: nu am fortat-o sa manance cand nu a vrut, ce nu a vrut (sigur, m-am dat cu capul de pereti cand am vazut ca erau zile cand manca 1-2 inghitituri la o masa); da, am incercat o data sa o imbrac cu ceva ce nu ii placea – de 2 ori; nu mai fac a treia oara, pe cuvant!

– Ignora sfaturile pe care le primesti daca instinctul iti spune altceva: da, am luat-o in brate la cel mai mic scancet sau doar pentru ca am avut pofta sa o strang la piept; da, am luat-o cu noi in pat cand avea 2 saptamani si asa a ramas – e cea mai frumoasa experienta dintotdeauna;

– Ai mai multa grija de tine: o mama obosita sau bolnava iese din “circuit”; toate lucrurile devin de zeci de ori mai grele, mai obositoare, mai enervante.

– Pastreaza-ti cateva minute doar ale tale: initial, erau doar minutele de sub dus. Acum sunt si minutele din somnul ei de dupa-amiaza. Sau, cand simt nevoia de mai mult, mai stau noaptea treaza: e si obositor, dar uneori e atat de relaxant si de placut… E liniste, ma pot uita in telefon sau in calculator fara sa fiu nevoita sa ma ascund (Ana e mare admiratoare a telefonului mobil si a calculatorului, de aceea limitam totul la strictul necesar).

– Atentie la informatiile de pe internet si din reviste: da, sunt multe lucruri utile, dar sunt putine si trebuie cautate cu grija. Ceea ce am ales sa vizitez frecvent sunt paginile cu activitati potrivite varstei ei; din pacate, nu prea sunt din Romania…

– Hainele si incaltamintea conteaza: i-am cumparat si haine ieftine, si mai scumpe. Pana la urma e adevarata zicala: “Suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine”. Salopetele si pantalonii ieftini si foarte ieftini s-au labartat, au intrat la apa, s-au gaurit, au iesit culorile, le-au sarit capsele… Dar hainele cumparate ceva mai scump (sau chiar la acelasi tarif, daca prindeam o reducere) si-au meritat toti banii. Daca nu-i ramaneau mici, multe lucruri de la Coccodrillo, Z, Mothercare, Next erau inca demne de purtat: nu am patit cu ele nimic neplacut, niciodata. Cu unele am avut noroc pentru ca le-am primit, nu a trebuit sa mai dam banii pe ele: desi purtate deja, s-au comportat si au aratat excelent. Cat despre incaltaminte: mai ales acum, la primii pasi, e vital sa fie comoda si sa urmeze dezvoltarea naturala a piciorului.

– Rabdare: daca eu credeam ca am rabdare…. ce aveam a trebuit sa multiplic de mii de ori. De trei ori am ridicat tonul la ea. Mi-a parut rau, dar efectiv mi-am pierdut controlul. N-am ridicat niciodata mana, n-am plesnit-o: da, uneori am fost in punctul asta, dar am preferat sa o las putin in pace, sa respir, sa ma intind in pat si sa inchid ochiii; cateva minute au fost de ajuns. Nu m-am calmat instantaneu, dar macar a trecut momentul.

– Curatenia, ordinea, coaforul, manichiura, pedichiura au trecut undeva pe un plan fooooarte indepartat. Uneori (doar uneori) le simt lipsa. Dar prefer timpul petrecut cu Ana. Am aflat ca, pentru a-ti pune unghii cu gel, trebuie sa stai la manichiura vreo 2 ore. 2 ore???!!! Pentru ce?

– Timpul petrecut in natura este nepretuit. Printre betoane, sunt rare spatiile verzi. Dar unde le gasim, ne bucuram de ele. Mi-as dori sa o pot lasa mai mult timp la tara, sau macar sa stau si eu cu ea mai mult acolo; cam greu totusi, mai ales in perioada de iarna… sau de primavara capricioasa. Poate totusi se va mai indrepta vremea… adica trebuie sa se indrepte, e deja jumatatea lunii martie!

– Daca nu mananca la o masa, va recupera la masa urmatoare. Daca nu mananca intr-o zi, va recupera ziua urmatoare. Am patit asa ceva cu Ana si cand o alaptam, si inca mai patesc acum, cand mancam cu totii la masa. M-am ingrijorat? Da. M-am enervat? Da. M-am calmat? Daaaaa (mai greu uneori, dar pana la urma am reusit). Un copil sanatos va avea si astfel de momente. Acum scriu aceste randuri intr-o perioada de mofturi alimentare… Dar cand le scriu, le constientizez mult mai bine si stiu ca vor trece. Ana alearga, rade, vorbeste, plange, doarme… deci e un copil normal, sanatos, care nu mai mananca la fel de bine ca saptamana trecuta. Atata tot.

– Niciodata, niciodata, niciodata nu as mai lasa un sef sa imi manance fripte primele doua trimestre de sarcina; de fapt, nu as mai lasa nici macar o zi! Bine, in cazul meu vorbesc despre o sefa… Recunosc, a fost putin si vina mea: nu m-am informat destul despre drepturile pe care le am ca salariata gravida. Daca as fi facut-o, poate acum nu regretam ca am pierdut atat de multe momente frumoase din perioada de sarcina. Pe de alta parte, nici nu am avut cand sa ma informez: ajungeam acasa rupta de oboseala, undeva pe la ora 19.00 – 19.30 in cele mai fericite si mai rare cazuri. Dar as fi evitat situatii de genul:

1. eu trebuia sa merg la analize legate de sarcina. Mi s-a parut intotdeuna aiurea sa anunt ca ajung mai tarziu, sau ca plec mai devreme, doar ca sa imi pastrez zilele de concediu. Asa ca ceream liber, din cele 21 de zile libere la care aveam dreptul. Raspuns sefa: “daca iti termini treaba, iti poti lua o zi concediu.” Bineinteles, avea grija sa nu o termin… pana la urma nu au mai contat astfel de raspunsuri si doar imi faceam cererea si i-o dadeam: ecografia sau analizele de sarcina erau mai importante. Din pacate, din lipsa informatiei, am aflat prea tarziu ca aveam dreptul la 2 zile libere, platite, pe luna, pentru analize legate de sarcina, in afara celor din contractul de munca.

2. cand am vrut sa intru in concediu pre-natal, a incercat sa ma convinga sa nu o fac; eventual sa nasc la birou, cineva sa ia copilul, iar eu sa muncesc in continuare ar fi fost perfect. Nu m-am lasat si din prima zi in care am avut dreptul la concediu pre-natal, am si ramas acasa. Replica sefa: “ar trebui sa fii batuta pentru asta”. Desi a vrut sa sune a gluma, privirea taioasa si zambetul inghetat pe buze au transmis altceva.

3. prezenta la evenimente, in primul trimestru de sarcina, care presupuneau stat afara, in zapada, ore in sir; stat in camere inchise, in care se bea si se fumeaza, pana la ore mici ale diminetii. Nu, nu am fost scutita de prezenta la niciun eveniment, desi poate nu era datoria mea. Insa, cand angajatii firmei sunt sora sefei, un coleg si eu…. da, pe ultimii doi cade tot ce e mai greu, tot ce nu merge bine, tot ce presupune raspundere, tot, tot, tot!

4. am refuzat sa vin sambata si duminica sa fac curat la birou…. Nu mi-a venit sa cred ca imi cerea asa ceva mie, cu burta la gura; dar nici celorlalti care, la urma urmei, erau si ei oameni, cu familii. Refuzul a insemnat, evident, o bila neagra pentru mine, deoarece am fost singura care a refuzat cu voce tare. A trebuit sa imi iau concediu medical la un moment dat si asta a insemnat sa lipsesc de la un eveniment al firmei. Telefon de repros din partea sefei (“cum ti-ai luat concediu, nu stiai ca avem eveniment?”), inca o bila neagra la catastif;

5. momentul acela de la sfarsitul unei zile cand, la pranz, abia daca apucasem sa mananc un pachet de biscuiti (eu, femeie insarcinata, da?!): inchid laptopul, imi strang lucrurile, ma ridic de pe scaun si dau sa plec de la birou. O aud pe sefa din biroul alaturat: “poti, te rog mult, sa ma ajuti cu cutare chestie? stii, e urgent… asa ca te rog frumos, daca poti…” Deci ca sa fie bine, ca sa nu fie rau, o ajutam…. desigur, “chestia” dura zeci si zeci de minute… Uneori venea Cristi sa ma ia de la birou, ca altfel nu mai plecam acasa: rezultatul era ca statea si el cu mine alte zeci si zeci de minute…. Concluzia sefei: “daca stai peste program, nu inseamna ca ai mult de lucru, ci nu stii sa iti gestionezi timpul eficient”!

6. din cauza greutatii mele din ultima parte sa sarcinii, a efortului si a timpului petrecut in picioare, toata laba piciorului drept s-a umflat enorm si devenise extrem de dureros sa merg. Bineinteles, medicul de familie si medicul ginecolog s-au panicat: daca este un cheag de sange care blocheaza o vena sau o artera si se poate intampla ceva nedorit?! Analize, teste, bani cheltuiti… Pana la urma, s-a dovedit a fi o tendinita dureroasa, ce nu putea fi tratata oricum, tocmai din cauza sarcinii. Cu greu a trecut.

7. de la tendinita am ajuns si la analize pe la Fundeni: sangele meu se coagula prea repede si exista riscul ca un cheag sa ajunga si la fat, creand pagube iremediabile, ceea ce ar fi insemnat un bebelus cu handicap in cel mai bun caz. Doctorita care m-a avut in evidenta la Fundeni a fost cea care m-a “scuturat” bine si m-a facut sa vad cum sunt lucrurile de fapt: nicio sefa, niciun sef, niciun loc de munca nu merita efortul care punea in pericol un copil nenascut, mama acestuia, o familie intreaga; ea mi-a spus asa, pe sleau, sa-mi vad de viata mea personala, pentru ca nimic altceva nu conteaza acum. Da, m-au speriat cuvintele ei. Da, mi-au schimbat felul de a vedea lucrurile. Da, m-am linistit si am inceput sa pun sarcina si propria persoana pe primul plan, nu locul de munca. Si, cel mai important, nu au mai contat bilele negre, privirile pe sub sprancene, zambetele inghetate, buzele stranse, replicile taioase, umilintele.

Si cand s-a terminat si ultima zi la respectivul loc de munca, am sarbatorit cu cea mai gustoasa mancare libaneza, la un restaurant care, de fiecare data cand il vad, imi aduce in minte numai ganduri placute, linistite, pozitive, incurajatoare.

Cam astea ar fi cateva lucruri pe care as vrea sa mi le transmit mie in trecut… daca as mai putea. Dar pentru ca nu mai pot, le notez aici, sa nu cumva sa repet greselile!

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s