Ritual de iesit afara din casa

De saptamani bune, iesitul din casa se desfasoara dupa aceleasi momente, devenite deja “ritual”.

Eu ma imbrac intotdeauna prima, ca sa nu fie ea nevoita sa stea gatita prin casa cat ma pregatesc eu. Asadar, eu imi scot hainele de oras din sifonier si le pun pe pat. O rog pe ea sa mi le dea, una cate una: stie care sunt pantalonii, cand se pune cureaua si care e bluza de oras; evident, stie si care e sutienul si unde se pune. Stie de unde se ia bluza de trening sau jacheta de ploaie.

Apoi o imbrac pe ea. Inevitabil, undeva, in timpul acestui proces, incepe sa fie nemultumita. Uneori nemultumirea degenereaza intr-un tantrum infricosator, asa ca ne tinem in brate, vorbim, pana trece… Bun, deci: fie nu vrea patalonii rosii, fie nu vrea cizmele ci papucii de casa (iarna… pe zapada…), nu vrea caciula, nu vrea gulerul roz ci pe-al mov, vrea caciula dar nu vrea geaca, renunta la pantofii rosii dar vrea ambele perechi de cizme (simultan). In cele din urma, reusim sa ajungem la usa, sa imi incalt si eu bocancii. Obligatoriu imi pune mana in par si isi suge degetul mare de la mana stanga cat imi leg eu sireturile. Sting luminile, opresc boilerul si caloriferul, deschid usile si ferestrele si, deja transpirata fleasca dupa negocierile de mai sus, imi iau rucsacul si iesim pe usa. Cat incui eu Ana trebuie sa mearga in celalalt capat al holului, unde este o fereastra – tot holul e o bezna completa. Ajunsa acolo, imi face cu mana. Uneori nu poate strabate holul din cauza motanului urias si negru al unor vecinilor (care, de altfel, e foarte bland… l-am gasit odata la noi in sifonier, nu stiu cum a intrat… dar am tras o sperietura grozava); atunci vine la mine, ma ia de mana si mergem impreuna pana la fereastra din capatul holului. Uneori iese cate o vecina curioasa, sa “vada cine alearga pe hol”; se opreste, se lipeste de zidul opus usii deschise si, cu pasi laterali si privirea atintita spre vecina curioasa, vine catre mine.

Bun, deci ajunge singura in capat si neaparat imi face cu mana. Ii fac si eu si o chem, sa iesim afara. Uneori vine in fuga, alteori rade, alteori se impiedica de un covoras de la vreo usa, mie mi se reteaza picioarele anticipand ceea ce s-ar putea intampla, dar se redreseaza instantaneu, ca de fiecare data. Nu a cazut niciodata pe hol si, chiar daca este intunecos, are curajul sa mearga singura pana in capat si inapoi.

Ma uit la ea si nu-mi vine sa cred ca pare asa, un omulet aproape mare. Ii vad umbra conturata in lumina slaba imprastiata de fereastra. Picioarele strambe bocane cu cizmele de piele. Isi balangane mainile pe langa corp. Caciula i-a alunecat putin pe frunte asa ca isi tine capul sus, nu se uita pe unde merge. N-o grabesc, o las sa-si faca pasii mici. N-o grabesc ca-i tarziu. N-o grabesc sa creasca.

Ajunge la mine, imi da mana si pornim spre scari, ca sa iesim, in fine, afara. Si eu am asa, o gramada de sentimente…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s