Alaptarea

A fost, cred, una dintre cele mai frumoase experiente ca mama. Si am incercat sa o prelungesc atat cat a dorit Ana. Inceputul nu a fost, insa, deloc usor. Ana s-a nascut la spitalul Malaxa, prin operatie de cezariana. Totul a decurs bine, insa a trebuit sa petrec o noapte la terapie intensiva, fara ea. A doua zi, din cauza anesteziei, nu-mi puteam misca deloc piciorul drept. Am fost mutata intr-o rezerva, impreuna cu o alta mamica. In timp ce efectul anesteziei se diminua, durerile se faceau simtite. Groaznice! Doamne fereste de vreun stranut, ca simteai ca iti pica toata burta pe podea. Iar cand incercam sa ma intorc de pe o parte pe alta, simteam toate matele cazand de la locul lor. Si totul cu dureri oribile. Noaptea urmatoare mi-au adus-o pe Ana in rezerva, si abia a treia zi am incercat sa o alaptez. Din 3 in 3 ore bebelusii erau hraniti cu 30 – 40 ml de lapte praf.

A venit si ziua plecarii acasa. Cumparasem o cutie de lapte praf, pentru ca nu stiam daca ma voi descurca cu alaptarea. Primul lucru, ajunsi acasa, a fost sa ii prepar laptele, ca la spital.

Dar a avut dreptate cine a spus ca bebelusii destepti stiu ce-i mai bine pentru ei! Asa ca Ana nu s-a atins de biberon. Si a inceput minunata etapa a alaptarii. Mi-am asumat porecla de “tanti cu laptele” pana cand Ana a implinit 1 an si 2 luni, moment cand ea a decis sa treaca la o alta etapa.

Debutul a fost, insa anevoios. In maternitate o singura asistenta s-a obosit sa imi arate cum se face, cum se pozitioneaza copilul si cum ma pot mulge singura. Printre hormoni, dureri, nesomn si multe, multe emotii am prins ideea.

Undeva, totusi, am facut o greseala, probabil. Pentru ca la scurt timp au aparut pe mameloane niste ragade oribile. Rani liniare, care s-au marit treptat, au inceput sa sangereze si sa prinda coji groase. Am folosit tot felul de creme si lotiuni, insa nimic nu parea sa dea rezultate. Pana la urma cu glicerina simpla a fost mai bine. Nu suportam nimic pe piele, orice material, oricat de fin, era ca o foaie de glaspapir pentru sanii mei. Purtarea sutienului sau folosirea tampoanelor de san iesea din discutie. Asta genera si alte neplaceri, pentru ca, iesind zilnic afara cu Ana, nu ma puteam indeparta foarte mult de casa: corpul meu prinsese ritmul in care Ana manca, asa ca laptele incepea sa curga singur cand se apropia ora mesei. Durerile din timpul fiecarei alaptari au fost, insa, crunte. De cateva ori mi-au dat lacrimile. Imi era frica de ora mesei. Protectie pentru sani in timpul alaptatului nu puteam purta, pentru ca Ana nu voia sa manance cand simtea in gurita altceva decat pielea mea. M-am muls de cateva ori, insa rezultatul a fost acelasi: cum simtea tetina, refuza masa. Si toata povestea asta a durat putin peste 2 luni de zile, moment dupa care ranile au inceput sa se inchida, iar cojile au trecut cu totul, iar pielea… s-a tabacit bine.

Am fost tentata sa renunt la alaptare in cateva randuri. Insa, sfatuita si de mama, am decis sa merg mai departe. Citind si despre beneficiile pe care laptele matern il aduce bebelusului, mi s-a parut cea mai buna alegere.

Nu stiam niciodata ce cantitate de lapte suge Ana la o masa, dar atata vreme cat lua bine in greutate, era un copil vesel si sanatos, insemna ca ceea ce mananca ii este suficient.

Trebuia sa am mereu grija la ce mananc. Mai ales in perioada colicilor. Norocul meu a fost ca sezonul fructelor cam trecuse, asa ca m-am riscat de cateva ori cu cate o pruna sau o felie de para.

Vizitele la cunostinte erau cu ochiii pe ceas. Daca stateam mai mult, trebuia sa o luam si pe Ana cu noi si trebuia sa o alaptez daca se facea ora mesei.

Plimbarile erau atent planificate, pentru a estima corect ora cand Ana putea cere de mancare. Intotdeauna am preferat sa o alaptez la noi acasa: amandoua eram mai linistite, mai comode si mai relaxate. O singura data a trebuit sa o alaptez in parc, de cateva ori in masina, iar de cateva ori am venit fugind acasa.

Trebuia sa-mi intrerup orice activitate atunci cand era timpul sa o alaptez. Garderoba a trebuit si ea adaptata.

Da, toate cele de mai sus pot parea incomode, insa timp de 6 luni, cat am alaptat-o exclusiv, Ana a primit cea mai buna hrana si cea mai buna hidratare. Laptele matern asigura intr-o prima faza hidratarea, iar pe parcursul unei alaptari isi schimba compozitia, asigurand si restul substantelor nutritive. Prima raceala a avut-o la 1 an si 4 luni, si a insemnat muci, putina tuse si o febra de 38.7. Nu a fost niciodata un copil pufos, gen omuletul Michelin. A luat bine si corect in greutate, s-a dezvoltat armonios.

Iar pe langa cele de mai sus, timpul petrecut impreuna, nas in nas as putea spune, este cea mai frumoasa amintire. Sentimentul ca esti indispensabila, ca nu iti pui copilul si biberonul in bratele altei persoane, este minunat! Apoi, cand a mai crescut putin, ma mangaia pe piept cu manutele ei mici, mici. Pentru mine, sa o alaptez pe Ana, a insemnat ceva mai mult decat a-i da hrana necesara. A fost un instinct, o amintire a unui lucru ce parca-l stiam, a fost ceva ce am facut in mod natural si firesc. Cumva mi s-a parut ca m-am intors in timp, mi-am gasit locul printre atatea generatii de mame ce si-au hranit copiii la san. Am incercat sa lungesc momentul asta pana cand nu a mai vrut ea. Si cand a decis sa se opreasca, am avut asa, o secunda doar, un sentiment de inutilitate; a durat putin, dar l-am simtit.

Cat despre alte aspecte: nu, nu m-a ajutat sa scad in greutate… inca ma lupt cu cateva kilograme ramase dupa sarcina. Va veni si timpul sa ne despartim, de asta sunt sigura. Dar beneficiile pentru corpul mamei nu se opresc aici: dupa nastere, lohiile sunt eliminate mai bine datorita alaptarii, iar sanii se maturizeaza numai prin acest proces, fiind astfel mai puternici in fata unor boli oribile ce afecteaza atatea milioane de femei.

Asadar, cu toate durerile, cu toate micile neplaceri, daca ar fi sa o iau de la capat, as alege, cu certitudine, alaptarea, un fata unei tetine reci care baga in copilul meu niste prafuri ce se vor cat mai apropiate de laptele matern!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s