Din plimbare adunate

Alaltaieri ies cu Ana la plimbare. Mai pe jos, mai in brate, stam vreo ora pe-afara.

Catre final, trecem pe la domnu’ Nicu, vecinul cu chioscul de zarzavaturi din coltul strazii, sa luam cartofi. Langa chioscul lui s-a deschis un altul, cu mase plastice, la nea’ Cornel. Are si suluri mari de musama colorata. Una avea si pisicute desenate, alta era asa cum avem si noi acasa, cu buburuze vesele, asa ca mai misc-o pe Ana din raftul omului! Ba pipaia musamaua, ba cauta ceva dupa ea, ba ii aluneca un picior si se suia la loc… Trece o doamna si intreaba daca-i de vanzare fetita. Pai nu, deloc, noi doar stam asa, pe-aci… Dar nea’ Cornel e de alta parere: cica daca e pe raftul lui, e de vanzare!

“Musamalizam” momentul si mergem catre blocul nostru. Pe langa noi, o batrana. Se opreste ea, ne oprim si noi, bineinteles. Ba mai mult, Ana se intinde la prazul care iesea din sacosa femeii. Ma gandesc sa zambesc amabil, sa o las sa-l pipaie si pe-ala si sa mergem mai departe. Batrana, bucuroasa ca e bagata in seama, hai sa-i dea fetii un praz cu totul, si desface legatura pana sa ii zic eu sa-l lase si sa-l bage mai bine in oala cu ciorba. Scoate femeia mandra prazul si-l intinde Anei: “Ia mama, salau oltenesc!”

Eh, pe-asta n-o stiam. Oricum, mi-a inseninat ziua! Bineinteles, prazul a fost facut ferfenita pana am ajuns noi acasa (mda, am stat vreo 10 minute si in capatul scarilor, ca Ana parca ar fi vrut sa urce si pana la etajul 2).